1,499 matches
-
procesul de aculturație și construcție. Genul reprezintă stilizarea repetată a corpului, un set de acte repetate într-un cadru de reglementare foarte rigid care se coagulează în timp pentru a produce aparentă de naturalețe și substanță. O genealogie politică a ontologiilor de gen, daca este reușită, vă deconstrui aparentă de substanță a genului în părțile sale constitutive și va localiza acele acte care fac parte din cadrele obligatorii impuse de diverse forțe care țin sub control aspectul social al genului. A
Feminismul și subversiunea identității () [Corola-website/Science/295774_a_297103]
-
puțin de la Marx încoace - este o sarcină acum îngreunată și de povară de a arăta cum însăși noțiunea de subiect, inteligibila doar prin manifestarea să că gen, acceptă de fapt posibilități excluse de către diverse reificări ale genului care au reprezentat ontologiile sale contingențe. Traducerea și adaptarea din limba engleză: MARIUS BOGDAN TUDOR [caption id="attachment 1540" align="aligncenter" width="306"] Coperta față. Sursa: en.wikipedia.org.[/caption] [1] Fragmente din Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity, Routledge, 1990, p.
Feminismul și subversiunea identității () [Corola-website/Science/295774_a_297103]
-
pe când se afla în exil, Anaxagora a scris o lucrare despre cuadratura cercului, dar care nu a supraviețuit timpului. A mai scris o lucrare despre filozofia naturală, de mare importanță în istoria antichității. Învățătura sa, care îmbină filosofia ioniană cu ontologia lui Parmenide, a fost expusă în lucrarea "Despre natură" ("Peri physeos"). Scrierile lui Anaxagora, din care s-au păstrat câteva fragmente, au cunoscut o largă circulație în sec. 5-4 î.Hr., influențând filosofia lui Platon și a lui Aristotel. Pentru felul
Anaxagora () [Corola-website/Science/300785_a_302114]
-
suprem înseamnă că ea este de altă natură decât lucrurile bune accesibile în ordine temporală. „Suprem” înseamnă desăvârșit, or, lucrurile materiale sunt nedesăvârșite. Prin raportare la Binele suprem, bunurile nu sunt decât „părți”, adică ele reprezintă abia „știrbiri” ale desăvârșirii. Ontologia lui Boethius este, ca și ce a lui Augustin, una a gradelor de desăvârșire, în care Binele suprem este gândit ca și completitudine, spre deosebire de gradele inferioare care nu pot fi altceva decât măsuri ale lipsei de bine: „tot ce se
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
mult, totuși altceva decât un om; omul ca substanță este unitatea celor două . Dacă fericirea și binele sunt înlănțuite prin raționamente, ele țin de cunoaștere iar cunoașterea lor exclude posibilitatea înfăptuirii răului. Un raționament socratic în esență, filtrat însă prin ontologia ierarhică a lui Augustin. Teza non-substanțialității răului (de la Plotin și Augustin) este transpusă aici în termeni acționali: o persoană care alege să facă răul nu își exercită vreo putere de a face rău (așa ceva nici nu există), ci mai degrabă
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
John Rogers Searle (AFI: []) (n. 31 iulie 1932, Denver, Colorado) este un filozof american. Principalele sale domenii de activitate sunt filozofia limbajului, filozofia minții, ontologie socială precum și părți din metafizica. Searle este profesor de filozofie la Universitatea Berkeley din California. Primele studii ale lui Searle continuau eforturile de cercetare ale profesorilor săi John Langshaw Austin și Peter Frederick Strawson. Actele vorbirii lui Searle au dezvoltat
John R. Searle () [Corola-website/Science/298877_a_300206]
-
1923, obține titlul de Doctor în Litere cu teza " Ideea de revoluție în doctrinele socialiste". Ca om de litere, a anticipat ideea de operă deschisă ("opera aperta") a lui Umberto Eco în lucrarea "Despre critica literară". A întemeiat o îndrazneață „ontologie a obstacolului” pe care a și aplicat-o în cea mai importantă carte a sa - "Explicarea omului". Opera sa vastă cuprinde și: "Interpretări" (1927), "Pagini de memorialistică. Memorialul" (1930), "Atitudini" (1931), "Valori" (1935), "Nord-sud" (1945), "Explicarea omului" (1944-1945), "În extremul
Mihai Ralea () [Corola-website/Science/298898_a_300227]
-
importanța propoziției este indirect proporțională cu numărul cifrelor ei, această regulă este uneori încălcată. Există șapte propoziții de bază care structurează lucrarea și exprimă o parte a cuprinsului propozițiilor subordonate. Structura Tractatus-ului seamănă cu sistemele tradiționale. Prima parte este o ontologie și cuprinde propoziile 1-2.063, a doua parte este o gnoseologie (2.1-2.174), a treia parte este o teorie generală a modelării (2.18-3.05), a patra parte este logica(3.1-6.13), a cincea parte este epistemologia (6
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
în filosofie”. Începând cu anul 1923 este profesor la Universitatea din Marburg, pentru ca în 1928 să fie chemat la Freiburg, ca urmaș al lui Husserl la catedra de filosofie. În 1927 publică lucrarea ""Sein und Zeit"", în care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu tradiția sistemelor ontologice ce dăinuiau încă de la Platon. În 1933, după venirea la putere a lui Hitler, se înscrie în partidul nazist (NSDAP), unde a fost membru din mai 1933 până în mai 1945. Întrebarea
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
complete în peste 100 de volume. Heidegger a murit la 26 mai 1976 la Freiburg. În această lucrare, Heidegger vorbește încă de la început despre "necesitatea reluării întrebării privitoare la ființă". Demersul său este, așadar, unul ontologic, ce vine în continuarea ontologiei lui Platon și Aristotel. Numai că în centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene stă, de astă dată, ""Dasein"-ul uman. Întrebarea privitoare la ființă ia, încă de la început, forma întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența autentică a omului este configurată
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
la 26 mai 1976 la Freiburg. În această lucrare, Heidegger vorbește încă de la început despre "necesitatea reluării întrebării privitoare la ființă". Demersul său este, așadar, unul ontologic, ce vine în continuarea ontologiei lui Platon și Aristotel. Numai că în centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene stă, de astă dată, ""Dasein"-ul uman. Întrebarea privitoare la ființă ia, încă de la început, forma întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența autentică a omului este configurată ca o deschidere în lume și ca proiectare conștientă
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
este configurată ca o deschidere în lume și ca proiectare conștientă ce depășește cotidianul, având certitudinea morții ineluctabile. Heidegger își pune deci întrebarea fundamentală asupra sensului existenței, căzută în uitare și trivialitate, care nu ar fi fost tratată suficient în ontologia clasică, începând de la originile sale în filosofia greacă. Este adevărat că Aristotel prezintă în ""Metafizica"" sa o sistematizare a categoriilor ființei, totuși fără a tematiza sensul existenței, care ar putea să ducă la înțelegerea diversității ontologice. Omul, în calitatea sa
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
Marburg imediat după anul 1927. Pentru înțelegerea lucrării "Ființă și timp" sunt de altfel indispensabile prelegerile ținute de Heidegger în acea perioadă, publicate postum în cuprinsul "Ediției complete / Gesamtausgabe". În anii '30, după ce autorul renunță să ducă la bun sfârșit "ontologia fundamentală" din "Ființă și timp", filozofia lui Heidegger va cunoaște o prefacere radicală. Ea nu va mai avea în centrul său "Dasein"-ul uman, ci va avea în vizor ființa însăși. Kant și problema metafizicii (1929) Cartea cea mai importantă
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
comunităților” de animale (exemplul cu maimuțele langur) In general descrie aspecte legate de evoluția speciei umane și comportamentului acesteia. Traian Herseni are meritul de a fi abordat o noua direcție, a cărui fundament îl constituie interpretarea sistemului social în spiritul ontologiei regionale: se încearcă punerea problemei dintre individ și societate dincolo de individualism și integralism. Un loc important în opera lui Traian Herseni îl ocupă referința la ontologie, ce reprezintă o problematizare de natură reflexiv-teoretică, prin care acesta își propune stabilirea și
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
abordat o noua direcție, a cărui fundament îl constituie interpretarea sistemului social în spiritul ontologiei regionale: se încearcă punerea problemei dintre individ și societate dincolo de individualism și integralism. Un loc important în opera lui Traian Herseni îl ocupă referința la ontologie, ce reprezintă o problematizare de natură reflexiv-teoretică, prin care acesta își propune stabilirea și definirea competențelor și dferențelor dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
propune stabilirea și definirea competențelor și dferențelor dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii și articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieții sociale etc. Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările terminologice și comprehensive ale problematicii vizate. Astfel, el stabilește faptul că știința este înainte de toate cunoaștere
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
definirea competențelor și dferențelor dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii și articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieții sociale etc. Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările terminologice și comprehensive ale problematicii vizate. Astfel, el stabilește faptul că știința este înainte de toate cunoaștere, mai precis o
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii și articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieții sociale etc. Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările terminologice și comprehensive ale problematicii vizate. Astfel, el stabilește faptul că știința este înainte de toate cunoaștere, mai precis o relație de cunoaștere între
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
("Nikolajs Hartmanis", n. 20 februarie 1882, Riga, Letonia - d. 9 octombrie 1950, Göttingen) a fost un filosof german, principal reprezentant al filosofiei idealiste, unul dintre cei mai sistematici și mai productivi filosofi din secolul al XX-lea, întemeietor al " ontologiei critice" - formă specifică în orientarea ontologică a cugetării contemporane. Preocupat de o nouă formă a sistematicii filosofice, el s-a impus totodată ca un reputat istoric al filosofiei și al culturii în genere. s-a născut la 20 februarie 1882
Nicolai Hartmann () [Corola-website/Science/302691_a_304020]
-
rațional al acestora în doctrina sa cu privire la alcătuirea realității pe baza unei construcții spirituale, existența realității fiind independentă de capacitatea înțelegerii. Cunoașterea umană nu poate sesiza niciodată esența realității, fiind ea însăși o parte a acesteia. În teoriile sale asupra ontologiei critice, Hartmann dezvoltă un model "stratificat" al existenței. Cât privește etica, care ocupă un loc central în opera sa filosofică, Hartmann se apropie de ideile antropologice ale lui Max Scheler cu privire la valorile materiale ale moralei, situând poziția omului în cosmos
Nicolai Hartmann () [Corola-website/Science/302691_a_304020]
-
este ramura filozofiei care studiază fundamentele filozofice, ipotezele și implicațiile științei, incluzând științele naturii, precum fizica, matematica și biologia, și științele sociale, precum psihologia, sociologia, științele politice, și economia. În acest sens, filozofia științei este strâns legată de epistemologie și ontologie. Urmărește să explice probleme precum: natura ipotezelor și conceptelor științifice; modul în care acestea sunt produse; procesul prin care știința explică, prognozează, și, prin tehnologie, valorifică forțele și resursele naturii; mijloacele de determinare a validității afirmațiilor; formularea și utilizarea metodei
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
John Rogers Searle (AFI: []) (n. 31 iulie 1932, Denver, Colorado) este un filozof american. Principalele sale domenii de activitate sunt filozofia limbajului, filozofia minții, ontologie socială precum și părți din metafizica. Searle este profesor de filozofie la Universitatea Berkeley din California. Primele studii ale lui Searle continuau eforturile de cercetare ale profesorilor săi John Langshaw Austin și Peter Frederick Strawson. Actele vorbirii lui Searle au dezvoltat
John R. Searle () [Corola-website/Science/298973_a_300302]
-
material este obiect prim al cunoașterii. Intelectul poate să cunoască fără vreo intervenție exterioară, având activitate proprie iar ceea ce este separat potrivit intelecției nu poate fi separat și potrivit existenței, așa cum proceda Platon. Astfel, genurile și speciile sunt pur intelectuale. Ontologia tomistă are la bază un aristotelism consecvent și este întemeiată pe o ierarhie strictă a ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
determinată în multiplu, cea de-aici) și "essentia" (esența), considerați primordiali în ordinea conceperii lor de către intelect. Este o precizare semnificativă, deoarece ea atrage atenția asupra unei distincții de factură aristotelică, cea între „în ordinea naturii” și „în ordinea cunoașterii”. Ontologia lui Toma este, aici, una în ordinea cunoașterii, de unde necesitatea stabilirii unei succesiuni didactice a expunerii. Miza parcurgerii unei ontologii este înțelegerea temeiului, a fundamentului ființei. Dacă ordinea platonician-augustiniană predilectă era una descendentă, începând de la temei, ordinea aristotelică începe în
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
semnificativă, deoarece ea atrage atenția asupra unei distincții de factură aristotelică, cea între „în ordinea naturii” și „în ordinea cunoașterii”. Ontologia lui Toma este, aici, una în ordinea cunoașterii, de unde necesitatea stabilirii unei succesiuni didactice a expunerii. Miza parcurgerii unei ontologii este înțelegerea temeiului, a fundamentului ființei. Dacă ordinea platonician-augustiniană predilectă era una descendentă, începând de la temei, ordinea aristotelică începe în mod consecvent cu întemeiatul. Toma va începe de la fiind. Tot în manieră aristotelică Toma va spune că fiindul are două
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]