1,583 matches
-
firesc, într-o societate pluralistă, să nu mai poată fi menținută tirania unor forme colective, cum este cea de "generație". Cum vezi noua literatură, care se înfiripă sub ochii noștri (critici)? Sunt noutăți? Va face uitată noua literatură "vechea" literatură optzecistă? Cât de compatibile/ incompatibile sunt generațiile din interiorul literaturii române actuale? Nu am deloc impresia că avem o nouă literatură. Au apărut câțiva scriitori noi (nu neapărat de mâna întâi), însă codul literar a rămas același din anii optzeci încoace
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
viteze". Și au trecut 30 de ani de atunci, iar în tot acest răstimp, oriunde mergeam în țară la festivaluri literare, unde ne întâlneam toți ai noștri din generația 80 și când zic asta, mă gândesc în primul rând la optzeciștii din provincie, care n-au avut șansa unică a unui Nicolae Manolescu în spate și cutia de rezonanță istorică a unui Cenaclu de Luni și au răzbit fiecare cum a putut, înfruntând cu mâinile goale și doar cu credința în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
poporului român, cea care nu apare încă în cărțile de literatură ale acestor ani? Toate mi s-au întâmplat în viață până acum ca hotărâte de altcineva, inclusiv căsătoria și nașterea celor patru copii Ai debutat spectaculos, cu primul val optzecist, după care ai făcut pași mai rari, mai feriți, ai îngăduit publicisticii să cotropească teritoriul poeziei. In ce te privește, iartă-mi franchețea, numele tău circulă mai mult decât cărțile de poezie, pentru că publici rar. E vorba de timiditate, discreție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mult înainte. Gândește-te că Ion Mircea, Adrian Popescu sau Dinu Flămând sunt născuți în 1947, doar cu un an înaintea mea, și sunt poeți străluciți ai valului 70, cu o operă valoroasă, consolidată progresiv de-a lungul timpului, nu "optzeciști" ca mine. Cred că sunt mai degrabă un caz atipic, din toate punctele de vedere, mai ales cele literare, și eu însumi mă întreb tot mai des: ce-o fi cu mine, cum de mi-a ieșit viața asta într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
încăperi ornate cu beculețe multicolore, ca pomii de Crăciun, pe fondul unor piuituri și sunete sfîșietoare, venite parcă de pe alt tărîm, printre uși ce se se deschid și se inchid singure și obiecte cu forme stranii. Nichita Danilov este un optzecist atipic. Fantezist inconturnabil, poet și prozator de mare rafinament stilistic, Nichita Danilov este, la nivelul prozei, un povestitor de factură clasică (modele cele mai la îndemînă sînt Creangă, dar și povestitorii ruși) ale cărui relatări mustesc însă de simboluri, înțelesuri
Mașa față cu postmodernitatea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10819_a_12144]
-
apa de la closet și a inundat o parte din camera pentru copii.“ De ce trebuie să știe omenirea întreagă că Nina Ceranu are arsuri la stomac și că Ana Chelariu lucrează la o instituție cu closetul defect - greu de înțeles. Un optzecist intarziat Se vorbește de „opzeciști întârziați“. Și se fac referiri la autori ca Valentin Petculescu sau Liviu Georgescu, care au început să se afirme abia după 2000, deși colegii lor de generație au publicat cărți și au devenit relativ cunoscuți
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fac referiri la autori ca Valentin Petculescu sau Liviu Georgescu, care au început să se afirme abia după 2000, deși colegii lor de generație au publicat cărți și au devenit relativ cunoscuți încă din 1980. Și ‹ ‹ Viorel Chițea este „un optzecist întârziat“, cu mențiunea însă că, după cum scrie, ar fi trebuit să debuteze prin 1880. Din nefericire, chiar și dacă ar fi debutat atunci, tot nu s-ar fi remarcat, întrucât s-ar fi înscris printre imitatorii lui Eminescu și nu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Porțile Orientului este un roman parodic în care, așa cum mărturisește autorul, „am mers perfect pe structuri sadoveniene“. În Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu definea romanul lui Groșan ca fiind o „reciclare parodică a romanului istoric“. Romanul istoric a reprezentat pentru scriitorii optzeciști o sursă de structuri narative și a avut, în perioada comunistă, o funcție de „protejare a discursului“. Groșan reconstruiește o epocă, cu precizia și cu răbdarea unui miniaturist. O sută de ani de zile la Porțile Orientului, care a primit premiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
scriitură, aduce în prim plan lumea fascinantă de la Porțile Orientului, „unde totul se înfățișează mai puțin grav“, așa cum spunea Raymond Poincare. Ioan Groșan, în O sută de ani de zile la Porțile Orientului, integrează, am putea spune, procedeele narative ale optzeciștilor într-o proză cu o structură clasică. Groșan reface, sub forma unei parodii, istoria Hanului Ancuței. Întâmplările din roman sunt proiectate în secolul al XVII-lea, în Moldova: „Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
întreagă așteptând autobuzul în stație la Apaca. Afară poartă mănuși negre, dar în metrou am apucat să-i studiez și mâinile, cu unghii nevopsite, doar eventual lăcuite. Nu pot să nu-mi amintesc de Femeia în roșu, romanul celor trei optzeciști - dacă nu mă înșel, era tot romanul unei urmăriri, prin alte timpuri și spații, genul care mă fascinează inconștient din copilărie. În momentul când fata în roșu, coborând din autobuz, a trecut drumul vis-à-vis de parcul Politehnicii, spre Doris, Centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe atunci. Aveam așadar toate țoalele-parfumurile-cafelele-țigările pe care mi le-aș fi dorit. Le puteam schimba oricând pe cărți la librărie sau la sala de lectură a bibliotecii din oraș. Le și schimbam, probabil că așa i-am descoperit pe optzeciști, ale căror nume (mai ales ale poeților) le știam din Săptămâna, unde erau înjurați săptămânal. Cine mai crede azi că optzeciștii au întrerupt cursul firesc (epic) al literaturii române ar fi trebuit să vadă efectul pe care-l puteau avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
sau la sala de lectură a bibliotecii din oraș. Le și schimbam, probabil că așa i-am descoperit pe optzeciști, ale căror nume (mai ales ale poeților) le știam din Săptămâna, unde erau înjurați săptămânal. Cine mai crede azi că optzeciștii au întrerupt cursul firesc (epic) al literaturii române ar fi trebuit să vadă efectul pe care-l puteau avea cărțile lor povestite unor chirurgi prea obosiți ca să mai citească: trenuri de noapte mirosind mistic a trandafiri, doi soldați crescuți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
că „instinctiv, Urmuz descoperă Scriitura și Textul” (1983, p. 27). În interiorul experimentalismului „anticipat” cu cinci decenii de Urmuz și confirmat pe plan european de Eugen Ionescu, ar intra — în opinia lui Marin Mincu — atît Nichita Stănescu, Ion Gheorghe cît și „optzeciștii”: „Cu o anticipație de aproape o jumătate de secol, Urmuz intuiește practica semnificantă ca procedeu al textualizării literare și o aplică, dîndu-i o semnificație maieutică pentru tinerii experimentaliști de azi” (p. 29). Și cum argumentul legitimator al „precursoratului absolut” este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei tipologice a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nuce, vag maniheistă” (p. 57), însemnările despre atotputernicul revolver, „Suveran al lumii”, arătînd chiar că „suicidul său este, în fond, un deicid”... Putem cita și alte numeroase referințe ale poeților la proza (textele) lui Urmuz, de la Aurel Rău la unii optzeciști... Centenarul Urmuz. Apoteoza omagială Asimilarea scrierilor urmuziene de către canonul critic are loc odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pleznesc!... Sănătății mele - aerul de vulgaritate nesfârșită pe care-l degajă poezia Generației '80 - îi pune piedică. Nu-i pică bine la stomac. Îi mută nările. Îi dăunează. Nu apleacă oarecine capul să citească un singur vers, de un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un singur Optzecist, că nu mai are încotro, trebuie să se repeadă în cel mai la îndemînă closet și să se apuce să verse. - Și chiar atât de năpraznic te scoate din răbdări un singur vers, piuit de un singur Optzecist, Fiorosule? - Nu scapă nici un prilej și mi-o scoate din țîțînă! perora, după o topică întortocheată a frazei, un bagaj greu, cu pliurile burdihanului revărsate în neorânduială și cu o toartă laterală răsucită spre cer. Cu etichete mototolite. Și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stratificat, de marchiz. - Dacă v-ați struni puțin temperamentele... Dacă m-ați lăsa o secundă să intervin... v-aș putea dezvălui... că aș putea fi singurul pământean de pe la noi care-a cutezat să se aventureze până în viziunea tinerilor tâlhari optzeciști... răzbătu vocea cărnoasă și molatecă a unui bagaj crem și delicat cunoscut sub numele de Gabi cel Norocos. Era confecționat dintr-o superbă piele întoarsă. Rezervat și șters, arbora un facies de bagaj înspăimîntat. Purta printre semeni o expresie schimonosită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dan Deșliu, Ana Blandiana și Toma George Maiorescu - indivizi căzuți de mult timp în cazanul cu ciorbă al manualelor comuniste și dezrădăcinându- se de acolo doar pentru a reprezenta aici - la această ședință de final de "stagiune" - Asociația Scriitorilor București. Optzeciștii se urniseră să citească. Primul și-a plecat puterea către noi, unul, Traian T. Coșovei, al cărui tată, poet și dânsul, cu prenume identic, glosase cu drăgălășenie despre ceapeuri, recolte disciplinate ce îndeplineau politica Partidului, brigadieri ce țineau în buletine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată, parcă am perceput unul - un zgomot însă nesfârșit de anemic și neînchipuit de jenant: pîca-pîca!... Am ciulit din nou urechile. Zgomotul s-a repetat, nerușinat, penibil
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
limuzinelor sovietice au acoperit, mai multe zile, zidurile de peste drum ale Consiliului de Stat al Planificării. Imens scandal diplomatic. Două săptămâni mai târziu, autoritățile române înscenează, pentru a-i mai potoli pe ruși, moartea accidentală a năpraznicului poet șaptezecist. - Pe când Optzeciștii - scârț, te plesnesc! -, prin ce vax de talent se evidențiaseră ei? Prin ce sângeroase fapte de scris au pătruns tinerele scârbe în Istoria literară? Că de scris, nu au scris încă nimic. Și nici de pătruns, ca să fim principiali, nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mă pregăteam s-o servesc și din upercutul meu la ficat, când zgomotul incriminat s-a auzit pentru a treia oară. De data aceasta, suficient de aproape pentru a-mi da perfect seama că zgomotul era emis chiar de lamentabilii optzeciști, deplasîndu-se păcănind către fotoliile lor de lectură. De surprindere am uitat să respir. Trupul mi s-a acoperit de crusta și de sudorile reci ale uimirii... Am priceput înmărmurit că o generație care se deplasa într-un asemenea hal nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
generație care se deplasa într-un asemenea hal nu putea fi suspectată de cel mai firav dram de talent!! - Că ți-ai și găsit, povestitor al fundului meu, pentru cine să folosești vorba asta: talent! Pentru cine?! Pentru fătălăii de Optzeciști... Păi, proletcultiștii mei, cât sânt de calomniați, erau măcar viguroși ca bărbați. Când tropăiau, despicau munții. Când băteau pas de defilare, săltau fustele la cucoane în cap. Răcneau un hei-rup de te podidea sângele pe nas... - Șaizeciștii, admit, unii erau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alcool până și din flaconașele de dezinfectante. Mai de grabă lăsîndu-se împușcați, decât stăviliți din procurarea rațiilor halucinogene. - Psît, măi Bruță! Bă, fulgere! Pișălăule! Bă hoarcă, bre!... Ia, bunghește-te tu colo' șa! Lângă mine, curios să observe la care dintre optzeciștii din cub se ajunsese cu lectura, terchea-berchea își îndoi genunchii. Iar când reveni la poziția bipedă, din căușul palmei sale, cubul de chihlibar își împrăștia reflexele roșiatice pretutindeni. Pe trupurile noastre, afară, în stratul de flori, în care în ultimii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]