10,776 matches
-
întorcându-ma către lift. - Ia, ia stai puțin, tu nu ești ăla care bate la tobe toată ziua? m-a întrebat. Eram. - Păi, și tu vii la mine și-mi zici cum să-mi educ copilul? Păi, nu ți-e rușine... Popescu a continuat să vorbească mult timp după ce ascensorul mă ducea în jos. Îl auzeam urlând: - Nenorocitule, pun mâna pe tine... fi-ți-ar mă-ta... puțin bun-simț... M-am îndreptat abătut spre blocul următor, identic cu cele dinainte. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
un om al acțiunii, al faptelor. Niciodată nu am gustat faza asta cu ritualuri, vorbărie, simboluri, magie și căcaturi de-astea. Așa. Cum spuneam, mi-am dat definitiv demisia. Cam târziu, ce-i drept, dar o vreme mi-a fost rușine să le spun fraților că sunt enervanți la culme. De-a dreptul penali, cum se zice în zilele noastre, în limba noastră. Și iată că acum câteva ore mi-am luat inima în dinți și m-am dus la ședință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
apoi mă obișnuisem cu ei, făceau parte din mașină, la un loc cu canapelele de piele și aplicațiile de lemn de pe bord. În oglindă am întâlnit privirea Ancăi. Nu zâmbea. Nu înțelegea gluma. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Am smuls chiloții și i-am aruncat în torpedou. Yves nu observase nimic, se uita râzând la lumea de-afară, care făcea poze din toate părțile mie, mirelui, miresei, mașinii. Chiloților, cu câteva secunde mai înainte. Am claxonat vesel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Literare Omogenizate“), oferindu-i asistență tehnică pentru terminarea romanului („Flannery devenise palid, tremura, strângea la piept manuscrisul. - Nu, asta nu - spunea el - nu voi permite așa ceva niciodată...“), fie că s-a dus să apere interesele unui scriitor belgian plagiat fără rușine de Flannery, Bertrand Vandervelde... Dar, revenind la ceea ce-i scria Marana lui Cavedagna, cerându-i să-l pună în contact cu scriitorul inaccesibil, ar fi fost vorba să-i propună, ca fundal pentru episoadele culminante ale viitorului său roman, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
bruscă, cu o senzualitate directă, fără rafinamente, de un erotism popular. Să trecem și aici la lista cuvintelor cu frecvența unu. Iată, de exemplu: verdețuri, fecioare, rușinai, rușinându-se, (a se ) rușina, (să te) rușinezi, (să se ) rușineze, rușinată, rușina, rușini, (ne vom) rușina, rușinezi, (mă) rușinez, (a se) verifica, vermut...* — Ați văzut? E vorba de un sentiment clar de vinovăție! Un indiciu prețios: cercetarea critică poate pleca de aici, propunându-și ipoteze de lucru... Ce vă spuneam? Nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ieșit, întinzi mâinile spre carte, o răsfoiești, te convingi că e ceea ce cauți. În clipa aceea îți dai seama că toți ceilalți călători s-au întors către tine cu priviri de dezaprobare amenințătoare față de purtarea ta indiscretă. Ca să-ți ascunzi rușinea, te ridici, te apleci pe fereastră, tot cu volumul în mână. Trenul s-a oprit între linii și stâlpi de semnalizare, poate la un macaz în afara unei gări pierdute. E ceață și zăpadă, nu se vede nimic. Pe șina alăturată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de mâncare. Nu mănânc decât tocană cu mămăliguță. Câteodată mai face mâncare de dovlecei, dar nu foarte des. Totuși, îmi cere o grămadă de bani de coșniță. — E o femeie tare leneșă, remarcă Mma Ramotswe. Ar trebui să-i fie rușine. Dacă toate femeile din Botswana ar fi fost ca ea, bărbații noștri ar fi pierit de mult. Domnul J.L.B. Matekoni zâmbi. Menajera îl ținuse sub papuc ani de zile și el nu avusese niciodată curajul să-i țină piept. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
locuiască în case batswana respectabile. Domnul J.L.B. Matekoni n-are decât să fie filantrop, dar caritatea are și ea limitele ei. Se holbă la stăpânul ei. — Stau aici? Câte zile? El nu se uită în ochii ei. I-o fi rușine, gândi menajera. Rămân aici pentru mult timp. Nu am de gând să-i duc înapoi. Ea rămase tăcută. Se întrebă dacă nu cumva asta are vreo legătură cu femeia aia, Ramotswe. Șederea copiilor aici ar fi putut face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
știa asta, fiindcă îi văzuse fotografia în ziar - iar cealaltă, cu coafura ciudată și cu rochia extravagantă, era probabil secretara ei. — Nu trebuie să fiți stânjenit, îl încurajă Mma Ramotswe. Suntem solicitați de oameni de tot felul. Nu-i nici o rușine să ceri ajutor. De fapt, interveni Mma Makutsi, cei puternici au curajul să ceară ajutor. Numai cei slabi se simt prea jenați ca să vină aici. Mma Ramotswe dădu din cap a încuviințare. Spusele lui Mma Makutsi îl mai liniștiră întrucâtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
comită fapte reprobabile. Pe domnul Oswald Ranta. Dubița albă înainta încetișor cu grijă pe drumul plin de mici denivelări amplasate anume, pentru ca personalul universității să nu conducă cu viteze prea mari. Mma Ramotswe era o șoferiță atentă, căreia îi era rușine de vitezomanii care transformaseră drumurile într-un adevărat pericol. Firește, traficul în Botswana e mult mai sigur decât alte țări din partea aceea a Africii. În Africa de Sud e foarte periculoasă. Șoferii sunt foarte agresivi și te-ar împușca dacă le-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mă întorc din drum, să mă-nfund eventual într-o bombă. Ce caut? Compania semenilor? Înțelegere? Ce-aștept? Să-mi plâng de milă, s-agăț vreo japiță aciuată pe-aici? Să mă descarc de stres, nu? Păi, să-mi fie rușine! Dar nu-mi este. E o lumină ca săpunul, fumul de țigară iese în vălătuci pe sub ușă și prin crăpături. Bat, dar nu-mi răspunde nimeni. O fi cufundat în vreunul dintre visurile sale. Împing ușa și intru. Anatol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aceea o creangă, cea mai groasă, ajungea peste gard alături, la Mălăchioaia, și ținea umbră straturilor de ridichi și de ceapă. A tot venit la poartă, „domnu’ Negru... domnu’ Negru, chiar nu vrei să m-asculți, chiar nu ți-e rușine de-o femeie bătrână, chiar vreți să mă băgați în pământ...”, țâfnea câinele, alergând de-a lungul sârmei... „se usucă toate și eu n-am putere”... până la urmă s-a enervat ăl bătrân, a luat toporișca din magazie, „hoo, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea divorț, să se vadă acoperită de rușine la bătrânețe. Mă duc să beau o cafea, parcă am așa o ceață pe ochi, îmi scade tensiunea, cred că e o cădere de presiune... Apropo, ai văzut ultimul număr din Magazine littéraire? - Nu, încă nu, n-am avut vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
familie bună, fiică de doctori cu școală veche, interbelică, fată educată, ăsta mai talpa țării, să-l fi văzut și la nuntă cum stătea, nu știa săracu’ să poarte costum, n-a adus pe nimeni de la el, că-i era rușine. Au fost vreo șapte-opt lauri acasă, tată-său a murit într-un accident de mină, mă-sa nu-i putea ține din pensia de urmaș, mai lucra cu ziua pe unde se putea, aduna vara spice de pe urma combinei, le ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
produc într-o zi țesătoarele dintr-o unitate fruntașă, am cărat cu brațul cartoane și borcane, am întins palma să iau cele zece până s-au umflat degetele, am așteptat pe fotoliul acela verde, îmbrăcat în vinilin, „să-ți fie rușine...”, am scris o poezie patriotică, „Sunt fiu de vultur”, a apărut în Cutezătorii, am mers cu capacul de butelie să-l pună Gură pe lanț, lângă celelalte, am dormit pe țol lângă foc, am defilat în chiloți roșii pe stadion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cobora, încerca să descuie, „Cum paștele și dumnevranghela mă-sii să ții minte? Ușile-s la fel, soneriile la fel, liftul la fel...”. Se ducea la leagăne și stătea acolo până cobora Ionel sau Dana să-l ia. Îi era rușine să strige în spate. „Bă, tat-tu nu mai știe unde locuiește... Nu mai nimerește... Nu mai știe domiciliul stabil...” Uneori nu-l găseau decât dimineața, pe scări. Stau cu picioarele proptite pe bara de metal și-ascult burta orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
prins, îmi sucește mâna la spate și-mi cară castane. Lasă-l, ce ți-a cășunat pe el... Bagă-ți și tu cămașa în pantaloni! - s-a întors. Parcă te-au tras câinii, ești tare dezmățat. Și mie îmi este rușine să plâng, „să mă ia dracu’ dacă-mi dau lacrimile!”. - Și data viitoare dă-i una să-l umple borșul, nu mai sta așa ca o mireasă. Vino să vezi... Am urcat scara de lemn, m-am împiedicat de lighenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ne e mai ușor să descriem scene de canibalism, necrofilie, zoofilie, torturi rafinate, dezmățuri diverse decât să recunoaștem că ne e al dracului de frică să intrăm singuri în somn. - Poate... dar nu mai e de bon ton, ne e rușine să vorbim de omul închis în camera lui. - Foarte puțini sunt bărbații care știu și pot să doarmă cu o femeie, nu să bage cornul în pernă după ce-au făcut amor, cu picioarele atârnând, cu gura căscată. Ai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sărut podul palmei, încă nu s-a dizolvat cărămida aceea care-mi stă prinsă de oasele sternului. *** „Musiu’, hai să mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de să se prăvălească de pe podișcă, linciurind o tigvă pe băț, scormonind cu gheruța-n găvane. Ce năpasta ai acolo-n mână? - Vai, nene Aghiuță, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să fumeze, nu l-a făcut pentru fumat. L-a făcut ca limba lui să laude, nu să se umple de putoare... L-ați văzut pe Iisus bărbierit ca meremetisiții de azi? Aveau mironosițele fusta scurtă până li se vede rușinea? Dacă vine moartea, nu râde și moartea de ei? - Nu fiți orbi până nu-i prea târziu! Nu vă-nchideți mințile și inimile unde zace răul! Deschideți-vă sufletele și veniți la mine... continuă profetul, cu brațele în sus. Spălați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
marea asta te-a scos pe tine din măruntaiele iadului ca să-i dai foc - se Întoarse să-l privească, disprețuitor și scîrbit. Cum poți fi atît de respingător și diform, atît de bestial și de scîrbavnic? Nu ți-e deloc rușine de tine? Iguana Oberlus zîmbi abia perceptibil și continuă să fumeze, răbdător, tutunul parfumat pe care norvegianul Knut Îl cultiva În zonele Înalte de pe insulă. - N-am de gînd să te ucid pentru ceea ce spui - Îl avertiză. Nici măcar să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
plăcut să te văd plîngînd, Îi spuse. Nici să ceri Îndurare pentru viața ta, pentru că pe un laș nu merită să-l Înfrîngi... Dar Îmi face plăcere să constat că Îți ceri moartea fără a o cerși, pentru că ți-e rușine cu viața ta de-acum și nu ești În stare să-i pui singur capăt - Îl privi foarte de aproape, aproape aplecîndu-se asupra lui. De ce? Numai pentru că religia Îți interzice să te sinucizi? Aici nimeni n-o să te dea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
optsprezece, inclusiv În quechua, chineză și malaeză. Cum aș putea crede În existența unui Dumnezeu care a avut curajul să mă arunce În lume cu fața asta? RÎse din nou. Dacă vreodată a existat, a murit de frică, sau de rușine, văzîndu-mă. Aproape o lună mai tîrziu, bătrînul căpitan povesti, Într-o discuție Îndelungată și cam incoerentă, despre viața din Galicia natală, despre superstițiile poporului său și uriașa maimuță albă care-i Însoțea adeseori pe pescarii și marinatii din Aldan cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
doliu și se pregăti de Întoarcere la Quito, unde se Închise În casă pentru a și-l aminti pe bărbatul pe care-l iubise și a contempla, neputincioasă, lenta agonie a tatălui ei distrus, care se consuma de tristețe și rușine, incapabil să reacționeze, ruinat și singur. Uneori, Carmen de Ibarra se Întreba dacă acele disperate dorințe de a scăpa de toate și a se simți liberă o recompensau pentru cît avea să sufere În continuare și cît avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
multe ori la asta - era destul de matură pentru a recunoaște că, dacă se oprea să-și analizeze În profunzime sentimentele, ar fi trebuit să se disprețuiască atît de tare, Încît i-ar fi fost cu neputință să mai supraviețuiască propriei rușini. Distrusese multe vieți și multe familii, printre care propria-i viață și propria-i familie, și, prin urmare, conștiința nu-i Îngăduia să accepte că nu o făcuse dintr-o irepresibilă dorință de libertate, ci pentru că profunda ei depravare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]