6,152 matches
-
ingratitudinea lor și de mașinațiile Castelanului, tocmai plecase. Aproape că îi vor cere iertare. Instituțiile ctitorite de el vor funcționa, iarăși, normal; nimeni nu știe mai bine când să acționeze și cum; să aducă bani și stabilitate. Va fi, cred, readus pe brațe. Idolatrizat, numit Salvator al Stațiunii. Vor fi serbări. Și Regele va afla de justiția maselor. Castelanul - fie și de os domnesc - se dovedise un dușman al poporului, Monarhul va înțelege asta, are sfetnici buni; îi vor reaminti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
textura textelor tale un fel de CRONICĂ INFAMĂ pe dos. Acolo, Romancierul produce evenimente, restul e consemnare; acum, o istorie imaginară se întoarce împotriva ta. Saludos! Ești împins într-un joc neînțeles, care poate să sfârșească prost. Încerci, mental, să readuci acțiunea la timpul zero. Un fel de retroefect Doppler. „Întâmplător, pentru că astfel nu se poate” - zice bătrânul - „ați pătruns, periferic, într-un spațiu care nu vă privește. În final - în Saludos - porniți spre Defileu. Acesta există, nu este invenția dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mai mult lucrurile... Sfânta Treime! Pătrime; nu știu câți într-Unul! Astrologul e mort, iese din calcul; Romancierul e viu, uneltește zi și noapte. A luat pulsul plebei, îl accelerează sau îl încetinește după cum vrea. A hotărât îndepărtarea mea, apoi m-a readus în scaun, după ce l-a înlăturat pe Castelan. E ceva care îmi scapă; cei doi, poate, nici nu au fost adversari. Au făcut doar un joc. Nici Romancierul nu este de prin părțile astea; în urmă cu mulți ani, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Magistrat la fel ca mai-nainte: revenirea lui e o necesitate temporară. Hoarda asta de zăbăuci trebuie ținută-n frâu. Condusă de o mână forte. La vremea potrivită, voi scrie câteva capitole ce vor schimba complet fața Stațiunii. Îl voi readuce, fie și ca o fantomă, pe Castelan. Umbra lui va fi pentru bestiile astea cu aer de oameni cumsecade ca un ardei iute. Unul băgat în cur. Să le piară tihna. Somnul. Să vorbească singuri. Să vadă peste tot - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mii: le vorbește elevelor sale despre frumusețile patriei, despre trecutul ei nu prea glorios, despre viitorul nesigur, despre Dumnezeu... Uneori le citește din Facere; mâna sa dreaptă, Croitorul, zice că mai bine le-ar vorbi despre Apocalipsă. § Nu îl va readuce nimeni pe Castelan în Stațiune. Lista lipită pe ușa Primăriei o vei trece în contul Romancierului, locuitorii nu vor ști asta. Doar cititorii. Se vor considera implicați: dețin o taină. Nu face doi bani secretul lor: nu îl pot dezvălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În jur, oprindu-se asupra fiecăruia. Păreau cu toții surprinși de ultimele sale cuvinte. — Firește, Justiția e centrul și suportul virtuților, murmură Antonio da Peretola. Dar proiectul dumitale ne readuce la acel subiect tenebros pe care Cecco d’Ascoli voia să Îl ocolească. Cum vei trata cauzele crimei? — Așa e, messer Alighieri, interveni Bruno Ammannati. Aș dori să aflu. Și ce ocazie mai nimerită decât moartea mozaicarului, ca să discutăm despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și la mine este iertarea, a zis cel Necuprins. Și a interzis să fie atins Cain, murmură Veniero. — La el este răzbunarea și la el este Iertarea, dar la noi este justiția. Și la noi este și misiunea de a readuce ordinea cea dreaptă În finitudinea timpului care ne este dat, acea ordine pe care crima o corupe. — Se pare că pui mare preț pe ordinea a ceea ce se consumă pe Pământ, cu toate mizeriile sale. Și totuși... Cecco d’Ascoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi, dintr-o dată, ceva Îl readuse brusc la realitate, dându-i puterea de a se smulge din acea frenezie a iubirii. Auzi un zgomot metalic sec și, la picioare, văzu cum un obiect se rostogoli pe dușumea: era una din brățările Antiliei. Se aplecă să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aminti ce Îi povestise un călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca să Îl readucă la viață printr-o cantilenă rostită În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În situații din astea, mai lași de la tine, mai cedezi, le mai cânți În strună companionilor - cine ce are de pierdut dintr-un compromis benign? Am Început să caut În memorie ceva cu care să dezmorțesc atmosfera și s-o readuc pe făgașul colocvialității amiabile dinainte. Fără succes Într-o primă instanță: nu-mi venea În minte nimic nou, dar nici nu mă amuza să ne Întoarcem iarăși la Cioculescu și Rădulescu-Motru sau la Carol I, care pășise pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din sângele Mântuitorului poate căpăta oricând conotații politice imediate. În Întâia jumătate a secolului al XX-lea au făcut vâlvă Mișcarea Sinarhică și Ordinul Frăției Polare, care Își propuneau Întemeierea unui imperiu universal, condus, firește, de Marele Monarh, care va readuce În Franța regalitatea - idee deloc străină și Stăreției Sionului, așa cum apare ea În cartea lui Dan Brown. Spun asta pentru că alți autori - un Jean Jacques Bedu, să zicem - au o cu totul altă viziune asupra acestei organizații. În povestea comorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
asta: căutam o comoară și am avut surpriza să constatăm că nu suntem singurii interesați să se Îmbogățească peste noapte. Când spun „peste noapte”, mă gândesc la sensul propriu al expresiei... Încercam să destind pe cât posibil atmosfera și s-o readuc pe Eveline la starea ei obișnuită. Nu-mi plăcea fizionomia gravă și concentrată pe care o arborase Încă de la intrarea În cameră, mi se părea că vrea În felul acesta să fixeze Întrevederea noastră nocturnă și bilaterală În anumite limite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Într-o zi va fi bogat, foarte bogat, și că măruntaiele nebănuite ale pământului satului ascund o comoară fabuloasă. „Oamenii de aici calcă pe aur și habar n-au de asta”, Îi spune ea, nu o dată, aprinzându-i imaginația și readucându-i În memorie timpurile fericite În care știuse ce Înseamnă bogăția. Despre ce se Întâmplă În mica localitate după moartea Mariei Dénarnaud ți-am mai vorbit când eram amândoi În aer - În avion, vreau să spun. Noel Corbu Începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Asta era senzația, În principal: că revin Într-o incintă căptușită cu vagi arome mortuare, unde totul agoniza În stare de catalepsie indusă de un duh rău și pe care doar o șansă fericită, dar deloc probabilă, o putea Învinge, readucând lucrurile la viață. Să nu mă-ntrebi de unde până unde o astfel de percepție și ce anume o legitima: habar n-am. Este posibil chiar nici să nu fi fost vorba de o senzație, ci de proiecția livrescă Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
i-am aruncat o privire cruntă. Proastă glumă și, mai mult decât atât, nepotrivită glumă! Cu ultimele cuvinte, Eva pierduse o excelentă ocazie să tacă naibii din gură, pentru că, nu știu prin ce bizară asociație de idei, spusele ei Îmi readuseseră În minte motivul vizitei matinale În camera unde ne aflam: pistolul meu. Dispariția lui, mai precis. Doamnei Fontaine Îi ardea iar de flirtat, știind bine ce faptă abominabilă comisese. I-am spus-o, deși nu era momentul ideal pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
foarte vioi și unde nu gândeai, acolo îl aflai, țopăind cu bastonul lui în formă de buzdugan. Era un călăreț neîntrecut: puțini cai îi supraviețuiseră. Uneori, vorbind, uita ce vrea să spună, dar se găseau întotdeauna doi-trei vornici care îl readuceau discret la locul de unde pierduse șirul vorbelor. Avea mulți fii și fiice, nemaivorbind de nepoți, ținându-i pe toți la Țarigrad, să-i învețe cum se câștiga atunci o pâine. Cu un astfel de om trebuia să se întâlnească Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
până la elefantul matur care în întunericul fertil al junglei își lasă cu hotărâre trompa pe spinarea docilă a femelei, viețuitoarele toate se hârjonesc cu plăcere la adăpostul cifrei 2. în fiecare zi, în fiecare clipă, zeci, sute de imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb și-o ciută care stau la coadă la băut apă, doi ochi care ne fac cu ochiul, două glezne întrezărite fugar sub poala unui munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-avea de unde să știe asta. — Măi să fie, ce poveste! Și cum s-a terminat? — Tragic, fiindcă garda personală a lui Abdul-el-Kebir l-a omorât și niciodată n-am știut dacă tata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
năzărit să pună acea violență pe seama unei presupuse tării de caracter, a sfârșit prin a-și însuși acel merit; și asta a fost falsa imagine despre sine însuși care l-a însoțit aproape toată viața. Întâmplările din ultimele zile îl readuseseră, astfel, într-un mod foarte brusc, la realitate, deoarece simțea că i-e frică, și de astă dată nu putea să reacționeze cu violența din acea zi, fiindcă acum îi era frică de deșert, de vânt, de nisip, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Fără Îndoială că sînt și obiectele, măruntele lucruri, dîra de cerneală lăsată de mișcarea mîinii Într-o dedicație pe-o carte, o sacoșă sau o damigeană uitată la tine, un flacon de parfum primit În dar, o ilustrată care-ți readuc mici Întîmplări de demult, fragmente amestecate Într-un reflux continuu la fel cu trupurile morților dizolvîndu-se În rapacele noroi al planetei. Clipe, infinituri de viață sensibilă, simțurile noastre rețin la Întîmplare atît de puțin, atît de nesemnificativ, de parcă amintirile despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ceasul de flori, pavilioanele din parc, sanatoriul și viața socială din Piața Moartă. Însă astea erau mai degrabă instantanee vesele, mai mult eroice decât credibile, cu texte frapante, ca de pildă: „Balonul domnișorului s-a spart“ sau „Curajosul salvator a readus turistul la viață“ sau „Vestitul nostru oaspete doboară ursul“. Bódog Arthúr, întemeietorul revistei și eternul ei redactor-șef, publicist de felul lui, mi-a povestit apoi de multe ori că, la începutul începuturilor, el a frunzărit și a analizat revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
făcut să-mi aduc aminte că nu mai fusesem la sală de două săptămâni. M-a anunțat cu asprime că nu mai aveau nevoie de mine pentru următoarele săptămâni și mi-a sugerat să folosesc acest interval pentru a mă readuce la condiția fizică a unui antrenor. Am încuviințat, antrenându-mă cam o oră și participând apoi la ora de aerobic a lui Rachel, gata transpirată. în ciuda încălzirii făcute, mâine am să mă simt ca și cum niște spiriduși m-au lovit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
coregrafie a „dansului păsării“, înainte de a ne așeza la masa cu douăsprezece lumânări aprinse și o sticlă cu vin. Îl numea „dansul medicinei“ - în țara copilăriei lui, Flandra, acest dans se exersa pentru a vindeca melancolia oamenilor și pentru a readuce spiritul ludic. Ca de obicei, răsfoiam din nou prin albumul cu gravurile lui Piranesi, mâzgălind pe o foaie separată fața soțului meu. Era din nou concentrat în labirintul cifrelor. Totul părea liniștit în jurul nostru, Sucki dormea în colivia lui așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se inela singur și pe care l-am tăiat, păstrându-l într-o cutiuță de mătase - în același fel cum sublimul Leopold păstrase buclele fermecătoare ale fiului său Amadeus; le văzusem la Muzeul Mozart din Salzburg. Acel păr inelat îmi readucea în minte structura penelor ce păstrau miros de om sau de pasăre - retorte de filigran cu esențe personale, emanând secrete galactice. Dar îmi era frică, totul avea viteza unui film care se derula de la sine pe retina unui imens ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mâinile în lateral și apăsându-i-le apoi pe piept. După câteva minute, în care repetă aceste mișcări, bătrânul gemu și trase adânc aer în plămâni. Ochii îi avea încă închiși dar, în sfârșit, respira. Bucuros că reușise să-l readucă în simțiri, inspectorul se opri și așteptă câteva clipe. Văzând că acesta nu face nici o mișcare, își băgă brațul sub ceafa bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]