1,532 matches
-
XVIII-lea și al XIX-lea joacă rol de far călăuzitor în gândirea istorică, filosofică și socială. Evoluționiștii consideră că în spatele schimbărilor stau legi universale ce pot fi descoperite. Pentru Comte, schimbarea urmează calea legii naturale a progresului spre perfecțiune. Postulatul fundamental al acestei perspective este schimbare = creștere. Cu alte cuvinte, societățile se dezvoltă, ajung la o perioadă de maximă înflorire și apoi intră în declin asemenea organismelor cu care sunt comparate. Viața înseamnă armonie perfectă. De aici derivă în mare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
a schimbării și ordinii, care să cuprindă într-o schemă unică structurile variate și schimbătoare ale istoriei" (Smith, 1973:2). În anii 1970-1980, teoriile schimbării de tip funcționalist sunt dominante în sociologie vezi de exemplu Smith (1973) sau Boudon (1986). Postulatul principal care stă la baza viziunii funcționaliste este că societatea are nevoie de stabilitate pentru a exista 7 și a se menține. Numai în echilibru sau stabilitate societatea poate funcționa și își poate îndeplini imperativele funcționale: socializare, reproducere, educație, integrare
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
el, și e diferit de toate / toți obiectele / subiecții care nu sunt ca el, nu vom putea face translația conceptului în câmpul analizei sociale. De ce? Pentru că nu vom putea vorbi de identitatea unei entități sau colectivități sociale, istorice, de vreme ce admitem postulatul permanenței schimbării sociale, adică faptul că orice societate este supusă schimbării și redefinirii, atât în raport cu sine (dacă o privim în perspectivă istorică), cât și în raport cu altele (dacă o privim din perspectiva interacțiunii cu alte societăți). Să luăm exemplul unei entități
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
comune nu neagă teza pluralității sau diversității, ci o conține chiar. Faptul că suntem în căutarea elementelor comune nu înseamnă altceva decât a presupune că există o mare diversitate de identificări, adică faptul că ne asumăm în același timp, pe lângă postulatul unicității, și postulatul relativismului. Așadar putem spune că identificările tinerilor tind să aibă cel puțin două componente; identitatea apare deci în accepțiunea pe care o propunem ca un sistem dublu dimensionat. Ea poate fi imaginată sub forma unui atom al
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
teza pluralității sau diversității, ci o conține chiar. Faptul că suntem în căutarea elementelor comune nu înseamnă altceva decât a presupune că există o mare diversitate de identificări, adică faptul că ne asumăm în același timp, pe lângă postulatul unicității, și postulatul relativismului. Așadar putem spune că identificările tinerilor tind să aibă cel puțin două componente; identitatea apare deci în accepțiunea pe care o propunem ca un sistem dublu dimensionat. Ea poate fi imaginată sub forma unui atom al cărui miez va
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
la începtul oricărui demers filosofic și se va afla, împreună cu cercetătorul "temei", până când se ajunge la ceva ce este sau măcar seamănă cu ceea ce este căutat. În bună măsură, intervențiile metodologice din lucrarea de față se justifică prin neasumarea unui postulat despre un "dat" originar care să facă să pro-vină din sine atât "subiectul", cât și "obiectul"; deși acest ceva "originar" poate fi descoperit prin de-constituire filosofic-judicativă. În fapt, problemele de mai sus, îndeosebi cea referitoare la relația subiectului cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorbind (imposibile, de altfel, și unele și celelalte). Dar conținutul nu le aparține, nu le este propriu, pentru că ele nu sunt constitutive ca atare față de acesta, ci doar "regulative" (asemenea principiilor regulative ale intelectului, la Kant, anume analogiile experienței și postulatele gândirii empirice); ele valorează doar ca reguli aplicate, reguli în funcțiune (sau "reguli implicate", cum ar spune Wittgenstein, reguli al căror simbol face parte din procesele de înțelegere etc.39). Tocmai din acest motiv, logica, un corpus normativ (regulativ și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a ființei, insuficiența oricărei întemeieri logice a acesteia, dovedește faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia (predetermina) însuși discursul filosofic, este neputincios, altfel decât prin dictat (postulat), să întemeieze logic "ființa veșnică". Dialogul cel mai aporetic, prin urmare, cel mai puțin tiranic sub aspectul judicativului, este Parmenides. Aici Platon tematizează, cum știm, Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendental este înfăptuit în acele judecăți al căror predicat este o categorie; desigur, o categorie care și-a "găsit" un obiect, exprimat, în structura judecății, prin subiect. El este suportul unei "teoreme" pe care Kant o formulează atunci când vorbește despre postulatele gândirii empirice, și care stabilește o relație de identitate între "conștiința propriei mele existențe" și "conștiința nemijlocită a existenței altor lucruri în afara mea", identitate sprijinită pe însăși conștiința de timp. Cum a apărut aceasta din urmă? Ea, de fapt, este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ea, de fapt, este prezentă continuu, începând cu nivelul bazal al oricărei cunoștințe, anume condițiile formale ale intuiției (spațiul și timpul), trecând prin sinteza materialului sensibil, sinteza imaginației bazată pe schemele temporale, și ajungând la conștiința propriu-zisă de timp proprie postulatelor gândirii empirice, în genere. Adevărul transcendental se deosebește de cel empiric prin sens, dar mai cu seamă prin sfera de aplicație: adevărul tanscendental este propriu doar judecăților sintetice a priori care au ca predicat o categorie (din cele douăsprezece conținute
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Aprioritatea timpului este, poate, cea mai clară proprietate a acestuia, la o primă vedere. Dar dacă lucrurile stau astfel, atunci calitatea sa de formă, "substanțialitatea" sa formală, constituie aspectul său originar. Nu sunt interesat, aici, de o prezentare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Timpul se află peste tot, în proiectul critic, acolo unde este vorba despre constituirea cunoștinței. Această prezență este încununată prin "lucrarea" timpului în sistemul principiilor pure ale intelectului. Principiile respective sunt reguli de aplicare a categoriilor, în așa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, numite principii dinamice, proprii categoriilor relației (substanță, cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate), care sunt, de asemenea, necesare și a priori, posedă o "certitudine perfectă discursivă", însă, nu intuitivă asemenea celor dintâi. Cumva, tocmai raportul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai mult, corespondența este adâncită formal- tehnic, de Kant, prin formularea unor reguli ale aplicației sintezei imaginative și unității apercepției, printr-un concept, la un anumit obiect: de fapt, toate principiile intelectului pur (axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice) au funcție de condiționare formal-tehnică a judecății sintetice a priori; 3) timporizarea este operația logică de bază, iar operatorul logic principal este "eu gândesc", ca unitate aperceptivă în act (în aplicație), care condiționează orice cunoștință, în sensul "reglării" sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin schema transcendentală categoria capătă "semnificație", nefiind o formă goală a intelectului. Potrivit sistematicii kantiene, în chestiunea constituirii cunoștinței analogiile experienței stabilesc principii "dinamice", adică principii care își pot dovedi necesitatea numai "sub condiția gândirii empirice într-o experiență", asemenea postulatelor gândirii empirice în genere.135 Spre deosebire însă de axiomele intuiției și de anticipațiile percepției. Este clar, pe baza celor prezentate deja, că primele două categorii de principii în sistematica lui Kant, anume cele după cantitate (axiomele intuițeei) și cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai amintită; unul dintre acestea se referă la faptul că "lucrurile" pe care le am în vedere, în această lucrare, sunt elementele dictaturii judicativului, iar constituirea acestora și scoaterea lor în lumina înțelegerii țin de "principiile dinamice" (analogiile experienței și postulatele gândirii empirice), în mod direct, și indirect de "principiile matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției). Refacerea constituirii fenomenale kantiene trebuie să se bizuie pe un fapt evident, la Kant: principiile din toate cele patru categorii sunt, în întregul lor, constitutive
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelectului, nu au de-a face cu constituirea "obiectului" ca atare, ci a experienței, spune Kant, care presupune "obiecte", nu doar un obiect. În vreme ce principiile "matematice" (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) constituie ca atare obiectul, principiile "dinamice" (analogiile experienței și postulatele gândirii empirice în genere) constituie experiența. Precizarea aceasta este cu atât mai importantă cu cât este vorba, în ambele niveluri de constituire, despre timp: ca formă a intuiției pure, ca schemă a imaginației transcendentale, ca determinare generală în forma regulii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama de faptul că prin discuția despre postulatele gândirii empirice, al patrulea gen de principii ale intelectului, sunt formulate reguli de semnificație condiții de posibilitate ale fenomenului însuși. E drept, Kant precizează de la începutul discuției că nu ar mai fi vorba decât despre "explicitări" ale celor trei categorii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre "explicitări" ale celor trei categorii ale modalității: posibilitate, existență, necesitate. Totuși, obiectul este presupus ca fiind constituit; exercițiul acestor limitări prin reguli care vizează aplicarea empirică a celor trei categorii nu ar fi posibil fără "obiect". Dar cele trei postulate nu adaugă nimic constituirii fenomenale? Sunt ele simple "explicitări", exerciții analitice asupra unor concepte? Desigur, nu; este vorba mai degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale gândirii empirice, a unității posibilității experienței); 4. reducția (reducția la timp a tuturor operațiilor de constituire, adică a "prezenței" timpului; reducția la condiția de "regulativ" ca "absență" a timpului). La prima vedere, ar fi vorba doar despre o circularitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
axiomele intuiției și anticipațiile percepției, constituie ca atare obiecte, ceea ce înseamnă, în registru kantian, operare prin deducția transcendentală, adică prin "aplicarea" categoriilor intelectului la un material empiric divers, prin mijlocirea schemelor temporale ale imaginației. Cele regulative, anume analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, nu constituie ca atare "obiecte" (fenomene, adică), ci pun în anumite relații obiectele constituite ca atare prin celelalte două principii ale intelectului. Analogia dintre acestea și judicativul constitutiv și regulativ poate fi acceptată până la un punct; ea își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o limitare a categorialului tocmai prin extinderea acestuia la un spațiu impropriu. 44 Hegel, Enciclopedia științelor filosofice. Logica, p. 85. 45 Principiile constitutive ale intelectului sunt, potrivit lui Kant: axiomele intuiției și anticipațiile percepției; iar cele regulative sunt: analogiile experienței și postulatele gândirii empirice. Cf. Critica rațiunii pure, (1994), "Analitica transcendentală". 46 Edmund Husserl, Cercetări logice I. Prolegomene la logica pură, p. 349. A se vedea, pentru această problemă, Capitolul XI: Ideea logicii pure, §69 §70. 47 Cf. Mircea Florian, "Indice terminologic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și §21 "Schema and Schema-Image"; pp. 97-106. 135 CRP, II, p. 186. 136 CRP, II, p. 197. 137 CRP, II, p. 176. 138 CRP, II, pp. 200; 205; 218. 139 CRP, II, p. 222. 140 A se vedea CRP, II, " Postulatele gândirii empirice în genere", îndeosebi pp. 223-227. 141 CRP, II, p. 228. A se vedea, de asemenea, poziția structurantă a acestei "teoreme" în demersul despre "posibilitatea experienței", în Ilie Pârvu, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure'. 142
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este susținută prin activitatea umană și prin consum de resurse. Schema funcțională dezvoltă tocmai acest specific al realității sociale: de a fi activitate umană sau produs al acesteia, orientată de anumite finalități. Ea exprimă caracterul eminamente teleologic al vieții sociale. Postulatul fundamental al schemei funcționale este următorul: societatea reprezintă un sistem compus din activități și produse ale acestora, care au anumite finalități și îndeplinesc un anumit rol, o funcție; ele sunt constituite și/sauselectate în raport cu funcția pe care o îndeplinesc și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
produs, efect al unor procese sociale exterioare, dar față de care diferitele sisteme sociale reacționează, caută să le suprime dacă acestea sunt disfuncționale sau le preiau și le remodelează dacă sunt potențial funcționale. Problema elementelor nonfuncționale și a „supraviețuirilor”. Unul dintre postulatele fundamentale ale schemei funcționale, vehement contestat de către mulți, este cel al funcționalității universale: totul funcționează; nu există vreun fenomen social care să nu îndeplinească vreo funcție pozitivă pentru vreun sistem sau altul, motiv pentru care este menținut în existență. De
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]