1,594 matches
-
evolutive, care ies la iveală cu întreaga lor putere, fiind lăsate mai apoi în urmă. În arhitectură, compoziția stabilă și atemporală a clădirii este revelată în propria-i dimensiune temporală de vizitatorul care se mișcă prin ea. În cazul ruloului pictural, privitorul stă liniștit, dar introduce acțiunea temporală, punând opera în mișcare. Această scrutare a unei acțiuni din poziția avantajoasă a unui punct stabil de observație devine și mai explicită dacă acțiunea vizuală este încadrată, așa cum se întâmplă pe scenă, sau
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
acțiunea filmului, văzută prin fereastra deschisă de ecran, își urmează cursul independent. Am avut ocazia să discutăm funcția dublă a ramei în pictură. Ca parte indispensabilă a compoziției, ea determină centrul de echilibru și definește poziția spațială a tuturor elementelor picturale. Este o bază internă de referință, precum nota de cheie în muzica tradițională. Numai în al doilea rând scena picturală funcționează ca o lume de sine stătătoare, care întâmplător este depășită de limita ferestrei privitorului. În proiecția de film, experiența
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ramei în pictură. Ca parte indispensabilă a compoziției, ea determină centrul de echilibru și definește poziția spațială a tuturor elementelor picturale. Este o bază internă de referință, precum nota de cheie în muzica tradițională. Numai în al doilea rând scena picturală funcționează ca o lume de sine stătătoare, care întâmplător este depășită de limita ferestrei privitorului. În proiecția de film, experiența este inversată. Centrul de echilibru al imaginii de film nu ține atât de mult de ceea ce se petrece pe ecran
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
un eseu de Rosalind Krauss, în care aceasta descrie ce s-a întâmplat în momentul în care artiștii secolului nostru au început să picteze rețele. Pictarea acestor diagrame, spune ea, s-a bucurat de deplina considerație datorită ruperii cu tradiția picturală. Rețeaua a ridicat o barieră care a izolat artele vizuale într-un „domeniu al vizualității exclusive”. Era o fortăreață care se metamorfoza într-un ghetou. „Niciodată”, declară ea, „explorarea nu ar fi putut să aleagă un teren mai puțin fertil
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în timp ce în perspectiva cu două puncte, două mănunchiuri de paralele converg fiecare în propriul său punct de fugă. În principiu, este inadmisibil un număr nelimitat de puncte de fugă, pentru că paralelele pot să se îndrepte către orice loc al spațiului pictural. PERSPECTIVĂ INVERSĂ - Părerea eronată că tehnica de a face părțile laterale ale obiectelor convergente, și nu divergente, spre partea din față este o variație a principiului perspectivei centrale. În realitate, acest procedeu de a face vizibile părțile laterale este cel
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
motivează dinamica compoziției. SPAȚIU - Mediul constituit din totalitatea relațiilor formale, cromatice și de mișcare. Fiecare experiență vizuală implică toate cele trei dimensiuni ale spațiului. Perceperea suprafeței plate reprezintă cazul-limită în care adâncimea, a treia dimensiune, are o valoare minimă. Spațiul pictural are gradul de adâncime cerut de proiecție (q.v.). Lateral, spațiul pictural poate fi mărginit de o ramă sau extins oarecum în spatele ramei sau dincolo de aceasta. Spațiul proiectiv este cazul teoretic în care un etalaj vizual ar fi văzut complet
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de mișcare. Fiecare experiență vizuală implică toate cele trei dimensiuni ale spațiului. Perceperea suprafeței plate reprezintă cazul-limită în care adâncimea, a treia dimensiune, are o valoare minimă. Spațiul pictural are gradul de adâncime cerut de proiecție (q.v.). Lateral, spațiul pictural poate fi mărginit de o ramă sau extins oarecum în spatele ramei sau dincolo de aceasta. Spațiul proiectiv este cazul teoretic în care un etalaj vizual ar fi văzut complet plat, adică în acord total cu proiecția sa optică. Efectul spațiului proiectiv
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri care confirmă înmănuncherea poeziilor în cadrul unui comentariu filozofic, a unei confesiuni ușor elegiace, sau simpla demonstrație distantă și rece. Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui Doinaș; Eugen Simion demonstrează monumentalul dezvăluit de poezie: "Simțul grandiosului ordonat și o vocație a statuarului"2. În ciclul "Piscul sau descrierea poeziei", poemul " Cuvintele" desemnează calități importante, vaste ale sunetului: "Dumnezeul sunetului", "despre o fisură
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Arghezi, Barbu, Blaga 3. Poeții redescoperă forme de mimare a realității, forme de artă gnomică cu caracter aforistic și fantasticul extins până la grotesc; fondul păgân străvechi împletit cu elemente creștine, icoane, teme hagiografice, o paletă cromatic identificabilă în tehnica picturală a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui Brâncuși, ce se impun ca simbol al fertilității pământului, al genezei, al morții și al dragostei ("Cumințenia pământului", "Caloianul", "Legenda arborilor înlănțuiți", "Stâlpii morții", "Oul", "Peștele"). Motivul haiduciei, al pământului, al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul arid alternează după cum timpul istoric schimbă omul și spațiul. Atunci când seva curge prin aer, sentimentul morții este anulat, iar imaginile devin cărnoase, ușor senzuale, amintind de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea cromatică în tonuri și nuanțe patinate: zilele vin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit). Într-adevăr, Ion Horea este dominat de modele: Horațiu, Ovidiu, Esenin, Pillat, dar în poeme ca "Târziu", "Alb", " Se mai aud", efectul liric devine efect pictural, declanșând o atmosferă de mare sonoritate lăuntrică într-un grai simplu, clar, armonios în care a pus meșteșug și pasiune. Ion Horea scrie meditații sau eminescianizează când vorbește despre iubire. "I se lovesc de pântec luceferii și sună zvâcnindu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet divin". Cetatea cu lăutari și menestreli, Ierusalimul, drumul spre hagialâc, spre perfecțiune trece prin umilință, în volumul "Balcanice" (1970): "Cu orbii, vom cerși călare pe măgari". Cu o anumită plasticizare, mai accentuată pictural, poetul creează peisaje de basm, reînvie motive orientale covorul persan, ceașca cu ceai: "Covorul șters, pătat de dragoste și rugi/ mi-azvârle în auz glasul bostanului vecin/ și călători bătrâni pe cai de porcelan/ mișcăm rotila veacului spre rai." Se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dezleg albastra bantă./ Veștmântul ce ți-l leagă sixofantă,/ Și mai luând din coșul cu smochine,/ În văzul lumii, să fac dragoste cu tine." Leonid Dimov este un poet original și unic în contextul poeziei anilor 1960-1975; dionisiac și apolinic, pictural și mozaical, el suprapune în poezia sa prin asimilare organică pe unii dintre poeții pe care i-am mai citat: Ion Barbu, Mallarmé, dar și Macedonski, într-o viziune inedită, turnată într-un limbaj pur, într-o proiecție de aglomerări
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Julien ospitalierul" cuprinde poeme în proză și poeme în care starea elegiacă este dublată de durerosul declin biologic: Acel lucid de spaim-al unui ceas/ Mă caută stăruitor prin lume." Există în poezia lui E. Brumaru "elemente balcanice, concretizate în intenții picturale, în cantitatea de natură moartă în care vibrează o lumină ca o muzică, ce dă extaze. Numai de n-ar ajunge la manieră: "Melcul cel mic cu muget lin/ Iubea în taină-un serafim/ Și bea buton după buton/ De
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prezentul: Se vaită stejarii românești/ Peste Dumbrava roșie-i furtună/ Se-nalță-n cer văpăile șerpești,/ Bufniri de trunchiuri prăbușite sună,/ Și tremurând, și plâns, de după norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda temperamentului romantic și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și paseist. În "Regii Sciției", viziunea este extatică și ne vorbește de rezistența noastră prin timp, chiar dacă viscolul cade din nord: "răscolind pământul și aprinzând zăpada/ și umplând de vuiet casele noastre." Toată viziunea cotropirii neamului se realizează în imagini picturale, subiective, cu tendință impresionistă: "Și nu mai ajung în sud niciodată/ Nu mai ajung niciodată". Natura este istorizantă, primitivă. Poetul se întoarce spre lumea lui Ovidiu. "Vin sarmații cu blănuri de urși", sau evocă dimensiunea naturii, care este demnă de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele devin stenograme ale vieții zilnice din perspectiva mișcărilor naturii într-un joc de linii și de culori care trădează impetuozitatea sentimentului. Peisajul este tandru, întunecat și dramatic. Picturalul îl surprindem încă și în acest volum, lumina favorizând atât expresia cât și sentimentul comunicat: "Și-o mâhnire dulce peste pacea serii, cu vedenii amețite în frunzare" sau "o ciudată primăvară s-a lăsat, ceața trece galbenă pe fața lunii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
1973). Dacă mai adăugăm și versurile publicate în 1955 și volumul antologic "Versuri alese", vom sublinia că prezența lui în epocă va contribui la orientarea poeziei spre un univers interior, inedit. Radu Boureanu, în "Cheile somnului", manifestă aplecarea spre elementul pictural, ce se va adânci în "Inimă desenată". Poetul comentează tablouri celebre de Grigorescu, Andreescu, Pallady, Băncilă și preferă aducerea unor imagini biblice și mitologice, atingând starea de veghe și de vis. În culori molatice și linii unduioase este exprimat și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
intensitate a percepției halucina(nt)e este propriul ritual sepulcral; strania dedublare postthanatică, amintind pe undeva de postuma eminesciană Ioan Vestimie sau de A treia resemnare a lui Márquez, păstrează totuși marca indiscutabilă a halucinantei transfigurări aruștiene. O mână (desigur) picturală și o sensibilitate hipertrofiată efasează contururile realului, le întunecă și le halucinează până la dizolvare sau la aglutinarea într-o pastă din care nu lipsește oniricul de coșmar, și nici cromatica expresionistă: pământul e "roșu ca ploaia și păsările de vară
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Doru Maximovici mai apăsat ca niciodată, Sub norii amintirilor unei lumi integre trăiește ceea ce el însuși numește "furia penei de scris", o furie care-l face să publice fără preget și fără autocenzură. Metaforic, de altfel, și câteva dintre reproducerile picturale care îi dublează cugetările versificate se organizează tot în jurul ideii de amalgam existențial, pe care artistul poate și trebuie să îl ordoneze. Este, acesta, doar unul dintre posibilele răspunsuri la cunoscuta interogație hölderliniană: "La ce bun poeții în vremuri de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celor optsprezece volume de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă necesității evidente de a trasa complexa dramă a artistului contemporan, este culoarea. Fără excepție, volumele sale de poeme sunt însoțite de ilustrațiile pictorului, preocupat să ilustreze, și prin intermediul formelor picturale, aceleași tensiuni imuabile între material și imaterial, între mundan și supramundan, pe care pictorul-poet le poate converti în impuls creator de cea mai bună calitate. În special culoarea centrată pe dominante puternice, fauve, sau pe contraste bine știute, acordurile mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
olane,/ să facem pasiența din cărți și din palme / sus uitați de trecători,/ iubirile noastre sunt calme". În Paletă de amurg (Editura Junimea, Iași, 1991), poetul rămâne același devorator de fantasme erotice sau livrești, trecându-le însă printr-o vocație picturală neostoită. Cromatica și, în genere, întreaga recuzită poetică capătă, aici, expresive tușe avangardiste; un text emblematic este Versailles, pastel autumnal golit de orice urmă de suavitate sau ingenuitate: În parcul lung de-o zi cu bicicleta/ tuns zero ca răcanii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și estetic deosebit este afirmat și subliniat. R. Debray-Genette, 1980, p. 296 Dacă vorbim despre ceea ce aduc nou, aceste descrieri se caracterizează prin prezența unei izotopii constante (preocuparea pentru idealizarea estetică) și a unei izotopii variabile (recurgerea la un mimesis pictural), cum apare în celebra descriere a scutului lui Ahile (Iliada, cîntul XVIII), din care ilustrăm cu un extras semnificativ: (1) El cositor în jăratic aruncă, bucăți de aramă Tare, scump aur gălbui și argint. Pe-un trunchi după aceea 465
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
care beau vitele apă, Dînșii s-ascunseră acolo cu armele lucii de aramă, Iar mai încolo departe se-puseră doi să dea veste [...]. Homer, Iliada În această descriere care va servi de model istoric, se observă cu ușurință un mimesis pictural "întruchipează", dar într-o formă dublu "narativizată" (descrierea actului de creație a scutului și animația unei scene figurate). Există aici o revenire constantă la retorica esteticului și a superlativului. O regăsim în aluzia făcută la calitatea materialelor folosite ("scump aur
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]