KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...57 58 59 ...111 >

2,775 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

altminteri, așa cum spuneam mai sus, indicarea, descrierea, explicarea și aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și, în ultimă instanță, întemeiază demersurile celor două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
explicarea și aplicarea tuturor aspectelor esențiale ale acestei diferențe motivează și, în ultimă instanță, întemeiază demersurile celor două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a lega este activ și la Kant. De altfel, dincolo de aria strict determinată a judecății, acest sens este, de asemenea, activ, dar numai în perspectiva și pe baza statutului de judecată, mai bine spus, a sensului de judecată sintetică a priori ca determinare logic-transcendentală a cunoștinței (veritabile). Orice sinteză, începând cu aceea sensibilă de la nivelul percepției, apoi cea a imaginației, în final, unitatea sintetică aperceptivă originară, presupune sensul acestei operații de a lega.111 Sensul acesta nu este însă evident de la

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în genere și, în mod special, ceea ce corespunde formal dar constitutiv cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de legare pe care le presupune cunoștința. Dar din ideea acestui statut

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de legare pe care le presupune cunoștința. Dar din ideea acestui statut nu trebuie pierdut sensul operației de legare, anume faptul că un subiect posedă forme a priori și că orice cunoștință este, cumva, pentru el. Sensul acesta de legare, astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a priori și că orice cunoștință este, cumva, pentru el. Sensul acesta de legare, astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are rolul transcendental ca atare în scenariul "critic" al lui Kant. Intelectul este facultatea judicativă în acest scenariu. Dar el nu ar produce nici o cunoștință fără aportul sensibilității, adică în absența unui obiect dat cel puțin ca posibilitate în experiență

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă și condiții "obiective". Raportarea la obiect este, totuși, o problemă pentru contextul filosofic kantian. Pentru că intelectul nu se raportează direct la obiectul sensibil; la acesta se poate raporta doar sensibilitatea, prin formele sale a priori, spațiul și timpul. Intelectul se raportează la reprezentările obiectului în sensibilitate, aducându-le pe acestea la o unitate. De aceea este firească întrebarea: ce relevanță propriu-zis obiectivă mai poate avea obiectul, în asemenea condiții? Pentru a răspunde, trebuie deschisă o

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ipostazele temporale corespunzătoare. Le reiau, în vederea unei referiri, pe cât cu putință lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Aprioritatea timpului este, poate

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
bun început, de interpretarea acestor ipostaze în orizontul unei propedeutici la reducția judicativă a judicativului constitutiv, scop asumat ca atare de la începutul acestei lucrări. Totuși, unele referiri ale lui Kant pe această temă ne sunt necesare. Timpul ca formă a priori a intuiției sensibile. Timpul nu este ceva existent în sine (asemenea unui lucru-în-sine), nici o determinare a ceva ce există în sine. Altfel spus, el nu poate fi propriu-zis obiectiv, adică independent de un subiect al cunoașterii. Existența lui, dimpotrivă, este

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
acesta din urmă, de subiect; fără a fi total subiectiv, fiindcă în structura cunoștinței trebuie să se afle și elementul propriu-zis obiectiv, în forma sintezei sensibilului (imposibil în afara senzației) într-o reprezentare, concept. Totuși, ce este timpul? Este formă a priori a simțului intern determinând "raportul reprezentărilor în starea noastră internă". Fiindcă și reprezentările al căror obiect este lucrul extern aparțin stării interne a subiectului, pentru că ele trebuie să primească determinare "sufletească", adică raport temporal, timpul este și formă a priori

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
priori a simțului intern determinând "raportul reprezentărilor în starea noastră internă". Fiindcă și reprezentările al căror obiect este lucrul extern aparțin stării interne a subiectului, pentru că ele trebuie să primească determinare "sufletească", adică raport temporal, timpul este și formă a priori a tuturor fenomenelor. Am putea spune, consecvenți cu orizontul de reconstrucție filosofică deschis aici, că timpul este chiar o condiție de existență a fenomenelor. Acest gând este cu totul semnificativ din punct de vedere judicativ: cum vom vedea atunci când va

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
reducția judicativă, timpul are sarcini "ontic-ontologice", constând în înființarea subiectului și predicatului unei judecăți și în investirea acestora cu referenți "existențiali" (mundani). Deocamdată observăm la Kant prezența acestei sarcini "ontic-ontologice" a timpului, chiar în ipostaza sa elementară de formă a priori a simțului intern. Timpul capătă o poziție cu mult mai importantă decât spațiul în constituirea cunoștinței, fiindcă de la bun început el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
Iar stările noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele nu pot fi discriminate și, astfel, nu pot avea identitate, nu pot fi ceva. Într-un fel, timpul ca formă a priori a intuiției sensibile deschide și către condiționările formale ulterioare în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această poziție intermediară a timpului corespunde, în privința nivelurilor de prelucrare a cunoștinței, unei scheme, care este, în

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]