2,895 matches
-
băgați În sperieți pe doamna soprană care a ieșit la pensie, scrieți pe o ușă cu creta: Ura! Fioroasa Godzila!, și-l opriți Între etaje, la Opărică, pe factorul poștal. Știți voi o șmecherie cu butonul de la lift. Cu timpul, sătul de asemenea fapte barbare și de instructivul joc de-a hoții și vardiștii, te duci cu prietenul tău Portocală să mâncați dude din curtea bisericii Mătăsari. În acest timp, procesul bandei de sabotori și diversioniști de la Canalul Dunăre-Marea Neagră continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zică ție ardelean tâmpit că i-ai arătat un copac singuratic și i-ai spus că parcă e din Claude Lorrain, deși se ascunde În asta un soi de logică a busolei, nord și sud. Greu de contrazis o busolă. Sătul de atâta piper mâncat În această zi de toamnă, campionul de sumo, Buliul din Gotoka, Costel și cu tine vă așezați la o masă a restaurantului hotelului Continental din Cluj și, sfârtecându-vă mizerele salarii, comandați trei mușchiuleți de vacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atentă a Italiei, care nu pierdea nici o mișcare a poftei mele de mâncare, o însoțea cu ochii, cu mici mișcări ale umerilor și brațelor. Părea să mănânce la rândul ei, gustând cu mine fiecare înghițitură. — Mai vrei? — Da. Să fii sătul era o senzație de bine pe care o uitasem. Îmbucătură după îmbucătură, simțeam că mâncarea aceea îmi face bine. M-am întins să iau sticla de bere rămasă departe de mine, a mișcat și ea brațul, poate să mă ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
străini. Coborî cu întârziere. Se îndreptă în grabă spre o masă din fundul sălii, lângă ușa de sticlă care dădea spre altă sală. Comesenii mei miroseau a vin și a invidie profesională. Manlio sosise doar în dimineața aceea și era sătul deja. Îl făcea harcea-parcea pe un cercetător american, un guru al farmacologiei alternative. Disprețuia inspirând fumul țigării. Bricheta de aur se afla lângă șervețel. Eu mă gândeam la ce comandase Italia, mi-ar fi plăcut să o servesc cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Eu eram o nereușită copie pierdută, un domn trist cu un chip de pasăre răpitoare. În ziua de Crăciun nu am rămas în casa socrilor mei pentru tombolă, la care, de la o anumită oră, se adăugau noi oaspeți, cu fețele sătule și somnoroase. I-am dat vecinului meu cartelele pe care le aveam în față și am ieșit să iau o gură de aer. Străzile, după toate zilele acelea de aglomerație, erau goale, vitrinele magazinelor cu gratiile trase. Era o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ea răspunsese apropiind paharul de al meu fără să-l ridice, un clinchet jos pe fața de masă. Prea jos, ca luna de pe cer. Puteam s-o vedem prin fereastra cu ramă metalică. Stătea acolo cu fața aceea benignă și sătulă, iar atmosfera din jurul sferei ei apărea diafană în întuneric: părea curioasă să ne vadă. Eu eram puțin amețit, băusem unul după altul cel puțin trei pahare pline cu vin. În localul acela mirosind a mâncare reîncălzită și a băuturi proaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Urăsc muzica. Biata de ea simțea în chip obscur, fără a-și da seama limpede, că muzica este o pregătire eternă, pregătire pentru o apariție care nu se produce niciodată, veșnică inițiere care nu duce nimic la bun sfârșit. Era sătulă de muzică. — O să-mi caut de lucru, Eugenia, o să-mi caut. — O spui mereu și mereu suntem în aceeași situație. — Crezi oare... — Cred că de fapt nu ești decât un pierde-vară și va trebui să caut eu de lucru pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
singur la sanatoriul acela? — Nu, n-a fost asta... A fost ceva mai rău. A urmat o tăcere. Víctor privea în pământ. — Bine, bine, nu-mi spune nimic; nu vreau să-ți violez secretele. — Lasă, fie, am să-ți spun. Sătul și iritat de certurile alea intestine cu biata mea nevastă, am ajuns să-mi închipui că povestea depindea nu de intensitate sau de ce-o mai fi fost, ci de număr, mă-nțelegi? — Da, cred că te-nțeleg... Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
materiale, de onoruri, rutina hranei, banilor și-mpreunării a oamenilor prosperi, sufletul care se Îneacă sub cutele de grăsime, ritualurile poziției sociale, la asta se referea poetul când spunea În Psalmi: „Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea“. Asta e inima sătulă, care nu are treabă cu moartea și a cărei unică grijă e aceea de-a rămâne sătulă. Asta e cauza nenorocirii Annettei și a lui Yeri. Spiritul oprimat e cel care ciocănește În van, an după an, În tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de grăsime, ritualurile poziției sociale, la asta se referea poetul când spunea În Psalmi: „Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea“. Asta e inima sătulă, care nu are treabă cu moartea și a cărei unică grijă e aceea de-a rămâne sătulă. Asta e cauza nenorocirii Annettei și a lui Yeri. Spiritul oprimat e cel care ciocănește În van, an după an, În tot felul de obiecte, implorând ușa să se deschidă din nou. El e cel care șuieră ironic printre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
atât de amuzant? Prin fumul de țigară, probabil că nările ei adulmecaseră o urmă de parfum. Fără să mai aștepte răspunsul lui, adăugă: — Și doamna În roșu de care m-am ciocnit pe scări mergea și zâmbea ca o pisică sătulă. Ai avut din Întâmplare o vizitatoare? Fima era pe punctul să nege. De când avea el vizitatoare? Doar erau opt apartamente În blocul ăsta. Dar ceva Îl opri s-o mintă pe femeia asta stafidită, plină de amărăciune, care Îi amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a încuviințat. —Și atunci de ce a trebuit să cheme Lisa o mașină? Cu siguranță, la o recepție oficială, trebuie să fi avut un aranjament cu vreo firmă locală de taxiuri? Ai putea crede asta, nu-i așa? M-am gândit sătulă. —A fost ideea Lisei. Când am sunat să văd cum se simte Alfie, a răspuns ea la telefon și, când a auzit ce voce suferindă am, a insistat să cheme ea o mașină de la ea de la firmă. Mă simțeam prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
colțul divanului, unde se trezea buimăcită, cu bulbul dinăuntrul ei agățat în craca scurtă și împietrită de sângele înspumat al trupului meu dogoritor. Nu pot să uit ochii ei frumoși de vită înjunghiată, cu care mă urmărea neliniștită, când apoi, sătul de carnea ei, treceam să mă culc în patul meu din camera vecină. Marcu ne-a poftit într-o Duminică „la local” să ne cinstească. Laura a primit nemulțumită și numai ca să nu-l supere. Ne-am așezat la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
singuratic: „Ce mai aștept? nimic! pe căile-mi apuse, E o femeie ce sărută oricând vrea. Parisul sărutărilor nicicând n-avuse Mai tristă dragoste și mai bolnavă ca a mea...” Iată-l renunțând de bună voie la carnea iubitei. E sătul de minciuna ei și cântă pe Leda întruchipată în statuie de aur: Nu-ți vei mai face jocul, perfidă, Ci vei surâde în aur, candidă, De pat, aproape-mi. Ochi, pietre verzi cu sclipirile pale, Sâni, trandafiri cizelați din opale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
facă un adăpost de scânduri, între doi copaci. Își trecu prin ferestruică țeava puștii, așteptând apropierea lupilor înfășurat în blănuri. O vulpe se strecurase sub pântecul umflat al hoitului. Maiorul o așteptă să iasă, cu degetul pe trăgaci, până când, vulpea sătulă dar și destul de șireată, ca să simtă pericolul, o zbughi în zigzaguri, vânturând cu coada zăpada din urma ei, așa că nu se mai putea zări altceva decât un vârtej de pulbere albă și deasă. Vulpea dispăru apoi, nevătămată, în adâncul pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în nisip, ne prăjeam la soare, dar ne-am fi dorit din cale afară să fi fost și noi prezenți în fiordul cucerit prin luptă, „sus de tot, în nord“. Acolo ne-ar fi plăcut să ne acoperim de glorie, sătui de mirosul de cremă Nivea al vacanței. În decursul neîntreruptului proces de venerare a eroilor, era vorba despre marina noastră militară și despre înfrângerea englezilor, apoi din nou despre noi, dintre care câțiva, printre aceștia și eu, speram ca, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o stâncă de credință a început să slăbească. Iar faptul că în capul meu se oprise orice boare de vânt nu va fi permis nici unui gând să-și ia zborul. Doar nesimțirea se lăbărța în el. Mulțumit de mine și sătul, așa sunt. Un autoportret din aceste zile m-ar reda bine hrănit. Dar mai târziu, mult mai târziu, atunci când pentru nuvela Șoarecele și pisica, schițam un personaj abrupt și ciudat, eroul lipsit de tată Joachim Mahlke, paracliser, licean, scafandru emerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Lago Maggiore - nu i-am mărturisit lui Erich Maria Remarque că, în ciuda lecturii cărții sale care enumeră suficiente feluri de a muri obișnuite pe timp de război, elevul de cincisprezece ani se oferise voluntar la submarine sau la tancuri. Emigrantul sătul până peste cap de succesul peste care trecuseră atâția ani vorbea oricum doar cu aversiune despre celebrul roman care eclipsase orice altă carte pe care a mai scris-o după aceea. Și pe urmă ordinul de încorporare pe masa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de cireșe; lucru de care avea să-mi pară rău. După ce am așteptat o oră sau două să se întrunească tribunalul de front - despre al cărui verdict de care ne temeam nu am scos însă nici un cuvânt, mai degrabă moțăiam sătui sau, în orice caz, nu reușesc să-mi amintesc de ora asta ca de un interval de timp stăpânit de spaimă - caporalul a încercat ușa pivniței. Era descuiată. Nu era nici o cheie pe dinafară. Nimeni nu ne păzea. Să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lanț“. Breșele sunt întotdeauna ușor de mirosit. Linia frontului nu mai e decât rareori de recunoscut. Printre mii de oameni aruncați în toate direcțiile, ei sunt doi inși izolați cărora le lipsesc hârtiile salvatoare. Care din pâlcuri o fi destul de sătul de lupte încât să-i preia și pe ei? Abia pe șoseaua de la Senftenberg spre Spremberg, blocată de căruțe cu cai pline de refugiați, perechea îmbrăcată, ce-i drept, în același gri de campanie, dar atât de inegală, poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poate fi rememorată senzația de rosătură pe care se spune că o produce foamea persistentă? Să fie oare golul din stomac un spațiu ce poate fi umplut retroactiv? Oare nu ar fi mai important să vorbesc acum în fața unui public sătul despre jalea de astăzi din imensele lagăre africane sau, ca în romanul meu Calcanul, să relatez în general despre foame, „așa cum a fost ea răspândită în scris“ și nu voia să mai plece, așadar să istorisesc la nesfârșit povești despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tocat și pot fi - asemenea sângelui la tăierea porcului - transformate în cârnați - „Dar, rog frumos, cu măghiran“ - și că afumarea slăninii și a șuncii era o mare artă. După aceea, când credeam cu toții, inclusiv eu, că suntem destul de vrednici și sătui datorită bogăției de cuvinte, el spunea în încheiere: „Ei, domniile voastre, gata este cu porcul. Dar poimâine, deja ne bucurăm un piculeț de pe acum, nu mai vorbesc de râmător. O să învățăm toate soiurile de orătănii cu pene. Țineți minte de pe acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spre sfârșitul verii, cura de slăbire prescrisă de politicianul american Morgenthau a fost întreruptă. Am ajuns la peste o mie de calorii. Din rația zilnică făcea parte chiar și o optime de cârnat. Din momentul acela puteam fi considerați mai sătui decât toți aceia care, dincolo de sârma ghimpată, își purtau foamea pe piața neagră. De la coloanele de muncitori care îndepărtau, în Augsburg și München, mormanele de ruine, s-a auzit că acolo civilii stăteau la coadă ca să primească puținul acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu vedere din dormitor spre halda de steril ce depășea totul în înălțime, mai mult a rezultat decât s-a petrecut cu adevărat. În subteran, însă, minerii își prelungeau cearta din timpul penelor de curent, o ceartă în care eu, sătul de repetiții, nu voiam să mă amestec. Apartenența mea de odinioară la tinerii naziști părea consumată temeinic. Cu acest trecut care se tot lungea, certăreț, nu voiam să am nimic de a face. Nici una dintre ideile alea stătute nu reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
penisul meu oricum independent de mine și pe deasupra ușor irascibil devenea semirigid sau chiar tare de-a binelea. Abia despovărat la schimbarea tramvaiului, îmi făcea pantalonii să se întindă. Nici măcar printr-o evadare intensă, în gând nu se lăsa adormit. Sătul de supa matinală de griș cu lapte, simțeam cum începea să roadă acum, violent, cealaltă foame. Și asta zi de zi. Tot mereu eram jenat și stăpânit de teamă că chestia aia țeapănă ar putea fi observată, simțită ca necuviincios-stânjenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]