1,473 matches
-
cu o Lucie a viselor sale. Mașinile treceau pe lângă el, într-o parte și în cealaltă, fără ca vreun șofer să claxoneze pentru a-i da de înțeles că se află într-un pericol iminent. Un Detectiv ajuns în parcare, deschizând portiera mașinii, așezându-se pe scaun și rotind butonul radioului pentru a asculta un post de radio obscur, întro după amiază ce agoniza sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Am dat afirmativ din cap. Eu sunt Rich, a continuat el. Dispecerul. Vrei mașină, cu mine vorbești. Priceput, blondo? Am dat din nou din cap și m-am afundat pe bancheta din spate al unui Cadillac negru. El a trântit portiera mașinii după mine și mi-a făcut cu mâna. — Unde me’gi, don’șoară? m-a Întrebat șoferul, iar Întrebarea m-a readus la timpul prezent. Mi-am dat seama că nu aveam nici cea mai vagă idee și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să vină Încă o mașină după noi până la Miranda? Andrea și cu mine ne despărțim după ce lăsăm Cartea. Două mașini uriașe au tras la scară imediat, și un șofer masiv a coborât de pe locul din față și ne-a deschis portiera din spate. Emily s-a urcat prima, și-a scos imediat mobilul din buzunar și i-a cerut șoferului: „Acasă la Miranda Priestly, te rog“. El a dat din cap, a băgat mașina În viteză și duși am fost. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și oprire. Am tras În fața unei clădiri cu portar, tipică pentru Fifth Avenue: trotuar imaculat, balcoane perfect Întreținute și un hol care părea superb și bine Încălzit. Un ins În frac a venit imediat la mașină și ne-a deschis portiera, iar Emily a coborât. M-am Întrebat de ce nu lăsam pur și simplu Cartea și hainele la el. Din câte știam eu - și nu știam prea multe, mai ales despre acest oraș ciudat - pentru asta existau portarii. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe bancheta din spate a celei de-a doua mașini care aștepta În fața clădirii. — Pa! am ciripit eu, cu un uriaș rânjet fals lipit pe figură. Șoferul a făcut o mișcare ca pentru a ieși din mașină ca să-mi deschidă portiera, dar eu i-am spus să nu se deranjeze, că pot urca și singură pe bancheta din spate. — La Plaza, te rog. James mă aștepta pe treptele de afară, deși trebuie că temperatura coborâse binișor sub zero. Se dusese acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ăăă, chiar acolo, am zis eu arătând spre parcarea de pe 58 Street, În fața teatrului Paris, unde se aliniaseră taxiurile. Nu mă uitam la el, dar simțeam că zâmbește. Unul dintre zâmbetele acelea. M-a condus la mașină, mi-a deschis portiera și a arătat printr-un gest foarte galant spre bancheta din spate. — Mulțumesc, i-am zis eu politicos și destul de jenată și i-am Întins mâna. Mi-a părut bine de cunoștință, Christian. — Și mie, Andrea. Mi-a luat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fi dat una de cincizeci dacă aș fi avut, și aș fi găsit o cale de a o deconta la Elias, dar nu am găsit nici una În portofel. El a Început imediat să Îmi numere restul, dar eu am trântit portiera și am luat-o la fugă. Fie ca cei douăzeci de dolari să-i folosească pentru Îngrijirea vreunei fetițe pe undeva, sau pentru repararea vreunui boiler, am decis eu. Sau chiar pentru câteva beri după serviciu, În vreo cârciumă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de strălucitoare și cu lanțul prea lung, și mi‑a deschis ușa: — Distracție plăcută! Mașina mă aștepta la intrarea În clădire, iar John - care Începea să devină un veritabil pervers de mâna‑ntâi - a fluierat admirativ În timp ce șoferul Îmi deschidea portiera. — Fă‑i praf pe toți, gagico, a strigat după mine și mi‑a făcut exagerat cu ochiul. Ne vedem diseară târziu. Nu avea nici cea mai vagă idee unde mă duceam, firește, dar era liniștitor faptul că măcar Își Închipuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ridicat până peste genunchi și picioarele au luat contact cu pielea rece ca gheața, așa că am sărit În sus. Sau poate o să fie oribil, exact cum Îmi Închipui? ↔ Șoferul a sărit din locul lui și a alergat să Îmi deschidă portiera, dar când a ajuns acolo eu eram deja În picioare pe trotuar. Mai fusesem o dată la Met, când făcusem o excursie la New York cu mama și cu Jill ca să vizităm câteva obiective turistice. Nu‑mi aminteam nici unul dintre exponatele văzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pot să cumpăr câteva sticle de apă, dacă aș fi dorit așa ceva. Când mașina a tras la intrarea În hotel, un domn cu Înfățișare distinsă, care purta ceva care părea a fi un costum făcut la comandă, mi‑a deschis portiera. — Mademoiselle Sachs, ce plăcere să te cunosc În sfârșit. Eu sând Gerard Renaud. Avea o voce plăcută și care inspra Încredere, dar părul argintiu și fața adânc brăzdată de riduri Îmi arătau că e mult mai bătrân decât mi‑l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
au cerut să aduc o asistentă care să Îi țină de urât fiului lor, pe care evenimentele de acest gen Îl cam plictisesc. Sunt sigură că voi doi o să vă Înțelegeți foarte bine. A așteptat până când șoferul i‑a deschis portiera, apoi a ieșit grațioasă cu pantofii ei perfecți Jimmy Choo. Înainte ca eu să apuc să‑mi deschid portiera, ea urcase deja cele trei trepte și Îi Înmâna haina unui valet, care se afla acolo, evident, În așteptarea ei. M
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
gen Îl cam plictisesc. Sunt sigură că voi doi o să vă Înțelegeți foarte bine. A așteptat până când șoferul i‑a deschis portiera, apoi a ieșit grațioasă cu pantofii ei perfecți Jimmy Choo. Înainte ca eu să apuc să‑mi deschid portiera, ea urcase deja cele trei trepte și Îi Înmâna haina unui valet, care se afla acolo, evident, În așteptarea ei. M‑am prăbușit pentru câteva clipe Înapoi pe bancheta moale din piele ca să prelucrez mintal această nouă bijuterie informațională pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
merge restul călătoriei și poate o să dau la Întoarcere un telefon cuiva de acolo. Mașina a tras la intrare și un Monsieur Renaud cu o expresie extenuată i‑a luat‑o Înainte băiatului din parcare și i‑a deschis personal portiera Mirandei. — Doamnelor! Sper că v‑ați distrat bine În seara asta, s‑a lingușit el Într‑o admirabilă strădanie de a zâmbi În pofida oboselii. — O să avem nevoie de mașină mâine dimineață ca să mergem la prezentarea de la Christian Dior. Am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și mi‑a spus: — Îmi amintești de mine la vârsta ta. Și, Înainte ca eu să pot articula o singură silabă din răspuns, șoferul a oprit cu scrâșnet mașina În fața clădirii Carrousel du Louvre și a sărit afară ca să deschidă portiera. Mi‑am Înhățat poșeta - și pe a ei - și m‑am Întrebat dacă acesta era momentul cel mai falnic sau cel mai umilitor din viața mea. ↔ Prima prezentare de modă la care am asistat vreodată a rămas cam Încețoșată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Bătrânul nu ți-ar arenda un petic de pământ, mai bine să-i tai mâinile. Așa ceva mai rar, ce să-ți spun... Ei, te-am salutat, cucoane, că văd că ne-am oprit, și să ne mai întîlnim sănătoși!... (Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal!... Aici, băiete!... N-auzi, bre? Ce, ești surd?... Unde te uiți, zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului! 5 Cu un viraj îndrăzneț, automobilul stopă scurt în fața scării. Grigore, care auzise zgomotul eșapamentului și semnalele sirenei, aștepta pe trepte împreună cu Titu Herdelea. Șoferul închise motorul, sări jos și se repezi de deschise portierele să poată coborî boierii cotoșmăniți în blănuri, pleduri, măști și ochelari ca niște exploratori polari. Cel dintâi, Gogu Ionescu, izbuti să se descurce din învelitori și să ia contact cu pământul. Stătuse lângă șofer. Era enervat și plictisit din pricina emoțiilor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doi bărbați, îi făcea bezele cu mâna înmănușată, ridicată în sus. Când ajunseră la poartă, Grigore strigă șoferului să oprească puțin. Se sui pe scară: ― Iertați-mă, vă rog mult, să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i sărută bumbul urechii, șoptind: ― Te iubesc! Nadina ganguri râzând cu nările în vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
De unde știai când o să ies ? întrebă ea, sugerând astfel că o socotea prima lor întâlnire adevărată, pe care o punea tot pe seama coincidențelor. Nu știam, spuse el, fără să-i dea drumul la mână. Puteam să mai aștept. Deschise larg portiera. Canapelele erau îmbrăcate în piele fină, iar mașina părea uriașă, cum ea nu mai văzuse până atunci. — Ce frumoasă e ! exclamă fata, ca un fel de acceptare a invitației. Trebuie să fi costat o grămadă de bani, cât o casă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
găsi. Bănui însă din faptul că, de data asta, Iacob nu mai întrebă încotro să pornească. Iar direcția era alta decât casa ei. Totul se petrecea de la sine, parcă mai fusese acolo, el opri mașina, ocoli repede și îi deschise portiera. — E un bloc de oameni cumsecade, spuse, de parcă asta ar fi ținut loc de lămurire. Dacă întâlnești pe cineva pe scară, îl saluți ca pe o veche cunoștință. Nu te întreabă nimic, nu-l întrebi. Așa sunt oamenii de-aici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care chiar ai fi știut ce anume să întrebi. Porni la întâmplare, strângându-și jacheta în jurul trupului. Abia la primul colț văzu mașina lui, însoțind-o, în ritmul pașilor ei șovăielnici. Urcă, spuse Iacob și fata, ostenită, se strecură prin portiera deschisă. Ți-ai uitat poșeta. Și, în plus, trebuie să vorbim. Cred că e o neînțelegere la mijloc. Cosmina îl privi fără expresie, apoi își întoarse capul, uitându-se absentă în lungul drumului. — E așa cum spuneam, rosti, trecând peste sugestia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plecat abia apoi. — Și ce-i cu asta ? — Ți-ai uitat poșeta în mașină, ți- amintești ? — Am avut o seară agitată. Mi-am uitat poșeta mai peste tot. Dar chiar nu vreau să-mi amintesc asta. Bărbatul a coborât geamul portierei și ți-a întins poșeta. De fapt, a deschis ambele geamuri, și pe cel din partea lui. Așa am putut vedea că a plecat fără să închidă geamurile. Maestrul se îndepărta, era din nou pe trotuarul celălalt, ba chiar în curtea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sacoșa în mâini. Polițistul îi arătă către bulevardul Lascăr Catargiu, apoi făcu semn spre dreapta. Omul mulțumi, dar nu mai avu cine să-i răspundă. Chibzui câteva clipe, apoi porni, cu pași înceți și capul plecat, încât nici nu observă portiera care se deschisese în fața lui. — Unde mergi ? întrebă Rada. — Uite, la gară. Zice că dacă o iau de la capătul străzii în sus și după aia mai întreb nu-i mult. Am timp, e cursa de noapte. — Și până atunci ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acasă. Omul ezită. Rada zâmbi, arătându-i locul din dreapta : Doar știi, ai mai fost... — Mi-e rușine să viu acasă la dumneavoastră... Atunci, de ce m-ai căutat tocmai la mine acasă ? — Tot de rușine... Intră stângaci, se așeză prin deschizătura portierei, apoi se îndreptă, trăgându-și picioarele înăuntru. Nu-și puse centura de siguranță, se foi neliniștit, neștiind de unde vine sunetul care semnala asta. Rada vru să-i arate ce-i de făcut, dar se răzgândi. Porni încet, însă, după câțiva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zgomote. Iadeș sări ca ars, crezând că sub șezutul lui motorul începuse să ambaleze, ca învârtit de manivelă. Dincolo de parbrizul spart începură să joace niște umbre ce nu erau doar năluci, de vreme ce se auzi un pocnet, ca și cum cineva meșterea la portiera mașinii. — Văleu, Doamne ! icni Iadeș. S-au întors rușii ! Își suci capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă chipul îngrozit al lui moșu-su, dând ochii cu moroii cu stea roșie în frunte. Dar fața îngrozită era doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă chipul îngrozit al lui moșu-su, dând ochii cu moroii cu stea roșie în frunte. Dar fața îngrozită era doar a lui și ochii i se făcură cât cepele când văzu portiera deschizându-se de-a binelea și o siluetă strecurându- se prin deschizătură cu o repeziciune care sugera furie. Priviră tâmpi la arătarea aceea, Chisăliță trase de pantalonii lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]