2,499 matches
-
pământ și cu pușca bine sprijinită în umăr, trage către creastă. Un corp în uniformă germană se prăbușește. Aproape fără suflare, cu gâtul prins parcă în sârmă ghimpată, Marius gonește mai departe. Detunăturile aruncătoarelor se combină cu răpăitul continuu al puștilor mitralieră. În jurul lui, unii fac mișcări bruște, ca apoi să cadă la pământ. Sare peste morți și răniți. Inima bate nebunește, gata parcă să iasă din piept. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, la adăpostul oferit de rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pentru ei. Peste puțin timp companiile se încaieră cu nemții. Corp la corp. Baionetele înjunghie, paturile armelor sfarmă maxilare și țeste. Cazematele sunt cucerite una după alta. Urletele și vaietele se împletesc cu rafalele armelor automate și detunăturile seci ale puștilor. Romulus trântește un subofițer neamț la pământ. Baioneta sclipește o dată, de două ori. Mâțu se preface că se ferește de lovitura inamicului și îl pocnește cu patul armei în gură. Turbat de furie, Iovuț folosește arma ca o ghioagă. Strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Vorwarts!150 Valul atacatorilor se pune în mișcare, apropiindu-se din ce în ce mai repede. Trei partizani ies în fugă dintr-un bordei ce arde. Doi dintre ei încercă să pună în baterie o mitralieră, acoperiți de camaradul lor. Pocnetul sec al unei puști curmă tăcerea sinistră. Un soldat german scăpă automatul și duce mâna la gât, de unde țâșnește sânge. Linia albă a nemților are un moment de ezitare. Mulți se culcă la pământ. Von Streinitz vede imediat de unde vine pericolul. Evaluează atent distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei, Heilbronn. Parcă îi vede aievea cum stăteau în fața casei ținându-se de mână atunci când ea plecase. Cu blândețe și grijă le explicase că ea trebuie să lipsească ceva timp, dar sigur o să revină. Războiul maturizase la extrem copiii, amândoi puștii simțeau instinctiv adevărul de sub vorbele ce se doreau liniștitoare și anume că pleacă într-un loc de unde puțini se mai întorc. O văzuseră și la ceilalți prieteni de-ai lor, toți pierduseră pe cineva drag. La auzul veștii, ochii copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Manta Roșie, din cartierul Socola. Pe lângă casă trecea un pârâu cu apă limpede. Era acolo și un pod de lemn. Scoteam nămol de sub pod și făceam „pocnitori”. Tocmai ridicasem mâna cu o pocnitoare, s-o izbesc de pământ când un puști răsărise lângă mine și mă întrebă direct: - Ai pus „lipitura”? - Unde? - Pe fundul pocnitorii, ca atunci când o izbești de pământ să pocnească mai tare și să sară țandăra în sus. - Nu. - Uite așa. Îmi luă din mână „pocnitoarea” și scuipând
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
rahatul, covrigii calzi, cu mac, stafidele, merele, perele, smochinele și migdalele, dar acestea costau un leu și preferam să dau douăzeci și cinci de bani pe două bucățele de rahat sau pe un măr murat, iar cei mari, și ne uitam noi, puștii, cu admirație la ei, cumpărau de la Ursu scrumbii de Dunăre ambalate în staniol albastru, cu nuanțe portocalii, icre negre, cine avea bani mulți - prin cartierul Socola erau rari asemenea cumpărători - cornete cu înghețată și pânițe albe și calde, le simțeam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mine. Și totuși, ce naiba te-a apucat ? — Nimic special. A început să-mi fie lehamite de scris. Într-un fel, e ca și cum ai râgâi. Aici, în București, toată lumea se exprimă. Uită-te la oameni când mergi pe stradă : oricine, de la puștiul de paișpe ani până la femeile cu fițe îți aruncă mesajul lor, ca pe o vomă, în față : sunt dur, sunt sexi, am bani și așa mai departe. Tricouri, mașini, expresii faciale, totul face parte din Stilul Personal. Oamenii își creează
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
privesc mereu înapoi, nu i-am acordat nici o atenție cerșetorului care stătea pe marginea trotuarului cu privirea rătăcită. Când am trecut de el am simțit o lovitură în spate. „Tâmpitul“, am exclamat eu în gând, crezând că mă șicana precum puștii cretini care te pișcă de fund și fug râzând. Mă înșelam însă. Am pus mâna la spate să văd dacă se umflase locul loviturii și abia când am adus-o în față am realizat că mă lovise cu un cuțit
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
La vulgaritatea acestui gest, calmul Obiectului Începu să cedeze. În piept Îi creștea un suspin. Jerome Îl simți apropiindu-se. O redusese pe sora lui la lacrimi mai bine de un deceniu. Știa cum s-o facă. Era ca un puști care arde cu lupa o furnică, ațintind cu precizie asupra ei raza din ce În ce mai fierbinte. ― Lesbiano, lesbiano, lesbiano... Și apoi se Întâmplă. Obiectul cedă. Începu să hohotească de parcă era o fetiță. Se făcuse roșie la față și dădea frenetic cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
plăcea. În timp ce treceam cu mașina prin ținutul galben, Scheer mi-a spus și alte lucruri interesante. Am Învățat despre Ionesco și teatrul absurdului. Și despre Andy Warhol și Velvet Underground. E greu de exprimat cât de Încântat a fost un puști ca mine, din mahalaua culturală, auzind asemenea fraze. Brățările cu Talismane voiau să pară că sunt a fi din Est și bănuiesc că preluasem și eu dorința asta. ― Ați trăit vreodată În New York? am Întrebat. ― Da, pe vremuri. ― Tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acum poți să te dai jos. Șaizeci? Am cincizeci și doi, Doamne iartă-mă! ― Aveam de gând să spun cincizeci. ― E din cauza grăsimii, zise el, clătinând din cap. Nu arătam așa de bătrân până când am Început să mă Îngraș. Un puști slăbănog ca tine n-are de unde să știe ce-i asta, nu-i așa? La Început, atunci când te-am văzut pe marginea drumului, am crezut că ești gagică. N-am băgat de seamă costumul. Am observat doar silueta. Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu mai reușea să-mi alunge tristețea, așa cum făcuse cu o săptămână Înainte. ― N-ai niște mărunțiș? Am ridicat privirea. Lângă masa mea micuță, acoperită cu marmură, stătea gârbovit un individ al cărui soi Îl știam bine. Era unul dintre puștii care stăteau În pasaj, borfașii fără adăpost de care mă țineam departe. Avea gluga de la pulover trasă pe cap, Încadrându-i figura congestionată, plină de coșuri. ― Îmi pare rău, am spus. Băiatul se aplecă În față și-și apropie fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai mare ca mine. Ești din Marin? Am dat din cap. Trecuse ceva vreme de când nu mai vorbisem cu cineva de vârsta mea. Era plăcut. Nu mă mai simțeam așa de singur. Dar Încă țineam garda sus. ― Da’ ești un puști bogat, așa-i? Domnule Lacoste? N-am zis nimic. Și dintr-o dată mă imploră din toate puterile. Un puști hămesit, căruia Îi tremurau genunchii. ― Haide, mă! Mor de foame. Bine, lasă cheesu’ dublu. Ia-mi un hamburger. ― Bine. ― Super. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cineva de vârsta mea. Era plăcut. Nu mă mai simțeam așa de singur. Dar Încă țineam garda sus. ― Da’ ești un puști bogat, așa-i? Domnule Lacoste? N-am zis nimic. Și dintr-o dată mă imploră din toate puterile. Un puști hămesit, căruia Îi tremurau genunchii. ― Haide, mă! Mor de foame. Bine, lasă cheesu’ dublu. Ia-mi un hamburger. ― Bine. ― Super. Un hamburger. Și cartofi. Ai zis și cartofi, da? Băi, n-o să-ți vină să crezi, da’ și eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
parte a timpului, și de ploaie. În interiorul lor, era loc suficient ca să stai În picioare. În fiecare tufă erau câțiva saci de dormit. Când voiai să te culci, alegeai unul care se Întâmpla să fie gol. Funcționa o deontologie comunitară. Puștii apăreau acolo sau plecau din tabără tot timpul, mereu alții. Locul era echipat cu toate lucrurile pe care le abandonau: un aragaz de campanie, o oală de fiert macaroane, diverse tacâmuri, pahare de muștar, așternuturi și un disc frisbee fosforescent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acea scurtă perioadă m-am mulțumit cu atât, având În vedere că n-aveam unde altundeva să mă duc. Nu mă simțeam niciodată În largul meu cu ei. Dar n-aveau cine știe ce cruzime În ei. Se mai iscau bătăi când puștii se Îmbătau, dar etosul era nonviolent. Toată lumea citea Siddhartha. Un exemplar broșat, ferfenițit, trecea de la unul la altul prin toată tabăra. Am citit-o și eu. E unul din lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spune el. ― Și tu vrei să-l crezi, Bob, nu-i așa? Vrei să lucreze În club. ― El m-a sunat pe mine. Așa că i-am făcut o propunere. Apoi, mai târziu: ― De ce nu-i suni pe părinții lui, Bob? ― Puștiul a fugit de-acasă. Nu vrea să-i sune pe părinți. Grădina Caratârtiței mă precedase. Lui Presto Îi venise ideea cu șase luni Înainte. Carmen și Zora lucrau acolo de la Început, ca Ellie și, respectiv, Melanie. Dar Presto era tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
altceva decât eu însumi / 213 • Un român la Bruxelles (sau Haga?) / 216 • Medicul și vrăjitorul / 222 • Ghetou / 240 • "Vin americanii!" / 247 • / 251 • Computer games forever / 255 • Boborul în carnaval / 257 • Muntele sacru / 263 • Un duș non-laodiceean / 269 • Forever young... / 273 • Puștii nu mai citesc. Dar noi mai citim? / 277 • Nuova Guardia / 281 • Erotism și obscenitate / 285 • Pomul se cunoaște după roade / 290 • Cea mai importantă problemă în România de azi / 294 • Tristețea ca valoare absolută / 298 • Too much monkey bussiness / 302
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
uitat acolo și a trebuit să vin acasă pe jos, mergând câte trei ore, pe înserate, printre lanuri de grâu și floarea-soarelui. Serile, ajuns acasă, n-aveam absolut nimic de făcut, mă plictiseam îngrozitor, umblam năuc prin satul mort, un puști de 16 ani pe care nu-l băga nimeni în seamă. Fetele de vârsta mea din sat se uitau prin mine de parcă nici n-aș fi fost. Acasă - nici radio, nici televizor, absolut nimic. Ajunsesem să-mi doresc să mai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
că, de vreme ce Dostoievski n-a fost înger, ci om ca și mine, voi putea scrie și eu ceva, poate, mai minunat ca "Netocika Nezvanova" (nu știam pe atunci că nu poate exista ceva mai minunat), fiind deci pe atunci un puști înnebunit de Cartea pe care avea s-o scrie (după care, firește, avea să se sinucidă, înainte de groaznica vârstă a decreptitudinii, adică * Publicat inițial în "Lettre internaționale" românească, a fost preluat ulterior în "Lettre internaționale" varianta germană. Este unul dintre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Apoi un televizor alb-negru românesc, apoi unul color, în camera surorii mele era cel mai bine. Erau zugrăviți acolo, tot cu rolul, palmieri roșcați. Ne jucam ore-n șir. Ascultam la radio melodia "Nu mai fi rea, Sanda", despre un puști ce visează să devină arhitect, și construiam și noi castele și cetăți din jocul "Arco". Era o cutie de placaj în care, când glisai capacul, găseai, frumos așezate, bucățele de lemn colorat: trei conuri albastre, un con roșu, două punți
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
o să-i învățăm noi ce este poezia!", ne zâmbeam superiori unul altuia, acum vreo douăzeci (sau două sute?) de ani, noi, optzeciștii, când întîmpinam rezistența încăpățînată a celor din provincie. Dar astăzi ne învață pe noi, alții, ce este poezia: niște puști care își caută temeiul, în sens heideggerian, mai ales într-un cuvânt foarte scurt - ce apare de vreo șase sute de ori în "Pulp Fiction", în varianta lui engleză ceva mai lungă. Ei cred azi în Ginsberg și în Bukowski, spre deosebire de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
rimelor. 152 Ca în Rimbaud, eu e un altul: "nu eu, alți copii / au scris pe perete prostii / au scris aici aceste porcării / cu creta verde, pixul gri". Vitalitatea acestui mecanism generativ este teribilă. Percutante ca focul automat al unei puști mitralieră, poemele scuipă, pe de-o parte, asociații textuale hilariante prin contrazicerea oricărui orizont de așteptare, și pe de alta imagini crude, sadice, de o dubioasă frumusețe: "doresc să scriu poemul în care la sfârșit / să vină cineva cu un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
agresivitatea tinerilor poeți. Sânt dârdorile artei, prin care am trecut cu toții. Grav este să rămâi așa până la capăt, crezând că-ți rămâi astfel fidel ție însuți, în realitate, fiecare vârstă are lumea ei, decența ei, poate chiar și arta ei. Puștii nu mai citesc. Dar noi mai citim? Am auzit de-atîtea ori în ultima vreme că tineretul nu mai citește, că o generație de mici sălbatici - noii barbari ai televiziunii prin cablu, ai jocurilor pe computer și-ai Internetului - e pe cale
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în locul dumneavoastră, m-aș ruga de ministra învățămîntului să-și termine mai repede restaurația începută, să vă dea afară pe toți din cărțile de școală, ba chiar să vă interzică de tot! Să vedeți atunci ce v-ar mai citi puștii pe sub bănci!" Dar mă tem că nici atunci puștii nu ne-ar citi. E adevărat, de fapt, că ei nu mai citesc. Dar în același timp plângerile noastre mi se par ipocrite, pentru că adevărul adevărat este că nici noi nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]