1,727 matches
-
anumitor străzi periculoase sau a unor prieteni comuni. Nimeni nu mai știa cum să interpreteze dispariția mea, și acum mulți mă consideră ca și cum aș fi murit. Neînțelegerea mea cu oamenii s-a exagerat încă. Mi se pare că ghicesc intenții răutăcioase, că mi se fac aluzii. Parcă m-aș simți vinovat de o hoție și bănuiesc pe fiecare să nu fi aflat. Uneori urăsc pe toată lumea și pe Ioana mai mult decât pe toți, căci mă simt umilit de rolul pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ioana aranjează în cameră, prepară ceva de mâncare, și o face fără stângăcie, poate pentru că, având alte gânduri, nu se mai sinchisește de ceea ce face. Sau pentru că eu lăsîn-d-o în pace, nemaiobservîndu-i fiecare mișcare ca apoi să-mi spun observațiile răutăcioase, nu-i mai întețesc instinctul ei de împotrivire. Dar nu putem să profităm de singurătate, emoțiile ne sunt mereu întrerupte de gândul soartei lui Viky. Avem impresia că la fiecare clipă poate sosi vreo veste rea, și ar fi oribil
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cât Romanul lui Mirel, apărut cu câțiva ani înainte, este din aceeași plămadă ca și O moarte care nu dovedește nimic. Mai mult chiar: Sandu, intelectualul inchizitor din ultimul roman al dlui Anton Holban nu este altul decât Mirel, adolescentul, răutăcios, șicanator, dotat cu bogat spirit de observație, avid de lectură și peregrinări, nestatornic în afecțiunile lui și de o cruzime, de atâtea ori, monstruoasă. Mirel este un mic monstru și tot monstru este și Sandu, numai că de la o vârstă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se declanșau în repetate rânduri. De exemplu, când Hideyoshi își trimise toată armata de șaizeci și două de mii de oameni spre Muntele Komatsuji, într-a unsprezecea zi din Luna a Patra, reacția de la Muntele Komaki fu doar un zâmbet liniștit și răutăcios. După aceea, în ziua a douăzeci și doua din aceeași lună, tabăra lui Ieyasu lansă o provocare. O forță de optsprezece mii de oameni se împărți în șaisprezece unități și porni spre răsărit. Bătând tobele și scoțând strigăte de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cuiva din clanul Tokugawa îi scăpă o aluzie că se inițiaseră negocieri secrete de pace. Acest zvon dezlănțui o mare agitație în liniile defensive ale lui Ieyasu, concentrate în jurul Muntelui Komaki. Când zvonurile se răspândesc, sunt însoțite întotdeauna de bârfe răutăcioase. În cazul de față, numele care ieși la lumină fu acela pe care confrații săi vasali îl bănuiau deja - Ishikawa Kazumasa. Se spune că mijlocitorul e Kazumasa. Cumva, întotdeauna e ceva dubios între Hideyoshi și Kazumasa. Unii oameni îi vorbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi putut să dea vreun amănunt despre ele. Dănilă își aminti și el. Locuiau destul de aproape de casa lor, pe strada Tudor Vladimirescu. Și, într-adevăr, nu le știuse până atunci după numele de botez. Pe mulți îi auzise vorbind răutăcios de ele. Iepele, așa le ziceau. Dar de ce Iepele? Cu un ochi mai închis decât celălalt, instructorul Cerchez ședea aplecat peste catedră de parcă exista acolo, undeva pe tăblia întinsă, un amănunt care îl interesa. După care constata că de fapt
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ai fost, adică tipul care atrăgea toate privirile. E normal să rămân interesată chiar dacă nu mai suntem împreună, nu crezi? În timp ce tu ai schimbat macazul în ce mă privește, parcă așa se spunea cândva... Paul nu dădu atenție observației ei răutăcioase. Și cum se cheamă piesa în care joci? Înșir'te, mărgărite. E o piesă de Victor Eftimiu. De fapt, un basm. Și, mai exact ce faci în piesa asta? Dansez, ți-am spus. Asta fac. Ai un rol sau dansezi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să nu se îngrijoreze. „Băiete“, îi șuierase bătrânul și multicolorul doctor, „nu ai o problemă cu băutura. Nici un bărbat nu are o astfel de problemă până când nu bea mai mult decât medicul său!“. Și încheiase cu un hohot de râs răutăcios și duhnitor. Acum, medicina este religia modernă și doctorii sunt niște șamani, posesori ai unor cunoștințe misterioase și ai înțelepciunii necesare, ai unor puteri incomensurabile ce le permit să descifreze mesajele augurilor, să asmută asupra noastră bolile și spiritele rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și apoi, din nou, beznă. Păi, cred că emanciparea femeilor în acest secol a însemnat că ele au dobândit - sigur, într-un mod mai degrabă metaforic - câte ceva din caracteristicile bărbaților. — Câte ceva din caracteristicile sexuale? i se insinuă din nou tenta răutăcioasă în voce. Se poate. Am încercat să par împăciuitor și glumeț, astfel încât să-i fiu pe plac. Dar el mi-a întors-o pe un ton agresiv: — Mi se pare că vorbești în clișee. Asta e greșeala pe care voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
neobișnuit ar putea părea astăzi, ținând cont de vârsta mea și de societatea pluralistă în care trăim, m-a și dezvirginat. Îîn sensul că, în timp ce mă viola, țipa și se extazia, bolborosind cele mai îngrozitoare porcării și incantații. Un amestec răutăcios de acuzații cu care își presărase deja povestirea: împotriva evreilor, a intelectualilor, a moderniștilor și a celor cu înclinații psihanalitice. În ceea ce îl privea, era clar că violul repreyenta un act cu țintă precisă. Simțeam că, forțându-mă pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Bull era dezolat. Nu avea chef să se certe. — Și din ce oameni era alcătuit publicul? Și femei, și bărbați? — Da. — Și râdeau și ele, nu? — Cred că da. Dar poate că râdeau pentru că erau condiționate să aibă aceleași atitudini răutăcioase ca bărbații. Nu fi fraier, Bull. Ești așa depășit. Oamenii sunt mult mai sofisticați decât ai tu impresia. Razza e ironic. Probabil că nu ți-ai dat seama - „bine că ți-ai dat tu“, comentă Bull în sinea lui -, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dacă va trebui să-și ascundă vaginul pentru tot restul vieții? Ce dacă nu se va mai putea căsători? Erau niște lucruri pe care le putea accepta. Era cea mai bună soluție: să-și țină pentru el idiosincraziile personale și răutăcioase, fără să le pună pe seama lumii nevinovate. Prin urmare, își permitea să cânte și să se bucure. Microbuzul gonea printre câmpurile de un verde crud, într-o zi însorită, de primăvară englezească, și toți fremătau la gândul meciului ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
eram pregătit pentru așa ceva, nu acum, poate că niciodată. Tăcerea mea a făcut-o să râdă. Parcă ar fi râs de un pierde-vară sau de unul care trăia doar pentru bârfe și distracții - fără însă ca râsul să aibă ceva răutăcios, cel puțin așa speram. Eu mă ridicasem deja în capul oaselor, fumam și beam și făceam eforturi să mă adun. Deoarece trebuie să-ți spun că Martina Twain e o adevărată femeie-șef - judecată după orice standarde, chiar și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ciocolata Bulky. Și printre pretendente a fost și roșcata asta și eu abordam atitudinea mea obișnuită când lucrez (când muncesc sunt cu totul altfel) - nu sunt deloc un tip drăguț). Întotdeauna sunt și roșcate... În 1978 eram un puști tare răutăcios. Ca și anul ăsta. Ieri treceam pe strălucitorul Fifth Avenue în drum spre golful maroniu din Park. Marile magazine erau în plină activitate, adunând oamenii înăuntru, scoțând oamenii afară, supravegheate de suplele totemuri ale Manhattan-ului, acești idoli sau statui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
târg. Aerul feței ei era sentimental, dar ochii nu-i erau sentimentali, nu erau nici măcar blânzi. Am simțit pericolul - subsuorile mele au vibrat din cauza lui. Nu pericolul descoperirii, ci acela al schimbării, al revenirii la ceea ce a fost, al râsului răutăcios, suspendat. Selina avea dreptate: mă schimbasem. I-am văzut oferta și încercarea, atacul pe care ea le declanșa asupră-mi. Așa că, având încă buzele calde de jurămintele pe care le făcusem Martinei, am zâmbit cu regret (niciodată nu vei ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am publicat la București un volum numit Aveux, pe urmă altul, intitulat Souvenirs, la Librăria Hachette. Bineînțeles, într-o recenzie, mai târziu, am fost criticată ca fiind autoare moșieriță, râse ea, dar nu m-au impresionat câtuși de puțin remarcile răutăcioase, ceea ce conta era pasiunea mea pentru literatură. — Ce autori îți plăceau mai mult în adolescență? — Pe atunci nu eram prea familiarizată cu scriitorii români, deoarece, după cum ți-am povestit, am făcut un liceu francez. Îmi plăceau Brătescu-Voinești, Păstorel Teodoreanu, Minulescu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
superiorii lui care-i puseră în subordine doar nave de luptă și nici măcar cel mai hodorogit transportor spațial se învolburau în el, sălbatice dar mute, răscolindu-l. Apoi, tot așa cum apăruse, furtuna se liniști deodată, brusc. Găsise. Cu o grimasă răutăcioasă pe chip murmură: și acum să ne facem datoria... Birmaq receptă, destul de nedumerit, al doilea avertisment pe care i-l trimise secundul. Îi făcu semn să se liniștească, după care își întoarse privirea spre Kaan. Astfel putu să observe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
butoiaș de bere. Dar ea nu-și face griji, ba chiar le dă cu tifla celor pe care îi socotește lipsiți de eleganță, spunându-le: Până ăl gras slăbește, cel slab moare! E bine!? și le întoarce spatele. - Băieții sunt răutăcioși și voi fetele sunteți niște proaste, conchise mama. Discuțiile lor se curmau de obicei cu o glumă și atât mama cât și fata își consumau ziua în cele mai diverse activități. Ina și Olga își făceau deseori lecțiile împreună, cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
merse pe o porțiune scurtă cu pași minusculi. În spatele lui Gajus, un grup de liberți șușoti că trebuia să aibă optzeci și opt sau optzeci și nouă de ani, nimeni nu știa precis. „Are mai mult“, se auzi un glas răutăcios. „Cum a putut un om ca Augustus“, se gândea Gajus, „să stea toată viața alături de o femeie ca asta care stă acum aici, mumificată, bătrână, învelită cu pături de lână albă chiar și vara? Cum era femeia asta acum șaptezeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind de la „Fuchsiada”, eseul lui Raicu propune, în final, o „critică a conștiinței angelice” urmuziene: „Visul muzical angelic constituie veritabila utopie a lui Urmuz, în care se poate descifra cu ușurință repulsia abia sublimată față de aspectele brutale, față de materialitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cunoscut între ei mai dinainte. În scurt timp ei, cu prietenia care-i lega, ajunseră să facă o notă aparte în grupa lor, așa că ceilalți, binevoitori, îi botezară "trei, doamne, și toți trei". Această poreclă colectivă nu avea, însă, nimic răutăcios în ea. Toți trei erau până-n măduva oaselor pasionați de matematică; toți trei îl iubeau și îl admirau pe profesorul Barbilian pentru stilul său degajat și neconformist; toți trei, în fine, disprețuiau din tot sufletul brutalitatea, demagogia și prostia cultivate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe gânduri să plece într-o expediție pe Himalaya. Probabil vă întrebați de unde aveau bani ori dacă erau sau nu în concediu. Nu cunosc nici eu răspunsurile. Or fi câștigat la loto, sau poate au moștenit averea vreunei rude îndepărtate, răutăcioase, pentru care ei au rupt periodic câteva minute din timpul lor. Prea puțin contează cum. Cât despre timpul liber, știu doar că nu le lipsea. Zis și făcut. Două vorbe cu vecina ca să le ude florile, un telefon la Ionică
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ani și inferior ierarhic, avusese o scurtă legătură cu Marie, după care căzuseră de acord - amîndoi, dar mai ales ea - să rămînă prieteni. Un an de pauză. Un an sabatic fără să pună piciorul la SRPJ, fără să Îndure glumele răutăcioase ale lui Franck, fără să bombăne Împotriva inerției, lipsei de mijloace, ierarhiei, automatului de cafea, procedurii. Douăsprezece luni fără interogatorii, drapel, anchete, supraveghere și filaj. Degeaba Își ascundea Marie chipul În muselina de mătase, repetîndu-și că era pe deplin fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se Întîmpla În acel moment la Lands’en, era atît de excitant! Ryan, foarte În formă, seducător și sociabil, răspundea cu dragă inimă la Întrebările lor, evocînd legenda vasului Mary Morgan și menhirii Înroșiți de sîngele victimelor. Își făcu o răutăcioasă plăcere din a aminti că, potrivit spuselor dintr-o veche terfeloagă pe care o consultase, un Kersaint făcuse parte dintre jefuitorii de corăbii și ar fi murit, pare-se, În mod tragic, răstignit pe unul dintre menhiri... - Dacă ați avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În dialect breton și care declanșă cîteva gesturi ce păreau a fi semnul crucii, iscînd un val de comentarii printre cei de față: Se trezesc pietrele... Ankou lovește... SÎngele jefuitorilor de corăbii... În alte Împrejurări, Marie ar fi Încercat o răutăcioasă plăcere să-l vadă pe Lucas Întorcînd spre ea o privire Întrebătoare. De data asta Însă se mulțumi să declare cu voce surdă că dintr-un alt menhir Începuse să picure sînge. CÎnd polițistul ajunse la sit, Îndoit de mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]