2,521 matches
-
îngaime măcar un cuvânt. A întors anevoie doar privirea ștearsă spre cei care ședeau la căpătâiul lui. De dimineață șade nemișcat și nu o scos o vorbă. Doar se uită la noi, așa ca din altă lume, și oftează cu răsuflare grea - a grăit cu glas înmuiat în lacrimi mama lui Costăchel. Parcă ar vrea să spună ceva, dar nu are glas - a completat Măriuca. O lumânare ardea la capul bătrânului... Costăchel s-a așezat pe marginea laiței, i a luat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să spună ceva, dar nu are glas - a completat Măriuca. O lumânare ardea la capul bătrânului... Costăchel s-a așezat pe marginea laiței, i a luat mâna uscată într-a lui, privindu-l resemnat. În liniștea ca de templu, doar răsuflarea grea a bătrânului sublinia trecerea clipelor. La un timp, lui Costăchel i s-a părut că în mâna secătuită de vlagă a tatălui a pâlpâit o urmă de viață, în timp ce pleoapele au tresărit însoțite de un oftat abia perceptibil... Apoi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
am stat acolo ca în fundul iadului. Mi se părea că sunt închis de-o viață. Nici nu mai știam șirul zilelor... Din clipă în clipă, vorbele lui Costăchel au prins să se rărească, până nu s-a mai auzit decât răsuflarea grea a omului vlăguit, răpus de somn... Măriuca a rămas trează multă vreme încă. Îi privea chipul oglindă a chinurilor prin care a trecut. Nimic din înfățișarea lui nu mai arăta ca înainte... Nu s-a dezlipit de el. L-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
șiroind pe obraz. După un timp, Filip a pornit să vorbească: Din țarcul de unde se face repartiția mi-au spus: „Te duci în baraca șapte și te prezinți la șeful formației, Vultur Costache.” La auzul numelui, mi s-a oprit răsuflarea.„E o asemănare de nume. Nu poate fi Costăchel!” - îmi ziceam în timp ce abia îmi târam pașii încoace. Când te-am văzut venind spre mine, mi s-au muiat genunchii. Hai să-ți fac loc pe priciul meu. Îți mai aduci
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o revistă din suport și se prefăcu a citi din ea. — Căsuțele astea de țară nu vă dau o stare de claustrofobie? l-am Întrebat. Oftă ușor iritat, ca o mătușă bătrână Încă nemăritată care simte miros de gin În răsuflarea pastorului. Luați loc, Herr Gunther, zise el. Nu l-am luat În seamă. Pipăind cu degetele cele două bancnote din buzunarul pantalonilor ca să mă ajute să rămân treaz, m-am Îndreptat pe o traiectorie sinuoasă spre birou și am aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
uitasem cu adevărat la ea. După ce Îl rugase pe Tilly, comandantul armatei imperiale germane din secolul XVI, să Îi cruțe orașul de la distrugere, primarului i s-a cerut de către cuceritor să bea șase litri de bere fără să Își tragă răsuflarea. Din câte Îmi aminteam eu, primarul a reușit să facă față acestei Încercări, a băut Întreaga cantitate de alcool și orașul a fost salvat. Întotdeauna am considerat că o astfel de Întâmplare era ceva foarte caracteristic pentru germani. Și exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Se duse În baie. Pe drumul Înapoi de la Brandenburg, ne opriserăm la mine la apartament. Am auzit-o lăsând apa să curgă un pic și, când reveni, Îmi presă pe față un flanel rece. Așa cum stătea acolo, i-am simțit răsuflarea mângâindu-mi urechea și am respirat adânc adierea de parfum care o Înconjura. — Asta s-ar putea să-l ajute să nu se umfle, spuse ea. — Mersi. O falcă umflată, ca de marmotă, nu dă bine În meseria asta. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
a lungul zidului, apărat de Întuneric, până când a fost destul de departe de mașini ca să poată traversa aleea În siguranță Înainte de a o lua Înapoi. Pe o piatră din pavajul din spatele meu se auzi zgomotul unui toc, și mi-am ținut răsuflarea. Numai degetul meu mare s-a mișcat, Încet și sigur, trăgând Înapoi cocoșul revolverului, cu un clic care abia putea fi auzit, eliberându-i siguranța. M-am Întors Încetișor și am privit dincolo de corpul meu Întins pe jos. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
asfințește soarele. Inițial, campusul a fost o bază militară germană. Biblioteca a fost construită la mijlocul unui deal care dă spre mare. Are acoperișul din plăci de sticlă roșie, iar ferestrele au cercevele delicate din lemn. De pe deal, priveliștea îți taie răsuflarea. Celălalt loc preferat al nostru este portul Qing-dao. Frumusețea lui constă din amestecul de arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face să te simți în cadrul poemului „La despărțire” al poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vine înapoi, îi imobilizează brațele la spate, înclinând-o spre podea. Ajung în poziția de final. Părul ei se desface spre spate, sânii i se lipesc de Dan. Vede cum machiajul lui s-a înmuiat din cauza traspirației și îi simte răsuflarea atingându-i buzele. Nora devine subiectul care face vâlvă în Shanghai. Subiectul care face furori în 1935. Lan Ping se lasă purtată de celebritatea ei și se îndreaptă spre industria filmului. Însă descoperă că nu e binevenită aici. Acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ca anumiți bărbați „să aibă grijă” de fata nou-venită. Aceștia sunt bărbați influenți. Tipii cu bani din industria filmului. Mă abordează, invitându-mă la o cafea sau la un ceai. Ai, cu siguranță, potențial de vedetă, zic ei. Le pute răsuflarea. De ce nu vii la mine acasă, ca să te pot prezenta lui... Ea merge la o cafea și la un ceai cu bărbați influenți. Se machiază pentru ei. Reușește întotdeauna să plece de acolo în ultima clipă. Cunoaște multe fete care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de naștere al lui Su Dong-po și pe drum îi ține o prelegere. Stâncile albe se înalță la orizont, în vreme ce fluviul Yangzi se năpustește spre est, spre gura-i de vărsare. Pe lângă stânci urcă o cărare îngustă. Priveliștea îmi taie răsuflarea. La capătul ei e o bărcuță de lemn, cu un pescar care o închiriază. După ce ne așezăm în barcă, privind în sus mi se pare că stâncile îmi împing aerul înapoi în plămâni. Cerul este magnific de senin și albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao e pe drum.” Înainte să apuc să-i spun lui Kang Sheng cât sunt de ușurată, Mao apare lângă cortină. Aplaudând, își face loc pe scenă. Este recunoscut imediat. Mulțimea e în fierbere: Trăiască tovarășul președinte Mao! Îmi țin răsuflarea și strig cu mulțimea. Mao nu spune nimic. Nici măcar nu încetinește pasul. Merge și bate din palme tot drumul din partea stângă spre partea dreaptă a scenei, apoi dispare ca o fantomă. Asta îi reamintește imediat mulțimii că Doamna Mao Jiang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
alegerea ei în materie de dragoste. Ea însăși a fost cea care s-a amăgit cu ideea de a deveni Doamna Mao. Ea rupe scrisoarea. Shang-guan se ridică și merge în grădină să încuie poarta. Pășește repede și își ține răsuflarea, ca pentru a evita parfumul primăverii. Se grăbește și trece zorită printre plantele care înfloresc. Rochia ei târăște petalele după ea. Merge înapoi în dormitor și închide ușa în urma ei. Privește în jur. Două ferestre care dau spre est se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
strălucească, iar jocul ei actoricesc rezervat era cel mare mișca inimile. Simte greutatea genelor ei false. S-a dat cu un strat generos de cremă și pudră. În oglindă, ea repetă scena. Cu bărbia ridicată, își ia o expresie distantă. Răsuflarea morții îi lovește obrajii pe când își rujează buzele pentru ultima oară. După aceea, ia o pătură albă și acoperă oglinda cu ea. Se oprește în fața șifonierului. Trage un sertar și scoate un vas de ceramică albastru-indigo, care e acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
spre sânii ei acoperiți de pulover, în timp ce cu cealaltă își apucă sexul. Din gură îi picurau silabe: Furculiță, fuți o vulpe, sub sug pizdă eu... Ea chițăi, sări înapoi și-l lovi peste mână. Își acoperi pieptul și-și trase răsuflarea, tremurând. Tremurul se transformă în chicoteli stridente. —Ei, n-o să ne distrăm chiar așa de bine. Dar la plecare îl sărută pe țeasta care se vindeca. Te iubesc, Marker! El încercă să se ridice și să se țină după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai mare ființă vie, aproape Dumnezeu, turtită cât e de lungă, cu mușchii sleiți. Doar inima ei, mare cât tribunalul, continuă să bată. Dacă are vreo dorință, aceea e să moară. Dar moartea se îndepărtează odată cu apa care se retrage. Răsuflarea ei e un cutremur. Balena gâfâie și se rostogolește, strivind sub ea vieți, în timp ce aerul o strivește. În capul ei urlă furtuni. Căngi și funii o înfășoară. Pielea i se jupoaie, în straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ai. Începem. Unu, doi, am pantofi...? El se holba la ea, cu fălcile căzute, fascinat. —Hai, drăguțule. Concentrează-te! Începu din nou să cânte: Unu, doi, am pantofi... —Noi. Silaba ieși afară, un mormăit grav. Lui Karin i se tăie răsuflarea în fața acestei prime dovezi că undeva în adâncuri Mark pricepea încă sensul. Fratele ei, care cu doar câteva săptămâni în urmă reparase un utilaj complicat de la abator, putea acum să completeze primul vers dintr-o poezioară pentru copii. Își apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-i spui oricum. De când s-a întâmplat accidentul, m-am întrebat: nu cumva suntem toți pe niște căi invizibile? Căi pe care ar trebui să le urmăm, fără să știm? Căi care duc într-adevăr undeva? El se încordă. Torenții răsuflării lui se prăvăleau în cascadă peste sânii ei. Nu știu, K.S. Vrei să spui că accidentul fratelui tău a fost menit să te conducă spre femeia asta? Nu pe mine. Pe el. Știi și tu cum era viața lui înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
promiseră că Așezământul avea să vândă toată cantitatea de apă nefolosită înapoi la public, la costul de producție. Democrația își urmă cursul haotic, cea mai greoaie formă de a lua decizii din istoria omenirii. O corabie cu pânze mânată de răsuflare. Toți ciudații satului și vagabonzii care adunau cutii de aluminiu aveau dreptul să se exprime. Cum de reușea un proces atât de orb să ajungă vreodată la o concluzie corectă? Un întreprinzător în costum verde pal și un reprezentant al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Se ridică și traversă camera, gol, până la fereastră. Trase perdeaua și privi în curtea întunecoasă. Îmi sună cunoscut. Iarna în Long Island. De ce insistau să rămână aici? Cu siguranță nu pentru cele câteva momente de carte poștală care-ți tăiau răsuflarea: moara de apă acoperită cu o pojghiță de gheață, iazul cu rațe înghețat bocnă, Conscience Bay golit tot, în afară de taciturnele lebede invadatoare și de un singur bâtlan derutat care mai rezistaseră aici înainte ca zăpada să se transforme în mocirlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-se spre mașină. Întrebă la secția de poliție. Duane Cain fusese eliberat. Sergentul Fagan nu era de serviciu și nimeni nu era dispus să-i dea detalii. Noaptea era rece, iar lumea, la fel de lipsită de aer ca un meteorit oarecare. Răsuflarea îi ieșea înghețată din nări și-i scălda mâinile în abur aspru. Se lovi cu coatele, ca să-și mențină plămânii în funcțiune. Se urcă iar în Corolla ei și traversă orașul, ajungând în câteva minute la apartamentul lui Cain. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Tocmai a pornit-o spre dormitor. Ar putea deveni pasionant.” „Și mai bine e la etajul șase, scara B. Studenta. Chiar acum își trage bluza în sus. Ooooh...” „Aaah...” „Stai, că s-a răzgândit”, am exclamat eu, adăugând dintr-o răsuflare: „De când am avut ghinionul acela blestemat de la râu, acum un an, nu mai cred c-o să mi se împlinească visul vreodată.” „Nu spune asta. Fratele meu abia la nouăsprezece ani a văzut primii sâni. Înseamnă că mai avem ceva timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
n-au asemenea sâni, chiar dacă par să aibă. Mamele îți mângâie obrazul cu degete moi și îți dau sărutarea de noapte bună. Urcam scara încet, în dreapta mă sprijineam de perete și în stânga de balustradă. Etajul trei. Pauză, ca să-mi trag răsuflarea. „Când nu vor mușchii, trebuie să vrea plămânii”, spusese odată Pietro. La o săptămână după plimbarea cu Anna prin oraș, signor Giovanni m-a chemat de dimineață la el. Era intendent la pensione, așa cum, acasă, tata era administratorul blocului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ci zeci de broaște micuțe. Scoteau din apă doar capetele și se holbau la mine cu ochii lor bulbucați. Pe deasupra iazului zburau fluturi albi și împestrițați și roiuri întregi de muște. M-am așezat în iarbă, ca să-mi trag puțin răsuflarea. Pe nesimțite, am ațipit. Deodată însă mi-a zburat somnul, căci am auzit în spatele meu un geamăt ușor. Inima îmi bătea ca un ciocan, la fel ca atunci când s-a pornit în orașul nostru furtuna cea mare, care a răsturnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]