2,533 matches
-
adevărat. Ba, mai mult chiar! Ești un boier adevărat. Nici nu pot să-ți spun cât sunt de mândră de tine, Iancule.” Chervanul se opri, în sfârșit, în curtea unui han. Câteva slugi speriate răsăriră în jur, gata să-l salte pe boier. Iancu se lăsă purtat de ele până în odaia prăpădită, cu pământ pe jos, și aruncă în căciulile lor câțiva bănuți, cu un gest plin de eleganță. Da, trebuia să-și înfrunte soarta ca un adevărat boier. După ce înghiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că nu sunt chiar niște bancuri de nisip. De acord, Galib efendi! Voi menționa că nu vom construi nimic acolo, așa cum doriți. În schimb, vom demola fortărețele voastre Ismail și Chilia, așa, ca să fim definitiv liniștiți. Galib urmărea pana care sălta peste hârtie. Realiza că în acel moment, chiar în acel moment, ea transforma efemeritatea spuselor în eternitate. ― O clipă! Oprește-te, pisar! Se ridicase. Venise până în dreptul generalului. I se adresase doar acestuia: ― Noi doi am vorbit de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bizară arăta, mai mult ca oricând, ca un balon plutind în derivă peste apele ieșite din matca Dâmboviței. Se dovedi, însă, mai puțin „plutitor” când încercă să sară din barcă și priceputul canotier gâfâi din greu până când reuși să îl salte pe entuziastul vizitator și să îl depună pe scândurile pavilionului. ― Ia loc, te rog, monsieur! Ești invitatul meu. D’Autrey lansă o șarjă de mulțumiri, balansându-se înainte și înapoi, ca un balon gata-gata să se desprindă de sol, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înaltă și piereau dintr-odată, ca mistuiți de un pântec magic. Cu siguranță, cumanii care intraseră cândva în această pădure experimentaseră pentru prima oară vraja sau extazul. O numiseră Deli Orman, pădurea nebună. Și, în miezul acestei păduri, un pârâu sălta vijelios dintre stânci, aluneca într-o cascadă de curcubee rotitoare, apoi dădea un ocol potolit, ca să ocrotească minunea de flori a poienii. O răsuflare albastră dintr-o uitare deplină de sine binecuvânta acel loc clipă de clipă, de veacuri. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prin fața casei în fiecare dimineață, dar aruncau apoi totul pe unde se nimerea. Gunoiul, plimbat de colo-colo, nu se mai termina niciodată în capitala țării. Doar ninsorile iernii reușeau să-l ascundă pentru câteva luni. Inundațiile de primăvară, însă, îl săltau și îl târau cu ele înapoi, în curțile oamenilor. La hanul beiului, servitorii întinseseră covoare pe stradă și pe scara de la intrare spre marea sală de recepții. Manuc lipsea de mai multe săptămâni, dar lăsase instrucțiuni precise pentru primirea plenipotențiarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Fugi, fugi! Hai, mișcă, Hermelinule! Vine! Îl aud deja cum urcă. Hai, nu trebuie să te găsească aici. În nici un caz aici. Hermelinul, însă, era cu totul pierdut. Aproape că i se oprise inima. Toinette îl smulse din pat, îl săltă, îl cără, îl împinse, îl târî, îl strecură dincolo de ușa dormitorului și acolo îi făcu vânt pe culoarul care ducea spre scara de serviciu. ― Și hainele? îngăimă tânărul. ― Fugi, fugi! Cu ușa închisă în spatele lui, Hermelinul vedea deja mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
care aproape că uitase cu totul, îi stârnea deja o stare de iritare. Dar trebuia să se grăbească. Peste o oră avea să ordone încolonarea. Convoiul se forma la marginea Bucureștiului, aproape de râul Colentina. Privi, pentru ultima oară, apele Dâmboviței săltând ca o apă vie sub soarele puternic, iarba și sălciile de pe maluri, joaca unor copii goi la gura Gârliței și, ceva mai lung, cu o spaimă subită, roata unei mori. Se învârtea prea repede. Mâine toate astea vor fi deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
operă, de farmecul convorbirilor cu Talma, dar mai ales de bucățica de om, moștenitorul lui. Tânjea după trupul acela micuț, cu miros de lapte, dorea să-i audă iar râsul care-i făcea, dintr-odată, lumină în suflet ori de câte ori îl sălta în brațe. Dincolo de imaginea copilului, însă, întrezărea o siluetă feminină. O umbră care nu avea chipul Mariei-Luiza. Tăcută, mult mai ușoară, plină de un farmec insidios. Trecea încet peste pajiștile de la Malmaison. Adevăratul lui cămin. Fericirea. Împlinirea și norocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lui Savary! ― Mototolu’ de Savary! Să-l dăm jos pe slugoi! Însoțit de câțiva soldați, Malet dispăru pe ușa unui imobil. În piață presiunea devenea tot mai mare. Trăsura prințului se clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
partea din față a fustei - i se văd țurloaiele slabe, strâmbe, negre. Cu un pas Îndărătul lor: Duda - nepoțica; face ce face bunică-sa, dar cum ea nu are, În față, pestelcă, cum i-s libere amândouă mâinile, flutură, ridică, saltă poala rochiei - de la noi, din calidor, văd până mai sus de sus ce zicea ea, mai deunăzi, că nu se cade să văd, atunci când Îmi zicea să mă uit În sus, că nu se cade să văd jos - că, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și miri că nu calcă-n ele... Mama, revenită pe calidor, Întreabă ce s-a-ntâmplat. - Ce să se-ntâmple, ia, am trăit s-o văd și pe aiasta! - a scăpat de dinții pârleazului, vine-ncoace, urcă, fără să-și salte poalele și eu mă tot aștept să calce pe rochie și să cadă. Tâlharii iștea di Măneni... - Ce-au mai făcut Mănenii-iștea?, o Întreabă mama, indiferentă. - I-o luat tătului-tăt... - Cui?, Întreabă mama. - ... o lăsat-o-n chel’cica goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
chiar și mușcați. Copacul lui Sampath se cutremura într-un haos groaznic de crengi și frunze. În el, Sampath era aruncat de colo-colo și cu susul în jos. Ce se întâmpla? Totul se petrecea prea repede ca să priceapă. Inima îi sălta în sus și-n jos, țopăia și dansa, mintea i se-nvârtejea și era sigur că, dacă-și dădea drumul, avea să zboare clătinându-se prin aer direct spre pământ și să se zdruncine la aterizare. În fața ochilor săi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
maniere? Ele o să te ducă departe în viață. Dar eu nu vreau să merg departe. Eu vreau să stau aici. La cinci ani, Milly se afla în perioada aceea în care copiii iau totul literalmente. Foarte bine! a exclamat Susan săltând-o în aer. Fiindcă eu vreau să te țin aici pentru totdeauna. Susan și Milly a început să se rotească asemenea unor patinatoare pe gheață, evitându-l la mustață pe Nick, care tocmai intrase în bucătărie. —Heeeei! a râs el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
vorbesc cu Fiona între patru ochi. — Sigur. Jake, care, în mod normal, era adeptul răspunsului adolescentin „într-un minut“, pe care-l folosea în orice situație, a sărit în picioare fără nici o ezitare. —Hai, puiuț! Hai să mergem! Băiatul a săltat-o pe Jessica pe-un șold și-a ieșit din bucătărie. —Bună. David a zâmbit spăsit, dar Fiona nu s-a clintit de lângă ușă. —Bună. Femeia nu i-a răspuns la zâmbet, nevrând să pară prea dispusă la reconciliere înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
crusta arsă de soare și dispăru de îndată. Prin gaura făcută țâșni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în față, pe buza salinei, își întinse cu grijă capul și căută locurile pe unde se putea filtra umezeala. La urmă, petrecu mai bine de un ceas studiind cu atenție malul, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cărei capăt soldatul legase o batistă murdară, își scoase pistolul și începu să coboare cu grijă panta periculoasă. Dacă mi se întâmplă ceva, preiei comanda, preciză. Malik nu trebuie s-o preia sub nici o formă. E clar? N-aveți grijă. Săltând din piatră-n piatră, alunecând și cât pe ce să se prăbușească în gol, locotenentul ajunse jos, studie cu neîncredere crusta de sare subțire și, conștient că oamenii săi îl observă, își luă inima-n dinți și porni cu pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
autobuz mare, care mergea pe niște șine de oțel, evitând drumurile pline de praf. Dar când auzi fluierul și locomotiva se puse în mișcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufnituri, fiare ce se ciocneau între ele și țipetele mecanicului, îi săltă inima din piept și trebui să se țină cu forță de banchetă ca să nu se arunce în cap pe peron. Iar la coborâșuri, cu aproape o sută de kilometri pe oră, cu aerul și fumul ce pătrundeau în voie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și ai fi zis că vrea s-o ia din nou pe Mirela la dans și s-o strângă de buci. Velicu habar n-avea de el. Cu Mirela avea ce avea. Ea era capul răutăților. Cățeaua, vezi, până nu saltă coada, câinele nu se urcă pe ea, și fir-ai a dracului de cățea nenorocită care mi-ai mâncat viața și mi-ai mâncat banii, de curvă ordinară care nu se mai satură, și i-a dat două smetii peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
un duh, o prezență nevăzută care te urmează pas cu pas și te conduce, o parte din tine, cel lipit de pământ, de iarbă, de tăvălitura asta de paie... Cineva se foia lângă el. Un duh și un abur, da, săltă puțin capul și văzu mâinile și picioarele aschilambice, descărnate, ieșind din vesta și pantalonii scurți din pânză de camuflaj, animate de un tremur ușor, dar lesne de sesizat, care se simțea și-n glasul ce-i vorbea probabil de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și printre mașinile hurducăind prin gropile cu apă puturoasă - Dacii concurând cu Mercedesuri fumurii și jeep-uri - sicriele de lux ale țigăniei săltând prin zarva de muzici încrucișate, revărsate din boxe agățate în balcoane. Toată lumea să audă și să vadă ce ai și ce-ți place. A avea mai cu seamă pentru a arăta - fala manelelor, a sârbelor și a hip-hopului dezlănțuit, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-i plăcea deloc. Problema era, Însă, că eu nu știam de ce anume avea nevoie. În cele din urmă, o remarcă făcută Întâmplător a fost cea mi-a dat ideea de a atașa de ea un lanț și de a o sălta peste una dintre grinzile din tavan. Nici n-am terminat bine, că s-a și Înveselit; desigur, Chestia știuse tot timpul că, de fapt, ea era o instalație mobilă și așteptase cu sufletul la gură să-mi dau și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
parte, adevărul acuzațiilor ei. Îndreptă amenințător un deget scurt și gros Înspre Lesley. — N-o să uit asta, ai Înțeles? O să vezi tu! Întorcându-se pe călcâie, ieși cu pași apăsați din sală. N-am mai pierdut nici eu timpul și, săltându-mi rucsacul pe umăr, i-am zis lui Rachel: Ne vedem la 11, OK? Apoi i-am făcut cu mâna lui Lou și dusă am fost Într-o clipită. 13 Cu umerii strânși din cauza mâniei, Naomi călca apăsat, Îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
putea da numărul lui dacă vrei. — Excelent, se entuziasmă Pegg. Mi-am terminat berea și-am zis: — Plătesc eu pentru rândul ăsta. — Nu, aduc eu băutura, se oferi Pegg, luând halbele goale. Tot ca până acum? Se Îndepărtă În pas săltat În direcția barului, iar Tom mă felicită. — Ai dat lovitura cu tipul ăsta, spuse el. Nu l-am auzit niciodată rostind atâtea cuvinte dintr-o dată și Încă În mod coerent. De obicei, bate câmpii. Cât a lipsit Pegg, am mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
tăcea gura. Aproape că i-am plătit-o cu aceeași monedă. Pegg se uită o clipă la chipul meu fără expresie. — Nu știi la ce mă refer, nu? A dat cuiva În cap cu o pancartă. De asta a fost săltat. La mine a fost ca de obicei, pricepi? Am Înjurat polițiștii. Dar, la demonstrația asta, erau și unii din Clubul muncitorilor marxiști, iar Jeff și cu un tip dintre ei au Început să se facă albie de porci din dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
În cele din urmă, iftar-ul se termină, e deja noapte. Malik Șah se ridică dintr-o mișcare, e grăbit să ajungă la Chinezoaica sa ca să-i povestească despre strâmbăturile vizirului. Nizam, În rândul lui, se reazemă În coate, apoi se saltă anevoie pentru a se ridica În picioare. Corturile haremului său nu se află departe, bătrâna verișoară Îi va fi pregătit un decoct de semințe parfumate de leac ca să se ușureze. N-are de făcut decât o sută de pași. Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]