18,995 matches
-
Mungiu!), dar este singura comparație posibilă cu scurt-metrajul românului: episodul telenovelistic este doar unul din gagurile - nenumărate - care dau savoare filmului... Tot un gag, însă cu bătaie lungă, e Culture de Ari Gold: manifest/performance (pe format cinemascop) interpretat de regizor însuși, care apare pe o scenă, în dreptul unui ecran, si-ncepe să tragă focuri imaginare în toate direcțiile pînă cînd, "răpus" de un tir de mitralieră, împroașcă albul ecranului cu vopsea siclam. Totul nu durează decît un minut, dar e
Judy Garland la Clermont-Ferrand by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/18027_a_19352]
-
16 mm, deja premiat de FIPRESCI la Oberhausen anul trecut. Sîntem în familia judecătorului Hardy ("serialul" american din anii ^30-^40), scena tandra între Mickey Rooney și mama sa; fiul o săruta cast, mama închide ochii - după care începe "delirul": regizorul mișcă imaginea, înainte-înapoi, de trei-patru ori, "the good-bye kiss" devine concupiscenta curată, incestul - un progres tehnologic! Altă scenă: Judy Garland cîntă. Iar înainte-înapoi, ca la rap - sunetul miaună distorsionat, vocea lui Garland e un Guignol muzical... Cu această farsă obraznica
Judy Garland la Clermont-Ferrand by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/18027_a_19352]
-
instinct sigur, dar și - de ce nu? - a unui sentiment simpatetic trezit de această magnifica declarație de dragoste Barcelonei. NOTE 1) Cele care îl preceda sunt: La verdad sobre el caso Savolta s1975t, român distins cu Premiul Criticii și ecranizat de regizorul Antonio Dovre (1979); El misterio de la cripta embrujada (1979), un alt succes de critică și de public; și El laberinto de las aceitunas (1982). Îi urmează: La isla inaudita (1989), precum și Sin noticias de Gurb și El año del diluvio
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
Omul-ladă-de-gunoi) are în componență monologuri și dialoguri care "se doresc a fi niște elemente de arhitectură textuala pentru un teatru modular." În aceste condiții - explică autorul - "spectacolul, își poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentație." "Teatrul descompus" este, așadar, un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus. "Modulele textuale", monologuri, în marea lor majoritate, seamănă cu cărțile de joc, în sensul că au valoare și luate
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
luptă, omul care propovăduiește, în stilul reclamelor de la TV, spălarea creierelor, omul care suporta insistența absurdă a unor anchetatori și așa mai departe. Piesă s-ar putea intitula, de fapt, "omul descompus" - descompus în elementele ultime ale condiției sale tragice. Regizorul - dar și cititorul, pentru că și el se află în postura unui regizor - poate recompune din aceste elemente, în multe feluri, mască plângătoare a omului secolului douăzeci. Curajul de a fi melodramatic Impresionantă prin tragismul amplu orchestrat și prin ducerea la
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
care suporta insistența absurdă a unor anchetatori și așa mai departe. Piesă s-ar putea intitula, de fapt, "omul descompus" - descompus în elementele ultime ale condiției sale tragice. Regizorul - dar și cititorul, pentru că și el se află în postura unui regizor - poate recompune din aceste elemente, în multe feluri, mască plângătoare a omului secolului douăzeci. Curajul de a fi melodramatic Impresionantă prin tragismul amplu orchestrat și prin ducerea la bun sfârșit a unei întreprinderi artistice pline de riscuri este piesă cu
Matei Visniec, contemporanul nostru by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18050_a_19375]
-
în care o fată hălăduia somnambulic, minata de un spleen devorator, si murea, ca un animal părăsit, pe un cîmp). Hoinara de acum are un aer jovial, activ, aparent pragmatic, si isi exersează supraviețuirile prin tot felul de "mici munci" (regizorul Erick Zonca știe, din proprie experiență, ce înseamnă "petits boulots"). Față cu un rucsac în spate, tunsa scurt, băietoasă cu feminitate (interpreta declară undeva că pe tot parcursul filmărilor nu s-a privit nici măcar o singură dată în oglindă!), încearcă
Rezistenta fetelor în floare by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18074_a_19399]
-
cinema. E o victorie a bunului simț în materie de distribuție autohtonă faptul că acest film european de debut a fost achiziționat și la noi și e difuzat, acum, pe mica noastră piața cvasi-americanizată. Rămîne de văzut cum va evolua regizorul, Erick Zonca (n. 1956; studii de actorie și filosofie), care, pentru scenariul Îngerilor, a lucrat doi ani. Să intrăm în bucătăria cineastului și să aflăm o rețetă: Pentru mine, apropierea de scris e, înainte de toate, vizuală. Orice demers didactic mi-
Rezistenta fetelor în floare by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18074_a_19399]
-
au văzut toate filmele... (Celălalt cadou austriac - experiment inenarabil care "samplează", pervers, cadre din peliculele cu Judy Garland și Mickey Rooney - a fost prezentat, ulterior, si la Festivalul de la Clermont-Ferrand; voi reveni asupra lui în cronică viitoare.) Deloc cuminți, tinerii regizori elvețieni au pornit și ei la demolarea clișeelor vehiculate de "cinematograful bătrînilor". De la Zuppa Tartaruga de Karen Gemperle (30 de ani) - film de animație/pastișa la "Zece negri mititei", cu zece țestoase a caror decimare, dublată de comentarii "cu cheie
Solothurn 34 - Piper si sulf by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/18057_a_19382]
-
chip, născut pe viu și condus de voci. Voluptate și intimitate, în același timp. Creație și complicitate. Libertate. Teatrul radiofonic a împlinit 70 de ani. Pentru această aniversare a fost organizată o seară caldă și nonconformista, găzduită de UNITER. Actori, regizori, dramaturgi, critici, tehnicieni, realizatori, ascultători, șoapte, voci, chipuri, personaje. Și emoții. Mi-am amintit cum stăteam cu capul aplecat spre radio și trăiam forță rostirii actoricești. Nici un alt mijloc decît vocea. Și cuvîntul. Volumul editat de Editură Casă Radio pe
Spectacole care nu se văd by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18072_a_19397]
-
încărcătură afectiva se află o instituție de cultură. Volumul strînge toate înregistrările din perioada 1973 - 1993, ordonate într-un catalog - literatura română clasică, interbelică, contemporană, literatura universală dezvoltată în derulare alfabetică. Fiecare piesă înscrisă beneficiază și de casetă tehnică - numele regizorului, distribuția, ilustrația muzicală, regia de studio, durata etc. Așa cum sîntem obișnuiți să ascultăm la sfîrșitul benzii. Din păcate, o carte destinată să fie un instrument de lucru, seamănă cu o arhivă în care accesul este foarte dificil. Nu poți afla
Spectacole care nu se văd by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18072_a_19397]
-
îndepărtate ale țării, rămîn aceleași voci de aur, misterioase, fără chip, care populează cu personajele lor cotidianul sordid. La împlinirea a 70 de ani, Teatrul Național Radiofonic a serbat evenimentul printr-o întîlnire a realizatorilor de teatru radiofonic cu actori, regizori, dramaturgi și critici. Întîlnirea, organizată de Redacția Teatru și Emisiuni Scenarizate a Societății Române de Radiodifuziune și Secția română a AICT, a fost găzduită de UNITER (amfitrion, Cornel Todea, vicepreședinte executiv) și moderată de Monica Patriciu, redactor șef al Redacției
Spectacole care nu se văd by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18072_a_19397]
-
Național din Iași l-a invitat pe Alexander Hausvater să monteze, iar el a ales piesă Teibele și demonul ei. M-am întrebat dacă trupa este pregătită pentru o astfel de întîlnire, gîndindu-mă și la autor, dar și la acest regizor dezlănțuit, eliberat de orice fel de prejudecăți, un maestru al ludicului exersat pe foarte multe trepte de receptare. Experiență de lucru a trupei Teatrului Odeon din București cu regizorul Alexander Hausvater a fost una majoră, pentru mulți dintre actori, eliberîndu-i
Nopti cu demoni si Chagalli by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18055_a_19380]
-
astfel de întîlnire, gîndindu-mă și la autor, dar și la acest regizor dezlănțuit, eliberat de orice fel de prejudecăți, un maestru al ludicului exersat pe foarte multe trepte de receptare. Experiență de lucru a trupei Teatrului Odeon din București cu regizorul Alexander Hausvater a fost una majoră, pentru mulți dintre actori, eliberîndu-i de clișee mentale și interpretative. Cîtă vîlvă a stîrnit ...au pus cătușe florilor de Fernando Arrabal, montat în 1991! Puteai să fii de acord sau nu cu acest stil
Nopti cu demoni si Chagalli by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18055_a_19380]
-
din Cluj (unde a avut un extraordinar succes). L-am văzut recent la București și, lucru simbolic pentru mine, pe scena Odeonului, atît de obișnuită cu stilul Hausvater. Cred că aceasta montare este cea mai rotundă, cea mai împlinită a regizorului canadian. Teibele și demonul ei este un spectacol puternic și cuceritor. Fără plusări, ostentații, teribilisme. Cu o execuție actoriceasca riguroasă, minuțioasa, respectînd jaloanele regizorale. Spațiul realizat de Guido Tondino (Canada) și Axenti Marfă este nu doar multifuncțional - camera lui Teibele
Nopti cu demoni si Chagalli by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18055_a_19380]
-
a ajuns la această performanță, daca nu se regăsește la nici o altă nominalizare. Apoi, Livadă de vișini este, cred eu, în primul rînd, o superbă rezolvare regizorala a lui Vlad Mugur, care, însă, nu apare și la Cel mai bun regizor că, de exemplu, Mihai Măniutiu, cu un Richard al II-lea susținut pe toate porțiunile: regie, spectacol, scenografie - Doina Levintza, actor - Marcel Iureș. Izolarea punerii în scenă a lui Hausvater doar într-o nominalizare - cea mai importantă, pentru spectacol - este
Cel mai..., cea mai..., cei mai... by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18104_a_19429]
-
cu ecranizarea lui Franco Zeffirelli Romeo și Julieta, nominalizată la Oscar în anul de grație al contestărilor juvenile 1968, statueta dobîndind-o doar autorii imaginii și costumelor (Pasquale de Sanctis și Danilo Donat). Cu experiență vastă în materie de seriale tv, regizorul Marshall Herskovitz, deopotrivă scenarist și producător, ieșind în largul marelui ecran, a intuit ca si astazi s-ar putea miza pe fastul montării și tradiția locului. Împreună cu scenograful Norman Garwood (Hook, dar și Brazil), creatoarea de costume Gabriella Pescucci (The
Ars Amandi, dar nu numai by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/18090_a_19415]
-
loc la București o astfel de întîlnire: după douăzeci și patru de ani, Comedia Franceză a sosit, din nou, în România. În 1975 au jucat Avarul de Molière, în regia lui Jean-Paul Rousillon și Horațiu de Corneille, în regia lui Jean-Pierre Miguel, regizor format la "grupul de teatru antic de la Sorbona", actulamente administrator general al Casei lui Molière. De data asta au prezentat Vicleniile lui Scapin de Molière, o montare aparținînd lui Jean-Louis Benoit, care a avut premiera pe 22 noiembrie 1997. Un
Comedia franceză, la Bucuresti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18088_a_19413]
-
se spulberă imediat în fața unui mecanism perfect pus la punct și care funcționează de secole. Dincolo poate de valoarea în sine a fiecărui actor, el poartă amprenta istoriei celor 3000 de piese montate, a perucilor și costumelor, a vocilor de regizori și a șoaptelor de spectatori importanți, a rostirii divine, a prețuirii și cultivării cuvîntului. De fapt, ăsta este Comedia Franceză. Ce înseamna vorba "cutare actor a jucat că la Comedia Franceză"? Un amestec de prețuire pentru rigoarea și știința rostirii
Comedia franceză, la Bucuresti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18088_a_19413]
-
despre teatrul contemporan și invers. Am gustat din șansă întîlnirii cu trupa Comediei Franceze, mi-am delectat auzul cu rostiri impecabile și declamații și am fost mîndră, într-un stil occidental și deloc zonal și provincial, de strălucirea artiștilor români - regizori, actori, scenografi.
Comedia franceză, la Bucuresti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18088_a_19413]
-
Televiziune era onorabilă și posibila: douăsprezece spectacole într-o stagiune, cinci producții originale și șapte preluări ale unor montări importante, producții ale teatrelor din București și din țară. Am înțeles că se va organiza un concurs serios pentru selectarea proiectelor regizorilor angajați sau invitați, interesați de acest gen de teatru. În principiu, piesele de teatru TV sînt și un fel de nada întinsă telespectatorilor, pe care i-ai dori să-și părăsească fotoliul comod din fața televizorului și, în cele din urmă
Călcîiul lui Ahile by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18120_a_19445]
-
se filmează și în afara platoului Televiziunii) Sub clar de luna, scenariul lui Dominic Dembinski, după Prostii sub clar de luna de Teodor Mazilu și regia tot a domniei-sale va rămîne o întîmplare, nu tocmai fericită, poate o încercare la care regizorul avea dreptul. Din păcate, rafinamentul lui a fost înlocuit prin multe alte lucruri de o calitate îndoielnică. Ce s-a petrecut luni, 1 februarie, pe micile ecrane, m-a stupefiat și m-a pus serios pe gînduri. Depășind revoltă absolută
Călcîiul lui Ahile by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18120_a_19445]
-
strălucitorul blond Brad Pitt, care, trebuie s-o recunoaștem, joaca Moartea în vacanță mult mai puțin prost decît ar fi putut s-o facă! Dacă Brad Pitt e parcă mai expresiv acum decît altădată, de vină sînt numai doi oameni: regizorul și partenerul principal. Regizorul, Martin Brest - cu o filmografie "hibrid" între Beverly Hills Cop (seria 1) și Parfum de femeie (seria...2, adică remake-ul), știe să lucreze cu actorii (nu degeaba, sub baghetă lui, Al. Pacino a cucerit un Oscar
Moartea în vacantă by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18106_a_19431]
-
care, trebuie s-o recunoaștem, joaca Moartea în vacanță mult mai puțin prost decît ar fi putut s-o facă! Dacă Brad Pitt e parcă mai expresiv acum decît altădată, de vină sînt numai doi oameni: regizorul și partenerul principal. Regizorul, Martin Brest - cu o filmografie "hibrid" între Beverly Hills Cop (seria 1) și Parfum de femeie (seria...2, adică remake-ul), știe să lucreze cu actorii (nu degeaba, sub baghetă lui, Al. Pacino a cucerit un Oscar); și, poate tot nu
Moartea în vacantă by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18106_a_19431]
-
vrea în fiecare film, după cum mărturisea Iorgos Arvanitis, operatorul lui dintotdeauna (și membru al juriului). Arvanitis mai povestea despre saramura de pește de la micul dejun de la Sulina, de pe vremea cînd filmau Privirea lui Ulisse. Președintele juriului la Salonic, a fost regizorul Goran Pascaljevic, format la scoala cehă, precum întregul nou val al regizorilor iugoslavi din anii ^70. Un obișnuit al marilor festivaluri, Goran Pascaljevic a prezentat la Salonic și ultimul său film Bure Baruta (Butoiul cu pulbere), un "short cuts" balcanic
De la Valladolid la Salonic by Magdalena Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/18122_a_19447]