1,764 matches
-
ceafă, privea către fereastră. Daru nu-i văzu în prima clipă decât buzele uriașe, groase, netede, aproape negroide; nasul însă era drept, ochii întunecați, cu privirea înfrigurată. Turbanul descoperea o frunte încăpățânată și, sub pielea arsă de soare, dar care pălise puțin din pricina frigului, întregul chip avea o înfățișare neliniștită și totodată răzvrătită, ce-l izbi puternic pe Daru atunci când arabul, întorcându-și fața către el, îl privi drept în ochi. - Treceți alături, le spuse învățătorul, o să vă fac un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o-nșeală și o mint, Lăsând în urma lor doar nostalgia Bătând din aripi vrea să se ridice, Dar zborul ca un foșnet de mătase Se chinuie în van... și o să pice, în vraja amintirilor frumoase! Și, iată, ea încet, încet pălește, Se sfarmă-n bucățele mii și mii! Iubirea ne-mplinită lâncezește, în suflete stinghere și pustii. Eu voi zâmbi în fața morții! Annei! Aș vrea, din vis, să te cobori, Să rătăcești prin mine-o clipă; Să-ți simt parfumul fin de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
le facă să se simtă folosite, trase pe sfoară, induse în eroare, vîrîte într-un bucluc politic fără voia lor. Doar nu are vreo legătură amorezul tău cu ceea ce urmează să ne spui, reia Tușica simțind o neliniște în piept, pălind puțin. Dacă asta era tot, spune Angelina încrețindu-și fruntea, nu puteai să găsești și tu alt loc în care să facem cunoștință? Ia uite că pleacă putorile, zice Curistul trăgînd cu ochiul afară prin deschizătura de la ieșirea depozitului, pesemne
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Rangheț. Sper că nu a suferit prea mult, domnule Húsvágó. Mai puțin dechit un om la déntist, doamnă. Avut la el moarte ca la carte. De-aia și spune che cine are carte, are moarte ușoare. He! He! Doamna Ster păli. Domnul Húsvágó roși, se fâstâci, Își aminti de sfatul lui Erzsébet, vezi cum vorbești. Acum nu mai era nimic de făcut decât să scoată la vedere și sticla cu vin și să mulțumească pentru tratație. Ceea ce și făcu. Ii mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de o săptămână la limita de optzeci de kilograme, eram sătul de atâtea antrenamente și visam în fiecare noapte numai fripturi, burgeri cu chili și plăcinte cu cremă de nucă de cocos. Speranțele mele de-a prinde postul de la Arestări păliseră până într-atât, încât le-aș fi lăsat în plata Domnului pentru niște cotlete de porc la Pacific Dining Car. Vecinul care avea grijă de bătrânul meu contra sumei de douăzeci de verzișori pe lună mă sunase să mă anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am văzut pe partenerul de antrenament al lui Blanchard prăbușindu-se la podea. Johnny Vogel urcă în ring și-i scoase proteza. Cel căzut scuipă un jet lung de sânge. Când m-am uitat la Kay, am văzut c-a pălit și s-a ghemuit în jacheta ei sport. I-am spus: — Mâine seară o să fie și mai rău. Ar trebui să rămâi acasă. Kay se cutremură. — Nu. E un moment important pentru Lee. — Ți-a spus el să vii? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ei și până la urmă chiar viața. Prezența Rahelei era la fel de puternică ca a lunii și la fel de frumoasă. Nimeni nu putea să nege asta. Chiar și eu, care pur și simplu veneram chipul mamei mele, trebuia să recunosc că frumusețea Leei pălea în fața Rahelei. Mă simțeam ca o trădătoare de câte ori trebuia să recunosc asta, dar dacă n-aș fi făcut-o ar fi fost ca și cum aș fi negat căldura soarelui. Frumusețea Rahelei era unică și răvășitoare. Părul ei castaniu avea reflexe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
subțire și i-am spus Tabeei că pofta lui Esau de femei era la fel de nepotolită ca și celelalte pofte ale lui. Ea a început să chicotească, dar o privire ascuțită a Adei ne-a liniștit pe amândouă. Lumina începuse să pălească când Iacob și Esau s-au apucat să spună povești. Servitorii noștri au adus lămpi cu ulei și sclavii lui Esau aveau mereu grijă să le umple. Lumina lor pâlpâia pe fețele familiei mele, care dintr-odată se făcuse foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o să fac așa cum vrea fiul meu. Spune-ți condițiile, Iacob. Salemul îți va îndeplini dorințele, așa încât copiii tăi și copiii mei vor duce mai departe generații pe aceste pământuri. Dar când Iacob a spus prețul pentru fiica lui, Hamor a pălit. - Ce fel de barbarie e asta? Cine te crezi, ciobane, să pretinzi sângele bărbăției de la fiul meu și de la mine, de la curtenii mei și de la toți supușii? Probabil ai înnebunit de la prea mult soare, de la prea mulți ani petrecuți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu știu. I-a dus în toate zilele soldatul. - Nu știi nici măcar numele lor? - Nu. Știa soldatul care i-a păzit, dar l-au sugrumat. Nepăsător la început și bucuros că avea asupra cui să arunce toată vina, sutașul deodată păli. Dacă slujbașul era foarte îngrijorat de urmări, știind că aflarea întîmplării în Marele Oraș putea să-l lipsească nu numai de slujbă, ci și de viață, nici sutașul nu mai fu atât de liniștit ca în întîiele clipe, când se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-am murit. - Și cu ce vă hrăniți voi acolo? - Cu rădăcini. Unii vânează. - Aveți arme? - Ne-am făcut arcuri. Dar avem și câteva arme de aramă. Dacă vor veni și ceilalți, vom avea măgari și hrană de la peșteri. Auta păli. - Cum? De unde? - De la peșteri! repetă robul. Ceilalți poate au și venit de când am plecat eu. - Și cine te-a trimis la mine? întrebă în sfârșit Auta. - M-a trimis căpetenia noastră, neîntrecutul arcaș Mai-Baka. Auta își încordă fălcile ca să nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să se ridice și se uită întîi la Tefnaht, apoi sus. Auta înțelese și îngrijorarea i se ivi pe față. Spuse câteva cuvinte în limba aceea cântată, după care străinul se așeză din nou. Amândoi preoții băgaseră de seamă. Tefnaht păli. Marele Preot se întoarse însă spre sclavul său și-i porunci: - Întreabă-i cine sunt și de ce au venit aici! Glasul lui suna încă semeț, ca atunci când judeca pe prinții și pe regii străini, nesupuși Atlantidei, și prinși de armata
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru a răpune mai întîi pe soldații de la peșteri și a mai lua arme. Apoi vor porni spre miazănoapte și după aceea spre răsărit, asupra Marelui Oraș. - Să ucidem pe regele Atlantidei și pe toți slujitorii lui! spuse Mai-Baka. Iahuben păli. - Cum poți să te gândești la asta? Regele e zeu! strigă el înspăimîntat. Fie el veșnic... - Zeii Atlantidei nu sunt zeii noștri! îi întrerupse Mai-Baka. S-o apere zeii ei. Pe noi ne apără zeul nostru puternic Auta, care are
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
planșe. Henry primi o relatare scrisă amuzantă a primei prelegeri, ținute pe 12 noiembrie la Societatea Științifică și Literară din Wolverhampton, unde fusese Însoțit de credincioasa Emma. „Când am văzut sala și am auzit că avea să fie plină, am pălit amândoi și ne-a stat inima. Când ni s-a spus că publicul avea să aprecieze fiecare glumă și spirit al unui celebru artist de la Punch, ne-am amintit că Întregul discurs nu conținea nici o glumă și ne-a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ei se Îmbrățișează, consolându-se una pe alta. Harry se duce la bucătărie, să le comunice servitorilor. Minnie izbucnește În lacrimi, acoperindu-și fața cu șorțul, Joan Anderson Își șterge și ochiul bun, și pe cel care lăcrimează cronic; Burgess pălește violent, Își drege glasul și spune, răgușit de emoție: — Vă rog să mă iertați, domnule, dar pot să vă cer o favoare? — Bineînțeles, Burgess, ce e? — Îmi dați voie să-l bărbieresc pe domnu’ James, cum ar veni, pentru ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe șanțul acestei Istorii și îi înjură pe alții mai în vârstă. Doar pentru că-s de zeci de ori mai talentați și mai patrioți decât ei... - ...S-a stins treptat rumoarea, își reluă istorisirea Gabi cel Norocos. Aîncetat păcănitul... Au pălit înjurăturile, ghiorțăiturile, vorbele de clacă, inepțiile... S-au aprins țigările scuturate de Carpați fără filtru. S-au aprins și cele dotate cu cîte-un mic filtru dezgustător, de cîlț sau de hârtie igienică, și numite inept: Snagov, Timiș, Litoral, Hora. În
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mutat la noi pe străduță? 363 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI culese din patru unghere diferite ale magaziei, o lingură de furnici roșii, plus apă în care șezuse oglindită luna. Și când roșcata profesoară își slobozi brațul și îl păli cu amestecătura din cafetieră în frunte, băiatul se și răsuci scurt pe călcâie și se întoarse, schelălăind și scuturîndu-se, întocmai ca un câine ud, către așternutul unde era de așteptat de la el să compună versurile acelea nemaiauzite cu care ar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-o încet, după care a închis-o foarte zgomotos, rămânând în continuare în cameră. Eu sunt, dragule! a ciripit ea intrând în dormitor. Poate că i se păruse doar, dar Julia ar fi fost în stare să jure că James pălise vizibil la vederea ei. —Trebuie să închid. Mi-a făcut plăcere să te aud, a spus el, punând grăbit receptorul în furcă. Julia a rămas în picioare, chiar în fața lui, studiindu-l fără să se ascundă. — Mi-am uitat bentița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să-i amputez piciorul. Acesta este afectat de o fractură multiplă. Așa că Susan va trebui să lupte din greu dac-o să vrea să mai meargă vreodată. După ce inițial, la auzul veștilor date de doctor, Nick se mai înseninase, acum bărbatul pălise din nou și părea în pragul deznădejdii. Există pericolul ca totuși să-și piardă piciorul? — Sper că nu, dar, așa cum am mai spus, nu pot să exclud complet această posibilitate. Dacă însă totul merge așa cum trebuie, atunci piciorul va rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ei în lumina lumânării, chipul Elfridei, palidă și delicată ca un elf. Trupul care fremăta, trupul Elfridei. Gemetele ei, gemetele Elfridei. Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
seamă pe raft. Voi citi acum din el, zise Liv, și începu să recite. Să recite, pentru că în cameră era întuneric, se tot întuneca tot mai tare, pe măsură ce se lăsa seara și până și cea mai slabă rază de lumină pălea. Liv știa caietul pe de rost. 19 iunie, ziua lui Wotan Jurnalele mi-au fost întotdeauna prietene. Cuvântul scris este mult mai statornic decât ființele umane. Și mai cinstit. Ca și cum ai ține tot timpul o oglindă în dreptul propriilor defecte, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
propriului eu, necesitate crudă, ineluctabilă și mintea lui Grimus spărgând zăgazurile. Ca o bătaie de aripi, eul său intra zburând. Fiul meu, fiul meu, ce tată a mai dat naștere unui asemenea fiu, așa cum fac eu, cel steril. Lumina a pălit în sfera strălucitoare. Transferul era complet. Am dat drumul mânerului - trupul îmi aparținea și-l puteam controla iarăși. Și-a slăbit și el strânsoarea. Sfera a căzut. Și s-a făcut țăndări pe podeaua de piatră. — Acum, a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Ce-n ancestral, trudit-a să mă cheme; E-o trecere de fapt, spre timpii morți, Prin care rătăcirea-mi șopotește Iar viața-mi trage întâmplarea-n sorți, Și-n ea destinul și-l îndeplinește; Ce rost își au culorile pălind, Când în culori se mistuie lumina, Când rătăcind, cu fiecare gând, O floare-și pierde, renunțând, stamina? Nu-s eu acela și nici nu pot să fiu, Prea grea e zarea adormită-n mine, Opriți acum, izvorul siniliu Ce-nsuflețește
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
fac eu se numește că nefericesc plăcințele cu fructe uscate, un proces mult mai complicat și mai subtil. După ce arunc ambalajul luxos de la Sainsbury, dezghioc plăcințelele din foița lor de aluminiu, le așez pe fundul de tăiat și apoi le pălesc cu făcălețul peste capetele lor inocente și făinoase. Credeți-mă Însă pe cuvânt: nu e atât de ușor cum pare. Dacă lovești plăcințelele prea tare, or să arate ca niște grăsane care fac plecăciuni grațioase, cu rânduri de foitaj dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]