1,954 matches
-
prin persuasiune, schimbă cetatea, oamenii acesteia, Îndreaptă lucrurile, previne crizele. gă Revoluționarul este personajul opus celorlalți. El este tipul activ, pragmatic, care neagă ordinea existentă, orice fel de autoritate sau ierarhie, legile și desființează sau nesocotește valorile morale, spirituale, culturale. Revoluționarul este tipul care demolează lumea, cetatea, modelele și normele acesteia. El vrea să Înlocuiască tot ceea ce există cu modelul său, care, spre deosebire de cel al reformatorului ce propune un model ideal, bazat pe valorile tradiționale morale, spirituale, culturale, este un model
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cetatea, modelele și normele acesteia. El vrea să Înlocuiască tot ceea ce există cu modelul său, care, spre deosebire de cel al reformatorului ce propune un model ideal, bazat pe valorile tradiționale morale, spirituale, culturale, este un model utopic care neagă toate valorile. Revoluționarul este un tip egoist, Închis, pe când reformatorul este un tip altruist, deschis. În concluzie, tipurile umane de factură sociomorală ale cetățenilor sunt simboluri ale unor persoane cu o semnificație psihomorale bine precizate, create de cetate și care servesc scopurile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o sută de ani (în colaborare cu G. Baiculescu), pref. Paul I. Prodan, București, 1935; Amintirile din teatru ale lui Const. I. Nottara (în colaborare cu Tatiana Nottara), București, 1936; Istoria Teatrului Național din București. 1877-1937, București, 1937; Davicion Bally - revoluționarul de la ’48, București, 1938; Matei Millo și timpul său, București, 1939; Strădania a cinci generații. Monografia familiei Șaraga, București, 1941; Viața lui Tănase, București, 1947; Viața lui Tony Bulandra, București, 1949; Teatrul românesc. Privire istorică, I-VIII, București, 1961-1981; Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
perfect verosimile din punct de vedere uman sunt personajele Mateescu - cinicul coleg de șantier al lui Dunca, pentru care lașitatea și conformismul intră în firea lucrurilor, justificate fiind de violența unei istorii pe care omul nu o poate controla, Cheresteșiu - revoluționarul de profesie ajuns colonel de securitate, și Victorița - amanta vulgară a lui Dumitru Vinea, tip de femeie „infernală, versatilă și energică, nu lipsită de vocație erotică” (Eugen Simion) -, care, toate, conving prin impresia de prospețime și naturalețe a acțiunii directe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
orienta mișcarea condusă de Avram Iancu, în vederea reactivării revoluționare și a celorlalte provincii românești. În numeroasele întâlniri cu conducătorii revoluției ungare (L. Kossuth, generalii Bem și Perczel), încearcă să obțină din partea acestora recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania. Propunerile lui, în numele revoluționarilor români, sunt acceptate doar când armata revoluționară ungară este înfrântă. Mereu în primejdie de a fi arestat, B. se refugiază pentru o lună în tabăra lui Avram Iancu de la Câmpeni. În octombrie 1849, este din nou la Paris, făcând mari
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
imaginea trupului său durduliu, lipit de goliciunea amantei sale. Autoritatea noastră față de americani se împotmolea în demagogia politică, de atâtea ori rescrisă, încât ajungeam în situația de a susține un regim reputat ca fiind conservator, în timp ce ei mizau pe victoria revoluționarilor. Etichetele astea nu mai spuneau nimic, revoluția însemna accesul la puțurile de petrol. Cât privește adevărul nostru personal, el se rezuma la cele aproape douăzeci de chipuri, tinere și bătrâne, care ne înconjurau în paginile unui album de fotografii, scumpele
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Colhoznicii nu pricepeau... Carasin se însură în capitala județului și rămase acolo cu nevasta lui, o femeie cu un piept uriaș, mai înaltă cu un cap decât bărbatul ei. Masa aia de carne păru să-l înghită cu totul pe revoluționarul cu păr roșu, dimpreună cu toată agitația și ranchiunile lui. Fură văzuți unul lângă altul: el semăna cu un mic funcționar pașnic și ducea într-o plasă o sticlă cu lapte și niște covrigi... Locuitorii din Dolșanka dădeau din umeri
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
consistentă a situațiilor narative personale. Printre alte fenomene, această tendință este evidentă în tehnicile utilizate pentru referirea la personajul principalul, Stephen. În Stephen Hero există încă frecvent perifraze auctoriale pentru numele personajului principal, cu și fără adjective ("acest idealist fantastic", "revoluționarul cu o inimă înfocată", "tînărul"439), în afara simplei menționări a numelui acestuia. Aproape o treime din referirile la erou aparțin acestui grup, în timp ce restul folosesc pronumele personal. În Portret al artistului în tinerețe referințele auctoriale evidente la erou sînt eliminate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de zece pagini a lui Marco Pannella este, în sfârșit, textul unui manifest politic al radicalismului. Este un eveniment în cultura italiană a acestor ani. Nu se poate să nu-l cunoști. Să nu cunoști definiția care este dată aici revoluționarilor, non-violenței, puterii, stângii tradiționale și noii stângi („ajunge cu această stângă măreață doar la înmormântări, la comemorări, la proteste, la celebrări; toate astea sunt, și ele, «fasciste»”), fascismului și, mai ales, în mod sublim, antifascismului („dar cine sunt, la urma
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sentimentului religios în Franța secolului al XVH-lea) a abatelui H. Bremond își extrage o mare parte din material din literatură; iar Monglond și Trahard au scris studii foarte subtile despre sentimentalism, sentimentul preromantic al naturii și curioasa sensibilitate a revoluționarilor francezi. *19 161 Dacă studiem lista lui Unger, trebuie să recunoaștem că unele dintre problemele pe care le enumera sunt pur și simplu probleme filozofice, ideologice, pentru tratarea cărora poetul a fost numai, așa cum spune Sidney, "filozoful popular potrivit", în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
a contradicțiilor dintre realitate și idealitate, în care se zbate conștiința lui Gelu, fiindcă foamea de puritate și de certitudini devorează ființa eroului: Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume. Simptomatică este compararea lui Gelu cu revoluționarul francez SaintJust, arhanghel al Dreptății [...] frumos ca un înger, pur ca zăpada, tăios ca un paloș. Spre deosebire de Saint Just, însă, drama lui Ruscanu nu se naște numai din inflexibilitatea cu care acționează în numele idealului de justiție, ci mai ales din
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
severă cu ea însăși. Foamea de puritate și de certitudini devorează ființa eroului: O iubire care nu este eternă nu este nimic, fiindcă Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume. Simptomatică este compararea lui Gelu cu revoluționarul francez SaintJust, definit de Penciulescu ca un arhanghel al Dreptății [...], frumos ca un înger, pur ca zăpada, tăios ca un paloș. Simptomatic, numele lui SaintJust - Sfânta dreptate - devine și porecla dată de Penciulescu lui Gelu. Spre deosebire de Saint Just însă, drama
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
unor comunisme diferite. Or, fiecare din aceste partide a rămas credincios cu strictețe codului genetic leninist: dimensiunea teologică a proiectului societății comuniste. Aceasta se bazează pe niște date invariante: o doctrină-leninismul*, și apoi marxism - leninismul* - un model de organizare* - „partidul” revoluționarilor de profesie, devenit partidul-stat -; și, în sfârșit, o strategie* și o tactică*, ambele comandate de necesitățile luării și păstrării puterii în „patria socialismului”, URSS, și de cele ale expansiunii sale. Timp de decenii, de la Paris la Beijing și de la Stockholm
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
referințelor obligatorii pentru toate mișcările revoluționare, inclusiv a celei a bolșevicilor*. Dar începând cu 7 noiembrie 1917, Revoluția din Octombrie* este cea care devine evenimentul fondator al unei noi perioade revoluționare. De-a lungul întregului secol al XIX-lea, gândirea revoluționarilor europeni, și îndeosebi a revoluționarilor ruși* - marxiștii, socialiști revoluționari sau anarhiști* -, se înscrie în aspirațiile revoluției de la 1789: egalitatea în drept a cetățenilor, libertatea de exprimare și de asociere, instaurarea unui regim constituțional, alegerea unei adunări constituante. Iar revoluția rusă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și Indulgenți. Totuși, cam aici se opresc referințele care au comandat comportamentul conducătorilor bolșevici. într-adevăr, chiar și în faza ei extremă, Revoluției Franceze îi lipsesc două caracteristici fundamentale al bolșevismului*: ideologia - marxismul* - devenită dogmă și ortodoxie* - marxism-leninismul; și organizația revoluționarilor de profesie. Or, articularea acestei ideologii la această organizație este cea care tutelează nașterea, odată cu crearea Partidului bolșevic, a totalitarismului* - o specificitate a secolului XX. Asta n-a împiedicat PCF* să recupereze exemplul Revoluției Franceze. Dacă, până în 1934, acest partid
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
țări, PC sunt interzise și se află în impas. La sfârșitul anilor 1950, doar triumful tenacilor „guerilleros” din Cuba antrenează o nesperată schimbare a situației lor. Speranța revoluționară Efectele imediate ale revoluției cubaneze asupra mișcării comuniste latino-americane sunt spectaculoase. Triumful revoluționarilor din Sierra Maestra arată că toate aspectele dogmei revoluționare și practica tradițională comunistă sunt depășite. Mai mult, singura revoluție socialistă din America Latină se desfășoară fără sprijinul PSP, care a condamnat atât asaltul cazărmii Moncada de către Fidel Castro, în 1953, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
insuficiențele statului. Dar, cel puțin, este din ce în ce mai îndepărtată amintirea tragediilor Chinei maoiste care au antrenat moartea a mai mult de 50 de milioane de victime. CLASA MUNCITOARE Noțiunea de clasă muncitoare apare la sfârșitul secolului al XVIII-lea. în 1794, revoluționarul comunist Gracchus Babeuf recurge deja la ea, chiar dacă utilizează mai frecvent sintagmele „clasă plebeiană”, „poporul sans-culotte”, „poporul muncitor” sau termenul de „exploatați” pe care-l opune „acaparatorilor”. în 1813, socialistul englez Robert Owen numește sărăcimea „working class”. în 1818, Saint-Simon
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
el este exclus în 1934 și creează un partid fascist, Partidul Popular Francez, reutilizând tehnicile agit-prop* și de organizare* comuniste. Devenit unul din promotorii colaborării cu ocupantul, el moare în 1945, în uniformă germană. EXIL Exilul a fost adesea soarta revoluționarilor învinși și prigoniți în țara lor. Marx și-a petrecut ultimii 33 de ani ai vieții în exil, Lenin a fost în exil 16 ani, iar Troțki 26. încă din 1949, după înfrângerea în războiul civil, comuniștii greci se exilează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se convinge că s-a eliberat singură, legitimând astfel Rezistența interioară, solicitată să discute de la egal la egal cu guvernele din exil și cu aliații, iar insurecția - sau simulacrele ei - maximizează ponderea celor mai deciși, mai intransigenți, pe scurt, a revoluționarilor. Dincolo de inevitabilele contingențe, această schemă se impune pretutindeni unde situația locală aduce insurecția la ordinea zilei: în Italia, începând din toamna anului 1943, în Franța, în Cehoslovacia, în Polonia, în Balcani... Unii istorici consideră că, dimpotrivă, în Slovacia, sovieticii, departe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
revoluția este o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul, ceea ce-l face pe revoluționar să fie „dur”, călăuzit doar de pasiune și de „calculul rece”, neavând decât „dispreț pentru morala socială”, „romantism” și „sensibilitate”. Cernisevski îl descrie pe revoluționarul profesionist, „acest monstru lugubru” care știe să îmbine scientismul și acțiunea radicală pentru a se înstăpâni asupra istoriei și a concretiza promisiunea de fericire comună. în 1902, în Ce e de făcut?, Lenin amintește că „numai un partid călăuzit de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
societate secretă, Pământ și Libertate, scrie în închisoare un roman politic și utopic - Ce-i de făcut? - în care definește ce este acela un revoluționar, descrie societatea perfectă și anunță apariția „omului nou*”. Acest roman devine cartea de căpătâi a revoluționarilor, iar Lenin* va spune că l-a „răscolit de-a dreptul”. Febra revoluționară duce, la 4 aprilie 1866, la un prim atentat împotriva țarului, care provoacă o reîntoarcere în forță a absolutismului. în acest context își face apariția Serghei Neceaev
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
popor ajuns învățător, fugind de represiune, se refugiază în 1869 la Geneva unde frecventează îndelung una dintre principalele figuri ale revoluției în Europa, Mihail Bakunin, aristocrat rus întemeietor al anarhismului*. Neceaev redactează atunci un manifest, Catehismul revoluționarului, în care definește revoluționarul și misia acestuia și care îl va influența puternic pe Lenin: „Revoluționarul este un om pierdut din start, care nu are interese proprii, afaceri private, sentimente, legături personale, proprietăți, nu are nici măcar nume. în el, totul este absorbit de un
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de o pasiune: revoluția. în străfundurile ființei sale, nu numai în cuvinte, ci și în acte, a rupt orice legătură cu ordinea publică și cu întreaga lume civilizată, cu toate legile, conveniențele, convențiile sociale și regulile morale ale acestei lumi. Revoluționarul îi este un dușman de moarte și nu continuă să trăiască în ea decât pentru a o distruge cu și mai multă siguranță. [...] Nu cunoaște decât o singură știință, știința distrugerii. [...] Pentru el, moral este tot ceea ce contribuie la triumful
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Partidul Muncitoresc Social-Democrat din Rusia (PMSDR) cunoaște o primă divizare între bolșevici*, pe de o parte, și menșevici, pe de alta. Conflictul, care îi opune pe cei „duri” celor „moderați”, vizează formele de organizare: Lenin cere o organizare clandestină a revoluționarilor de profesie, în timp ce Iulius Martov dorește un partid care să-și recruteze membrii pe o bază mai largă și care să practice acțiunea legală. Primul război mondial și revoluția bolșevică Războiul din 1914 divide IOS, al cărui internaționalism, proclamat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care au fost interpretate de Marx ca "forma" prin care numai puterea burgheză se consolidează, și nu ca o condiție necesară unei democrații postburgheze a făcut ideea marxistă de socialism vulnerabilă la dictatura politică; a încurajat transmiterea ei în mîinile revoluționarilor care disprețuiau "libertatea burgheză". Încurajat de ideea lui Marx că "nici unul din așa-numitele drepturi ale omului [egalitate, libertate, siguranță, proprietate] nu trece dincolo de omul egoist, omul retras în sine, în interesele și opțiunile sale personale, separat de comunitate ca
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]