10,187 matches
-
de geniu, a folosit toate datele păstrate de cronici și documente și i-a plămădit o biografie plus vraie que nature, adăugând, în proporție de optzeci la sută (calculul autorului), informație istorică, exegeză artistică, analiză psihologică și socială, dogmatică creștină, reflecții și multă, multă ficțiune. Caravaggio (29 septembrie 1571-18 iulie 1610) a revoluționat pictura, înlocuind cultul frumuseții specific cumintelui, decorativului manierism, cu un realism brutal, introducând o tehnică nouă, clar-obscurul, și deschizând calea barocului. Naturalismul extrem al tablourilor lui cu subiecte
Caravaggio povestit de Fernandez by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6100_a_7425]
-
repede, încât nici nu apucăm să trăim cu adevărat. Ca să simțim că trăim (și să înțelegem ce trăim) ar trebui să ne schimbăm atitudinea față de timp, să-l rarefiem până la punctul de rupere, până la punctul omega, acolo unde, după ce gândirea, reflecția se vor fi epuizat, s-ar putea să întâlnim sublimul, absolutul sau altă revelație paroxistică. „Punctul omega" a fost conceput de filosoful iezuit Teilhard de Chardin, care l-a descris ca pe stadiul final al evoluției conștiinței, un fel de
Ca în Psycho au ralenti by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6443_a_7768]
-
știe, și n-o vom ști nici noi până aproape de final. Tot ce înțelege el e starea de fapt: că, măcar în aparență, fusese mort și că, printr-o minune sau nu, a înviat. Părăsește cu greu locul, după lungi reflecții, unele izbutite, dar în orice caz lungi, și încearcă să ajungă la spitalul de urgență. Acolo, alte panici, care-l silesc să renunțe la idee. Care e statutul lui până la urmă, se întreabă. Și care-ar fi folosul unei întoarceri
Iluzii pierdute by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6353_a_7678]
-
-și păstreze toanele, să le ofere o nesperată carantină emoțională, nicidecum să se lepede de ele. Să constatăm ceva. Dintre sutele de fragmente (unele de doar câteva rânduri) care compun volumele acestea, nici unul, absolut nici unul, nu pune în pagină o reflecție măcar susceptibilă de optimism. Nu e, acesta, mai degrabă decât un semn de depresie, un indiciu legat de (cu un termen aflat cândva la mare preț) scriitură? Focul mărunt dă căldură, creează combustii, dar nu luminează: „Nu sunt potrivit să
Magistratură și spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4728_a_6053]
-
lor integrale. Mai degrabă cred că au căutat istorii de culise (care nu lipsesc) și argumente „pentru crezul lor neabătut”. Mai sunt și „anti-imperialiștii” vechi și noi, adepții lui Stalin, Mao, Ceaușescu, Chavez și Chomsky, care probabil că exultă la reflecțiile lui Popescu-Dumnezeu de genul: „Imperiul rus a scăpat din gheare victimele, dar naționalismul de superputere trăiește mai departe în persoana Statelor Unite ale Americii, care se duc și pun stăpânire pe o țară cu forța armelor, iar când poporul acelei țări se opune
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
a fost decât primum movens. Filmul lui Scorsese este destul de însiropat cu dulcegării, situații convenționale, clișee - și nu mă refer la cele utilizate cu bună știință în demonstrație - ca să convingă până la capăt, însă în mod cert deschide un spațiu de reflecție cu privire la natura celei de-a șaptea arte, chiar dacă și în acest caz, regizorul american nu mi s-a părut prea coerent. Și arta la care trimite, conștient sau nu, Scorsese, are profunde legături cu magia, dar nu cea a unui
Hugo (2011) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4737_a_6062]
-
redescoperită a digresiunii limbute. Ritmul discuției, replici seci, casante, ironice, devine ritmul acțiunii, astfel încât, luat de val sau călare pe el, regizorul surfează vertiginos uitând de rațiunea fiecărei acțiuni și de sensul pe care prozatorul îl acorda momentelor de solipsistă reflecție holmesiană. Holmes-ul lui Ritchie este un agitat, un ins cu instabilitate psihomotorie, schimbând măștile una după alta ca la un varieteu unde el joacă toate rolurile. Doctorul Watson (Jude Law) abia mai ține pasul cu el, pentru a nu mai
La circ cu Sherlock Holmes by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5006_a_6331]
-
lectură, acoperindu-i ultimii trei ani de dospire a minții, interval ce s-a scurs de la ultima carte publicată, Din spatele pleoapelor (2008). Sunt fragmente de întindere mică, majoritatea nedepășind o pagină, cu bătaie apăsat autoreferenț ială: autorul scrie pentu sine reflecții inspirate de o amintire, de o împrejurare recentă sau de citirea unei cărți. Cu o înclinație vădită spre unghiul solipsist de degustare a vieții (grație căruia subiectul nu găsește alt refugiu decît propriul eu, acel eu pe care Malraux îl
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
abordare a relației medicului cu pacientul sub raport psihanalitic. Cronenberg încearcă să creeze oameni în carne și oase și nu teorii pe două picioare. Riscul care survine numaidecât este acela ca anecdota să coboare în derizoriu un impresionant orizont de reflecție și expertiză medicală să creeze doar un efect precum cel al broșurilor de popularizare a științelor. Însă regizorul canadian definește bine câmpul de tensiuni sociale, demonul sexualității bântuie pretutindeni, caracterul i se opune, îi limitează ravagiile atunci când nu îl poate
Sex și caracter by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5025_a_6350]
-
Boc spune că se poate considera un român fericit, cu un salariu oarecum decent, iar că „în plan personal, nu numai banii aduc fericirea, care este diferită de la unul la altul“. Premierul regretă și că nu mai are timp de reflecții personale. „Nu pot să mă declar un om complet nefericit pentru că veniturile mele sunt mai mari decât veniturile medii ale românilor pentru că, în calitate de prim-ministru, am un salar de aprox. 53 milioane de lei vechi. Nu pot să spun că
Emil Boc: De trei ani aproape nu am timp la o reflecţie personală () [Corola-journal/Journalistic/47741_a_49066]
-
altul. Nu toți avem aceeași percepție a fericirii“, a spus Emil Boc, la B1 TV. Cu toate acestea, în viața premierului Boc și-au făcut loc și câteva nemulțumiri. „Din nefericire, de trei ani aproape nu am timp la o reflecție personală pentru că viața aceasta este atât de densă, nici concediu n-am avut în acești ani încât în fiecare zi am o problemă fie cu sănătatea, fie cu agricultura, cu factura la încălzire, pensii, salarii, minerit. Zilnic aceste probleme apar
Emil Boc: De trei ani aproape nu am timp la o reflecţie personală () [Corola-journal/Journalistic/47741_a_49066]
-
o resimte orice om atins de bătrînețe. Și cum condiția credinței e spiritul, în bătrînețe există atîta spirit cît putință de a-i micșora decrepitudinea e de găsit în ea. Spiritul lui Livius Ciocîrlie se află la întretăierea umorului cu reflecția: lipsit de darul credinței, lacună tipică pentru generația de intelectuali din care face parte, scriitorul care a consimțit să-și lase malul Begăi pentru a se așeza în cazanul bucureștean are timbru ironic și înclinație meditativă, din încrucișarea lor ieșind
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
e o temă literară urmărită cu migală eseistică, autorul făcînd din cercetarea senectuții un act de acribie culturală. Din acest motiv, La foc mărunt nu e un jurnal acru mustind de otrăvuri inspirate de prăbușirea tonusului, ci o colecție de reflecții prilejuite de fenomenul înveterării. Nu găsim imprecații și amărăciuni, ci ironii și perplexități. De fapt Ciocârlie își face o manieră simandicoasă din a urmări detaliile vîrstei, bolii sau ale morții. Maniera aceasta capătă tenta unei autoironii pe care autorul o
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
autorul iese în față sub pretext că redă, nudă și nedeformată, trauma îmbătrînirii, cînd de fapt cochetăria cu care scriitorul își privește defectele trădează halena unui pronunțat amor propriu. Un om dărîmat de bătrînețe n-ar sta să lege stilistic reflecții stoice pe seama inutilității a toate, ci ar țipa franc în fraze prolixe, pe cînd Livius Ciocârlie nu numai că se simte bine în pielea lui, dar chiar trăiește satisfacții estetice atunci cînd are prilejul de a-și descrie comediile de
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
fi trebuit să se deteste pe sine, ceea ce nu-i cazul. Spuneam că nu aflăm în carte o dramă de conștiință, ci un solilocviu de intelect, cu remarca obligatorie că perorația autorului este întreținută de lecturi. Din acest motiv, majoritatea reflecțiilor îi sunt iscate de citate pe care scriitorul le comentează în cheie personală, atîta doar că citatele nu sunt note de lectură făcute din înclinație minuțioasă, ci sunt gînduri de aiurea pe care Livius Ciocârlie le alege după unicul criteriu
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
afine în grădina de la Brașov.“ (95) În fond, notațiile lui Ciocârlie au două surse: fie citate culese după regula afinității, fie întîmplări trăite pe propria piele. Impresia generală e că flerul psihologic îi este mult mai bun decît aplecarea speculativă, reflecțiile fiindu-i rafinate atunci cînd sînt inspirate de incidentele de peste zi, dar comune atunci cînd sunt făcute în marginea ideilor altora. Altfel spus, cînd își descrie viața, Ciocârlie e surprinzător, dar cînd comentează nuanțele altora e previzibil. E o desfătare
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
vânătorul apare ca un potențial sinucigaș după o dramă în familie, un sinucigaș care-și găsește o moarte demnă de un vânător. Singurul capabil să înțeleagă confruntarea și să riposteze inteligent este Ottway, iar frumusețea luptei este recuperabilă și din reflecția asupra demnității masculine redescoperite în poezia scurtă care prefațează existența tatălui său. Desfășurarea evenimentelor în film este previzibilă, scenariul darwinist al supraviețuirii celor mai înzestrați îi păstrează pentru final pe campioni, om și lup. Nu mai are nicio importanță cine
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
lectură a câtorva confesiuni datorate unor meseriași ai genului care au avut și cap teoretic: Henry James, Vladimir Nabokov, Umberto Eco, Milan Kundera sau Orhan Pamuk. Cărțile lor sunt traduse în românește și ar fi putut servi drept model de reflecție și romancierilor noștri. Nu prea cred să le fi citit. Și nu fiindcă n-ar exista și la noi scriitori cu inteligența scrisului, dar fiindcă nu există cultura respectivă. Și nu numai astăzi. Cu decenii în urmă, am mai spus
Cum se scrie un roman by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4684_a_6009]
-
Shall I be her?”, se întreabă în glumă Marilyn Monroe (Michelle Williams) ajunsă în fața unui public alcătuit în mare parte din valeți și servitoare dintr-un castel din Anglia, ceea ce mutatis mutandis putem reformula prin parafrază în tonul unei celebre reflecții interogative: „To be or not to be Marilyn Monroe?”. Într-una din desele crize, Marilyn se arată dezamăgită de faptul că bărbații importanți din viața ei sunt cuceriți de mască și descoperă oarecum dezamăgiți că femeia care se ascunde sub
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
spre deosebire de formula magică pe care o deține Marilyn, un instinct care-i indică momentul și atitudinea. Momentele de finețe ale filmului depășesc povestea de amor dintre acest valet de chambre, Colin, și temporara sa „stăpână”, și ele aduc filmul la reflecția asupra acestui joc de măști. Introdusă de Colin în castelul de la Windsor, tradițională reședință regală, unde o rudă de-a sa, Sir Owen Morshead, este bibliotecar, actrița americană se joacă cu grație de-a ingnoranța, ignoranță reală, dar nu într-
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
netului a anumitor acțiuni impune combinațiile preferențiale: a urca e foarte folosit cu unele complemente (sunt urcate mai ales poze), iar a da jos cu altele (în primul rând filme). Expresiile românești sunt, desigur, transpuneri aproape automate (fără prea multă reflecție) ale reperelor spațiale down și up, percepute ca atare în terminologia engleză a transferurilor de date (download vs. upload). Răspândirea lor corespunde probabil și unei asimilări cognitive, ca metafore care reflectă o percepție a plasării în spațiu: în fața calculatorului, individul
„Urcatul pe net“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4712_a_6037]
-
de la legile cunoscute (până acum) de știință va explora cu o voluptuoasă complicitate căile insolite și neverosimile propuse la limitele sau dincolo de limitele realului. Narațiunea lui Birkegaard, discipol silitor al unor Umberto Eco, Dan Brown sau Asimov, chiar dacă îndeamnă la reflecție, rămâne totuși un roman „de acțiune”, cu clișeele și ingredientele binecunoscute: secte secrete, lupta între cei buni și cei răi și inevitabila poveste de dragoste (coup de foudre!).
O realitate paralelă: lectores și receptori by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4719_a_6044]
-
candidatul de atunci al PSD, Cristian Diaconescu, actual lider UNPR, “nu era capabil să dea mâna cu oamenii în parc”, recunoscând că la vremea respectivă l-a susținut pe Sorin Oprescu. „Remarcăm faptul că domnul Ion Iliescu, ajuns la momentul reflecțiilor, are nostalgia parcurilor. Probabil că își amintește cu plăcere și recunoștință de parcurile bucuștene pline de mineri pe care domnia sa îi saluta și cu care dădea mâna la începutul anilor ’90, după ce sute de bucureșteni au fost călcați în picioare
UNPR: Iliescu are nostalgia parcurilor bucureştene pline de mineri () [Corola-journal/Journalistic/47236_a_48561]
-
mediocrația și refuzul meritocrației, alergia la sensibilitate și la diferență au generat efecte vizibile în societatea postdecembristă, au otrăvit mintea unor generații, au întreținut climatul favorabil reinstaură rii unei noi ordini totalitare. Cartea lui Cristian Tudor Popescu constituie și o reflecție morală, nu doar estetică, asupra descalificărilor noastre existen- țiale, rezumată elocvent de ultima replică din Reconstituirea lui Lucian Pintilie.
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
cu „C” imaginile-mituri, ar urma platforma acestor linii orientale care duc spre cunoaștere de sine. Iar volumul recent apărut e întors cu totul, chiar prea mult, spre lăuntrul explorat melancolic, năpădit de teme recurente. Din fericire, pe Constantin Abăluță amintirile, reflecțiile, visele, reminiscențele livrești nu îl îndepărtează de observație. Iată, între aceste teme recurente, apariția în viața de fiecare zi a unei broaște țestoase. Ea trece printre trebăluirile muritorilor ca simbol al nemuririi: mică zeitate umblând pe străduțe obscure, vizitând vecini
„Omul cu broaște țestoase“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4976_a_6301]