1,615 matches
-
la Sfinxul din Bucegi, despre care se spune tot mai insistent că ar dispune de proprietăți paranormale. Mama, ținând cu tot dinadinsul ca distinsul nostru oaspete să se simtă cât mai bine, i s-a adresat pe tonul cel mai politicos din lume: Dar luați loc, doamnă Condor, vă rugăm, simțiți-vă bine, spuse mama, indicând în același timp cu mâna spre unul din spațiile pe suprafața căruia să-și odihnească nobilu-i trup. Doamna a optat pentru varianta B, nu însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aud vocile sparte, distruse de cafea-filtru, ale celor de la dispecerat. Zeroo opt unu cheamă Zeroo opt doi, se audeee? Crucea este ridicată din asfalt și aburcată iarăși pe umăr. Richard își face în sfârșit apariția. Simte nevoia să facă conversație politicoasă, începem să discutăm despre vreme. Într-adevăr, îi răspund, pare a fi mult mai răcoare, poate vom avea și șansa unei ploi de vară spre seară. 22 august 2000 Exclamația unei femei obișnuite, într-un tramvai și mai obișnuit, scenă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de hernie în timpul serviciului militar. Îmi era imposibil să-mi repoziționez singur rucsacul în spate. Cer ajutorul unui elvețian care își căra mobila uzată în fața casei, pentru a fi ridicată mai apoi de serviciul de gunoieri al municipalității. La cererea politicoasă de a mă ajuta pentru un moment, răspunde scurt, printre dinți, cu un licărire de ură în ochi: "În țara de unde vii, tot așa ceri ajutor? Descurcă-te singur". Ceea ce am și făcut, cu greu. Ochii în lacrimi, inima grea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
un fum greu și uleios. Oberchelnerul, aruncându-mi o privire care-ar fi omorât și o muscă în zbor, a deschis rapid ferestrele sălii (bănuiesc că nu mai fuseseră deschise de la ultima renovare) apoi mi-a spus pe un ton politicos, dar ferm, că pot să mă retrag. Peste numai 24 de ore am primit acasă o scrisoare tipărită pe hârtie cu filigran. Administrația Métropole îmi mulțumea pentru serviciile mele. Folosind finețea limbii franceze ca pe un fulg de oțel, eram
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
atletic (pe care l-am remarcat anterior în magazin datorită superbei blonde care-l însoțea) ascultă conversația noastră despre reușita automobilistică și ne întreabă cu un accent cântat, delicios: "Sounteți roumani? Si mamica mia este roumanca de Bucarest". Tăcere, zâmbete politicoase din direcția mea și a conaționalei din Timișoara. Gentil, franco-românul întinde moneda de un euro scoasă din fanta de siguranță a căruciorului. Privim cum se îndepărtează legănat de bascheții Nike, discutând aprins cu blonda sa însoțitoare. Bănuiesc că istorii legate
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de la Andrei Ion Deleanu încoace, cum este Antoaneta Ralian.“ AUREL DRAGOȘ MUNTEANU, Luceafărul, nr. 52, 1983 „În felul său discret, elegant și plin de umor, adorabila doamnă Ralian ne-a pus în față o oglindă: felul cum reacționăm la «morala politicoasă» povestită de dânsa aici arată exact cum suntem.“ ALEX. LEO ȘERBAN, forumul Observatorului cultural, august 2010 „Toate aceste delicii ale prozei lui Iris Murdoch sunt mijlocite de versiunea românească a Antoanetei Ralian. Parcurgem cele șase sute de pagini din Discipolul fără
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
domnișoare și, mai târziu, doamne și domni, ci camarazi, „tovarăși“. Numai femeia de serviciu era „doamnă“ - n-am înțeles niciodată de ce. De fapt, era evident că asta nu era nicidecum expresia vreunei egalități, fie ea și utopice, pentru că nu eram politicoși. Eram însă egali, după cum spuneam, în mizerie. În afară, bineînțeles, de cei care erau mai egali decât ceilalți. Și ajungem în felul acesta la aspectul sordid al socialismului realist. Dar nici asta nu era suferință ar însemna să dau un
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Nu-mi mai vine să râd când îmi amintesc de ziua aia sinistră când în micul nostru cartier s-a auzit de-o crimă. Făptașa: colega mea de clasă care a născut singură în casă. Era o fată foarte blândă, politicoasă, sperioasă, neajutorată. Aveam amândouă același fel de palton. Oribil palton, mă gândesc acum. O ajutam la teme. Era cu două capete mai înaltă ca mine, dar mă asculta cuminte ca un copil, în timp ce-i explicam lecția la fizică sau la
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
evoluție a omului pe tot parcursul vieții. Aceasta înseamnă că unele carențe produse în școala familială se manifestă toată viața, indiferent de nivelul studiilor și al titlurilor academice sau științifice obținute ulterior. Bunul simț, sentimentul rușinii, primele elemente ale conduitei politicoase, deprinderile simple de muncă, respectul față de semeni, ordinea și disciplina etc. sunt doar câteva dintre atributele fundamentale ale educației în familie care aureolează viața și personalitatea celor care le au. În educația familială se fac și greșeli. Cauzele acestora sunt
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ulterior își așteptau rândul stând în picioare. Printre ultimii sosiți se afla și o doamnă însoțită de trei copii, doi băieți și o fată, toți frumoși, bine îmbrăcați, fără stridențe vestimentare, și semănând mult între ei, ca înfățișare. O tânără politicoasă i-a oferit locul mamei care nu părea să aibă mai mult de 35 de ani. Din priviri, prin mimică și gesturi le-a indicat băieților să-și dea jos rucsacurile, cu care probabil urmau să meargă la școală, să
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
numai holul de la intrare e mai mare și mai mobilat decît toată locuința ta... Da?! m-am mirat eu, și-atunci, de ce-ai venit aici?!... Am descuiat ușa, am deschis-o și, fără alte vorbe, doar printr-un gest politicos, am invitat-o să iasă. Am mai făcut o dată o imprudență: l-am invitat la mine pe inginerul Prunaru, un fel de hahaleră cu studii superioare. Am stat de vorbă ca doi colegi și l-am servit cu o vodcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rîndul trecut, cînd am fost aici, Brîndușa, abia venită de la sfatul tehnic, trebuie să fi fost înfuriată de ce s-a discutat acolo și s-a purtat cu mine urît sub influența stării de nervozitate. Adevărata Brîndușa este cea de acum : politicoasă și plină de zîmbet. Poftiți, vă rog! îmi spune Brîndușa, întinzîndu-mi dosarul cu un gest delicat, de parcă mi-ar fi oferit o floare. Mergeți la etajul întîi, să vă semneze președinta comitetului sindicatului, apoi unul din directori. Mă ridic, iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Covorul, biroul, fotoliile galbene, tot, tot, domnișoara a procedat ca și când ea ar fi proprietara și responsabila! Cred, ba nu, sunt sigură că noul locatar a și sosit. A venit să vorbească cu mine; dar, draga mea, pare un om admirabil, politicos, drăguț, cumsecade! Să batem în lemn! A stat mai mult de o oră. Mirat de atitudinea lui cutare - a lui Leși, vreau să zic! Să fie oare cu putință ca toate astea, tot coșmarul Leși, să se fi terminat?! Pare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către tati. Graham. — La revedere, Elinor, spune tati cu o voce extrem de politicoasă - însă, în clipa în care mă uit la el, văd că nu e deloc impresionat. Ne vedem mai târziu, Luke. În clipa în care ei dispar pe ușă, tati se uită la ceas. Douăsprezece minute. — Ce vrei să spui? zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-său. Și acum se poartă de parcă ar fi câștigat. Înghit în sec de câteva ori, încercând să găsesc cel mai potrivit răspuns. Știu că valorez mai mult decât Alicia. Ar trebui să fiu în stare să emit replica aia perfectă, politicoasă, dar extrem de inteligentă. Dar, cumva, nu îmi vine deloc. — Și eu m-am mutat la New York, zice detașată. Așa că s-ar putea să ne mai întâlnim. Poate-mi vinzi și mie o pereche de pantofi într-o zi. Îmi aruncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e la o masă de afaceri... și îmi mai amintesc și că m-a rugat să-i mai dau o șansă mamei lui. Am să mă duc să văd sala, am să mă plimb și am să dau din cap politicos, fără să spun nimic. Și pe urmă, diseară am să-i spun, la fel de politicos, că nunta va avea loc unde am spus, în Oxshott. — Bine, spun în cele din urmă. — Bine. Gura lui Elinor se mișcă aproape câțiva milimetri. Comandăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o jachetă elegantă. Îmi strânge mâna și îmi zâmbește cu prietenie. — Bine ai venit la Hotelul Plaza, Rebecca! Dacă îmi permiți să spun, ai făcut o alegere foarte inspirată. Nimic nu se compară cu o nuntă la Plaza. Da! spun politicoasă. E-adevărat, pare un hotel foarte drăguț... — Orice îți dorești și oricare ar fi visul tău cel mai drag, vom face tot posibilul să-ți împlinim dorința. Nu-i așa, Robyn? — Ba da, chiar așa e, spune Robyn cu duioșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lifturi lambrisate cu lemn de nuc, care miros în permanență a parfumuri scumpe. În clipa în care ies din lift, la etajul șase, aud zarvă de petrecere și, undeva în fundal, muzică de pian. La ușă e coadă și aștept politicoasă în urma unui cuplu în vârstă, cu haine de blană asortate. Văd din hol apartamentul, luminat discret, și deja destul de înțesat de oameni. Sinceră să fiu, nu m-am prea înnebunit niciodată după apartamentul lui Elinor. E tot pe bleu, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu obrajii în flăcări. Și iat-o în spatele meu, îmbrăcată într-o rochie albă lungă, ca o togă grecească, ale cărei falduri cad grele până la pământ. E atât de subțire și de palidă, încât pare o coloană. — Bună, Elinor, spun politicoasă. Arăți foarte bine. Îmi pare rău că am întârziat puțin. — Rebecca, îmi răspunde ea și-mi oferă un obraz să o sărut. Sper că ai vorbit și cu lumea, nu doar cu Luke. — Ăă... păi... — E o bună ocazie pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Trăiește-ți visul, la Dream Dress, nu?“ — Nu, nu este acesta. Cynthia zâmbește. — Este „Visurile se împlinesc la Dream Dress?“ — Nu. Surâsul Cynthiei se încordează ușor. Este „Noi îți vom găsi rochia la care visezi“. A, drăguț! spune Suze, încuviințând politicoasă. Ale mele erau mai bune, îmi șoptește în ureche. Cynthia ne conduce înăuntru și ne invită să ne așezăm pe o canapea de culoarea untului. — Mă întorc imediat, spune cordială. Între timp, puteți să vă uitați pe niște reviste. Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
abia la ora zece. Așa că, după ce pleacă Luke, mă frăsuiesc prin apartament, îmi fac ceva de mâncare și mă gândesc ce să-i spun lui Elinor. Ideea e să-i spun drept în față. Să fiu ferm, directă, dar extrem de politicoasă. Matură și profi, ca un om de afaceri care e nevoit să concedieze alți oameni de afaceri. Să-mi păstrez calmul și să folosesc expresii de genul „noi am ales să mergem în altă direcție“. — Bună, Elinor, spun către reflexia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
minți. — Înțeleg, spun absentă. — Prietenul meu e înnebunit după cum arăt, spune cu orgoliu, trăgând pe ea rochia de șifon. Dar e și normal. Săracul de el - nevestei lui nu-i păsa deloc cum arată. Fostei neveste, pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat-o atâta timp. E o scorpie bolnavă de gelozie. O s-o dau în judecată! Amy își trage pe ea rochia cambrată. — Zău, ce drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
prima ediție, 1913). 696. Marta Petreu, Ionescu În țara tatălui, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2001. 697. Between „Race” and Culture. Representation of „the Jew” in English and American Literature, ed. Bryan Cheyette, Stanford University Press, Stanford, 1996. 698. Așa-zisul „antisemitism politicos” (genteel antisemitism) al Virginei Woolf, cum a fost numit de comentatori, se manifesta uneori În forme mai radicale. În 1930, de pildă, ea Îi scria unei prietene următoarele : „Cât de mult am urât faptul că m-am măritat cu un
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
că în Ateneul vostru s-a publicat un omagiu la adresa mea și, după unele căutări, fiindcă revista e aproape inaccesibilă aci, am dat peste numărul respectiv. Întrucît d-ta ești autorul lui, țin nu numai să-ți trimit cuvenitele și politicoasele mulțumiri, ci și prețuirea pentru adecvata mea caracterizare ca „Magistru”, scrisă cu proprietate și afecțiune. Cu același vechi sentimente și amintiri, al d- tale, Al. Dima </citation> (7) <citation author=”Al. Dima ” loc="[București]" data =”13 iulie 1976”> Iubite prietene
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
constatarea cu adevărat tragică spre care ne conduce Moartea domnului Lăzărescu : nu aceea că în spitalele romînești sîntem tratați cu nepolitețe și chiar cu nepăsare, ci aceea că, în Romînia, ca peste tot, murim printre oameni vii cărora chiar dacă sînt politicoși, chiar dacă le pasă le pasă mai mult de viețile lor decît de moartea noastră. De aici și momentul acela din 4, 3, 2 cînd Otilia îl ia la rost pe prietenul ei cu neglijențele lui sexuale și asigurările lui galante
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]