24,963 matches
-
masa de colo. Da, Dato’ Zainuddin. Îi spuneți doar că e de la fiul lui, Johan, da. Plătește el. În acest oraș nou și prosper, Își zicea Johan, oamenii sunt purtați ca de niște curenți marini, fără să li se poată opune. E zadar nic să Încerci să scapi Înotând, trebuie să te lași În voia valurilor, să vezi unde au să te ducă. Cu mult timp În urmă, copil Încă, se imagina tras de mare În larg. Voia să fie Împins
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
exemplu clasic de orfan cu o educație lamentabilă, a zis Din. Însă nu-i vina ta. Ai fost părăsit și lăsat să te descurci de unul singur fără nici o cunoaștere a lumii din jur. — Asta nu-i adevărat, s-a opus Adam. Eu sunt bine educat. Tatăl meu m-a Învățat de toate, literatură, muzică, chiar și politică. Din a strâns pumnul și și-a lovit fruntea, nu prea tare, Însă destul ca să se audă o pocnitură seacă și surdă. A
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
el. Nu erau niște tinerei din Molucce, lipsiți de educație, ci persoane cu o gândire complexă, care Însă nu-i depășea Înțelegerea. Voia să rămână. — Hai, a insistat Din și a continuat să-l tragă după el. Adam n-a opus rezistență, nu voia să facă o scenă. Odată ajunși pe străduțele mahalalei, Din s-a pus să dea din gură cu aceeași Înfrigurare. — Așa se Întâmplă Întotdeauna cu ei, numai vorbe, nici o acțiune. Ba o teză de doctorat, ba ceva
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
de june prim cu o conștiinciozitate neîntrecută. În realitate, aflat în intimitate cu o femeie, devenea aproape timid, rareori lua inițiativa, făcea cu greu față cerințelor, se lăsa purtat de mitul făurit în jurul propriei sale persoane. Era suficient ca să nu opună rezistență și să se concentreze intens asupra gesturilor sale. Restul venea de la sine. Dar era atâta ordinar în tot ce i se întâmplase pe plan amoros, nu reușise niciodată să se salte, să scape de izul îndoielnic ce-și pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de-a lungul unui râu, o explozie de lumină și o alta de întuneric, un peisaj simplu care te înmărmurea, îți crea o senzație nelămurită de panică, o stare de neputință, ca în fața unor forțe naturale cărora nu te poți opune și te predai, îți recunoșteai nimicnicia. Ar trebui să mă ridic, își spuse Carmina, să mulțumesc frumos pentru... pentru ce să mulțumesc frumos? Ei, da, pentru găzduire, da și să spun că s-a făcut târziu, chiar s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zi tot mai sigur, într-o tandrețe dulce, fără de grijă, aproape maternă, ceea ce-i conferea un plus de siguranță, de încredere, avea convingerea că drumul către Ovidiu se construia de la sine, nu trebuia să miște nici măcar un deget, el mai opunea un soi de rezistență, amuzant plictisită, era prea tânăr pentru însurătoare, se justifica atunci când Sidonia îl lua cu asalt, totuși nu se împotrivea deloc dacă mamă-sa proiecta vreo plimbare cu mașina în afara orașului la care să participe, bineînțeles și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împrejur, și nici un rău n-ar fi posibil să se întâmple, un univers aparte, creat automat, o transă ce făcea să se oprească în loc timpul. O, Dumnezeule, era ca un drog și ea, Carmina, mai încercase odată să i se opună, brutal, fără milă, îndepărtând-o pe Fana, focarul viciului. Trece timpul, îi spusese atunci Carmina, ne vom obișnui, să ne vedem zi de zi ca două pupeze, să vorbim despre o mulțime de lucruri și despre nimic și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce Carmina nu i se putea opune, bărbatul avea un fel de a fi atât de pasional, fiul ei, al ei, băiatul lui Trofin! Doamne, ce bizară individualitate, ce schimbare se petrecuse în el. Se simțea depășită, depășită cu mult. Deja intrase în conul de umbră lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla în mâinile lui. Poate o să se întâmple acum, își zise, crispată și sângele îi coborî din obraji. Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mi-a fost dor de tine, Carmina. Dar nu el nu spunea vorbe frumoase decât după ce treceau de o culme a exasperării, atunci când o vedea cum tremură toată de enervare și epuizată după atâtea întrebări și răspunsuri, încerca să-i opună rezistență și-l îndepărta, scârbită de toate acele învinuiri aberante, de insinuările lui veninoase. Era nedrept să se întâmple asta când ea nu trăia decât pentru el, era aberant să trebuiască să-i justifice orele, zilele, ca să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e plecare îl constituie sentimentul timpului exprimat de cei doi autori sus-menționați. Paralelă între Scrisoare mamei, de Nicolae Labiș și Amintiri din copilărie (fragment), de Ion Creangă În gândurile omului matur, își face loc ideea trecerii timpului, căruia i se opun amintiri legate de copilărie, de locurile natale. Păstrând în memorie imaginea odihnitoare a copilăriei lipsite de griji, omul se echilibrează pe sine, prezentul devine ipostaza temporală în care acesta se integrează firesc, gândind viitorul: ,, Dar vremea trecea cu amăgele și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
deschis fereas-tra. Pe dată, cu părul răvășit și gâfâind de oboseală, năvăli înăuntru o ... Idee. Se propti țeapănă în fața mea și-mi zise: ,,Ce-ar fi ... dacă ai face o vizită în trecut? Să zicem prin anul 1849. M-am opus cu înverșunare. Mărturisesc cinstit: mi-era frică. Dar ideea nu-mi da pace. În cele din urmă, m-a convins. Și pentru a-mi spori curajul, mi-a dat o pilulă. Am înghițit-o și, devenind imediat invizibilă, am încălecat
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
spună la revedere și să-și exprime speranța unei reîntâlniri. Întâmplătoare, bineînțeles. Când ea Îi Întinse mâna, Înțelese că era ultima șansă. O prinse Într-a sa, decis să o păstreze cu orice preț, cât mai mult timp. Ea nu opuse nici o rezistență și lucrul acesta Îl descumpăni. O trase spre el și ea se supuse. Cuprins de teamă o sărută stângaci, timid. Ea era inertă. Drumul până la el, teama că tot ce i se Întâmpla acum putea fi doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu cumva toată zăpăceala aceea nu s-ar fi putut evita recurgând la serviciul poștal. Adică să primească acasă cărțile și diploma contra semnătură. Pe el, oricum, nu-l interesa clasamentul. Venea la școală doar pentru că nu Îndrăznea să se opună ordinului direcțiunii. Și pentru că, după festivitate, conform Înțelegerii cu părinții, urma să-și plimbe cununa și legătura de cărți prin oraș până la cofetăria „Garofița”. Acolo mânca o „Indiană”, o „Ora 12” și bea o limonadă. Total șase lei. Îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Mănâncă cu poftă. Ochii Îi strălucesc. Bună țuica, bune și mezelurile. Poate sta cu fruntea sus În fața orișicui. Paharele se golesc, Brândușă le umple din nou. Se mai golesc o dată, Brândușă dă să apuce din nou sticla, dar Petru se opune demn. E de ajuns. Trec la șnițele și la vin. Șnițele sunt specialitatea Zorelei. Carnea e fragedă, vinul muscat. În soba de fontă duduie un arzător de opt sute. Pe pereții proaspăt vopsiți, umbrele lor se dilată de căldură. Serviți, dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
douăsprezece perechi. Confetti, lampioane. Spre ea se Îndrepta tot mai apăsătoare privirea unui bărbat Încă tânăr, cu ochelari cu ramă de sârmă subțire, rotunzi, și un fular roșu ponosit În jurul gâtului. Se resemna și se lăsă privită fără să mai opună rezistență, preocupată vag de starea mâinilor ei precum Fecioara Maria de soarta micului Isus În icoanele de bâlci. Regreta că nu ceruse și ea o vodcă, sau un coniac. I-ar fi prins bine o Înghițitură, Își simțea inima undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rând, bineînțeles. Muștarul Îl ținea pe bord și se servea din el cu arătătorul mâinii stângi. Masa a durat cam o jumătate de oră. Desertul era o bere Bucegi. În tot cartierul acela selenar, trestia doar era vie, grațioasă. Se opunea parcă cu o discretă disperară sau resemnare acelei invazii de blocuri din panouri de beton, calcifieri hilare Într-un plămân Încă sănătos. Șoferul Își luase prânzul și, mulțumit peste măsură, coborî din cabină. Îi mai rămânea doar să acționeze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lor adâncă și să fug. Ceva violent se izbi de celălalt capăt al sofalei, iar zdruncinătura puternică ce urmă mută totul din loc. M-am lăsat pe partea dreaptă, afundându-mi degetele în brațul de pânză moale, încercând să mă opun impulsului care m-ar fi aruncat la podea și reușind cu greu. Așezându-mă iarăși, m-am agățat bine cu o mână de brațul sofalei, iar pe cealaltă am întins-o de-a lungul spătarului, cu coatele lipite de corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ce reușisem să spun. Ea-mi zisese că arătam îngrozitor și îi răspunsesem c-o să mă simt mai bine după o plimbare. Nu păruse deloc convinsă de asta, dar probabil că hotărâse că nu mă cunoștea destul de bine ca să se opună acestei idei altfel decât tăcând și ridicând din sprâncene a îngrijorare. Poteca ducea spre o verandă plină de frunze moarte. Se intra prin două uși duble, făcute din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în picioare, se întinse cât îi permitea corpul coilănos, împrăștiind picături de apă în toate părțile. Sunt tu, desigur. Suntem aceeași non-persoană moartă. Am coborât privirea și m-am îngrozit văzându-mi propria cămașă albastră udă și lipicioasă. M-am opus acestei dovezi de ne-logică - e doar transpirație, ești bolnav, e doar transpirație și nu gândești cum trebuie. Înaintă câțiva pași, împleticindu-se, lăsând în urmă o dâră de apă maronie. Nu reușeam să mă conving să mă ridic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cap. Ceva nu e în ordine. Ne-am întors amândoi spre doctor. Firul atârna liber în apă, netrădând nimic. Scout își împleti brațele și Fidorous roti de mânerul mulinetei de câteva ori, de încercare. De data asta nu i se opuse nimic de sub apă. Doctorul roti mulineta mai repede, până când capătul retezat al firului ieși picurând din apă. Desprinse undița din stativ și trase tot firul afară. — Uite... cablu de mare rezistență și l-a tăiat ca pe brânză. Halal pește-ventuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
celorlalte delegații. Cu prilejul unor negocieri care au avut loc în cadrul Tratatului de la Varșovia în legătura cu prelungirea valabilității acestuia, la o reuniune care s-a desfășurat la Varșovia, șeful delegației române, potrivit mandatului dat de conducerea română s-a opus vehement propunerii U.R.S.S., însușită de celelalte cinci delegații, privind extinderea activității acestui Tratat pe o perioadă de 20 de ani. El a sugerat o perioadă de 5 ani; ca răspuns la propunerea delegației române, șeful delegației U.R.S.S., sprijinit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
îndeplinirea obiectivelor funcției. f) Supervizarea este o activitate de control intern, adesea omisă chiar de cei în responsabilitatea cărora se găsește. Mulți manageri evaluează subordonații pe baza încrederii pe care o au în aceștia, neținând cont că supervizarea nu se opune „lipsei de încredere” și adesea contribuie la creșterea acesteia. Supervizarea nu înseamnă: refacerea muncii salariaților; urmărirea cu tot dinadinsul a descoperirii erorilor; examinarea minuțioasă și permanentă. Capitolul 2. Controlul intern 205 205 Supervizarea însă înseamnă: un act de asistență, în
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
pînă la jumătate (mi-e milă să-l tai), cu un nuc respectabil. Mă suiam în nuc și de acolo îl ascultam cîntînd la pian: Elegia lui Grieg, Debussy, prima Arabescă, Fantezie de Schumann, Variațiunile fierarului de Haendel, Marea poloneza opus 22 de Chopin. Era fanatic în perseverență: exersa zilnic 5-6 ore. Muzica mă vitaliza. Aș fi putut sări, să fi vrut, ca Păstrăvii lui Schubert. Tot din nuc îl urmăream cum pregătește noua bucată, pentru proximul concert. Cu notele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a "epurat" în '48 din universitate, ca să-i ia locul, și a rămas profesor peste vîrsta pensionării. Să nu fi "aderat"? Tu ce crezi? Înfunda pușcăria? Așa este, i-a fost frică de teroarea marginalizării. Planul stalinist era eficace: te opuneai, primeai pedeapsa, de la scoaterea din "cîmpul muncii" pînă la moarte civilă. S-a apărat de Ion Vitner, de Ileana Vrancea, de Vicu Mândra, de Paul Georgescu, de Crohmălniceanu, cum a putut. Așa este, a făcut reportaj! Reportaj la crescătoria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]