113,996 matches
-
viață. Acest fapt relevă și o altă semnificație a definiției lui Buffon - „Stilul este omul” -, cuvântul Stilul dobândind o semnificație cumulativă, reformulabilă de la singularul afirmativ la pluralul dubitativ, cu condiția că ne referim la datul existenței fizice a unui om. Răspunsul la această primă întrebare poate fi unul singur: este comprimat însuși timpul acordat elaborării și manifestării complete al unui stil. Durata vieții compozitorului nu mai reprezintă corelativul extinderii temporale a unui stil. Prin compresia acestui „timp stilistic”, existența artistului creator
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
tot mai diversificată, drept consecință a unei presiuni sau compresii tot mai mari?; și în final: (e) cine sau ce exercită presiunea și cine sau ce generează o energie tot mai mare a acesteia în procesul deplasării cronologice progresive? Un răspuns (cumulativ și, până la urmă, ipotetic) la ultima întrebare implică imaginea dominantelor valorice specifice fiecărui context istoric și a dinamismului evolutiv al acestora. Însă le implică mai degrabă în calitatea lor de referenți canonici. Iar relaționarea referenților canonici cu tipologiile stilistice
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
îmbină cel puțin două tipologii stilistice - a operisticului și a simfonicului (ca identificative ale unei tehnici specifice de compoziție și, implicit, de scriitură), amândouă ridicate la puterea energiei retorice deținute de concepția dramei muzicale și a sistemului de leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
etc.), din documentare (plictisitoare) sau din ceea ce pot citi din cărți (dacă nu sunt prea groase)? Sunt întrebări pe care le poți lista rapid alături de oricare spectator tentat de noutate, care chiar de la apariție se dovedește că a întîrziat puțin. Răspunsul meu: o poveste simplă care se potrivește oricui (nu mă refer desigur la cei care conduc destinul artei la volanul unui Porsche) în decorul cenușiu al ultimului an de domnie al ultimului împărat roșu din estul Europei. Povestea Evei Matei
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
noastre selective, planează deja asupra ei. Nu mi-am putut explica niciodată de ce unii oameni sînt poligloți, în vreme ce alții nu pot îngăima decît cel mult în propria limbă. Îmi amintesc cum, cerîndu-i Gretei Tartler să-mi explice secretul poligloției sale, răspunsul ei a fost: ,E vorba de un simț muzical al limbii, cine îl are învață cu ușurință multe limbi, așa cum un muzician se bizuie pe o ureche muzicală cu care simte spontan melodiile înainte să le vadă scrise sub forma
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
la 5000 de lei. O scrisoare, așadar, poate schimba viața unui personaj. Chiar dacă e mistificată, așa cum se întîmplă cu vestea morții fratelui său brigand către cîrciumarul din În vreme de război. Întrebarea: - Credeai că-am murit, neică? ar putea căpăta răspunsul legitim: - Dacă așa mi s-a comunicat în scris... Alteori, depeșa nu are nici o consecință pentru că vine pea tîrziu. Precum telegrama că lemnele vor fi livrate Urgent către școala de fete din urbea Z. Sau pentru că destinatarul nu vrea să
Scrisori, depeșe, telegrame by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10038_a_11363]
-
Speciile discursului politic cuprind adesea contraste surprinzătoare între denumire și conținut. Un exemplu caracteristic de inadecvare îl constituia, în perioada comunismului, telegrama, gen care nu avea nici o legătură cu așa-numitul ,stil telegrafic": telegramele de adeziune, felicitare, mulțumire, entuziasm, reprezentînd răspunsul ritualizat al reprezentanților maselor față de conducător, erau în mod tipic texte lungi, greoaie, cu fraze interminabile, cu o uriașă încărcătură de adjective ornante - și aproape totală absență a conținutului informativ. Exemplul actual cel mai surprinzător de nepotrivire între formă și
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
Simona Vasilache Domnule Radu Paraschivescu, chiar dacă pasiunile prea greu pot fi ierarhizate, ce alegeți, întâi și-ntâi, pentru cartea de vizită? Sau, anticipându-vă (poate greșesc...) răspunsul, câte meserii credeți că înghite eticheta de scriitor? Sub întrebarea dumneavoastră ghicesc o alta: nu vi se pare că aveți prea multe pălării pentru un singur cap? Vă răspund mai întâi la ea. Ba da, mi se pare. De fapt
Radu Paraschivescu: popularitate, atâta valoare",Marele pariu e să am câtă popularitatea, atâta valoare" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10020_a_11345]
-
impus aproape abuziv: investiții colosale, publicitate enormă, capital de imagine pentru diverși aspiranți la statutul de personaj public și, la nivel mondial, inițiative globalizante fără precedent. De ce Poli Timișoara? Poate fi un cronicar, de orice fel, sentimental? La prima întrebare răspunsul e simplu: sunt pe jumătate bănățean și chiar dacă stau în București, privesc cu simpatie și ochii umezi ce se petrece în Banat. Poli e una dintre ancorele copilăriei și tinereții mele, alături de Phoenix, piețele clandestine de discuri, filmele de la sârbi
Radu Paraschivescu: popularitate, atâta valoare",Marele pariu e să am câtă popularitatea, atâta valoare" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10020_a_11345]
-
de la Cosașu la TRU și de la Boanchiș la Octavian. În rest, nu mă simt integrat pe deplin breslei. N-am impresia unei apartenențe solide. O fi rău, o fi bine, nu știu. Râsul, ca să trec la partea a doua a răspunsului, a îndreptat moravuri în alte vremuri. Acum nu știu dacă ironia sau chiar sarcasmul mai pot da rezultate palpabile. Mă tem că n-ai cum să faci muncă de asanare doar râzând pedagogic. Asta nu înseamnă că n-o să mă
Radu Paraschivescu: popularitate, atâta valoare",Marele pariu e să am câtă popularitatea, atâta valoare" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10020_a_11345]
-
care ar putea să dea de gândit. O altă întrebare, cel puțin la fel de incitantă este de ce a fost Nicolae Ceaușescu mai detestat decât predecesorul său, în condițiile în care marile crime ale comunismului s-au petrecut pe vremea lui Dej? Răspunsul lui Ion Ianoși merită consemnat: ,Din cauza mecanismului specific al terorizării supușilor săi. A administrat fără încetare măsuri înjositoare, zi de zi, ceas de ceas. O înjosire mărunțită, dar permanentizată. Sâcâitorul iad cotidian, prin aceasta groaznic. Ca o durere de dinți
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
un astfel de program, n.Cronicarț este unică, deocamdată". Cronicarul a încercat să răspundă și el la cele 3 întrebări ale anchetei din Contrafort. Prima se referă la participarea cea mai recentă la o întâlnire cu publicul/ cititorii de la țară. Răspunsul Cronicarului este, ca al multora, , N-am participat niciodată la o astfel de întâlnire!". La întrebarea a doua, ,Ce focare de cultură mai există astăzi la sat?" răspunsul ar fi, pesemne că doar școala. Sau poate că la sat, la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10058_a_11383]
-
participarea cea mai recentă la o întâlnire cu publicul/ cititorii de la țară. Răspunsul Cronicarului este, ca al multora, , N-am participat niciodată la o astfel de întâlnire!". La întrebarea a doua, ,Ce focare de cultură mai există astăzi la sat?" răspunsul ar fi, pesemne că doar școala. Sau poate că la sat, la fel ca la oraș, principalul ,focar de cultură" e televiziunea. A treia întrebare caută soluții la ,degradarea culturală" a satului basarabean". Nici cele din România nu stau mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10058_a_11383]
-
iar alteori de-a dreptul măcinat de îndoieli, nu-l împiedică pe Bochiș de a căuta chiar în ostilitatea din jur, în disfuncțiile de sistem și în nepăsarea oficială (care de multe ori ia forma agravantă a disprețului), argumente pentru răspunsuri afirmative și resurse pentru construcții îndrăznețe. Mai mult decît un simplu consilier de specialitate, mai exact ca un adevărat partener al lui Victor Florean în acest complex și riscant proiect cultural, Mircea Bochiș asigură permanent nu numai nivelul valoric al
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
acompaniat prezența la Salon: cedarea premiului unui tînăr artist, în speță Danielei Chirion, și donația către Muzeul Florean a întregului ansamblu de lucrări. Dar cine este Paula Ribariu, s-ar putea întreba cineva mai puțin familiarizat cu lumea artistică românească. Răspunsul nu este nici simplu ca informație, și nici ușor de dat ca formulare. O prezentare vagă, însă, făcută deja cu un alt prilej, s-ar putea, totuși, reactualiza. Așezate în spațiul amplu al sălii mari din Colonia artiștilor, lucrările Paulei
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
spațiul rus încă nu și-a epuizat misterul! P.S. Cam acesta a fost anul artistic 2006 al Muzeului Florean din Baia Mare. O fi mult, o fi puțin? Iată o întrebare ce nu așteaptă și nici nu are nevoie de vreun răspuns. (P.Ș.)
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
și propria vocație de a colora afectiv și de a personaliza această lume. În același timp, pictura constituie pentru el o formă de sancțiune morală, o modalitate sigură de a identifica acele calități ale obiectelor și lucrurilor care oferă un răspuns pregnant, axiomatic, la problemele existenței și care substituie, ca într-un ceremonial magic, acțiunea brută și reacția vulgară. În esență, întreaga pictură a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
Vianu a fost împiedicat să-și vadă mai departe de preocupările sale estetice, Petru Vaida se întreabă dacă esteticianul român ar fi reușit, în situația în care ar fi fost liber, să dea o formă completă, sistematică, gîndirii sale filozofice. Răspunsul lui Petru Vaida e răspicat: neavînd vocația metafizicii, ci doar nostalgia ei, Vianu nu ar fi elaborat o filozofie propriu-zisă. Cauza acestei neputințe este de găsit mai ales în preferința sa mărturisită pentru exactitatea de tip științific în dauna speculațiilor
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală sau reprezintă mai degrabă o expresie radicalizata a modernului? Răspunsurile oferite au marcat multitudinea tipologica a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii divergențe, postmodernul semnifică astfel fie o pierdere a subecitivității, fie o revenire la această; sfțrșitul noului sau mai noul; retragerea avangardei sau o avangardă contemporană: fie o antiestetica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este exprimat), cât și la nivelul esteticii personale (ca imagine a câmpurilor categoriale abordate) în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart și Beethoven. Omogenitatea, însă, se impune la nivelurile de gen și formă, ea fiind
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
televiziune; (c) disoluția autorului în lucrarea muzicală că proces/performance - Laurie Anderson (anii '70); (d) anii '90: implicarea muzicii populare comerciale în lucrări proprii - David Lang, Julia Wolfe, Michael Torke și Michael Daugherty. Deja din această imagine putem configura un răspuns la întrebarea privind calitatea și specificul relaționării între postmodernitate și totalitatea culturilor muzicale anterioare. Aici se impun mai multe imagini că posibile ipoteze de lucru. În același timp, Steffen Mahnkopf prezintă o altă lista, a fațetelor calitative pe care în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote>.. Într-un prim moment, ca un criteriu revelator ne servește însăși titulatura perioadei - postmodernitatea - care scoate în prim plan descendentă genealogica a postmodernității din a treia avangardă (1945-anii '60). Astfel, într-un prim moment am putea concepe postmodernitatea în calitate de răspuns la situația din etapă imediat premergătoare. Spre exemplu, Grand Pianola Music (1982) de John Adams, o lucrare reprezentativă a post-minimalismului, poate fi imaginata drept un raspuns postmodernist la modernismul unei lucrări precum "Le Marteau sans maître" (1954) de Pierre Boulez
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
situația din etapă imediat premergătoare. Spre exemplu, Grand Pianola Music (1982) de John Adams, o lucrare reprezentativă a post-minimalismului, poate fi imaginata drept un raspuns postmodernist la modernismul unei lucrări precum "Le Marteau sans maître" (1954) de Pierre Boulez, un răspuns post-minimalist la o lucrare pan-serială. Însă lucrurile nu se opresc doar aici. Tehnică citarii și colajului, generalizarea tehnicii de pastișa include, însă, perioade stilistice de la care postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o foarte tristă și anacronica poveste despre conștiința nefericită și rătăcirea inexplicabil de înflăcărata a predecesorilor (moderniști-avangardiști). Ne putem întreba în mod logic, daca valorile modernității ar fi putut fi moștenite altfel decât într-o formă distorsionată, adică fragmentată. Iar răspunsul ar putea fi unul negativ, dacă prin comparație luăm în considerare modelul modernist al rupturii radicale de trecut, tabularasismul avangardist militant, și îl raportăm la simplă incredulitate și, în același timp, indiferență a postmodernității, două atitudini care de la bun început
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cu toata claritatea de către Luciano Berio în 1983 într-un interviu acordat revistei „Libération”, în care el a afirmat: „Acela care își spune avangardist este un cretin [...] avangardă este nulă”<footnote Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 11. Această replică vine în calitate de răspuns la celebra afirmație făcută de Pierre Boulez în 1952 în articolul “Schoenberg este mort”: “Compozitorul este inutil în afara cercetărilor seriale”, în: idem., pag. 21. footnote>. În comparație cu termenul fragmentarism, în calitatea lui de depreciativ avangardist, mult mai pertinenta se prezintă a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]