1,904 matches
-
panică. O panică stranie, plină de curiozitate. Se uită la oameni de parcă i-ar descoperi pentru prima oară. Cuvintele lor, gesturile par noi. Deodată i se pare că descoperă copacii. Rămâne cu ochii ațintiți spre ei. Frunze, frunze verzi, muguri plesnind. Are douăzeci de ani, a crescut la țară, sub ochii ei se năștea și murea natura, și doar acum descoperă mugurii plesnind în frunze. Mișcare, taină, viața năvălind nestăvilită. Se oprește fascinată și se uită la tulpinile teilor, la coroanele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
noi. Deodată i se pare că descoperă copacii. Rămâne cu ochii ațintiți spre ei. Frunze, frunze verzi, muguri plesnind. Are douăzeci de ani, a crescut la țară, sub ochii ei se năștea și murea natura, și doar acum descoperă mugurii plesnind în frunze. Mișcare, taină, viața năvălind nestăvilită. Se oprește fascinată și se uită la tulpinile teilor, la coroanele umbrind amurgul. Mângâie copacii cu senzația că sevele curg prin mâinile ei. Ochii i se dilată în lumini verzi întunecate, nările freamătă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Bănci din lemn, ca în parc, vopsite în alb. Sunt aprinse toate becurile, lumina pătrunde de afară doar prin geamurile de la WC. Femei, numai femei, unele grase, altele slabe, încercănate, cu burta la gură, una cu o rochie ce-i plesnește peste burtă, un copil pișat o trage de poală. Nimeni nu scoate un cuvânt, toate au adormit într-o Sodomă păcătoasă. Femei trecute, obosite, jigărite, ca niște gloabe. Lângă ușă stă una cât un munte cu o rochie roșie plisată
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fată cuminte". Îi vine să plângă. Nu, nu e cuminte, dar mai bine să plece, bătrâna cu amintirile ei, cu mirosul acela rânced. Alerg prin câmpuri înflorite cu miros de mentă sălbatică și de pucioasă, aerul tremură de arșiță, tata plesnește caii cu biciul și se uită în înaltul cerului. După ce a dat cotele către stat, din trei hectare de grâu s-a ales cu un sac de pleavă. Duce patru copii zdrențăroși în car, are doi bătrâni în bătătură și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
până acum nu mi-a povestit nimic esențial despre viața lui, îmi venea greu să cred că cineva o va face vreodată, am crescut la orfelinat, femeile de acolo te priveau ca pe un cățel care le fură mâncarea, trebuia plesnit de câte ori se apropia de om, vai cum am învățat care e locul meu, colțul întunecat, mâncarea proastă și picioarele în fund, frumosul meu povestea cu înduioșare despre nevasta lui bolnavă, pe care o lăsase acasă doar cu părinții, o părăsise
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
său, aș fi vrut să fiu mireasma din săpunul de baie pentru a-i pătrunde în toate celule pielii, aș fi vrut să fiu sunetul din cântecul lui preferat pentru a mă piti în măruntaiele lui... dimineți splendide când florile plesneau de frumusețe și pieptul păsărilor de cântece... (Versuri din volumul de poeme Ioana Maria, ale poetului Geo Bogza, comentat de Max Blecher în Lumea românească, II, 287, 18 martie 1938.) ... îi auzeam vocea tristă și catifelată, eram îndrăgostită de acest
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fie fericită, are o stare bună, este sănătoasă, trăiește într-o țară însorită, e liberă, dar ea aleargă strigându-și nefericirea pe "ulițele" Sydney-ului de parcă ar fi în Prundul Bârgăului, când e acolo "se face fericită", cum spune ea, să plesnească rudele și prietenii de ciudă, să vadă cine este ea, o bogătașă din Australia, nu o orfană sărăntoacă, mi-a povestit cum demult, în prima ei tinerețe, atunci când a ajuns învățătoare, din primul salariu și-a cumpărat o rochie, apoi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ei știu că unui tânăr cu studii serioase în străinătate nu-i va sta în cale nici Comunitatea europeană, nici poporul sărăcit și prostit până peste poate. Miliardarii tranziției au știut să strângă bani, să umfle sentimentul național până a plesnit, dar și să-și asigure o descendență beton. Până se vor limpezi lucrurile și în biata noastră țărișoară, e cale lungă și timp berechet de furat. Dar ne-am pierdut în filosofii de doi bani și am uitat de unde a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
afacerea este grasă și pe termen lung. De ce nu s-a gândit până acum la o astfel de afacere cinstită? Începe să sară prin încăpere ca un apucat, chiuie de se zguduie pereții, dar deodată cade moale în fotoliu, ca plesnit cu toporul în cap. Sunt tâmpit, suuuuunt un mare tâmpit. Cum de mi-a trecut o astfel de măgărie prin cap?! Cum de nu m-am gândit că pășesc pe un teren minat?! Oțelul românesc și toate mărfurile care merg
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acest dar al Bunului Dumnezeu. Acolo, i se spune harbuz, așa cum i-am zis și noi, o vreme... Pe urmă, nu mai comentă nimic. Privi numai în sus, în cenușa bolții, unde scântei sfioase se stingeau în rumeneala zorilor și, plesnindu-i cu biciul pe crupă, le comandă celor doi lipițani: Hai, băieți! Nicanor Galan, văzând ștreangurile cailor prea puțin înstrunate, bănui că, în căruță, nu se află mare povară. Fierul ar trage greu" gândi el, amintindu-și de Lanz-Buldogul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și de aceea e așa gras și nici nu ține mult, că n-are răbdare... Nu vezi? El o pune și asta cântă... Cum să nu fie gras?... Jana, care auzise această descriere antropomorfică, la adresa păpălăului, numai nu era să plesnească de râs. Le transferă și altora pătimașa ei stare sufletească, continuând să se înece de hazuri. Orășeanul simți unde bat femeile gureșe din Goldana și se supără, oprind geamantanul lui făcut din tablă zincată și împănat cu beculețe. În pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
uscat. Da, da, tovarăși țărani! Nici broasca nu cântă pe uscat... Și bătu, deslușit, muscălește, cu degetul arătător în propria gâtiță, un gest pe care goldăneștenii îl cunoșteau de la ostașii Armatei Roșii, pe care aceștia îl făcuseră de nenumărate ori, plesnindu-și sonor în beregată, acolo sus, unde erau cocoțați, în turelă, pe tancurile eliberatoare. Înțeleseră toți și mai cu seamă paharnicul cu ștergar de in și cu busuioc la garafă, care-i turnă de băut, pe dată, o cană gospodărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Friț declanșară un întreg proces de gândire în rândurile mulțimii de meseni. Mintea lor colectivă ajunse cu gândul colea, la faleza abruptă, de lângă Loturi, sub mal. O lacrimă născu sub geană și rezistența lui Nicanor, armată pe filigranul proiecției inițiale, plesni, la presiunea celorlalți și a propriei curiozități. Puse mâna pe aceeași baionetă, făcută din oțel iute, ocupând locul de frunte în hărmălaia al cărei ochi colectiv devora, aprioric, optimul comestibil și urmat de mulțimea, plină de curiozitate, care îl lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe Cristina, până în pragul vilei acesteia, cu portiță care se închide, scârțâind, în tonuri pițigăiate, ca al unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă roșie, unde străbunici din poze ale unui secol expirat îngălbenesc tot mai tare, privind-o printre aburii mâncării și prin pulberea zidurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Că doctorul, la îndemână are Medicamente și mai amare. Când voi fi mare, Tot ce-mi place, Mie, mai mult, voi face: Cântece revoluționare voi intona Jiu-Jitsu și Sambo mi-oi însuși Îndată, și : Na, na, na ! Am să-l plesnesc pe cel care Nu-mi va lăsa jucăriile-n pace. Așa am să fac, când am să devin băiat mare! Realmente, nu știu ce mai e de făcut cu mine, cugetă cu necaz, Mircea. În timpurile astea primejdioase, în care oamenii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cărămizi sparte și sărind peste decavări sterpe, nemaiținând seamă că praful roșiatic îi patinase în nuanțe de sepia costumul lui de un gri-metalic, pe care îl îmbrăca numai și numai la ceremonialul întâlnirilor cu Cristina lui cea adorată, care îl plesnea din când în când cu bilele ei albastre de mercur. Strâmbându-se de durerea aceea a bătăturilor, presate în pantofii cu catarame metalice, provocate continuu de capriciile itinerarului, trase cu urechea la râsetele ascuțite și neplăcute, ca niște cucurigu-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Nu sesiză nici un surâs de receptare a șăgalnicei invitații, ci doar unele circumspecte priviri ale damelor cu coafuri platinate și buze senzuale. La un timp, intenționând să majoreze frenezia dragostei față de oaspetele de onoare, amfitrionul, care râdea tot mai dezlănțuit, plesnindu-și șoldurile cu palmele, ca într-un gopac căzăcesc, porunci stewardeselor în sarafane roșii să aducă ditamai muntele de cristaluri pe tăvi de argint și un torent de șampanie veritabil franțuzească, în butelci de sticlă groasă și rezistentă, cărăbănindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prin care avea să-l depășească pe Vladimir, Calaican anunță orgolios: Eu port la mi-ne pe-rma-nent pașaportul. Îl am la dispoziție două-zeciși patru de o-re din douăze-ciși patru. Parcă îl și vedea pe Vladimir cum avea să se plesnească cu palma peste frunte, dându-și pumni în cap și râzând mânzește... Confratele lui de călătorie, însă, îl deziluzionă, pe loc, scoțând documentul evocat și băgându-i-l în nas: Uite-l, colega, de asemenea, pașaportul meu de serviciu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
imagine pe care o mai văzuse în Dorneștii dalbei sale copilării. Capul cu pălărie i se arătă, șovăind precaut, de după volume de piatră înălbind, ca zahărul cubic, fiind, însă, nu al unui Hazan, ci al unui Șamaș (intendent de Templu). Plesnindu-și palmele de uluire, Șamașul, care venise în Cimitirul israelit din extravilanul orașului de baștină, ca să drămăluiască aproximativ ce urgențe erau de gospodărit, după ravagiile crivățului din februarie, constată că năzdrăvăniile auzite de la neghioaba de Măslina cu Slănina se adevereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mlădie. Prin involuntara simetrie a mișcării, cealaltă mână lăsă să-i scape jos, pe pardoseala de gresie, cănița de cafea. Atracția gravitațională a ceștii fu subliniată printr-un clinchet ușor de cioburi sparte. De după ușă, apăru soția Profesorului, care își plesni palmele răsunător la constatarea catastrofei. Văzu petele negre de zaț și cele decolorate de cafea arabă împroșcate din cana de porțelan de Sėvres, care, deși ciocnită și cu tortița fină sărită mai încolo, încă se mai rostogolea, pe rezultanta forțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Văzu petele negre de zaț și cele decolorate de cafea arabă împroșcate din cana de porțelan de Sėvres, care, deși ciocnită și cu tortița fină sărită mai încolo, încă se mai rostogolea, pe rezultanta forțelor de inerție imprimate inițial. Își plesni mânuțele a doua oară: Albert, ce-ai făcut? Ai descompletat serviciul meu de porțelan de Sėvres, pe care l-am moștenit de la mama, ai pătat irecuperabil cu zaț cel mai bun persan al meu, mi-ai vărsat și cafeaua mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
al furnicilor pedestre, singurul aspect frivol din toată manifestarea. Regina furnicilor ascultă cupletele amuzante, având un zâmbet fin și condescendent: Foicică sânziană În Arca diluviană Coană Noe, ce bocești? Iară, dai apă la pești! Badea Noe, plin de fiere, A plesnit-o pe muiere: Prin al lacrimilor strop, Ai stârnit un alt potop. Numai din pricina asta Ni s-a prelungit năpasta... Era epilogul paradei și regimentele se depărtară, în răpăitul ploii, spre locul de încartiruire. Greierele-viorist șopti sfios la urechiușa tinerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
picură apă. Îhhh... Abia acum bag de seamă că are o coadă jalnică și cam scurtă, de sfoară împletită. Și coama e rară, a adăugat cineva, nu grozav de priceput, niște fire scămoșate. - Da, la început mă umflam, aproape-mi plesneau foalele, se făcea în stomac o pastă grețoasă de celuloză, aproape că-mi crăpau cusăturile, aveam limba neagră de la tuș, e și amar, acum m-am mai obișnuit... - Nu-nțeleg... Ce e... Cine ești? Cum ai intrat prin ușa încuiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
data viitoare. Anatol s-a convins încă o dată că s-a născut fie prea devreme, fie prea târziu, nu știe exact, oricum într-un timp decăzut, deteriorat de experimentele ăstora, îmbâcsit, într-o lume care trebuie trezită din letargie, zgâlțâită, plesnită peste buci cu nuiaua cunoașterii. Da, teoria lui încă nu poate fi dezvăluită în întregime, nu a venit momentul. *** La Anatol, ușa e întotdeauna deschisă. Nu fură nimeni cărți și almanahuri și, în afară de un reșou improvizat, cu firele prinse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
transformat într-o gâlmă. Dacă vrei să mori liniștit, tre’ să te transformi într-o gâlmă. - Voievoade, eu nu pot să beau. A doua zi mi-e așa de rău, am capul plin de cioburi, scârțâie, se umflă și-mi plesnesc ochii, nici apă nu reușesc să înghit. Nu pot, vomit imediat. - Ai să mori de bătrânețe, după ce-ai devenit reprezentativ pentru locul de baștină. Cu bust în sat. Ai să-ți lipești în fiecare dimineață peruca linsă, cu cărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]