8,125 matches
-
black Porche Cayenne, exactly at the point where the last living crystal în me was trasnforming into a droplet of water running down that white wall, or perhaps inside that seductive night gown. A TREBUIT SĂ DEVIN OM Am străbătut pustiile pentru singurătate Și pe piscurile ascuțite am gustat bucuria. Vulturul m-a învățat ce înseamna noblețea Iar pietrele mi-au rezidit încrederea. Printre stejari bătrâni am priceput înțelepciunea Iar norii mi-au adus aminte de efemer. Toate stelele îmi poartă
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
Ehe!... ce știi tu, babă, cu cine mă întâlnesc eu în pădure? A tăcut baba, mulțumită că l-a urnit la treabă. Pe drum, apucându-l frica, moșul îndemna boii cu biciul și striga în gura mare, deși drumul era pustiu: - Dii, boulenilor, nu vă fie teamă de urs sau de lup, că am în car o pușcă “dum-dum” și-i fac praf dintr-o pocnire! Când a ajuns în pădure, acolo... liniște, zăpadă, copaci și tufișuri înghețate și cu chiciură
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
materială a vieții, o valență poetică manifestată și în creațiile lui Uuno Kaillas, care, în „Casa”, mărturisea: Casa mea crește în beznă./ Cine a clădit-o, știe Dumnezeu./ Poate că-ntunecatul Axeman/ va fi înălțat-o// Casa mea e rece, pustie,/ ferestrele ei dau spre noapte,/ focul de gheață al deznădejdii/ arde-n cămin. // Casa mea n-are uși/ pentru prieten sau oaspete./ N-am decât două uși,/ două: spre somn și spre moarte. Lirica lui Cornel Boteanu reprezintă un întreg
NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383145_a_384474]
-
luăm la poceală dacă nu ne dați!). Dar...”nesimțitelor” de gospodine nici că le păsa de suferința noastră. După câteva strigături la porți, Petriță a spus enervat : -Mă, ce mama dracului se întâmplă? Parcă au murit toți, parcă sunt casele pustii! Măcar să iasă, să ne găsească, să ne înjure, să se supere pe noi! Să ne spună ceva! Dar așa... Însă Ilie, comandantul, spuse altceva : -Gata, bă! Schimbăm tactica! Cum să iasă, când strigăm patru, patru? Să spunem : Trei, trei! Una
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
Deodată ama realizat că nu cunoșteam aceste locuri, nu știam pe ce uliță sunt și încotro este casa mea. Am început să plâng în hohote : -Hâââ! Unde-i bisericaaa? Hâââ! Unde-i casa meaaa? Am pierdut casaaaa! Hâââ! Ulița era pustie. Nici câinii nu mai lătrau. Dispăruseră și cetele de colindători. Arareori se mai auzea în depărtare câte un „bună ziua la Ajun!” Era limpede că mă rătăcisem și nimeni nu apărea să mă ajute. De data asta, blânda zână a Nevoii
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
azi ca și ieri: aproape după fiecare colț de casă, aproape la fiecare intersecție apărea taică-miu, parcă era nebun, avea ochii dilatați, era îmbrăcat în niște haine străine, care îi cădeau prost. E drept că orașul era mai mult pustiu, dar el părea că se ascunde de cineva, că e urmărit, avea ochii dilatați, se trăgea pe după colțurile de zid ale imobilelor, mă fluiera și pe urmă îmi vorbea tainic, uitîndu-se în dreapta și în stînga (nu l-ați cunoscut pe
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Văd azi ca și ieri: aproape după fiecare colț de casă,aproape la fiecare intersecție apărea taică-miu,parcă era nebun, avea ochii dilatați, era îmbrăcat în niștehaine străine, care îi cădeau prost.E drept că orașul era mai mult pustiu,dar el părea că se ascunde de cineva, că e urmărit,avea ochii dilatați,se trăgea pe după colțurile de zid ale imobilelor,mă fluiera și pe urmă îmi vorbea tainic, uitîndu-seîn dreapta și în stînga (nu l-ați cunoscut pe
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Tudorel de lupul cel înfometat. Uff! Nici măcar o sanie nu trece pe aici cu cineva... cu ceva...o pușcă acolo...Nimeni! Nimeni... Cine să se încumete pe vreme de iarnă, noaptea, în Ajun de Crăciun să treacă prin coclaurile astea pustii? De două ori uff, uff! Și mai sunt doar doi kilometri până în sat... Îmi sugerați să strig după ajutor? Să alerge careva până aici, cu furci, cu topoare? Să fim serioși. Degeaba îmi spuneți agitați : Hai mai repede că sare
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Tudorel de lupul cel înfometat. Uff! Nici măcar o sanie nu trece pe aici cu cineva... cu ceva...o pușcă acolo...Nimeni! Nimeni... Cine să se încumete pe vreme de iarnă, noaptea, în Ajun de Crăciun să treacă prin coclaurile astea pustii? De două ori uff, uff! Și mai sunt doar doi kilometri până în sat...Îmi sugerați să strig după ajutor? Să alerge careva până aici, cu furci, cu topoare? Să fim serioși. Degeaba îmi spuneți agitați : Hai mai repede că sare
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
supravegheată de secretar, am dat jos, așa cum îi văzusem pe cei de la Șesu, tabloul cu Ceaușescu, care stătea la loc de cinste în biroul meu. Cărțile din bibliotecă au fost strânse și depozitate în sala de ședințe. Biroul părea acum pustiu și neprimitor pentru ochiul meu obișnuit cu tabloul și cărțile voluminoase, cu coperțile roșii care ocupau toate rafturile micii biblioteci. - Ce facem cu ea?, am auzit vocea șoptită a secretarului pe holul primăriei. Despre mine era vorba. Nu i‑a
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
CRIMELE MOZAICULUI Pentru Anna PROLOG San Giovanni d’Acri, zorii zilei de 28 mai 1291 Un șuierat străbătea văzduhul, ca și când toți șerpii pustiei șiar fi ridicat capetele din nisipuri. Proiectilul scânteie În vârful parabolei, nemișcat pe cerul luminat de prima lucire a zorilor. Apoi, după o clipă ce părea să nu se mai sfârșească, Își reluă zborul și se zdrobi, cu un bubuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
seama că Încă nu auzise pașii agresorului Îndepărtându-se spre ieșire. Poate că omul se afla Încă acolo, ascuns, gata să lovească. Ridică lampa cât de sus putea, Însă lumina ei slabă dezvăluia doar o pădure de umbre. Locul părea pustiu. Și totuși, era sigur că nimeni nu alergase până la portal. Dinaintea lui se Întindea groapa Întunecată a bolții prăbușite. Poate că exista o modalitate de a coborî În prăpastie, ori cripta avea o ieșire secretă. Se apropie precaut, ținând opaițul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Era nevoie de Înțelepciunea lui, de știința și de intuiția lui, pentru salvarea orașului. Dar trupul Aintiliei continua să Îi umble printre gânduri. Își Încordă urechea la sunetele din preajmă. Nu se auzeau glasuri, nici zgomot de pași. Mânăstirea părea pustie, ca și când toți locuitorii s-ar fi evaporat. Ieși din chilia lui și le controlă repede pe toate celelalte. Într-adevăr, nu era nimeni. Poate că priorii se Întorseseră pe la casele lor. Putea profita de asta pentru a se ocupa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai mult decât o dansatoare. Un fior Îi străbătu pielea când Își aminti de trupul ei. Trebuia să o vadă. Acum. Singur. Ca să afle mai multe despre ea, firește. În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Taverna lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori Își făceau de lucru În preajma vetrei, Îndoiți sub greutatea legăturilor de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o cupă de metal, În timp ce, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vechii babilonieni. Acum, sunetul acela șuierător, numele invocat de Antilia și de ceilalți, căpăta un sens. Ishtar, zeița iubirii care le dăruia adepților ei extazul cărnii. Încetul cu Încetul, un plan prinse contur În mintea lui, ca atunci când, pe scena pustie a unui teatru, actorii Își fac pe rând intrarea spre a da viață reprezentației. Steaua zorilor, divina Ishtar care le cerea preoteselor sale să Își jertfească trupul, acuplându-se cu necunoscuți. Își luă capul Între mâini, apăsând puternic pe tâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus, era un soi de ferestruică. O perdea smulsă atârna dintr-un colț al cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Palatul priorilor, fără ca garda să fie alertată? Șovăi o clipă: poate că ar fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o purta la gât. Dante mișcă Încet din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era la Îndemână. — Cu mâhnire m-am plecat să Îți cer audiență, messer Alighieri, contravenind uzanțelor Bisericii și convingerilor mele personale, Începu inchizitorul. Cred că păstorul cel bun trebuie să urmărească oaia pierdută În noapte, chiar pe furtună și În pustie. Însă dacă oaia se preschimbă În lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
simți cum ceva se rupe de partea cealaltă, iar poarta se deschise larg. Se propti cu putere În cadru, ca să nu se prăbușească de-a dreptul peste ușa care ieșise din balamalele ruginite. Dinaintea lui era o cameră neluminată, complet pustie. În față Începea o rampă din trepte mici din piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu. Nu exista decât un pat grosolan din lemn, ușor Înfrumusețat de o pânză de in care emana o mireasmă subtilă de curățenie, amestecată cu o aromă diferită, de carne femeiască. Pentru o clipă, imaginea trupului gol al Antiliei, Întins dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cred că am reușit sămi maschez Îndeajuns de convingător uriașa surpriză. Pusesem Întrebarea fără cea mai vagă nădejde În eventualitatea unui răspuns afirmativ, doar așa, să umplu golul de conversație survenit la un moment dat la masa de pe terasa cam pustie a acelui restaurant obosit și melancolic, abandonat de clienți În ambiguitatea unui Început de toamnă provincială incoloră, inodoră și insipidă. Vorbeam discuții fără fervoare și fără interes pentru subiecte, prestând tustrei sârguincioși la trecerea timpului. Habar n-am cum Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila Îngrijorător În jurul gradației 160. Cel mai blând eufemism În măsură să-mi definească starea ar fi neliniște. M-am stăpânit cât am putut și am pus, cu indiferență mimată, Întrebarea perfect stupidă: - N-am ajuns Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tare situația. În plus, nu mă părăsise nici o clipă convingerea că sunt supravegheat. M-am strecurat afară cu spatele și am Închis ușa grijuliu să nu produc vreun zgomot oricât de mic, și când am ajuns din nou pe coridorul pustiu am răsuflat ușurat: scăpasem dintr-un mare pericol. Nu realizasem În ce consta el, dar acesta era sentimentul care mă Încerca În acele momente. Am revenit În camera (sau, mai bine zis, În celula) mea mai tulburat decât plecasem. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu intre nimeni ca-ntr-o țară pustie. — Care domn? - întrebă Metodiu. — Cum care domn? Domnul! — Bine, bine, da’ care? — Păi câți sunt? — Unul, câți să fie! — Păi ăla m-a pus! — Stai puțin: da’ cine-i domn la Ieși? — Vodă. — Care Vodă? — Ei, care Vodă! Păi câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și cum mă mai vedeți, de-am făcut ceva! Peșcheș am dat, balgi-bașlâc am dat, cu leahu nu m-am încuscrit, la moscal prietini n-am avut, pielea prostimii nu o am luat, monastiri n-am rădicat, ci numai o pustie de teatru; cu pâra n-am umblat, hotarele le-am păstrat, se pot vedea și astăzi, pământul l-am însămânțat, l-am arat, l-am adus la sapă de lemn, am scos untu din el și vi l-am trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]