3,143 matches
-
Și totuși, În ciuda urîțeniei datorate bolii devastatoare, era un chip ce-ți rămînea În amintire și te impresiona, un chip de o tragică noblețe, purtînd pecetea morții. Dar venise momentul despărțirii. Controlorii avertizau În gura mare pasagerii, pe toată lungimea peronului grupurile de prieteni făceau gesturi de despărțire grăbite, asemănătoare. Oamenii se Îmbrățișau, se sărutau, Își strîngeau mîinile, plîngeau, rîdeau, strigau, se Întorceau pentru un ultim sărut și se urcau repede În vagoane. Și se auzeau, rostite Într-o limbă necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aluzii, aparent banale, care-i adusese la o asemenea criză de veselie convulsivă, dar totul avu un efect contagios asupra celor din jur, priveau spre grupul de prieteni, zîmbeau, rîdeau, Își făceau semn cu capul. Și asta pe toată lungimea peronului. Aici vedeai oameni sobri, veseli, serioși, tineri, bătrîni, calmi, indiferenți, emoționați; dincolo, oameni preocupați de afaceri și oameni preocupați de plăceri; aici, oameni ce savurau prin fiecare cuvînt, mișcare sau gest, emoția, bucuria și speranța trezite În sufletul lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un sărut. Timp de cîteva clipe, tînărul care avea să fie pentru scurt timp tovarășul de drum al acestui muribund rămase să mai privească pe fereastra trenului spre acoperișul arcuit al gării, aparent urmărind grupul de prieteni ce plecau de pe peron fără a vedea Însă, de fapt, nimic altceva decît silueta Înaltă și frumoasă a femeii ce se depărta Încet, cu capul plecat, cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri pentru a mai privi o dată Înapoi, apoi se Întoarse și plecă mai departe la fel de Încet. Deodată, femeia stătu locului. Din mulțimea de pe peron cineva se apropiase de ea. Era un tînăr. Femeia se opri uimită, ridică o mînă În semn de - protest, dădu să plece, iar În clipa următoare erau prinși Într-o Îmbrățișare pătimașă, contopindu-se unul cu altul În sărutări pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul nu reuși să citească nimic În trăsăturile sale. Pe buzele subțiri ale omului se ivise un zîmbet ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strălucitoare, de un verde, roșu, galben intens, străpungînd Întunericul, iar pe alte șine se vedeau vagoane de marfă și șiruri de trenuri cufundate În Întuneric, goale, negre, așteptînd cu un aer ciudat de Încordare, de viață de curînd stinsă. Apoi peroanele lungi Începură să lunece pe lîngă ferestrele trenului, iar hamalii vînjoși ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se celor din tren care Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tăcere, doar tăcere, nimic altceva decît tăcere? Trenul se oprise deja. TÎnărul merse pînă la capătul culoarului și Într-o clipă, asaltat de valul de aer rece și tare, respirînd aerul cu miros de zăpadă, dătător de viață, porni pe peron alături de zeci de oameni care Înaintau toți În aceeași direcție, unii spre casă și spre certitudine, alții spre un liman nou, spre speranță și foame, spre presimțirea Înălțătoare a bucuriei, spre promisiunile unui oraș strălucitor. El știa că se Îndreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cînd o să-și Încheie anii de muncă, să se ducă și să le caute, să stea de vorbă cu aceste făpturi a căror viață se Împletise cu viața lui. Veni și ziua aceea. În sfîrșit, mecanicul coborî din tren pe peronul gării din orășelul unde trăiau cele două femei. Își Încheiase anii de viață pe șine. Acum era pensionar al companiei și nu mai muncea. Trecu Încet prin gară și ieși pe străzile orașului. Totul i se părea ciudat, ca și cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ea. Eram îngrijorat, pentru că îmi plăceau multe lucruri de la fermă. Peste o săptămînă, fermierul ne-a suit într-o șaretă și ne-a dus la gară, mi-a dat o pungă cu bomboane de mentă și ne-a lăsat pe peron fără să ne spună o vorbă. Acum o înțeleg pe mama. Aștepta lucruri splendide. Cei mai mulți dintre noi așteptăm așa ceva la un moment dat, și maturizarea este calea de a învăța să te descurci fără ele. Mama n-a putut învăța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pod de peste o mică rîpă din apropierea turnului cu ceas. Barele de jos erau ascunse de iarbă rară și de bucăți de coșuri rupte din răchită. Pe maluri creșteau din berșug tufe de soc și muri, dar zări printre ele un peron crăpat, plin de mușchi și de gunoaie. Se întoarse gînditor în salon. Un bărbat cu o figură spilcuită și proaspătă, de vreo treizeci de ani, stătea lîngă pastor care i se adresă astfel: — Duncan, ți-l prezint pe domnul Smail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi a ieșit chiar pe platformă, în bătaia vântului și nu i-a zis nimeni nimic, asta i-a plăcut, rumänische Ordnung, fiindcă în Imperiu nu s-ar fi permis așa ceva. I-a mai plăcut și gara din Sinaia și peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a părut grozavă, mai ales că pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrăcați în catifea, cu căciuli de catifea și niște murgi vânjoși. În
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
buza de jos. Cine tace consimte, așa că Alexandru se sui pe capră. — Conduc încet, dar vă rog să vă apucați cu mâna cealaltă de mâner, ca să fim siguri că nu mai pățiți ceva! După nici o jumătate de oră ajunseră la peron, în dreptul marchizei. Casa era luminată și pe dinafară, și pe dinăuntru. Apăru Toader, vesel ca-ntotdeauna, deși nu era cazul, și-l ajută pe stăpânul lui să-l dea jos pe bărbatul din trăsură. Toader nu scoase o vorbă, nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
șiragul de perle la spate, cadou de la nunta de argint, dar a făcut-o cu neîndemânare, alegându-se cu o nouă muștruluială. Doamna-mamă Maria Livezeanu era nervoasă și emoționată: prea mulți musafiri necunoscuți. 3 Vizitiii opriră rând pe rând, la peronul bine măturat de zăpadă. Era ger. Prima ajunse birja de piață a lui Mișka, cea la care erau înhămați doi frumoși cai albi. Din ea coborâră cei patru gazetari de la Universul, Procopiu și frații Mirto, toți în ținută de gală
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că era de la praf. Următorul autobuz către Yazd pleca într-o oră și stătu în autogara golită, holbându-se pe pereți. Bău un ceai pe aproape, luă peronul în lung și în lat, apoi ațipi și se visă pe platforma dakhma-ului de la răsărit, ca și cum ar fi stat pe cadranul unui ceas fără limbi. Nu își mai amintea când intrase pe Poarta morților și nici ce făcuse cu trupul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
au fost probe de încriminare. Condamnată, deși nu a recunoscut toate furturile, a ispășit pedeapsa cu ani grei de închisoare. *** Un alt caz de cleptomanie mi-a fost dat să întâlnesc prin luna iulie Așanului 1957 când aflându-mă pe peronul gării din Galați, îmi apare în față o femeie șimplă cu părul răvășit plângând cu hohote și foarte agitată. Am întrebat-o ce și s-a întâmplat. Printre sughițuri îmi povestea că și se furase toți banii din camera mamei
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a trecut un tren fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
te vei întoarce, totul o să fie mai bine. O vom lua iar de la capăt. ― Da, spune ea cu ochii strălucind, o vom lua iar de la capăt. O clipă mai târziu, ea îi întorcea spatele și se uita pe geam. Pe peron, oamenii se grăbeau și se izbeau unii de alții. Șuieratul locomotivei se auzea până la ei. O strigă pe soția lui pe nume și, când ea se întoarse, îi văzu fața scăldată în lacrimi. ― Nu, spune el încet. Sub lacrimi, zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și, când ea se întoarse, îi văzu fața scăldată în lacrimi. ― Nu, spune el încet. Sub lacrimi, zâmbetul revenea, puțin crispat. Încercă să respire adânc. ― Du-te, spune ea, o să fie bine. El o strânse la piept și acum, pe peron, de cealaltă parte a geamului, nu-i mai vedea decât zâmbetul. ― Te rog, ai grijă de tine, spune el. Dar ea nu putea să-l audă. Aproape de ieșire, pe peronul gării, Rieux s-a izbit de domnul Othon, judecătorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fie bine. El o strânse la piept și acum, pe peron, de cealaltă parte a geamului, nu-i mai vedea decât zâmbetul. ― Te rog, ai grijă de tine, spune el. Dar ea nu putea să-l audă. Aproape de ieșire, pe peronul gării, Rieux s-a izbit de domnul Othon, judecătorul de instrucție, care își ținea băiatul de mână. Doctorul îl întreabă dacă pleacă în călătorie. Domnul Othon, lung și negru, și care semăna jumătate cu ceea ce altădată se numea un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fost, într-adevăr, despărțirea bruscă la care au fost supuse niște ființe care nu erau pregătite să se despartă. Mame și copii, soți, amanți, care crezuseră cu câteva zile mai înainte că se despart doar vremelnic, care se îmbrățișaseră pe peronul gării noastre dându-și câteva sfaturi, siguri că se vor revedea câteva zile sau câteva săptămâni mai târziu, absorbiți de stupida încredere omenească, abia distrași prin această plecare de la preocupările lor obișnuite, s-au văzut dintr-o dată despărțiți fără speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de sine. Dar era totodată și momentul în care toți prizonierii acestui oraș simțeau același lucru și trebuia făcut ceva pentru a grăbi eliberarea lor. Rieux s-a întors. Rambert petrecea de asemenea lungi clipe la gară. Accesul publicului pe peroane era oprit. Dar sălile de așteptare în care intrai din oraș rămâneau deschise și uneori cerșetorii se instalau în ele în zilele de arșiță pentru că acolo era umbră și răcoare. Rambert venea aici să citească vechi orarii sau pancartele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pentru iubirea lor îi făcea să pretindă în mod tulbure un fel de compensație prin care timpul bucuriei să se scurgă de două ori mai repede decât cel al așteptării. Iar cei care îi așteptau într-o odaie sau pe peron, ca de pildă Rambert, a cărui soție, prevenită de săptămâni întregi, făcuse tot ce trebuia pentru a sosi, se aflau în aceeași stare de nerăbdare și de zăpăceală. Căci Rambert aștepta tremurând să confrunte această iubire și această duioșie, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
că totul îi va fi redat dintr-odată și că bucuria este o arsură pe care nu o poți savura. Toți, de altfel, mai mult sau mai puțin conștient, erau asemenea lui, și de toți trebuie să vorbim. Pe acest peron de gară unde își reîncepeau viața lor individuală, ei o mai simțeau încă pe cea comună, schimbând între ei priviri și zâmbete. Dar deîndată ce au văzut fumul trenului, sentimentul de exil se stinse brusc sub aversa de bucurii confuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
între ei priviri și zâmbete. Dar deîndată ce au văzut fumul trenului, sentimentul de exil se stinse brusc sub aversa de bucurii confuze și năucitoare. Când trenul s-a oprit, despărțiri nesfârșite care începuseră în unele cazuri tot pe acest peron de gară, au luat sfârșit aici într-o secundă, în clipa în care brațele s-au strâns cu o avariție exultantă peste trupuri a căror formă vie o uitaseră. Rambert nici nu a avut timp să privească această formă alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai calm și mai liniștit. Unde cozile la autobuz nu se transformau în încăierări și unde, da, trenurile chiar circulau conform programului. Nicăieri nu se simțea Baruch Kishon atât de bine ca în Elveția, unde puteai să iei prânzul pe peronul gării și să îți fixezi ceasul după trenuri. De aceea a simțit doar încântare când Guttman i-a pomenit de Geneva în acel lung și dezlânat monolog pe care i l-a ținut la telefon duminica trecută. Un telefon care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]