1,618 matches
-
care un boier nu are moștenitori și averea lui revine domnului. În răstimpul de care ne ocupăm are loc reînoirea a două privilegii: la 10 august 1472, domnul dă un nou privilegiu femeii lui Vindereu, deoarece vechiul privilegiu “s-au prăpădit în vremea ce au robit turcii Horincea”. Un nou privilegiu îi este dat lui Mihul Buzat, care se jeluise cu mare plângere că a pierdut privilegiul pe care îl avea de la Iliaș și de la Ștefan “când au venit Ali-beg și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
la mic” (p. 46). După bătălia de la Războieni, se arată: „Și au căzut acolo vitejii cei buni și nu puțini boieri mari și oștenii cei buni și tineri și oastea cea bună și vitează și tinerii husari viteji s-au prăpădit atunci” (Ibidem). După campania din 1481, domnul le face un mare ospăț mitropolitului și episcopilor și boierilor săi, și întregii lui oștiri. „Și mulți viteji a numit atunci și a dăruit multe daruri și veșminte scumpe boierilor săi și vitejilor
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
vor primi câte cinci grivne leșești de lance, pe lună. Mercenarii slujeau la curtea domnilor. În Letopisețul lui Ștefan cel Mare se arată că la Valea Albă, în 1476, pe lângă alți viteji și boieri „și tinerii husari viteji s-au prăpădit atunci”. C. C. Giurescu consideră că hânsarii formau o „categorie de ostași moldoveni”, pornind de la faptul că în secolul al XVI-lea în fruntea lor se aflau vătafi și căpitani de hânsari. Înaintea lui Eremia Movilă veneau, în 8 mai 1598
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
o deosebire ca valoare între ele. O curte fortificată ar fi ridicat prețul satului, ceea ce nu se întâmplă, dovadă că nu e vorba de o fortificație, ci de o curte cu un gard bine făcut, spre deosebire de curțile sătenilor, niște curți prăpădite cu garduri din mărăcini. La 18 februarie 1445, îi era întărit logofătului Mihul satul Ciumălești „să își facă curte în acest sat”. Până în 1453, când Mihul cumpăra mai multe sate, avusese destul timp ca să ridice o curte cât de cât
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de ani în urmă, fusese ucis Bogdan, tatăl lui Ștefan cel Mare. Biserica Sfântului Arhanghel Mihail de la Războieni, a cărei zidire se încheia la 18 noiembrie 1496, a fost ridicată “pentru amintirea și întru pomenirea drept credincioșilor care s-au prăpădit aici.” A fost închinată Arhanghelului care, în mentalitatea oamenilor din Evul Mediu, era “căpetenia oștirilor cerești, sprijinul popoarelor creștine, cel ce va anunța Judecata de Apoi”, iar după interpretarea lui Rene Guenon era “principiul puterii sacerdotale sau pontificale.” În ziua
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
stare ce-l va face să pornească la drum, odată ce și-a cunoscut cauza dorului. În Alexandrovăț, Timocul sârbesc, Arghiu „prididit de dor” își aude numele explicat de sora mai mare a zînei iubite, iar spusele devin ursire: „Arghiu, Crăișor,/ Prăpădit de dor;/ Iote sora mea,/ Acuși zâna ta./ Tu cum oi păstra-o,/ Așa mi-oi aveauă./ Cu ea te-oi culca,/ Colea pe băștea./ Voi când v-ați iubea,/ Și ați adurmea,/ Rău o venea,/ Dila iea o fura
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Câte-și nouă săgetați,/ Numai eu și-o sor mai mică,/ Cu soarele potrivită,/ Fi-ți-ar ție dăruită.”( Grădiștea - Ialomița) sau fălindu-se cu natura sa eternă: „-Niță nu mă săgeta,/ Că degeaba te silești,/ Pe noi să ne prăpădești;/ Căci noi sîntem vro nouă frați,/ Ce am fost toți săgetați,/ Dar nici unul n-au murit,/ Căci în mare ne-am dosit.”(T. Vladimirescu - Tulcea). Numărul fraților, recurent în acest tip de colinde, sugerează aici ideea de naștere nouă și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
orchestrat. Sub aspect cauzal, textul folcloric indică un „accident”, care provoacă o suferință acutizată de întoarcerea în mediul obișnuit: „Piacolo m-a dus doru/ Șî mi-am rupt picioru” (Izvoare - Soroca), „Pe-acolo m-a dus doru,/ De mi-am prăpădit și-aripa și picioru” (BrezoiVâlcea). Ciocârlanul face deci parte din categoria căutătorilor, asemenea lui Ardiu cel pedepsit cu dor, el cunoaște sentimentul armoniei absolute din grădina Ilenei Cosânzeana sau de la mănăstirea de tămâie (o reprezentare mai recentă a sanctuarului) și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Ghiorghi Nichiforeanu în Baia și alta după Marian din Rădășeni care a avut ficior la Ocolul silvic Râșca. La înmormântarea cucoanei Ilinca a lui Toader Ghiorghițanu am luat parte și eu, ținându-mă de fusta mamei mele, ca să nu mă prăpădesc, că nu aveam mai mult de 2-3 ani. Plângeau toate femeile, că cucoana lui Ghiorghițanu a fost o Doamnă foarte bună și am plâns și eu împreună cu ele. Mi-a dat și mie rachiu și pâne. Singurul om cu pantaloni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
de limitate ale lumii. Cu câțiva ani în urmă unii "aburitori" din preajmă l-au îndemnat pe Cezar Ivănescu să candideze la șefia Uniunii Scriitorilor, punându-l în postura de perdant sigur, aruncându-l în dispute sterile, în timp ce "galeria" se prăpădea de râs, își fabrica anecdote, avea "material" pentru bârfă...! Mare parte, ajunsă la urne, nici nu l-a votat! Cezar Ivănescu era un om de o singurătate înfiorătoare. I-o simțeai, chiar atunci când poetul se situa în mijlocul unei lumi fremătătoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
7 km pe jos, dus și întors prin noroaie, în cizme de cauciuc, din Târgu Lăpuș, unde stătea în gazdă, apoi s-a mutat și a locuit singură într-o cămară părăginită a școlii și mai părăginite, din acel sat "prăpădit între dealurile Țării Lăpușului". Mă durea atât de mult singurătatea ei și am luat-o să cânte cu mine la câteva mari spectacole ale Cenaclului Flacăra, inventasem un instrument nou, din clopoței acordați, cumpărați din târg, eu cântam vocal, ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
convertiri la ortodoxism, biserici catolice ruinate, deteriorarea cultului. Îngrijorat de situația degradată, episcopul propunea măsuri urgente pentru reorganizarea vieții catolice, avertizând Sfântul Scaun că: „Altminteri, în toată Moldova, peste șase sau peste cel mult zece ani, religia catolică se va prăpădi puțin câte puțin”. Această previziune se va adeveri, deoarece „La sfârșitul secolului XVII, în urma războaielor de aproape trei decenii dintre turci și polonezi, în Moldova, mai supraviețuiau circa 300 de catolici în comunitățile care, la jumătatea secolului următor, vor deveni
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
și atenanselele, precum și donațiile de case și prăvălii. Breasla ciubotarilor. La 29 noiembrie 1790, episcopul de Huși, Iacov Stamati, a întărit Catastihul breslei ciubotarilor din Huși. Preambulul acestui catastih precizează următoarele: „cel vechi (catastihul, n.a.) ce au fost l-au prăpădit”. Cauza: „vremile nestatornice”, deci „ocupațiile străine”, desele schimbări de domnitori care aduceau noi concepții de reglementare a acestor frății de meșteri și, desigur, un număr mare de străini ce veneau în țară. Din acest catastih, rezultă vechimea breslei ciubotarilor din
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
expediate unele formațiuni fără mai multă chibzuință, atât de zăpăcită era lumea. Cercetași de la 12 la 17 ani, de frica lagărelor de concentrare germane, fură porniți pe jos ca organizații militare, deși erau încă niște copii plăpânzi; mulți s-au prăpădit pe drum sau de urmările răcelii și prea marei oboseli. plecarea guvernului În ziua de 13 noiembrie am însoțit pe mama la Ionel. Am găsit în biroul lui întregul minister. Cu telefoanele în mână, discutau cu Statul Major de trebuie
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
aceste amănunte din scrisoarea lui Gheorghiu, ni se părea că asistăm la profanarea unei ființe iubite, dar ne mulțumeam să nu distrugă biblioteca, căci prin vecini se purtaseră și mai sălbatic și devastaseră sistematic: la Alexandrina, o țărancă vecină, au prăpădit tot; la Mihai Vlădescu, vinul curgea din gârliciul pivniței; la Leurdeni n-a mai rămas nimic, ca și la Furduești-Rătești. Țăranii au luat ce nu voiseră germanii, care îi îndemnau spunându-le că stăpânii nu se vor mai întoarce niciodată
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pentru drumul lor înapoi. Ce repede trecură cele două-trei ore petrecute împreună, câte întrebări nu le puserăm și câte știri nu aflarăm! Una, mai ales, ne îndureră: moartea lui Dumitru, fiul doctorului Brătianu și al Anei, născută Pherekyde. Băiatul se prăpădise la Moscova de o pneumonie, pe un ger de [minus] 30 de grade. Era un copil care promitea mult, atât prin calitățile lui, cât și prin educația aleasă ce-i dădeau părinții, mândri de a-l vedea dezvoltându-se așa
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
președinte, pe d-nii Grueff, Berkowitz, Marcel Djuvara, Dimopulo și Eftimiu, toți germanofili, gras plătiți, neavând nimic de lucru. D. Dimopulo controla biletele de baie. Numai d-nii Ionescu și Wangler se ocupau serios. Mama sosi la Mihăești trei zile după mine, prăpădită de oboseală. La București nu a putut avea bilet de tren până nu a specificat de ce pleacă, pentru cât timp, și au împins obrăznicia până a nu-i elibera decât unul de clasa a II-a. Erau 10 în compar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
suferit la retragere, când, desigur, n-am fi scăpat fără a fi luați ostatici. Dar abia aveau vehicole pentru dânșii, unde ne-ar mai fi pus pe noi? Toate acestea le-am aflat de la bunul general, care râdea de se prăpădea, reamin tindu-și cât de bine izbutise iscusita lui tactică. Era la un dejun la generalul Coandă, unde se aflau și gl Ansêlme246, maiorul Crussot, familia Coandă și noi. Nu mai înșir toate primirile, dejunurile și manifestările de bucurie, căci se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fixate, bineînțeles, de conjunctura politică. Din 1948 până în 1953, închiderea în dogmatism a fost într-adevăr ermetică și părea definitivă. Totul încremenise. Este intervalul despre care pe drept se poate spune că ne sechestrase în „Siberia spiritului“. În 1953 se prăpădește însă „părintele popoarelor“ și de la Moscova vin semne destabilizatoare - am zice azi! - de „dezgheț“ (termenul a fost pus în circulație de o povestire a lui Ehrenburg, stalinistul iute reciclat). Regimul Dej a receptat cu destulă neplăcere, cu mari reti cențe
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Dragul meu, poveștile cu Ciuntu le știu de la Oscar Lemnaru, el i-a fost elev la Brăila și i-a făcut legenda, dar atât de mult mi-au plăcut, încât le spun ca și cum ar fi ale mele. Lemnaru s-a prăpădit, săracul, și acolo unde se află sper să nu se supere pe mine, nu fac decât să-l continui. Dar să ajung să vorbesc, după atâtea ocoluri, și despre Teodor Manea, librarul al cărui renume dăinuie și azi în amintirea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Părintele Apostu - colocatar și el al celulei - se făcuse și mai mic lângă mine și abia reuși să silabisească: „Este poetul Vasile Voiculescu, să-i facem repede rost de un pat, dacă se poate, la loc mai ferit, că e prăpădit de bolnav”. I-am oferit patul meu și eu m-am cocoțat pe al treilea pat suprapus, plasat chiar lângă fereastră..., notează Gheorghe Penciu „În surghiun cu Vasile Voiculescu”, în vol. „Articole, comunicări, documente V. Voiculescu”, IV, Biblioteca județeană „V.
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
sculai în picioare, îmi înarmai pușca și adresându-mă celor doi oameni care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să puie mâna pe dârlogii calului, le zisei cu glas răstit: Ia ascultați, bădișorilor! Poate ați prăpădit ceva în căruța mea; poftim, mă rog, să căutați!... Ei văzură steclind țevile puștei, auziră sunând cucoașele și imediat au rupt-o de fugă peste câmp, unul spre dreapta, celalalt spre stânga, dispărând în întuneric, iar în urma lor am putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vreme e, vă rog să vă imaginați o iarnă Încă adevărată, cu ger și omăt. Pretextul capitolului de față mi-a fost oferit de un bun prieten, artist la propriu și la figurat, ajuns eroul unui fapt banal: și-a prăpădit cheile casei undeva prin zăpadă. L’am mângâiat cu sfatul de a aștepta, chiar chelfănit de nevastă, primăvara și, implicit topirea zăpezii; oricum, nimeni nu se va osteni s’o curățe până atunci... Cum n’a făcut-o toată iarna
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți; Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată. Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română. Pe măsură ce acesta avansa cu recitarea, silueta lui ne părea tot mai mare iar glasul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
oamenii se recunosc acolo în text, îi apucă râsul. Chiar și când citesc un text științific, io nu mai pot de râs dacă îmi place cu adevărat ceea ce văd. Și la filmele de un realism crud, habotnic, râd de mă prăpădesc. Realismul devine halucinant, suprarealist. Realismul extrem se transformă în ceva profund comic. Lumea în fundul gol stârnește râsul. Autorul ăsta a descoperit ceva, îți zici. Anumite resorturi intime ale funcționării lumii ăsteia. Formidabil, așa e! De unde a știut tăntălăul? De fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]