2,221 matches
-
cu osebire toți aceia care scriu, și prin urmare cunosc influența ce are limba asupra stilului”, CÎteva cuvinte În loc de prefață, 1847). Se plînge, dar fără disperarea biblică a lui Ion Heliade Rădulescu. Neliniștea ia la autorul Satirei duhului meu forma resemnării. O resemnare, altfel, laborioasă. Atît cît este, limba Îl servește, poetul scrie În toate genurile, plîngerile lui (În Epistole) sînt cam retorice pentru că versurile spun indirect ceea ce autorul afirmă că nu poate spune. Putem spune atunci că o modestie numai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
toți aceia care scriu, și prin urmare cunosc influența ce are limba asupra stilului”, CÎteva cuvinte În loc de prefață, 1847). Se plînge, dar fără disperarea biblică a lui Ion Heliade Rădulescu. Neliniștea ia la autorul Satirei duhului meu forma resemnării. O resemnare, altfel, laborioasă. Atît cît este, limba Îl servește, poetul scrie În toate genurile, plîngerile lui (În Epistole) sînt cam retorice pentru că versurile spun indirect ceea ce autorul afirmă că nu poate spune. Putem spune atunci că o modestie numai pe jumătate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exprime doar o „mirare”, o emoție discretă, un chin care rareori se dă pe față. Figura liricii erotice a lui Alexandrescu este așteptarea.* Există o Întreagă „scenografie a așteptării” (Barthes) și ea cuprinde toate fazele: de la starea mîniei virile la resemnarea În prieteșug. „Obiectul de iubii” este la Alexandrescu nedeterminat: un nume (Eliza, Nina), o emoție, o așteptare, multe sfaturi și... atît. CÎnd se decide să-i facă portretul, poetul recurge la imagini celebre (și inconsistente): „zîmbirea-i cerească”, suflarea ei „bălsămește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că nu există o posibilitate de Împăcare Între iubire și prietenie. Drumurile lor sînt diferite: „l’amour et l’amitié s’excluent l’un l’autre [...]. L’amour commence par l’amour; et l’on ne saurait
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit imaginea finală este aceea a unei existențe copleșite de o mare pasiune. O pasiune devastatoare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cufund În Întuneric, lumina să nu mai văz. Ochii facă-să izvoară și curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd și resemnarea superioară. Iubirea răscumpără toiul, În neființă poetul duce bucuria unei mari pasiuni: „Eu ș-atunci În neființă zic că oi fi norocit, Că le trag. le sufăr toate pentru ceea ce-am iubit...” În același stil este compusă și Scrisoarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un discurs pios, cucernic.” Un discurs, totuși, fragil, o devoțiune ce se destramă cînd Imaginea se alterează. Poetul român se refugiază, atunci, În morală și Într-o filozofie a resemnării. Se bocește, de regulă, dîndu-se de ceasul morții, cerînd milostivire... Pentru a exprima toate acestea, el are la Îndemînă (Își creează) cîteva mijloace de expresie, suficiente, totuși, pentru a exprima o anumită profunzime și complexitate a sentimentului. Paul Zarifopol crede
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu trupul în cer și sufletul pe Pămănt, sunt avorturile dorite pe care un păntec păgăn nu le-a suportat sfințenia. Sunt bastarzii! Îngerii bastarzi! În privința originii sale, Gavriel a acceptat-o cu conștiința unui înger dar nu și cu resemnare. Era om prin definiție, deci poama răului, încă își poartă rădăcinile în el. Își văzuse părinții și încă nu înțelegea: De ce el nu? Deși sosiseră de ceva timp, nu dorise să strice planurile Luminii , înfățișăndu-se la ei. Avea un singur
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
să le anuleze pe cele vechi. Aș vrea să pricep și eu motivul unei asemenea înverșunări, și să știu de ce, orișiunde aș merge, dau mereu peste cineva gata să mă înfunde și să mă strivească. Tommaso pronunțase aceste cuvinte cu resemnare, ca și cum ar fi fost vorba de o cugetare; se simțea vânat, și asta cu toată îndârjirea. Da, se contrazisese cu stareții, fugise dintr-o mânăstire și, poate acasă la familia Tufo, îi bârfise oleacă pe spanioli..., dar aici era departe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
opt va avea loc execuția. O înștiințare similară primi și Ioanide, care vesti că nu înțelege a se folosi de favoarea de a fi prezent la împușcarea fiului. După întrevederea cu tatăl său, Tudorel intră într-o fază de relativă resemnare, la care contribuia mult sentimentul că trebuia să fie demn. Își petrecea vremea meditând la o sumă de probleme asupra cărora n-avusese prilej să gândească înainte. Deși extrem de tânăr, prin scrutarea vieții Tudorel căpătă o maturitate a spiritului excepțională
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
altă factură, la alt nivel, superior celor pe care-i cunoaștem din literatura noastră realist-critică, un inadaptabil care nu e o epavă, care nu iese zdrobit din luptă, în fața căruia nu se pune problema de a alege între sinucidere și resemnare; un inadaptabil care n-are o situație materială precară și nu e, ca înaintașii săi, un ratat pe plan erotic. Dar un inadaptabil, fiindcă, în pofida vieții confortabile de care se bucură, a prestigiului său social, a succeselor sale amoroase, trăiește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Fără să fim cu toții un popor de vrăbii, auzim adesea: vrabia mălai visează... Orice predispoziție spre 98 Colegiul Gheorghe Tătărescu - Rovinari visul proiectiv e retezat ca alunecare gratuită într-un ipotetic improbabil... Înțelepciunea invocată nu îndeamnă la risc, ci la resemnare: nu da vrabia din mănă pe cioara de pe gard, ce-i în mănă nu-i minciună... Ethosul popular e expresia unei viziuni a maselor, mi sar putea reproșa, nu a elitelor, ori elitele sunt cele care taie noi perspective în
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
a maselor, mi sar putea reproșa, nu a elitelor, ori elitele sunt cele care taie noi perspective în granitul orizontului. Liberalismul, singurul în stare să creeze un plus de valoare în societate, pe alte dimensiuni pariază decăt prudență, scrupule exagerate, resemnare... În primul rănd pe individualism, libertate, apoi pe hedonism, pe proprietate privată, pe liberă inițiativă... Va să zică, liberalismul la noi în folclor, cam subțirel... Despre dorințe, se vorbește mult, oriunde. Și în etică. Eticile pot fi citite într-o cheie minoră
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
ele cu atăt se cramponează mai tare. La antipod se află antidotul acestei neliniști: scepticismul, surăsul ce domină cuvintele, după părerea lui Cioran. De îndată ce suferi ispita scepticismului, exasperarea față de limbajul utilitar se atenuează și se convertește cu timpul în acceptare, resemnare si admitere. Cum lucrurile nu conțin mai multă substanță decăt cuvintele, ne acomodăm cu improbabilitatea lor și, fie maturitate, fie oboseală, renunțăm să mai intervenim în viața Verbului: la ce bun sa i acordăm un supliment de înțeles, să-l
Limbajul ca închisoare. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Bianca Iuţuc () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2301]
-
o puternică dorință de a fi remarcată și crede că este folosită de ceilalți. Nu suportă să fie singură și interpretează pozițiile de viață prin prisma iubirii. Eu-Tu(Eu sunt nonOK, Tu ești nonOK) Aceasta este poziția inutilității, a resemnării. Persoana se pune în poziția de spectator al ei înseși și al vieții, astfel încât nimic nu se apropie de ea sau să o atingă. Adesea defensivă și dezinteresată, se complace cu propriile-i slăbiciuni și își amână obligațiile pentru a
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
un extravert), făcîndu-și public eșecul și încercînd să recupereze prin incontestabilul morții autenticitatea pe care aceia i-au retras-o, bovaricul, aspirând în secret și în întunericul neputinței sale, rămâne instanța solitară a eșecului său și își privatizează sinuciderea. Pentru că resemnarea l-ar aduce în modestia unui destin refuzat, marele bovaric nu va accepta ca soluție a eșecului decât moartea. Prostia ca încremenire în proiect " Puțina judecată" cu care natura inclementă a înzestrat spiritul cuiva nu înseamnă prostie. Determinarea naturală a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eu pot să port în mine "frica de Dumnezeu" fără să bat câmpii despre "Ființa Supremă", "posibilul non-manifest" sau "non-manifestabil", "arborele sefirotic" și alte constructe asemenea menite să astupe hăul fatalei noastre ignorante? Toate aceste construcții somptuoase menite să combată resemnarea în finit și să ne satisfacă apetitul ezoteric seamănă teribil cu palatele din povestirile orientale care sânt purtate prin văzduh având ca simplu suport un covor fermecat. La ce bun travaliul solemn al unor gânditori care, timp de un secol
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
naționalismului ni se stingea lumina, nu curgea apa și nu aveam căldură, din cauza naționalismului se dărâmau biserici, mureau nou-născuții în spitale și nu puteam ieși din țară. Cum se face că oamenii care au trăit în comunism privesc înapoi cu resemnare, cu indiferență sau pur și simplu uită, deși în joc sânt viețile lor mutilate? Cât de castrați sufletește putem fi dacă, după tot ce am pățit, nu avem în noi nici măcar un atom de mînie? E oare chiar atât de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pruncul blândă și sfioasă/ și lui Hristos slujind evlavioasă.”756, iar o pedeapsă, venită prin uneltirea soacrei, cum este aceea de a fi din nou trimisă pe mare, de data aceasta alături de nevinovatul copil, este acceptată cu aceeași obediență și resemnare evlavioasă. Invocarea mariologică îi aduce liniștea sufletească și încrederea necesare depășirii și acestei situații limită. Constanța devine un simbol nu doar al răbdării dincolo de marginile firii, al echilibrului și al măsurii, așa cum sugerează și numele eroinei, ci este un simbol
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pregăti castelul, va servi masa pentru cei invitați. Dar reacția femeii este, uimitor, una de mulțumire pentru tot ceea ce i s-a oferit în anii petrecuți în calitate de doamnă a cetății și promite solemn o fidelitate eternă, fără nicio urmă de resemnare. Deznodământul nu 798 Ibidem, p. 357. 799 Ibidem. 800 Ibidem, p. 359. 801 Ibidem, p. 358. 802 Ibidem, p. 360. 217 poate fi decât înălțător: Valter recunoaște calitățile exemplare ale soției, o readuce în treapta de unde fusese înlăturată și îi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu mâna-mi va căpșorul să ți-l tai.”843 Tânăra manifestă o maturitate incredibilă, acceptă cu resemnare destinul ce îi este sortit, fără umbră de revoltă sau fără cea mai mică încercare de a face un act curajos de salvare a propriei vieți. Discursul ei devine cel al unei martire care cunoaște cu exactitate cauza din pricina căreia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
păstra independența/ este cu mult mai înțelept” Giovanni Boccaccio, Il Filostrato, ed. cit., p. 49. (trad. n.) 1002 Roberta Milliken, art. cit., pp. 197-198. 269 ingrată pe care o are, Cresida caută ajutorul celor din jur. Cu un aer de resemnare, femeia își acceptă poziția subordonată în societate și astfel pare a fi ușor controlată și manipulată de cei care se află în ierarhia cetății.”1003 La Boccaccio, personajul feminin ni se înfățișa mult mai limitat, mai restrâns, dominat de agresivitate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pruncul blândă și sfioasă/ și lui Hristos slujind evlavioasă.”756, iar o pedeapsă, venită prin uneltirea soacrei, cum este aceea de a fi din nou trimisă pe mare, de data aceasta alături de nevinovatul copil, este acceptată cu aceeași obediență și resemnare evlavioasă. Invocarea mariologică îi aduce liniștea sufletească și încrederea necesare depășirii și acestei situații limită. Constanța devine un simbol nu doar al răbdării dincolo de marginile firii, al echilibrului și al măsurii, așa cum sugerează și numele eroinei, ci este un simbol
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pregăti castelul, va servi masa pentru cei invitați. Dar reacția femeii este, uimitor, una de mulțumire pentru tot ceea ce i s-a oferit în anii petrecuți în calitate de doamnă a cetății și promite solemn o fidelitate eternă, fără nicio urmă de resemnare. Deznodământul nu 798 Ibidem, p. 357. 799 Ibidem. 800 Ibidem, p. 359. 801 Ibidem, p. 358. 802 Ibidem, p. 360. 217 poate fi decât înălțător: Valter recunoaște calitățile exemplare ale soției, o readuce în treapta de unde fusese înlăturată și îi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu mâna-mi va căpșorul să ți-l tai.”843 Tânăra manifestă o maturitate incredibilă, acceptă cu resemnare destinul ce îi este sortit, fără umbră de revoltă sau fără cea mai mică încercare de a face un act curajos de salvare a propriei vieți. Discursul ei devine cel al unei martire care cunoaște cu exactitate cauza din pricina căreia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]