7,468 matches
-
sale urmase, de prin 1938 încoace, Alice Călugăru o "prevestește" îndeosebi pe Ileana Mălăncioiu, prin obsesia vitalității, mai limpede spus prin intuiția vizionara a acesteia. Întâia piesă (în ordinea antologiei), "Torsul", pare un joc de lenevii în 10 versuri, unde poeta își încearcă puterile vrăjitorești asupra propriului lexic (tors - torsul - torsul fusului - întorsul -torsuri - toarce - re'ntoarce): Din odaie, vin la vatră toți motanii să s'adune, si'mpreună torc, - un cântec parcă din ascunse strune, torc cu ochii'nchisi de
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
Dragomirescu...), multi dintre noi luând cunoștință de importanță ei prin intermediul sau. Textul cu pricina (din Istoria..., ca și din Compendiu) nu e excesiv în elogii - cum criticul va fi fată de alti autori, în câteva cazuri -, dar ne restituie o poeta pe totdeauna. Primele două aprecieri despre aceste poezii sunt chiar ambigui: "abundente în compoziție, nu bogate în imagini". La aceste două afirmații de aer neutru se poate răspunde, la fel de neutru: se "compunea" mai laborios în lirica de început de veac
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
ea cunoaște mijlocul de a chema șerpii, printr-un fluierat anume. De ce șerpii? Pentru că ei leagă între ele tărâmul din afara și cel din adânc (Bachelard îi numește "rădăcini animalizate") - și, nu întâmplător, tot acest episod magic are loc în pădure. Poeta ne dă, în treacăt, o indicație liniștitoare: totul e, poate, o reverie... Culcata "în ierburi legănate", sub arcade de crengi "în falnica desfășurare", ea refuză efectul narcotic vegetal: "și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mirezmă". O
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
rêve éveillé). Trăită adesea de creatori, e o stare prielnica poeziei. În Țiganiada (cantul V), mama lui Parpanghel sufla într-un fluier magic: "scoasă o vrăjita din sân piscoaie/ și cât poate de trei ori tipoaie"... Nu știm cum procedează poeta, adormita sau doar în reverie; ea emite un șuier, care nu e un simplu semnal, ci o modulare de sonuri - "o fluierare" ce se constituie în "necunoscutul cânt", "cantul ce chiamă șerpii". Or, aceștia se aflau pretutindeni: "Erau încolăciți pe
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
este de ordin emblematic: ei nu uneltesc împotriva spetei umane, ei sunt embleme de putere pe care cei ce nu le cunosc le consideră ostile, "viclene". Atenție, însă, viclenia e mare în lumea în care ne-a atras Alice Călugăru! Poeta vorbește despre "vicleanul cap triunghiular,/ în care tulburi ochi veghiază sub străveziile pleoape"; e un alt mod de a ne îndemna să învățăm a descifra aceste embleme ale puterii universale, ermetice doar pentru cei ce contează excesiv pe intuiția scrutării
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
strofa a cincea - este iute uitată, ca o șchiopătare în vis, pe fondul cavalcadei prin reptație. Motanii veneau toți la vatră, șerpii vin de pretutindeni, chiar de sub "grelele pietrișuri", unde ei "dormeau că apele pădurii"... Tot în ecou al motanilor, poeta nu găsește un mai bun verb pentru a reda magicul auditiv (într-o piesă de magie vizuală) decât a toarce: "necunoscutele cadențe ce torc nemaicântatu-mi cântec", capabile să înlănțuie lanțurile vii ale șerpilor. Or, bruscă ivire a verbului torc ne
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
ale șerpilor. Or, bruscă ivire a verbului torc ne trimite iar la narcoza ierburilor și la bănuiala visului, de nu întreg, măcar aievea... Nici una din formulele desemnând pădurea (o dată numită codru) nu trebuie trecută cu vederea; căci acesteia îi fură poeta puterile punând stăpânire pe emblemele ei esențiale, șerpii: "s'acum voi mi-ați adus întreaga putere a tainicei păduri". Expresia misterului captat reia obsedanta familie de cuvinte viclean-viclenie: "și viclenia-i mi-ați predat-o, cu'nselătoare cotituri". Cotiturile tarașului
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
o nouă lectură a lui Urmuz, Joseph D. Haske e prezent cu fragmente din romanul său în curs de apariție la noi, North Dixie Highway, iar poezia e reprezentată prin versurile poeților italieni Marco Giovenale și Gherardo Bortolotti și ale poetei germane Daniela Seel. O lecție de cinema În BUCUREȘTIUL CULTURAL nr. 127 (17 septembrie) e publicat un text al lui Lucian Pintilie, intitulat După-amiaza unui torționar. Cîteva idei fixe după terminarea filmărilor. Sunt comentariile regizorului despre filmul După-amiaza unui torționar
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3195_a_4520]
-
sa de evoluție, contras într-o ipostază absolută. Ne amintim de o tulburătoare definiție a morții, oferită de Monseniorul Vladimir Ghika: „momentul în care ce a fost și ce va fi se topește într-un lucru unic”. Sau în echivalențele poetei „doar umbra tatălui pune pielea s-o învelească/ mama mereu o aruncă// întreabă dacă e noapte sau ziuă// timpul nu mai este” (gîndul lipit de mîini). Din pricina acestei comprimări psiho-fizice, obiectele se răstoarnă, se bulucesc ca atunci cînd un vehicul
O deosebită surpriză by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3014_a_4339]
-
universitarului de la Facultatea de Filologie a Universității din București a fost restituită 2, cu rigoare, în ultimul timp, după ce i s-a elaborat o bibliografie completă a ceea ce a scris și a publicat cel mai însemnat biograf și exeget al poetei Elena Văcărescu 3. Profesorul Ion Stăvăruș știa multă carte, era temeinic informat și poseda o enormă sumă de lecturi din literatura română și universală. Explica și comenta epoci și opere literare cu o rară distincție intelectuală, cu o siguranță desăvârșită
Un istoric literar – Ion Stăvăruș by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4405_a_5730]
-
care lebezi tainice o poartă/ Dintr-o lumină-a lumii în cealaltă.” (Cu ochi de somn aș reciti o carte). Excluderea se produce din amândouă sensurile. Lumea o refuză pe cea neacomodată cu legile ei, nu o dată aspre, iar eforturile poetei nu sunt decât pentru îndepărtare, pentru exil consimțit. Și pentru desprindere de o prezență niciodată numită, bănuită cu asupră de măsură, excizată elegant dintr-o viață căreia-i ajunge amarul ei: „Și moartea ta ce blând răni/ Răgazul meu până la
„Ce pierzi lipsind...“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3272_a_4597]
-
izvor e menit, printre rânduri, să sece. E amprenta Constanței Buzea, în poezie, ca și în viață. Să spună, oricât de subtil, ce are de zis. Chiar dacă săgeata are, ca întotdeauna, două vârfuri la fel de ascuțite. Dialoguri, probabil surde, ale unei poete care a făcut, altminteri, legământ de tăcere, sunt aceste răvașe când pedepsitoare, când jucându-se cu promisiuni în care nu e bine să crezi: „Te voi chema, și vei veni,/ Și-am să lipsesc, și dinadins/ Din toamnă-n toamnă
„Ce pierzi lipsind...“ by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3272_a_4597]
-
A sorții?/ Ferestrele sînt oblonite/ în calea luminii de început de veac,/ cățelul fără stăpîn pare bine hrănit” (Dumnezeu într-un rol infantil). Locatară a unui apartament cocoțat la etajul opt al unui bloc purtînd, culmea, maleficul număr 13 bis, poeta trăiește singurătatea citadină care o determină să ia aminte la cîteva detalii consolatoare: un zid văruit care „nu spune nimic nimănui”, o fereastră „pictată în lumea fără iertare”, „un pui de cais/ răsărit copilărește prin crăpăturile cămășii de beton”, „un
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
e resimțit ca fiind „mic, mic, foarte mic”. Aici nu e însă, cum s-a afirmat, un „bacovianism” decît pe cale tematică. Deoarece, spre deosebire de bardul Plumbului, copleșit de viziunea halucinogenă a unei dezamăgiri totale, a unei stări de torpoare fără soluție, poeta craioveană posedă o fibră vitală pe care nu ezită a o aduce în scenă. Retractilitatea e doar un contrapunct stilistic al unor reacții suficient de energice. În primul rînd față de fauna umană rebarbativă, întrupată într-un „neica nimeni”, care „se
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
gușa/ privighetorii/ lui Lucian Blaga” (Dimineața Rosei Canina). Izbutește chiar a-și înlocui chipul din oglindă cu „un astru satrapic”. Imaginarul bine strunit ca redempțiune. Dar dincolo de o asemenea cortină multicoloră pe care o agită nu fără o crispată cochetărie, poeta mizerabilului real provincial găsește de cuviință a reveni mereu la ipostazele impactului dur cu acesta. Imaginația nu e decît un alibi al autenticității unei ființe pasionale. Spre a o justifica, Ioana Dinulescu recurge la un autoportret în tușe apăsat realiste
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
aceste detestabile situații. A rezultat un repertoriu de aproape cinci sute de pagini, ce subîntinde, chiar dacă nu în ordine cronologică, o întreagă biografie. Surpriza trebuie să fi fost cu atât mai mare cu cât situația contravenea unui precept de la care poeta s-a străduit să nu se abată nicicând. Încă de la vârsta debutului, aflăm într-un rând (p. 8), deasupra mesei ei de lucru au vegheat constant cuvintele lui Erasmus din Rotterdam: „să nu te lași folosit de nimeni”. Folosită, fățiș
A convinge și a manipula by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2982_a_4307]
-
derapaje nu puneau în pericol demnitatea (sau, uneori, viața) nimănui. De altfel, pentru Ana Blandiana, viața de breaslă (ca instituție, așa cum o privește, de pildă, Dan C. Mihăilescu) nici nu există. Nu e singura asemenea situație. Nici față de critica literară, poeta nu se arată mai indulgentă. O respectă, desigur (în virtutea eleganței intelectuale pe care a profesat-o dintotdeauna), dar o respectă ca act de creație, și nu ca mandatară a autorității. Explicația derivă din cauze, s-ar zice, și mai adânci
A convinge și a manipula by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2982_a_4307]
-
are, însă, nici un cuvânt de spus. E la mâna autorităților și, mai mult decât să aștepte, nu poate face. Cum nici una dintre părți nu vrea să-și asume vreo răspundere, în cele din urmă (ceea ce înseamnă, literal: în ultima clipă), poeta primește viza, cu numai câteva ore înainte de îmbarcare. Evident că e prea târziu. (Asta și scontaseră cei de la București). Replica britanică nu întârzie: organizatorii „regizează” momentul cu finețe. În locul Anei Blandiana, pe scenă e adus un scaun gol. Pe fundal
A convinge și a manipula by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2982_a_4307]
-
dezbatere punctele de vedere exprimate de personalităț i ale societății civile. De pildă, iată o mărturisire a Anei Blandiana, mărturisire prezentă și în cartea sa de memorii recent apărută, despre o voce care, noaptea, la telefonul din locuință, îi vorbea poetei terorizând-o; de precizat că era vorba de un telefon ce nu funcționa de obicei: „Dacă aș fi întrebată de ce mi-a fost cel mai frică înainte de ’89, aș răspunde «De Voce», vocea existând în sine, nu ca un atribut
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3000_a_4325]
-
am ajuns până la a mă întreba dacă nu cumva este o voce sintetizată artificial, pentru a putea cuprinde toate ingredientele în stare să declanșeze în mine, cu o violență aproape inexplicabilă, răul și spaima.” Și, à propos de dosare, dosarul poetei Ana Blandiana n-a apărut la CNSAS, nu se găsește! Parte a germanității Tot în acest număr al revistei 22 e publicat, în traducerea Luminiței Brăileanu, un articol intitulat Elveția și Siebenbürgen, două țări gemene la hotarele de Est și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3000_a_4325]
-
ziare, furiei cotidianului, barbariei politice și absurdului joc de culise. Poetul se dă, cu tot mai mare decizie, la o parte (și ce e scriitorul, dacă nu una din imaginile poetului?) însingurat, sortit să nu-și afle perechea ("Numai o poetă poate fi soția unui poet, pentru că ea are aceeași melodie ca și el"), blestemat să nu se apropie de nimeni, pentru că și cunoașterea nu e decât o formă a derizoriului, o simplă reacție psihică, dar nici aceea originală, ci bine
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
voi, ca la niște javre, v-ați arăta dinții albi, strălucind « ca niște perle », ai câinelui mort, puțind, din acea poezie persană, intimidându-mă. - O, Estetica, jignită atât de frumos! Creierul meu încă nu-i negru, negru, cum e al Poetei, și nici voce destulă nu am ca să strig la toate răscrucile că-i negru, negru, negru. Chiar dacă, făcând concesii alegoriei, oră de oră, noaptea pune în mine câte un pumn din cenușa de peste zi. Să scot un țipăt incult, - câțiva
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/2428_a_3753]
-
șezlong o muzică veche și pe mutrișoara ei de-o paloare suspectă se putea ghici la lumina unui scăpărat de brichetă masca unui surâs bovaric Poate doar căzuse în ea însăși (de frica tăcerii) acolo pe terasă și-acum domnișora poetă trăgea cu coada ochilor la ploaia albă ce răpăia ca o mitralieră romantică vizavi peste pădurea de brazi în urmă cu douăzeci de ani 1984 prietenilor mei Când treceam pe strada cu lumină tăcută și îți povesteam în șoaptă despre
Doi poeți - Eugen Bunaru by Eugen Bunaru () [Corola-journal/Imaginative/3324_a_4649]
-
menționată atenția, pe destule pagini de reviste inclusiv importante, ce i se dedică acestui ,exercițiu" cinic-exhibiționist; mă întreb, cu naivitate, firește, oare cărților înzestratului prozator care e dl Constantin Mateescu li se va acorda măcar un sfert din spațiul rezervat poetei stabilite acum în State?). Dar să revenim. Cum se explică epitetul ,fals" din titlul cărții de care ne ocupăm? Avem impresia că fie printr-o relativizare a plăsmuirii literare, care, oricît de iscusită și inspirată de bună-credință, n-ar fi
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
umbră a ființei, feminității, domeniului vin al ontologiei. De aici, omniprezența mărcilor imponderabilității: fluturii, marea, aerul, șoapta, blândețea, somnul, paloarea, absența, albul - avalanșă a elementelor soft, înclinate mai degrabă spre fragmentare și risipire, spre vis, iluzie și imaginar, pe care poeta tinde totuși să le grupeze sub blazonul unui sens: ,fragmente ce se destramă/ cerșind îndurarea întregului" (Puzzle); ,într-un întreg/ se adună miniaturile clipei" (Pânza de păianjen). Semnificația aceasta scapă însă mereu, de unde senzația de lax, de indeterminare, iar atingerea
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]