1,618 matches
-
revolverul), dar apoi i s-a interzis în unanimitate să mai folosească o asemenea tactică. În a treia rundă, lupta a fost strânsă. A devenit repede evident că fapta se comisese ori în hol, ori în seră și ori cu pumnalul, ori cu sfeșnicul; dar eu dețineam un avantaj important când a sosit momentul să fie numit ucigașul, pentru că aveam în mână trei cărți revelatoare. În timp ce ceilalți încă ezitau și lansau prognosticuri hazardate, mie mi s-a arătat, încet-încet, soluția: vinovatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
s-a dus la iubita lui Ileana, că așa o chema. Când s-a întors de acolo se înserase de-a binelea și se lăsase și o ceață deasă. Ciolac mergeaîncet și clătinându-se, având pușca pe mână, cuțitul și pumnalul la brâu, porthartul pe umăr, iar baltagul în cealaltă mână. Dușmănia și ura îl așteptau în două tufe pe ambele laturi ale drumului. Cum a trecut pădurarul, ucigașii au și sărit, lovindu-l pe la spate în moalele capului, apoi i-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
treabă. Și după asta, părinte, am încălecat pe el și l-am întors cu fața în sus și i-am luat cuțitul lui de vânătoare de la brâu și i-am tăiat limba, să nu poată vorbi, părinte. Pușca, porthartul, cuțitul, pumnalul și baltagul, că avea și baltag. Le-am dat pe toate în fântâna de la canton, apoi ne-am despărțit. Vărul meu a plecat în sat în Tansa, iar eu am plecat acasă la Glodenii-Gândului și ca să le înfiorez pe toate
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
-i plăceau mult femeile, August, primul rege al Poloniei, care împărțea femeile cu supușii lui, toți acești suverani n-au fost urîți din cauza amorurilor lor. Și dacă Cezar a fost asasinat, dacă libertatea romană a făcut să se înfigă atîtea pumnale în trupul său a fost pentru că Cezar era un uzurpator, iar nu pentru că era galant. Voi fi contrazis, poate, amintindu-mi-se expulzarea regilor din Roma din pricina atentatului la pudoarea Lucreției, aceasta pentru a susține părerea lui Machiavelli; eu răspund
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
origine arabă folosit În estul Africii. . William Shakespeare, Henric al IV-lea, partea a II-a, actul III. . Jandarmeria spaniolă . Călăreț Înarmat cu o lance al cărui rol este acela de a Întărîta taurul. . Luptător care Înjunchie taurul cu un pumnal numit banderilla . Mai bine să-mi lipsească asta decît altceva. (În spaniolă În orig.) . Atunci, am plecat. (În spaniolă, În orig) . Un englez (În spaniolă, În orig) . Mișcare În care toredorul ține capa cu ambele mîini, stînd cu spatele la taur. . Mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În front, marș! a izbucnit ca o izbăvire comanda sergentului. Toaibă a făcut stânga mprejur și a pornit în pas de defilare spre formație. Ei, Toaibă. Ai învățat cum se răspunde superiorului? Ochii lui Toaibă s-au înfipt ca un pumnal într ai sergentului. A răspuns monosilabic: Da! Ca ars, sergentul a sărit din loc și a venit în fața lui Toaibă. Spectacolul care se arăta oricărei priviri - cât de indulgentă ar fi fost - era de tot râsul... Sergentul, mic și îndesat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mers de melc, a ajuns la drum. Nici aici siguranța în mers nu s-a dres. Îi venea să se așeze în mijlocul drumului. A băgat mâna în sacul de merinde după coaja de pâine. Scotocind după ea, a dat peste pumnalul 88 rupt... pe care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe lama ruptă a pumnalului care încă mai strălucea... Fulgerul amintirii când Trestie - „fratele” său și Limbosu - l-au salvat de sub nasul inamicului i-a năpădit gândurile. „Acolo m-am putut folosi de el, dar aici? Aici la ce îmi folosește?” - și-a sfârșit Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și-a sfârșit Toaibă gândul privind în jur... „Nu! Nu se poate ca pe toată întinderea asta să nu fie măcar un copac. Doamne! Ajutămă dacă mă auzi, Doamne!” A rămas cu ochii spre cer și mâinile crispate pe mânerul pumnalului... Încet-încet și-a adus aminte că undeva pe aproape, de o parte și de alta a drumului, se aflau livezile Merăuțenilor. „Unde-s? Doar nu le-au tăiat așa peste noapte... Parcă erau undeva după dâmbul din față”. Asta însemna
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pe care nu i-o observasem atunci, căci, deși promisese cea mai umană și dreaptă societate din cîte au fost, se născuse În schimb din rea-credință, din fals și din ură În fața unui popor uluit căruia i se pregătea cu pumnalul În spate și zîmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gîndea, dar nu spunea, visa adevăruri și rostea minciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl împroșcă pe Valerius. Acesta se târî, însă avu timp să vadă cum lama romanului străpungea gâtul celui de-al doilea gal. — Julius Caesar înăbușea toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să meargă mai departe. Trecu peste corpul celui ucis, pe care-l descoperi puțin mai încolo; pe zăpada imaculată văzu pete de sânge aburind. Armura și hainele ce acopereau trupul neînsuflețit erau ale unui soldat roman. O mână strângea un pumnal plin de sânge. Cealaltă, cu palma în sus, întindea spre Valerius degetele mânjite de sânge, într-o grotescă implorare. Croncănitul neașteptat al unui corb deasupra copacilor îl făcu să tresară. Continuă să meargă; ocoli cu grijă o stâncă mare, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
romane - izvora din violența folosită în toate provinciile Galliei și Germaniei de soldații romani, ce aplicau disciplina, dar și cruzimea celor care au învățat că popoarele cucerite trebuie supuse prin sânge. Neobosiți, galii își roteau săbiile deasupra capetelor și înfigeau pumnalele în trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel care le-a capturat, barbarii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se auzeau strigăte sau plânsete, doar zgomotul armelor. Cel mai înalt dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub comanda unui general întotdeauna victorios. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ar fi fost atacat de un trib celtic sau de spirite, Valerius știa că n-ar fi reușit să se apere în fața oamenilor, pentru că nu pusese niciodată mâna pe arme și pentru că avea oroare de ele - nu purta nici măcar un pumnal. Cât despre spiritele acelor păduri, știa prea bine că unele erau în stare să târască un om sub pământ, dându-l drept hrană înspăimântătoarelor creaturi ale infernului. O invocă pe Velunda, să-l apere ea, vrăjitoarea, preoteasa care vorbea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
minte scena luptei la care asistase mai înainte. „Trebuie să mă salvez“, își spuse. — Tu ești Tarosh? Vocea îi era nesigură. Își drese glasul și începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu și ochiul stâng, zdrobit de o lovitură de pumnal... mai știa și despre cicatricele de pe spatele lui Julius, făcute, după câte se spunea, de ghearele unui balaur, pe care Julius îl străpunsese cu lancea și-l ucisese. Și o cunoștea pe Velunda, preoteasa, sora lui Julius. Spuse că știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întotdeauna soldat, iar acum era tribun în Legiunea a șaptea Galbiana, în Pannonia; el nu fusese niciodată cuprins de teamă, iar curajul său devenise legendar printre soldați. O mână înghețată îi acoperi gura. Dacă nu taci, ești mort. Am un pumnal. Valerius îi simți vârful împungându-i gâtul. — Fă cum îți spun. Cu o smucitură, omul din spatele său îl făcu să se ridice. Lui Valerius i se păru că zărește o siluetă zveltă dispărând în întuneric, în fundul grajdului. Ajunse afară, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cum îți spun. Cu o smucitură, omul din spatele său îl făcu să se ridice. Lui Valerius i se păru că zărește o siluetă zveltă dispărând în întuneric, în fundul grajdului. Ajunse afară, în lumina lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se sprijină unul pe altul după o beție. — Aici. Bărbatul îl îmbrânci spre o ușă. Intrară. Bărbatul închise repede ușa în spatele său, îl împinse pe Valerius la perete și-i puse pumnalul la gât. — Din clipa asta să-ți ții gura. Pentru totdeauna. Altfel... Agită pumnalul. — Ne-am înțeles? — Spune-mi un lucru... Valerius simțea sudoarea curgându-i pe spate. — Un singur lucru... Unde-i câinele meu? O să-l primești înapoi când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
după o beție. — Aici. Bărbatul îl îmbrânci spre o ușă. Intrară. Bărbatul închise repede ușa în spatele său, îl împinse pe Valerius la perete și-i puse pumnalul la gât. — Din clipa asta să-ți ții gura. Pentru totdeauna. Altfel... Agită pumnalul. — Ne-am înțeles? — Spune-mi un lucru... Valerius simțea sudoarea curgându-i pe spate. — Un singur lucru... Unde-i câinele meu? O să-l primești înapoi când va veni vremea. Bărbatul îl prinse de braț și îl duse în partea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre Valerius, care se ridicase în picioare, luându-și traista. Nimeni nu se atinge de calul meu. Imediat însă fata se agăță de brațul lui și-l strânse cu furie. Nu pleci de-aici. Te omor dacă pleci. Îți înfig pumnalul în spate. Nu reuși să scape din strânsoarea ei și nu voia să lupte cu o femeie - de altfel, nu luptase nici cu vreun bărbat. Se întoarse lângă foc. Ești nebună! îi spuse. Fata rămase indiferentă. — N-o să-l iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe gladiator. Te pot călăuzi până dincolo de dealuri. — Nu e prima oară când străbat ținutul ăsta. Știu încotro merg. Privi din nou în urmă. Nu suntem urmăriți. Bărbatul ducea un sac mare și pătura de blană; la brâu avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut un avans mai mare. — Aseară fratele tău nu putea încă să se miște, răspunse Valerius. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul înghețat. — Acum, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius era deja călare pe calul său. Îi mângâie coama și se adresă bărbatului: — Adio. Nu cred că ne vom revedea. Celălalt se apropie de el în grabă și, apucând calul de frâu, îi spuse: — Așteaptă - îi întinse unul din pumnalele pe care le avea la brâu. Îți poate fi de folos. — Eu nu folosesc arme. Nu știu să le țin în mână, nici să le mânuiesc. Și, mai ales, n-aș fi în stare să ucid. O să vezi că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai ales, n-aș fi în stare să ucid. O să vezi că ești în stare, dacă trebuie să-ți salvezi viața. — Pleacă. Nu vezi cum ninge? Cu cât intrăm mai repede în pădure, cu atât mai bine. Bărbatul îi întinse pumnalul gladiatorului, care îl luă și îl vârî în haină. — Adio, zise bărbatul, însă gladiatorul nu răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă din nou frâul calului. — Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]