64,416 matches
-
sau eliberarea de interior, care se rupe și se-aruncă? La urma urmei, greu de spus. Doar că, Hamlet vorbind cu propria-i fantomă (,o oboseală hamletiană mă reține", de parcă ar pune la loc, nefăcînd, în fapt, nimic, osiile lumii), personajul își va fi zicînd că, pînă una-alta, relele interioare și le cunoaște. Să plece spre altele de care n-are habar? Nu, să stea, pironit, în piața Matache Măcelaru, în fața unei vitrine cu flori. În fața spectacolului vieții, cu-atît mai
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
ea mizează pe impactul poetic real, al unei exhibări erotice fără reticențe, impregnate de feminitate. Aranjamentele instrumentale hipercuminți n-au avut însă prea multe de spus (în flagrant contrast cu invitatul de anul trecut, Gilad Atzmon, probabil cel mai profilat personaj din jazzul israelian actual). Formația ungară Beli Buba insistă pe direcția ethno jazz-ului, promovat deja de un sfert de secol de către saxofonistul Mihaly Dresch. Acesta i-a ales ca parteneri pe complexul țambalist Kalman Balogh, violonistul/trompetistul Ferenc Kovacs
Încă o săptămână de jazz la Sibiu by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/10523_a_11848]
-
și cele primite de oameni aflați pe trei continente: Europa, Australia și America de Nord), nu se poate să nu remarcăm perfecta credibilitate a fiecărei scrisori și felul în care întregul epistolar devoalează, mai bine decât orice analiză, stările de suflet ale personajelor. Citite în succesiunea lor, scrisorile sunt revelatoare ale ființei umane care înregistrează cu maximă precizie stările de surescitare amoroasă, dar și îndoielile, temerile, obsesiile, frământările protagoniștilor. Tonul unei scrisori, aproape insesizabilele nuanțe stilistice, timpul scurs între primirea unei scrisori și
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
chiar să scriu un roman postmodern, un roman unde autorul să nu intervină deloc, să lase doar scrisorile să vorbească. - Aiureala asta înseamnă postmodern? - Înseamnă postmodern extrem, chiar nu-ți dai seama? În viitorul meu roman, gata cu prostiile, conflicte, personaje, acțiune lungă, gata cu autorul care știe tot, gata cu maculatura asta adunată de secole și pe care nimeni n-o mai citește..." (p. 247). Fiecare dintre cei patru semnatari de scrisori ai romanului lui Mihai Zamfir are propria sa
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
după o relație ratată, dorește, după revoluție să se întoarcă acasă și să își reia viața dinainte (inclusiv bărbatul). Sufletul ei este o combinație de nostalgie și frustrare, iar tonul scrisorilor ei adesea sarcastic. Într-un fel fiecare dintre aceste personaje trăiește o dramă a singurătății, așteaptă cu înfrigurare scrisorile, singurele capabile să dea existenței lor necesara dimensiune afectivă. În tumultul vieții cotidiene, scrisorile sunt șansa acestor oameni de a se regăsi pe ei înșiși, de a plonja în amintiri, de
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
credibilă. La fel cum plauzibilă pare și melancolia tot mai frustrată a Lidiei. Se înnoptează. Se lasă ceața este un roman de mare subtilitate și modernitate. Sufletul lui Petru se dezvăluie pas cu pas din confesiunile întretăiate ale celor patru personaje, fiecare contribuind cu o nuanță nouă la creionarea personajului în întreaga sa complexitate. Iar evoluția iubirii dintre Petru și Isabela se citește, realmente cu sufletul la gură. Mihai Zamfir demonstrează cu această carte că romanul epistolar de factură iluministă are
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
mai frustrată a Lidiei. Se înnoptează. Se lasă ceața este un roman de mare subtilitate și modernitate. Sufletul lui Petru se dezvăluie pas cu pas din confesiunile întretăiate ale celor patru personaje, fiecare contribuind cu o nuanță nouă la creionarea personajului în întreaga sa complexitate. Iar evoluția iubirii dintre Petru și Isabela se citește, realmente cu sufletul la gură. Mihai Zamfir demonstrează cu această carte că romanul epistolar de factură iluministă are încă șansa lui, poate suferi un up date în
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
Dalloway, ecranizarea romanului de Virginia Woolf... - Nu. Din punctul meu de vedere, meseria de actor nu are nimic de-a face cu ceea ce prefer sau cu ceea ce nu prefer. Încerc să uit de personalitatea mea și să intru în pielea personajului cît de mult pot, aceasta este principala mea responsabilitate. În ceea ce privește rolul Clarissei Dalloway, scenarista Eileen Atkins a scris acest rol special pentru mine. - Au mai fost cazuri de personaje de film care vă erau destinate în această manieră? - Nu, acesta
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
Încerc să uit de personalitatea mea și să intru în pielea personajului cît de mult pot, aceasta este principala mea responsabilitate. În ceea ce privește rolul Clarissei Dalloway, scenarista Eileen Atkins a scris acest rol special pentru mine. - Au mai fost cazuri de personaje de film care vă erau destinate în această manieră? - Nu, acesta a fost singurul. A mai existat însă o situație similară, dar nu tocmai, cînd am lucrat la filmul Julia (pentru care a luat Oscarul pentru Cea mai bună actriță
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
iar el m-a văzut și a decis că eram cea mai bună alegere. Prima dată cînd am vorbit față în față cu Lillian Hellman mi-a spus că semănam atît de mult cu persoana reală pe care era bazat personajul încît similitudinea era înfricoșătoare. Există însă diferența că, în primul caz, doamna Dalloway era ficțională, pe cînd Lillian transformase în personaj o femeie în carne și oase, care îi fusese prietenă apropiată. Și, pe final, ca să prindeți și gustul personei
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
față cu Lillian Hellman mi-a spus că semănam atît de mult cu persoana reală pe care era bazat personajul încît similitudinea era înfricoșătoare. Există însă diferența că, în primul caz, doamna Dalloway era ficțională, pe cînd Lillian transformase în personaj o femeie în carne și oase, care îi fusese prietenă apropiată. Și, pe final, ca să prindeți și gustul personei politice a actriței... - Revenind la prezent, de ce ați militat contra războiului din Irak? - Oh, am participat la multe demonstrații împotriva acestui
O artistă veterană by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10524_a_11849]
-
un critic neconcesiv al tuturor guvernărilor post-decembriste. îi urăm să se afle în continuare la post și îl felicităm călduros la frumoasa aniversare. R. L. - Vă fascinează figura lui Don Quijote, eroul atât de puțin "eroic", în optica unei firi luptătoare, personajul care a ajuns, într-un fel, să-și detroneze autorul, printr-o faimă la care puține alte creații de hârtie au putut să ajungă. "Donquijotesc", ca și "hamletian" ori "bovarism", s-a transformat într-un substantiv comun, demarcând o arie
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
a omului. De ce credeți că este atât de magnetică personalitatea lui Don Quijote? De ce publicul cititor, atât de atras, de obicei, de eroii puternici, viguroși, învingători, îl urmărește cu răsuflarea tăiată pe cavalerul morilor de vânt? Este posibilă identificarea noastră cu personajul lui Cervantes? Îl percepem, dimpotrivă, ca pe un străin, un exponent al excentricității ficționale tip Kafka, sau îl reamplasăm în spectrul experiențelor umane specifice, ca pe eroii shakespearieni? Există la un moment dat, în curgerea epică a capodoperei lui Cervantes
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
Noaptea, m-am ținut după un grup masiv de americani cărora ghidul le dădea explicații. Vă rog să mă credeți, ofereau un spectacol care merita văzut. Când ghidul le-a lămurit turiștilor americani că Il Pensieroso e numit așa deoarece "personajul stă pe gânduri", toți au înțeles subit "sensul" operei și au dat, aprobator, din cap. Dar nici măcar "dictatura celebrității" nu poate bloca stupiditatea și confuziile în care se complace lumea de azi. Vă mărturisesc că mă aștept la orice după ce
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
mai am iluzii în privința locului pe care îl are (îl mai are!) idealismul în lumea de azi. De altfel, nici mori de vânt nu mai există decât ca relicve exotice arătate turiștilor. Pe vremea lui Cervantes, cavalerii interesau, măcar, ca personaje ridicole, care îi amuzau pe privitori. Azi, "timpul înseamnă bani" și sunt alte gusturi. De ce l-ar urmări "cu răsuflarea tăiată" contemporanii noștri pe Don Quijote? Zice el ceva, picant, despre "sex"? Vorbește despre o Dulcinee cu care nu s-a
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
avut, doar, grijă să nu mă demasc în fața nimănui. Nu știu când am făcut saltul spre ipoteza, în care mi-a plăcut din ce în ce mai mult să mă instalez, că aș fi motivat, structural, să văd în Don Quijote mai mult decât un personaj literar. Au contribuit la asta, am impresia, și defectul meu de a avea proaste relații cu realitatea, nefiind dotat pentru o comunicare spontană și activă cu lumea din jur, și vanitatea de a semăna cuiva, deja, celebru. Azi, consimt că
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
nebun patentat", cavalerul care se bate cu morile de vânt devine o problemă de psihiatrie. Trebuie s-o lămurească medicii. Eu, care-i urmăresc isprăvile, mă pot socoti un om sănătos, cu mintea normală. Deci, pot să mă amuz liniștit. Personajul nu mă implică în nici un fel. Îl consider bizar, simpatic, ușor scrântit și atât. În orice caz, nu mă pune pe gânduri. 2). Dacă nu accept că e "nebun patentat", lucrurile se complică. Devine greu de explicat "punctul de cotitură
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
tot ele îl înfățișează: e vorba de portretul intelectualilor români în vremurile de azi, de graba, orgoliul și optica tendențioasă cu care fiecare este înclinat să-i judece pe alții, și asta într-un mod amintind de superficialitatea glumeață a personajelor lui Caragiale. Cităm un scurt fragment: "Ceea ce se observă ușor, aș spune chiar că sare în ochi, este locvacitatea necondiționată a intelectualului român. El vorbește cu două guri și ascultă cu o singură ureche - în cazul fericit în care se
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10528_a_11853]
-
rare. Totul se petrece ca-ntr-o poveste cu mulți, foarte mulți eroi. Și doar unul singur semnifică binele - arheologul și cercetătorul științific, Petre Diaconu. Iar noi, în acea zi, n-am făcut altceva decât să ne adăugăm miilor de personaje, care se perindă pe aici, cărând zeloși fragmente de amintiri dintr-o istorie neelucidată în totalitate. Căci ce altceva aș putea spune despre noi care am dat buzna peste acest altar de sensibilitate patriotică, peste visul și frământările unui om
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
tendențios. Căci din acest punct de vedere, credința este „identitatea“ constitutivă cea mai importantă, cea care modelează conștiința și definește inserția omului în realitatea (și) socială. Sofismele liberei cugetări - căci sofisme sunt - odată înlăturate, nu fac decât să releve concluzia: personajul care vorbește în numele secularului nu este cu nimic mai neutral decât cel care vorbește în numele religiosului. Doar pretinde, forțând lucrurile, că este. Există aici o cale de mijloc? Aparent, nu... Situarea, vorba post-modernilor, nu poate fi evitată. Deocamdată, spațiul public
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
pretenții de exhaustivitate. Prima categorie este cea a „omului religios“, credinciosul propriu-zis, care frecventează biserica regulat și stă binișor și la nivelul catehetic. Este o categorie sociologică constantă, chiar dacă greu de cuantificat. A doua categorie este cea a „pelerinului“. Acest personaj religios - nu este vorba despre toți participanții la pelerinaje - este spectatorul fervent și frecvent al oricăror procesiuni: înfățișări de icoane, moaște sau alte „instrumente“ eficace religios. Acest tip nu frecventează regulat biserica, sau, oricum, preferă un pelerinaj concret unei prezențe
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
unei prezențe constante și monotone la liturghie. Nu e neapărat necredincios, dar este unul care vrea răspunsuri prompte. Pentru el, viața liturgică este exasperantă prin lentoare; el caută, negustorește, bonificații concrete și eficacitate aici și acum. În ultimă instanță, acest personaj nu se luptă neapărat pentru cele veșnice, ci utilizează cele veșnice pentru victorii din prezent: un câștig la loterie sau la un examen, o boală de trecut, o moștenire de căpătat, o căsnicie de refăcut. A treia categorie este cea
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
cele veșnice, ci utilizează cele veșnice pentru victorii din prezent: un câștig la loterie sau la un examen, o boală de trecut, o moștenire de căpătat, o căsnicie de refăcut. A treia categorie este cea a „credinței fără apartenență“. Acest personaj este credincios, dar nu poate crede tradițional. Este credincios, dar nu mai aparține Bisericii creștine. Nevoia lui de religiozitate se livrează acum unor forme exotice, asiatice, sau diverselor eclectisme mistice răsăriteano-orientale. Sociologii numesc asta „noi mișcări religioase“. A patra categorie
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
Un ghid ironic de urmat în viața profesională și personală. Adaptare după povestirea de succes a Rebeccăi Rosenblum, filmul descrie cu umor, dar și căldura, cum e muncă de la 9 la 5 într-un zgârie-nori. Rutină este, de fapt, pentru personajul feminin al poveștii, o adevărată junglă în mijlocul orașului. 4. Oktapodi (r. Julien Bocabeill, Francois-Xavier Chanioux, Olivier Delabarre, Thierry Marchand, Quentin Marmier, Emud Mokhberi, Franța, 2007) 3′ Adevărată dragoste nu curge niciodată lin. Două caracatițe îndrăgostite încearcă să se salveze una
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94312_a_95604]
-
Scriitura lui Miron Manega este a unui inconformist, așa cum, din plecare, i-a fost viața: personaj al propriului său roman liric, având tentația nativă a primejdiei - experiment artistic al unor aspirații umane fără remunerații anume. Scriitura sa e o conversație cu sine însuși, în care este prezent dialogul intim cu alter-ego-ul să = pseudonimul. De aici, mecanica
Miron Manega – „poeta faber” inepuizabil [Corola-blog/BlogPost/94340_a_95632]