2,329 matches
-
prestigiul funebru al uneia răsărite într-un castel solitar. Noi sîntem mai mult amărâți decât triști, căci nu cunoaștem mândria soartei triste, ci umbrele destinului amarnic. " O inimă plină într-o lume vidă." Chateaubriand s-a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
solitar. Noi sîntem mai mult amărâți decât triști, căci nu cunoaștem mândria soartei triste, ci umbrele destinului amarnic. " O inimă plină într-o lume vidă." Chateaubriand s-a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din care izvorăște vidul interior. Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca o sugestie irezistibilă de zădărnicie. Din ce vezi lucrurile mai de-aproape, din aceea nu le poți iubi decât pe măsura irealității lor. Existența nu-i suportabilă decât prin coeficientul de neexistență. Virtualitățile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală. Viața este un minus de eternitate al morții, iar individuația o criză a infinitului. Atenția neîntreruptă la ființă este izvorul plictiselii. Ce păcat că existența nu rezistă spiritului! Până și Dumnezeu pierde prin atenția noastră. Neantul e atenție absolută. Bucuria
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală. Viața este un minus de eternitate al morții, iar individuația o criză a infinitului. Atenția neîntreruptă la ființă este izvorul plictiselii. Ce păcat că existența nu rezistă spiritului! Până și Dumnezeu pierde prin atenția noastră. Neantul e atenție absolută. Bucuria e reflexul psihic al purei existențe - al unei existențe ce nu-i capabilă decât de ea însăși. Dorința de a muri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că nu mai poți aștepta nimic? Orice om e prea puțin... Ce este teama de moarte, de întuneric, de neființă, față de teama de tine însuți? Și există oare alta? Nu se reduc toate la ea? Urâtul nesfârșit al viețuirii și plictiseala lucrurilor ce devin sau nu devin, groaza unei lumi urnite în sine și uruiala timpului în simțiri gingașe - de unde pleacă ele, dacă nu din fiorul care ne înstrăinează de noi înșine în mijlocul nostru? Ca și cum oriunde ai merge n-ai da
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prisosul spiritului ne îndeamnă spre antipodul lui. Așa apare dorința tainică a uitării și vrăjmășia cugetului împotriva cunoașterii. Omul este atât de alipit de vidul existenței, că pentru el și-ar da oricând viața, și atât de îmbibat de infinitul plictiselii, încît martirajul viețuirii îl suferă ca pe un deliciu. Cu cât ești mai lămurit de puținul totului, cu atât te atașezi mai mult de el. Și moartea-ți pare prea puțin ca să-l salvezi. Numai astfel se explică de ce religiile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nihilism împotiva sinuciderii. Orice mântuire izvorăște din refuzul ultimelor consecințe. Fără patimile tulburi ale muzicii, ce-am face oare cu simțirea caligrafică a filozofilor? Și ce-am face cu timpul alb, golit și dezbinat de viață, cu timpul alb al plictiselii? Nu iubești muzica decât pe litoralul vieții. Cu Wagner asiști atunci la o ceremonie a clarobscurului, la o cosmogonie a sufletului, iar cu Mozart la florile Paradisului visând alte ceruri. Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Neurastenia-i la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia se înalță miresmele ei funebre. Plictiseala care ne așteaptă în viitor ne îngrozește mai mult decât orice groază a clipei de față. Prezentul în sine ne dezvăluie viața plăcut insuportabilă. Nebunia este introducerea speranței în logică. Măreția voluptății purcede din pierderea minții. De n-am simți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i infinitul, cum am putea muri fără capăt? Omul, scârbit de sine însuși, devine un lunatic care-și caută pieirea în pustiurile lui Dumnezeu. De nu-ți pare că ești autorul norilor ce împînzesc cerul, la ce mai vorbești de plictiseală? Și de nu simți cum cerul se plictisește în tine, la ce mai privești spre Dumnezeu? Sânt vulgare acele fericiri care nu-ți trezesc dorința de-a muri. Când însă universul devine o spumă de irealitate și extaz, și cerul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te mai leagă doar dorința de a nu mai fi în ea. Senzația de bătrânețe eternă: a purta timpul în spate de la întîia lui clipă... Omul stă drept numai pentru a-și ascunde lui însuși cât este de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la cenușiu, ilustrează în mare doliul incomplet al minții. Nebunia-i un gust cenușiu al rațiunii. Pentru a fi fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci. Încerci zadarnic să te înșeli, dar soarele-l întinde, noaptea-l îngroașă, și crește, crește ca un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Trec ani de chinuri și gânduri legate de cer și de pământ, fără să te-ntrebi de rostul acestui gol numit aer și care se interpune atât de vag între cele două aparente realități. Deodată, într-o după-amiază îngreuiată de plictiseală și veșnicie, impalpabila lui imensitate ți se descoperă irezistibilă și moleșitoare. Și atunci te miri de ce-ai umblat pentru înec după întinderi, când el te cheamă, vast spațiu diafan, spre destrămare și pieire. Cosmogonia mea adaugă neantului inițial o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mormânt și razele ne împiedică să ne așezăm în el. Abătîndu-ne de la substanța morții, ele alcătuiesc o criză gravă de inesențial. În lumină, sîntem toți aparența noastră; în întuneric, sîntem maximum de noi înșine și de aceea nu mai sîntem. Plictiseala: tautologie cosmică. Cine n-a ascultat niciodată orga nu înțelege cum eternitatea poate evolua. Dacă tot ce-am dat zadarnic oamenilor aș fi cheltuit în Dumnezeu, ce departe eram acum! Că viața are o calitate de existență doar prin intensitățile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
erotice, nimicul e piedica fiecărei clipe. Doar înfiripările dragostei silesc lumea să fie, iar pasiunile ei sânt o surdină pentru neant. Un minus de iubire este o lipsă de existență, iar vidul erotic, un univers purificat de fire. Nu-i plictiseala o vacanță a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a dragostei, o pauză în demiurgia indispensabilei înșelăciuni? Și nu ne plictisim dintr-o insuficiență de delir? Acesta introduce o notă de ființă în monotonia nimicului. Din vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează neîncetat. În mijlocul plictiselii știm că existența n-a fost să fie; în intermitențele ei, ne uităm de toate și sîntem. Purtând cu dureroasă străduință povara propriei ființe, semenii tăi sânt mai obosiți de tine decât tu însuți. La un anumit grad al dezlipirii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Prin ceea ce încoronează Creația, prin spirit, el aparține începuturilor ei. Nimic nu-i va scutura din conștiință nopțile timpului. Nu-i crește noblețea ursitei în această ereditate nocturnă? Omul are de partea lui prea multe nopți... De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să strig și eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să strig și eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc în el otrăvurile nemiloase și moleșitoare care să mă sloboadă din îndeletnicirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al timpului e să ne descarce de povara individuației
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sine însuși obosește pe semeni și este obosit de ei. Decepțiile repetate presupun ambiții inumane. Oamenii cu adevărat triști sânt acei care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. Timpul este crucea pe care ne răstignește plictiseala. În năpădirea de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a volatiliza firea. Până și stâncile se dizolvă în fum când răul lucid se deschide spre ele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]