1,709 matches
-
nu trebuie să mă tem de dragoste. Și dacă aș crede În gesturi, m-aș trînti În iarba și pe nisipul acestei veri să mă umplu de amintirile ei, să-mi satur setea de dragoste și de consecvență. Tot ce rîvnesc se află În ceea ce Ariadna murmură din nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care sprijină cerul ca niște coloane. Iar Oedip ezită să mai vorbească despre orgoliu. Ce poate face cu o minciună, el care a rîvnit cu patimă adevărul? Nu va mai fi nici rege, nici orb și, practic, nu va mai fi nimic. Dar, dacă ne vom uita mai atent, vom descoperi că arborii Hiperboreei nu sînt altceva decît coloanele Parthenonului. Și artiștii și istoricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de cristal subțire. Decorul sfârșitului. Să-și aducă aminte mereu, cu toții, și nemțoaica proaspăt căsătorită cu fiul jidovului rătăcitor și aventurierul Matus, gata să-și poarte fantasmele și iubita în nemărginirea hipnotică a Orientului. „Posesia orgolioasă a clipei, atât putem râvni“, astea erau cuvintele bietului Marcu Vancea. , dar sigiliul înfrângerii îl purtau deja cu toții, poate, nu doar fantoma celui abia plecat dintre ei... Văduva mamă soacră nu izbutea să-i regăsească vocea și vorbele, pierdută în apatia serii sângerii, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
schizoizi. Însetați de putere! Căreia îi dau nume frumoase, de adormit copiii. S-o luăm altfel: în dumneavoastră există un idealist? Un rebel, un credincios? Ați fi un combatant, să zicem? — N-am destule calități, nici destule... defecte. N-aș râvni la onoarea care... — Dar reversul? Cel neatins de nimic? Lunecosul care fluieră și țopăie? — Nu, nici vorbă, nu sunt destul de... — Păi, spuneați că în fiecare există de toate. Oamenii sunt diferiți, adesea opuși, dar fiecare are în el, potențial, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de fapt, a premisei de caracter, revelată încă în urmă cu 40 de ani? Opacitatea, frustrarea, însingurarea, lipsa de umor? Furia contra lumii frivole, complicate, meschine care reușește să se strecoare și să se descurce? Ura contra frumuseții la care râvnea și a inteligenței care îl umilea și a bunătății, în care nu credea? Să fie ASOCIAȚIA Model chiar ocazia ideală, masca ideală? Un mod de a urma și desăvârși morbida inițiere, în care se lansase în tinerețe? Domnul Vancea balansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am vrut“, în fața sa era altcineva. — Tu, tu ești Diavolul, salvarea, tu ești salvarea noastră. Tu, adorata, canibala, floarea-de-colț, spurcăciunea... Emilia zâmbea, de parcă n-ar fi auzit șoapta. Emilia zâmbea și era aproape, doar să întinzi mâna. Aproape, aproape, cum râvnise dintotdeauna. În sfârșit, alături, fără martori. Destul o scânteie și gata, așteptarea va fi răsplătită, în sfârșit. În sfârșit, se afla la un pas de neverosimila clipă. Să-i spună altceva, orice, altele sunt gândurile, dulcissima, ascultă-mi pulsul dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clintește, soarbe liniștit din pahar. — Azi se fuge de la un loc la altul. Pentru bani, pentru aventură, pentru libertate. Scos brusc din cadrul firesc și din limbă, exilatul este simplificat, dintr-odată. Redus la cele elementare: hrană, casă, boală, somn, amor. Râvnea altceva, metafizic și iată... hm, da, metafizic. Dar exilul dumneavoastră e alt soi, desigur. „Vine pentru unii o zi să-l spună pe marele Da sau pe marele Nu.“ V-amintiți? „Mă voi duce într-o altă țară, pe-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
extraordinară, fapt exprimat de Hölderlin: Dacă într-o zi acest lucru sfânt în mine,/ Această inimă a inimii mele, Poemul,/ Își va afla glorioasa sa naștere,/ Odată, o singură dată voi fi trăit ca zeii./ Și mai mult n-am râvnit." Prin imaginație și prin perfecțiunea creației sale, omul rivalizează cu zeii. Pentru că înfăptuiește un model de absolut pe plan cosmic. Bucuria poeziei Bucuria poetului cunoaște două hipostaze: bucuria vieții, ca șansă existențială unică în istoria eternității, și bucuria creației, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când poetul celebrează optimist faptul de a trăi, de a iubi. Apofaticul negarea cea mai dramatică, este transfigurată apofantic, în spusul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sfânt ce-n inimă-mi Sălășluiește Poemul mi-a izbutit, Atunci binevenită fii, pace a umbrelor! Mulțumit sunt, chiar dacă al strunelor viers Nu mă va însoți-n adâncuri; odată, o singură dată Voi fi trăit ca zeii, și n-am râvnit mai mult. Este exprimată paradigmatic bucuria puterii demiurgice de a crea din nou lumea și omul la modul ideal. Pentru că, adăuga Hölderlin, "Din Dumnezeu iese opera mea". De aceea menirea verbului poetic este să numească nu numai lucrurile, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Mori, laș bătrân ! E prea târziu!" Poetul se simte asemenea cu "O Idee, o Formă, o Ființă, plecată din azur și căzută/ Într-un Styx mlăștinos / În care nici un ochi al Cerului nu pătrunde; Un înger imprudent călător/ Care a râvnit iubirea diformului, zbătându-se ca un înotător în adâncul unui coșmar enorm aceasta este conștiința Răului" (L'irrémédiable). În poezia Un voyage à Cythère poetul nu vede în celebra insulă a amorurilor libere decât un stârv spânzurat, vizitat de muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
e trează, lucrează, poate și îngrijorată de ceea ce se întâmplă afară, îngrijorare pe care ne-o evidențiază faptul că privirea ei e îndreptată spre fereastră. Patru substantive sunt presărate de-a lungul poemului, nici unul nu îl încheie însă, așa cum râvnim de obicei. Verbe, unul la indicativ și altul la gerunziu, aflate în subtilă interacțiune, la mijlocul poemului, în versul doi. Pecetea efemerității o aflăm și aici în întregul poem: viscol, noapte, bunica, geam. Toate la singular, în deplină concordanță cu esența
COMENTARII LA POEME by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83883_a_85208]
-
ce-i sfânt și ce e om Chiar în margini de atom. 8 decmbrie 2004 Când vezi atâtea frumuseți Curate în natură, Ești îndemnat ca să repeți Osana din Scriptură. 10 decembrie 2004 Fără vise precursoare, „Mă întind cât plapuma”; Nu râvnesc mai mult sub soare, Ce-i în plus e ca spuma. 15 decembrie 2004 Nemaidând exemple rele - Anii mărturie stau - Sub poveri azi tot mai grele, Numai sfaturi bune dau. * Se fură din codru „ca-n codru”, De stau cruciți
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
pot schimba ceva, mai pot învia vreun mort, sau mai pot ostoi vreo rană. Se duc buluc spre trecut, doamnă, de parcă ar fi veșnici. Dar poți să le explici că trecutul e o cumplită păcăleală? Poți să-i convingi că râvnesc un trecut măsluit? Și chiar nu vi-i milă de copiii ăștia care habar n-au de ce-a fost și se pornesc pe judecată? Vă dați seama, le pui un dosar în față, și ei, hap, îl înghite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe tine. Ești cuadevărat cel la care eu râvneam, și ca-ntr-o poveste, vine, tristeți să-mi aline? Te aștept de o viață, dragoste târzie, nu vreau să-mi aduci ca Moș Crăciun, sac cu jucării. Din partea mea, îți voi scrie-o poezie iar tu, săți descarci sacul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ce se vor fi pus în mișcare până atunci nu vor mai putea fi oprite, dar dacă chiar și cel mai mic detaliu, chiar și cea mai neimportantă persoană nu acționa cum doream și nu producea efectul pe care-l râvneam, totul era sortit eșecului. Nici un profesor nu știa ce se întâmplase. Toți erau la fel ca în ora precedentă, căci dirigintele nostru nu s-a obosit să povestească în cancelarie ceea ce a făcut, iar asta îmi servea numai bine. Întrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fim serioși... să ai experiențele vieții atâtor oameni constituie un avantaj. Problema e că, la un moment dat, aceste entități au devenit prea puternice pentru unii urmași. Unele dintre ele au preluat trupul celui în care erau pentru că, deși moarte, râvneau după un corp și după mai multe experiențe. Vroiau din nou viață. Erau doar jumătate dintr-un întreg. S-au întrunit toți membrii familiei, din toată lumea, căci erau destul de mulți. În acea mare adunare, s-a stabilit că numai unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Prostii, zise el încleștându-și dinții. Se aruncă înainte vrând să apuce încheietura Anei. Fără să gândesc, mâna mea apucă mânerul Eternei și din teacă țâșni o scânteie roșie ce se opri la gâtul Ministrului sub forma unei lame ce râvnea sânge. Cei din Rombul Argintiu și-au scos armele și m-au luat în cătare, dar se treziră ei înșiși amenințați de puștile colegilor mei, care îi luaseră pe ei în cătare. Astfel, în mai puțin de o secundă, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
până acasă că am treburi mai importante. Orice ar fi, nu plecați nicăieri, indiferent cât lipsesc, e clar? - Clar, nea Victor, fii fără grijă, aici stăm! Nici nu se depărtase bine camionul, că neam și înfipt în sacoșa la care râvneam, înfulecând cu poftă și compătimindu-l pe bietul nea Victor, care era nevoit săracul să muncească și în timpul programului de serviciu! Pe la vreo cinci după amiază, după o siestă memorabilă, a apărut și nea Victor: - Sus, băieții! Gata cu trândăveala
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mă scuzați, mulțumesc, plec, vai, vai! Fata a zâmbit, l-a luat de mână, a aprins lumina și i-a Întins o carte cam uzată. Nu este nicio nenorocire, asta se Învață iar tu ai șanse să devii un băiat râvnit de toate fetele și femeile pe care ai să le Întâlnești În viața ta! Totu-i să ai voință și răbdare, inteligență ai și dacă mă rogi frumos și mă pupi chiar aici, și arătă colțul stâng al gurii, vei
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
rarisime sau, pur și simplu, dorința sa de verificare, dar noaptea a fost una lungă, mai mult albă decât neagră și plină de pasiune, de dragoste și abandonare, de mulțumire și de apreciere, de promisiuni și certitudini viitoare. Frumoasa fată râvnită de foarte mulți sportivi și profesori abia Împlinise optăsprezece ani și de la Înaltul nivel la care ajunsese a decretat: Gata! Mi-ajunge și nu mă așteptam ca tocmai un băiat finuț și liniștit ca tine să mă aducă În acest
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
Se însera pluteam fierbeai și ne iubeam într-un desen pictat cu orizonturi. Râvneam și-n ziuă ceața alburie ne diseca se-mprăștiau apusuri, vieți cenușii și colbul se răspândea umplându-ne cu vise. Ne ascundeau cometele de lucși și noaptea albastră cenușie se-nviora. Era târziu și - totuși - ni se părea... dorința miticului
Crepuscul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83712_a_85037]
-
ajunge un nimeni, un prost ! Pe când despre...mine, Se vorbește ...numai de bine... Mai precis, la superlativ, Și nu fără... motiv; Sunt cea mai deșteaptă... Nemaipomenit de frumoasă... Soarele se oprește, m-așteaptă, Că sunt grațioasă, Delicată, sprințară, Finuță, ușoară, Râvnită de soare, de vânt... Acesta -vântul-...c-o pală, O aruncă...la pământ!! Pe sepală! Crede cineva dintre voi Că bobul de grâu a chemat o-napoi? Sătul de ea până-n gât, A replicat înțelept doar...atît: --Pe mine? Mă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
fir de păr, o urmă de animal ce aburește încă, un ochi de apă ca argintul viu, o rază de lumină ca un sfredel mic, scriind în întuneric slova fermecată pe care n-am găsit-o încă până acum, deși râvnesc la ea de-o viață-ntreagă. din întâmplare din întâmplare atingem seara ca pe un obraz obosit. ți-ar plăcea să-i simți fierbințeala sub degetele abia dezmorțite? podoabe îmi pun ca de nuntă și înfiorată aștept asfințitul. de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
a dăruit un talant și multă vreme n-am știut cum să-l fac să strălucească În plină lumină . Cuvântul m-a chemat! O adevărată amforă din care am băut mereu, mereu, mai Însetată de noi Înțelesuri. Dintotdeauna, poetul a râvnit la comuniunea cu absolutul. Dorința de a evada din spațiul cotidian, profan, limitat În spațiu imaginar, metafizic - a fost și este acerbă. Aici ești mai acasă ca oriunde. Cuvântul, acest miracol, a făcut posibilă aducerea la lumină a trărilor, sentimentelor
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]