2,327 matches
-
confirmați de cele două puteri semnatare. Armata otomană a trebuit să se retragă din ambele Principate Dunărene, unde staționau încă din 1821, ca răspuns la acțiunea Eteriei (parte a Războiului de independență al Greciei și a revoluției lui Tudor Vladimirescu). Otomanii au fost de asemenea de acord să cedeze muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu. De asemenea, convenția a recunoscut autonomia Principatului Șerbiei. Șerbia recâștiga controlul asupra unor teritorii pierdute în 1813. Sârbii au primit și dreptul la
Convenția de la Akkerman () [Corola-website/Science/319439_a_320768]
-
cuprindea teritoriul dintre Munții Balcani, Munții Rodopi și Strandja, o regiune denumită de locuitorii săibulgari, turci, romi, greci, armeni și evreisub numele de Tracia de Nord. Provincia a fost botezată "Rumelia Orientală" la insistențele delegaților britanici de la congresul de la Berlin: otomanii denumeau "Rumelia" toate regiunile europene ale Imperiului, adică cele care în antichitate făcuseră parte din Imperiul Roman. Aproximativ douăzeci de sate ale pomacilor (bulgari musulmani) din Munții Rodopi au refuzat să recunoască autoritatea Rumeliei Orientale și au format așa-numita
Rumelia Orientală () [Corola-website/Science/319434_a_320763]
-
aleși direct de cetățeni. Rumelia Orientală era formată din departamentele (în terminologie otomană "sangeacuri", în "oblasti"): Plovdiv ("Filibe"), Pazargik ("Tatarpazarcığı"), Haskovo ("Hasköy"), Stara Zagora ("Eski Zağra"), Sliven ("İslimye") și Burgas ("Burgaz"), fiecare la rândul său împărțite în "cantoane" (denumite de otomani "kazas", de bulgari околии "okolii"). Primul Guvernator General a fost prințul bulgar Alexandru Bogoridi (1879-1884), care a fost acceptat atât de bulgari, cât și de grecii din provincie. Al doilea Guvernator General a fost Gavril Krastevici (1884-1885), un celebru istoric
Rumelia Orientală () [Corola-website/Science/319434_a_320763]
-
suzeranitatea rusă a făcut să apară un nou conflict, cel dintre autocrația țarilor și dorința de libertate a cazacilor. Aflat la frontiera de sud a statului căzăcesc, Hanatul Crimeii era interesat de comerțul cu sclavi răpiți din Ucraina și Rusia. Otomanii nu erau foarte interesați de această frontieră de nord a imperiului. Potențialii aliați ai ucrainenilor, suedezii erau prea departe, iar cazacii de pe Don și calmîcii au preferat să nu se implice într-un conflict de partea ucrainenilor. Istoria acestei perioade
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
a lungul Niprului. Zona slab populată din sud, Zaporijia, urma să fie administrată în comun de polonezi și ruși, dar în fapt era o regiune autoguvernată, având propriul său guvern. Ca urmare, Doroșenko s-a oritenta către o alianță cu otomanii, ceea ce a dus la izbucnirea unui război polono-cazaco-tătar (1666 - 1671). În toamna anului 1667, forțele turco-cazace au invadat Galiția și l-au obligat pe regele Poloniei să acorde ucrainenilor o autonomie sporită. Doroșenko a acceptat suzeranitatea otomană, care îi lăsa
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
o onoare care nu mai fusese acordată anterior niciunui străin, cu excepția ducelui de Wellington. Cand au izbucnit Războaiele Balcanice în 1912, regele Nikola a fost unul dintre cei mai entuziaști dintre aliați. El a vrut să-i alunge complet pe otomani din Europa. A sfidat Puterile Centrale și a capturat orașul Scutari în ciuda faptului că ei blocaseră întreaga coasta maritimă a Muntenegrului. Cand a izbucnit Primul Război Mondial în 1914, el a fost primul care a acordat ajutor Șerbiei pentru a
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
se retragă în 864, însă l-au reocupat câțiva ani după aceea.. În 1366, orașul a fost ocupat de cruciații conduși de Amadeo al VI-lea de Savoia, care l-au restituit bizantinilor. În 1453, orașul a căzut în mâinile otomanilor și a început să decadă. Numele de origine slavă al orașului, Nesebăr, s-a impus în 1878.
Mesembria () [Corola-website/Science/319917_a_321246]
-
Hr.). De asemenea, teritoriul este stăpânit în perioada medievală de vandali (429-534), de bizantini (534-643). În 647, arabii cuceresc teritoriul Libiei, îl includ în Califatul arab și islamizează populația; islamul devine religia oficială. În 1510 spaniolii ocupă Tripoli; în 1517 otomanii cuceresc Cirenaica, iar în 1551 și Tripolitania, integrându-le Imperiului Otoman. După războiul italo-turc (1911-1912), Italia cucerește țara, iar otomanii se retrag. Cirenaica se apară de italieni, dar în 1931 este învinsă și Libia devine colonie italiană. Între 1940-1943, alături de
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
Libiei, îl includ în Califatul arab și islamizează populația; islamul devine religia oficială. În 1510 spaniolii ocupă Tripoli; în 1517 otomanii cuceresc Cirenaica, iar în 1551 și Tripolitania, integrându-le Imperiului Otoman. După războiul italo-turc (1911-1912), Italia cucerește țara, iar otomanii se retrag. Cirenaica se apară de italieni, dar în 1931 este învinsă și Libia devine colonie italiană. Între 1940-1943, alături de trupe franceze și britanice, Libia se opune forțelor germano-italiene. După victoria aliaților, Franța administrează Tazzan-ul, iar Regatul Unit Tripolitania și
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
zile"). Numit comandant șef al armatei la 26 martie, Constantin este considerat responsabil pentru penetrarea Macedoniei. Tentativa de invazie este însă un eșec iar grecii se retrag rapid la Thessalie. Cartierul general grec stabilit în orașul Larissa este ocupat de otomani. La sfârșitul lunii aprilie, războiul este pierdut de greci iar ultimele bătălii din mai nu fac decât să confirme superioritatea turcilor. În ciuda intervenției mai multor puteri străine în favoarea Atenei în timpul convorbirilor de pace din decembrie 1897, consecințele înfrângerii sunt foarte
Constantin I al Greciei () [Corola-website/Science/315934_a_317263]
-
prin severitatea sa și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa. Imperiul Otoman ajunge să stăpânească mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parțial Ungaria, parțial România, Bulgaria, Albania și Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porțile Vienei
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
Românești să găsească sprijin în Transilvania, unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa. În 1459 Țepeș refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-a datorat existenței unui proiect de cruciadă impotriva otomanilor, cruciadă susținută de Papă și în care regele Ungariei, Matia Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal (acesta chiar primește de la Papă suma de 40.000 galbeni, suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni și 10 nave de
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
primește de la Papă suma de 40.000 galbeni, suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni și 10 nave de război). În acest context politic, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceștia vor încerca prin intermediul lui Hamza pașa, beiul de Nicopole, și al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleșug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor și pedepsiți cei
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei mai mari poeți ai generației sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puțin din spiritul și folclorul balcanic adus de otomani în țările române. Totuși, următoarea generație de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanți ai acestei generații au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu (cel dintâi jurnal de călătorie). Ideile revoluționare ale naționalismului, care se
Literatura română () [Corola-website/Science/297262_a_298591]
-
mama româncă (din familia Basarabilor) și tata sârb, pretendent într-o perioadă la tronul Șerbiei. A urmat cursurile școlii de la mănăstirea din Poreč, ajungând să vorbească fluent slavona veche. Vorbea deasemeni românește și grecește. a fost un vajnic luptător împotriva otomanilor, haiduc în Șerbia, apoi în Oltenia, a intrat în slujba lui Mihai Viteazul, în timpul atacului armatei lui Mihai asupra garnizoanei turcești din Ada Kaleh și i-a rămas fidel până la moarte. Prima sa misiune, care l-a ridicat în rândul
Baba Novac () [Corola-website/Science/297294_a_298623]
-
proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie, și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman. În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși
Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/297283_a_298612]
-
toate acestea, atât Kogălniceanu cât și Alecsandri, s-au prezentat inițial în calitate de candidați pentru titlul regent de Caimacam -Alecsandri, care era mai popular, a renunțat primul, pentru a-l susține pe Costache Negri. Candidatura lui Negri a fost respinsă de către otomani, care a preferat să-l numească pe Teodor Balș (iunie 1856). În urma alegerilor din septembrie 1857, întreaga Partida Națională a ales să-l sprijine pe Cuza la tronul Moldovei. Acest lucru a venit după ce Nicolae Vogoride, noul Caimaicam, a realizat
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
Sasic ori Șagani - Albei). În 1388, în timpul conflictului dintre armatele otomane ale lui Ali bei și cele creștine ale țarului Șișman și ale despotului Ivanco, Mircea trimite trupe muntene care ocupă unele cetăți dobrogene, însă acțiunea acestora este respinsă de către otomani. Însă, după plecarea oștii turcești, în anul următor, Mircea reușește să cucerească toată Dobrogea, cu cetatea Silistrei. Mircea păstrează organizarea locală (dovada existenței "chefaililor", funcționarii de tip balcanic) însă va face donații de pământ dobrogean boierilor săi și mănăstirilor. Sub
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
există în legătură cu victoria din 1404, anume doar o scrisoare a regelui ungar din același an, în care menționează despre "„frumoasele izbânde dobândite de voievodul Valahiei împotriva turcilor, cu ajutor trimis din partea regelui”". În 1409, Mircea respinge un nou atac al otomanilor lângă Silistra, fapt menționat într-o inscripție comemorativă în limba greacă descoperită în acest oraș: "„Io Mircea, marele voievod și domn a toată Ungrovlahia, a izbăvit [Dârstorul de turci]""”". Dobrogea va fi pierdută din nou de către Țara Românească în 1420
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
în paralel cu dezvoltarea vieții economice. Aceasta s-a datorat în parte intensificării schimburilor monetare și a emisiunii mari aflată în circulație, dar mai ales efortului financiar pe care voievodul muntean a trebuit să îl facă în contextul conflictelor cu otomanii. Paralel cu producția internă de cereale (grâu, mei, ovăz, orz) și legume, care erau pentru consumul intern sau mergeau la export peste Dunăre, Țara Românească importa din Ardeal importante cantități din aceste produse. De cele mai multe ori erau încheiate înțelegeri ori
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
din țările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria și Serbia, ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate: era epoca statelor naționale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forțați să plece și Rusia, în interesul panslavismului politic, justificat prin „misiunea de continuatoare a creștinismului din Bizanț” a revendicat controlul peninsulei. După conflictul asupra suveranității regiunii dintre noul stat grecesc în formare, pe de o parte, și
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
roman Lucius Mummius. După cucerirea romană, orașul a devenit o atracție turistică pentru elita Romei ce doreau să observe cultura spartană. De a lungul Evului Mediu și Epocii Moderne, Sparta a fost sub ocupația imperiilor bizantin, latin de Constantinopol și otoman. În acord cu sursele bizantine, parți ale regiunii Laconia au rămas păgâne până în secolul al X-lea î.Hr., iar dialectul doric a supraviețuit în Tsakonia. În Evul Mediu, Mystras a fost centrul politic a Laconiei. Moderna municipalitate, Sparti, a fost
Sparta () [Corola-website/Science/297359_a_298688]
-
imperiala, care și-a manifestat dominația în zona mediteraneană și care a existat din 1299 până în 1922. Inițial, a fost un stat islamic sunnit fondat de turcii oghuzi sub conducerea lui Osman I, în nord-vestul Anatoliei, în 1299. Odată cu ascensiunea otomanilor sub Murad I și cucerirea Peninsulei Balcanice între 1362-1389, și căderea Constantinopolului de către Mehmed al II-la în 1453, Sultanatul Otoman s-a transformat într-un imperiu. În 1453, după ce turcii au cucerit Constantinopolul (orașul Istanbul din zilele noastre), fostă capitala
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al maselor musulmane un reper idealizat important, de aceea meritând a menționa și titlul de calif al sultanilor otomani. Imperiul Otoman, de-a lungul celor șase secole de istorie a fost o punte de legătură între culturile estului și vestului. Otomanii au avut influență și în afara Afroeurasiei, ca expediția spre Aceh din Indonezia în 1565 și achiziționarea temporară a insulelor Lanzarote din Oceanul Atlantic în 1585. Dispariția Imperiului Otoman a fost o consecință a victoriei Antantei în primul război mondial, când forțele
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
insula greco-venețiană cucerita de turci, a scris cele două cronici ce detaliază cucerirea Constantinopolului de către turci(înainte se credea că George Sphrantzes, secretar al ultimului împărat bizantin, ar fi scris cele două cronici). Și italienii au fost interesați de istoria otomanilor, ca Teodoro Spandugino ce a scris ""Genealogia turcilor"", Paolo Giovio"-Commentario de le cose de’ Turchi" (1531), "Donado Da Lezze- Historia turchesca" (1300-1514), Andrea Cambini- "Della origine de turchi"(1538), Luigi Bassano - "I Costvmi, et i Modi Particolari de la Vită
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]