1,817 matches
-
a stat un an, înconjurat cu respect de preoții lui Apolo, cărora le-a povestit despre misterele zeiței Isis și despre magii chaldeeni. Era atunci în floarea vârstei, purta o mantie albă, strânsă după moda egipteană, și o fâșie de purpură îi încingea fruntea. De acolo a plecat la Crotona, unde a întemeiat faimoasa sa școală. Clădirea, albă, strălucea în afara orașului, pe o colină ce domina golful. Se zărea de departe, printre chiparoși, măslini și nenumărate portice. Pe soclul statuii lui
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu o nuia viguroasă tulpinile bălăriilor care îi ieșeau în cale. Le croia metodic și cu ură deși, în același timp, părea să nu aibă nimic personal împotriva lor. Tulpinile cedau sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de purpură, înfrânte. Hei, îi strigă Eugen. Oprește-te! Băiatul nu părea să-l fi observat și nici nu dădu vreun semn că se auzise strigat. Continua să se apropie și să șfichiuiască bălăriile, la fel de absent, poate doar cu mai puțină ură
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ale celor care locuiau acolo și contorul de gaze cu cadranul lui de neînțeles. Și fetița-și dăduse jos chiloțeii, se-ntinsese, cu rochia ridicată peste buric, pe-o băncuță de lemn vopsit în verde și el privise interiorul de purpură al tru pului ei. Îl silise și pe el să se-ntindă pe bancă, cu spielhosen-ii în vine, iar fetița-și pusese palmele peste față și aruncase doar o privire spre viermușul lui catifelat. Apoi coborâseră către lumea locuită și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ferestre ningea năpraznic, Ingrid se-ntrerupse deo dată din sporovăială. Tăcură amândoi multă vreme, apoi fata se-ntinse pe pat, își ridică rochia și-i spuse lui Victor: „Vino.“ Și Victor, la fel de-nfricoșat ca atunci, văzu din nou lumina de purpură ce răzbătea printr-o fantă subțire din corpul fetei, de parcă tot interiorul trupului ei ar fi fost de purpură topită. „Ții minte?“ șoptise Ingrid. „Vreau să văd și eu acum.“ Zeci de drăcușori de hârtie, transparentizați de lumina scăzută a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pat, își ridică rochia și-i spuse lui Victor: „Vino.“ Și Victor, la fel de-nfricoșat ca atunci, văzu din nou lumina de purpură ce răzbătea printr-o fantă subțire din corpul fetei, de parcă tot interiorul trupului ei ar fi fost de purpură topită. „Ții minte?“ șoptise Ingrid. „Vreau să văd și eu acum.“ Zeci de drăcușori de hârtie, transparentizați de lumina scăzută a veiozei, priviră avid, de pe ghe ridonul pe care erau așezați în ordinea mărimii, tru purile goale ce se-mbrățișau
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ei nu mai era nici un drăcușor de hârtie. Dar ea stătea pe pat și-i dispă ruse cu totul aerul triumfător și fericit din iarnă. Bărbatul pe care-l iubea o părăsise și Ingrid purta acum, în adân cul de purpură al trupului ei, un pa chețel de foițe embrio nare pliate complicat. Mai mult nu putu să-i spună. Lacrimile îi șiroiau pe toată fața. „Vino!“, îi strigă isteric, descheindu-și bluza cu degete tremurătoare. „Ce-mi pasă de el
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
acum în mâini cel mai mare diavol de hârtie pe care-l făcuse vreodată. Deschise trusa de acuarele și, cu o răbdare maniacală, se apucă să-l picteze în stacojiu, să-i facă ochi negri, hipnotici și interiorul gurii de purpură. Coarnele i le vopsi în negru stră lucitor. Un strop de lacrimă atinse însă una dintre ele, decolo rând-o. Băiatul scoase din sertar punga de hârtie cu mărunții dinți sidefii, propriii lui dinți de copil, și-i lipi, în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cum aveam să aflu mai târziu), iar acum străbăteam stră duța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene, cu marchize de geam colorat, dintre vechea Cale a Moșilor și Lizeanu, sub un fantastic cer de azur și de purpură - căzuse seara. Vântul răs colea praful, mi-l vâra în ochi și-n păr, dar el făcea în mod ciudat parte din nebunia și exaltarea mea hormonală: era prima mea primăvară ca adolescent. M-aș fi topit și eu în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mai spețial: dreptul divin. Dreptul divin samănă cu planul zugrăvit a unei case a cărei zidire-i este anterioară. El face să creadă cumcă lucrurile nu pot fi decât numai așa și nu într-altfel. Formele religiei sunt mantia de purpură cu care s-acopere toată mizeria adâncă a vieții, pin creți se tradă foarte puțin din realitate și, din nefericire, tocmai încrețiturile strălucesc mai tare... De-aceea 69 {EminescuOpXV 70} punctele evident slabe din teoremele bisericești sunt acele cari se
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cei doi nu rămăsese decât lupta. Și micii orfani. Sus, pe Capitolium, prietenii lui Germanicus au avut timp să-și arate unii altora un bărbat masiv și încruntat, la vreo șaizeci de ani, care purta solemn laticlavus-ul senatorial, fâșia de purpură, și care, înconjurat de prieteni și clientes, îi observa la rândul lui de la distanță, fără simpatie. Îi explicară lui Gajus că se numea Gneus Calpurnius Piso și - din felul cum rosteau numele acela - copilul avu o senzație confuză de alarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fost ascunse, iar eu știu unde. Din istoria noastră rămâne doar ce am reușit să sculptăm, fiindcă asta nu se poate rupe sau arde. Dar nimeni nu mai înțelege scrierile... Seara se lăsa repede peste deșert, trasând o linie de purpură pe cer, spre apus. Umbrele figurilor gravate pe zidurile templului păleau. — Lasă-mă să le pătrund înțelesul o clipă, zise Germanicus, înainte să se lase întunericul și să nu mai putem citi. — Dacă ai timp, răspunse ezitant preotul, îți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
căsătorească pe fiica celui mai puternic dintre optimates, bogatul Junius Silanus, cu singurul fiu al lui Germanicus care mai rămăsese în viață. Gajus se apropie de împărat, se opri, se aplecă să-i apuce marginea tunicii și sărută în tăcere purpura. Tiberius remarcă rafinata cadență a gesturilor. Îi spuse: Senatorul Junius Silanus are o fiică. Te vei căsători cu ea. Pe când rostea cuvintele acestea, se simți ușurat că reușise să arunce în mijlocul acelei haite de lupi o oaie grasă. Gajus rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l că avea să-l aleagă el însuși, și nu dintre căluții aceia care gâfâiau pe cărările în urcuș de la Capri, ci un cal potrivit pentru galop pe câmpii întinse și pe povârnișuri. Din grajdurile imperiale ieși, cu hamuri de purpură și aur, un cal superb, nervos, cu un trup armonios și puternic, de culoarea mierii. Ofițerul spuse că de mult timp era pregătit pentru o improbabilă plimbare călare a lui Tiberius. Gajus își spuse că cel care deschisese grajdul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să-și îndeplinească obligațiile legate de funeralii. „Cheamă liberții, îmbracă în purpură leșul.“ Intendentul, care într-o clipă se trezise prizonier împreună cu întreaga curte, încuviința pierdut. Gajus se îndrepta spre ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi străluciră. Îl salută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea distrusă care nu-l văzuse niciodată. I se păru însă că-l știe, atât de limpede fusese povestirea mamei sale. Poruncise să nu se trimită semnale pe timpul călătoriei, dar cei de pe insulă văzuseră grandioasa triremis cu pânze de culoarea purpurei și însemnele imperiale. Astfel, în port dădu peste un grup dezordonat de soldați, sub comanda unui centurion buimăcit. După moartea Agrippinei, Tiberius interzisese orice legătură cu insula, lăsându-i paznici - mai de încredere decât oricare alții - pe cei care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu tribunul însărcinat cu paza sa; iar tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Augustus, care interziceau țesăturile scumpe de peste mări. Augustus, friguros, afectat de tuse și de răceli cronice, purta pe timpul iernii lenjerie de lână și, peste ea, trei-patru tunici grosolane, țesute în casă de femeile din familie, înainte să-și pună purpura imperială și să înfrunte frigul de pe coridoarele de marmură ale palatului. Secole de-a rândul, torsul modestei lâni albe reprezentase o ocupație casnică, în întregime artizanală, dar și indispensabilă. „A rămas acasă, a tors lână“, așa suna ceea ce pentru antici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
moment și doar pentru că trebuiau să o facă. Ochii lui atenți observară că ar fi fost de-ajuns un mic imbold, un strigăt, pentru ca, în lipsa de atenție a cohortelor pretoriene și impasibilitatea Împăratului, cei care, asemenea lui, purtau pe tunică purpura senatorială să nu ajungă vii la capătul pieței. Noaptea din Horti Vaticani Acum Împăratul nu mai putea renunța la speculatores, la spioni. Credea că reprezentau un mod de apărare, însă descoperi că, de fapt, erau cea mai cumplită tortură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
galerie cu coloane în curtea interioară a spitalului Santo Spirito... În zilele noastre au ieșit la lumină fresce splendide, printre care și cea reprezentând victorioasa bătălie navală din insulele Egade: Augustus stă în picioare pe mal, îmbrăcat cu mantia de purpură; oamenii săi îi aduc un prizonier de pe corabie. În spatele lui se zăresc fiica sa Julia și chipul puternic al lui Agrippa, victorios. Se spune că o altă parte a reședinței - nu știm cât de mare - a fost distrusă la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că zărește cum chipul ei se topește ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi apăru o umbră, și ea Învăluită În flăcări. O văzu cum se apropie de femeie și cum o strânge de trupul său cu blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau vedea doar două limbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut Din mintea secolilor lungi, greoi - Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale Unele mândre, țanțose, regale, Cu-ncoronată frunte - îmbrăcate În purpură -; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri,... albe ca și crinul Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca Sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure - Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuer în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt și totul dispare... Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aur, vele lungi de curcubău. A-mpăratului de soare bolți albastre și cu stele Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele, Cu ferești de aur d-Ofir, cu oglinzi de diamant, Cu scosuri de albe marmuri, cu covoare de purpură; Printre mândrele coloane o cântare blând murmură - E un vânt cu suflet dulce într-un aer de briliant. {EminescuOpIV 132} Și nici umbra nu se prinde d-atmosfera radioasă. Ca prin apă cristalină trec cu frunțile frumoase, Trec a soarelui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stau să salte Și lângă ele nimfele de marmur, Făpturi cerești unor măestre dalte. Pe lucii muri auritele pilastre. În jurul lor sunt așezate glastre, Din care cresc bogate-ntunecoase Ici roze negre, colo flori albastre Și pe ferești perdele de purpură. Un miros răcoros simțirea-mi fură; Deschisă lin e ușa unei sale Și noi minuni uimiții ochi văzură. Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mândre, cu frumoase hurii Și din cățui de-argint, copăr miroase Cu fum albastru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
EminescuOpIV 316} {EminescuOpIV 317} LECTURĂ Stam sara la fereastă, Iar stelele prin ceață Cu tainică dulceață Pe ceruri isvoria. Citeam pe-o carte veche, Cu mii de negre gânduri Și literile-n rânduri Prinsese a juca. Jos lacul se-ncrețise Sub purpură târzie Și valuri verzi de grîe Se legăna pe lan. O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din fața apei plană În fundul diafan.... Și cred pe înțeleptul Ce-l văd că-n carte zice, Că-n lume nu-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]