2,488 matches
-
și urșilor. Apoi, pe lîngă rulotele circului, pe șine, răsunau strigătele ascuțite și Înjurăturile oamenilor circului, se zărea În Întuneric dansul fantastic al lanternelor, se auzea trosnetul greoi și neașteptat al lăzilor și cărucioarelor grele, tîrÎte pe podele și pe sănii și apoi pe platforme pentru a fi date jos. Și pretutindeni, În taina emoționantă a nopții și a zorilor ce se iveau, se desfășura bătălia grăbită, Încîlcită și totuși organizată a muncii. Caii vînjoși, de culoarea fierului, Înhămați cîte patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
în memoria privitorului stilul neobrâncovenesc de pe fațadele clădirilor interbelice ale burghezo-moșierilor, reprimat sub năvala unui internaționalism biruitor din Kamceatka până la Odra cu care mă solidarizam citind povestea exploratorilor prin marea Bahrens. Pe copertă erau aceleași linii alb-negru care dădeau viață săniilor sovietice și câinilor-lup sovietici. Ceva ecumenism, ceva lingvistică și (ceva) parfum de rachiu Ceea ce urmează este un fel de telenovelă cu subiect ecumenic întâmplată într-unul din satele din sud-vestul țării noastre, aproape de capitala revoluției române din 1989. Timpul în
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Crucea de Piatră avea pentru el tarife reduse, numai să vrea. Cunoscuse locul și ca polițist, și ca bărbat. Până să-l apuce de urechi pe dracul de copil, acesta o și luase la picior, traversând sinucigaș printre trăsuri și sănii, spre Sărindar, ocărât mai întâi de câțiva vizitii ce urcau, în șir, spre Capșa, apoi de cei de pe partea opusă, aflați în drum către Dâmbovița, și care traseră unul după altul de hamuri ca să nu se ciocnească între ei. Se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
un cal care dăduse drumul unui jet teribil de puternic de urină, ca o coloană. În jurul coloanei se încolăceau aburi. Părea că nu se mai oprește, iar jos, în zăpadă, se făcuse o adâncitură rotundă. Calul era înhămat la o sanie încărcată cu bucăți mari de gheață și câțiva butuci. Totul era liniștit, încremenit chiar, albul din jur, soarele, o tăcere cum n-am mai auzit, fiindcă și tăcerile se aud. Animalul și-a cufundat botul într-un sac agățat de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
că te-au lăsat să-ngheți aci, beat, îmbrăcat ca o sberietoare, și-n cabu’ gol. Când nu înțelegi nimic, nu-ți rămâne decât să taci. Vorbea el, dar parcă avea tot timpul gura plină. Bărbatul a aruncat toporișca în sanie, lângă un târnăcop și-o lopată, a dezlegat sacul de pe grumazul calului și mi-a întins o mână roșie și aspră. Îi lipsea jumătate din degetul arătător, care se încheia cu un moț, ca o pungă strânsă la gură. Suie
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
te ții? Am tăiat niște bușteni, am luat și gheață, din drum, de la lac, da’ tre’ să ascut târnăcobu’. M-au trecut sudorile. Când vorbea, îi ieșeau aburi din gură. A apucat hățurile, iar calul și-a mișcat vioi fundul. Sania s a întors pe urmele ei, ca pe niște șine. Pădurea a rămas în urmă, iar nesfârșirea albă a câmpului însorit s a deschis înainte. Sclipea toată de picături, ca marea. N-am apucat, așadar, să plec din țară nici
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în locul lu’ domnu’ Lahovary, a spus Petre, care era vorbăreț, am citit ieri în Universu’. Oricine vine, n-o să schimbe nimica din bolitica foii. Ce-i drebt, ei zic, cum zic toți, că sunt străini de bolitică! Strada avansa odată cu sania noastră, ciudat de repede. Am ajuns la intersecția pe care o vedeam parcă pentru prima oară, am străbătut-o cu dificultate, fiindcă pe bulevard treceau sănii și trăsuri care nu erau dispuse să aștepte, apoi am cotit la dreapta și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
drebt, ei zic, cum zic toți, că sunt străini de bolitică! Strada avansa odată cu sania noastră, ciudat de repede. Am ajuns la intersecția pe care o vedeam parcă pentru prima oară, am străbătut-o cu dificultate, fiindcă pe bulevard treceau sănii și trăsuri care nu erau dispuse să aștepte, apoi am cotit la dreapta și am oprit imediat. Ne-a cuprins umbra unui zid. Mi-am amintit de tânărul leșinat și m-am întrebat dacă n-a murit între timp. M-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
el mai multe despre noul lui prieten, Dan Crețu, așa că fugi de jur-împrejurul gheții, ca să-l întâlnească. Până să ajungă la el, Petre o luase la picior. Îl urmări, fiindcă tot n-avea ceva mai bun de făcut. Petre își luă sania, iar Nicu se așeză comod pe scândura din spate, sprijinindu-se cu spinarea de marginea ei. Era un loc știut de toți băieții. Unii își legau acolo săniuțele și se lăsau trași. Sania lui Petre opri în Grădina Filaret. Vizitiul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai bun de făcut. Petre își luă sania, iar Nicu se așeză comod pe scândura din spate, sprijinindu-se cu spinarea de marginea ei. Era un loc știut de toți băieții. Unii își legau acolo săniuțele și se lăsau trași. Sania lui Petre opri în Grădina Filaret. Vizitiul coborî de pe capră și porni spre pomii care, în dreapta aleii principale, formau o adevărată pădurice. În preajma intrării erau câțiva oameni, cu copii, ieșiți la plimbare, însă restul grădinii era pustiu. Petre se pierdu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și din traistă merinde. 350Tot cânele iese din iarnă, dar numai pielea lui știe cum. 351Din pumni străini nu te saturi când bei apă. 352Acul este mic dar scumpe haine coase. 353Vinde via și cumpără stafide. 354Vinde moșia și cumpără sanie. 355Vremea vinde paiele și nevoia le cumpără. 356Haina asta străină a ta este? 357An n-am câștigat, estimp am păgubit, la anul trag nădejde. 358Negustoria lui Nastratin Hogea. 359A îmblat cât a îmblat, dar acum i s-a-nfundat (se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
edificat: ― Clarisim! În bucătărie mirosea a chiftele și a praf pentru gândaci. Ionescu dădu preșul la o parte și ridică chepengul. Coborî primul scara. Se opri pe ultima treaptă aruncând o privire circulară prin pivniță. De zid stăteau rezemate o sanie cu spătarul rupt și un trepied pentru pomul de Crăciun. În spatele unei lăzi răsturnate se zărea un sac verde. Îl pipăi răsuflând ușurat: ― Astea sânt ― Ce? ― Măștile de gaze. Se răsuci apoi pe călcâie și bătu ușor peretele: Aici dăm
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lați. Se întoarse spre inginer. ― Știi ceva? Acolo, sus, dacă voiam puteam să vă omor pe toți. Sânt un trăgător foarte bun. ― Am observat. Mă întrebam chiar unde te-ai antrenat. ― La club. Îmi place tirul. Ionescu se uită la sanie. În copilărie avusese una la fel. Purta un paltonaș alb de iepure, cu o căciuliță roșie și peste picioare un pled gros. Îl trăgea maică-sa, o femeie înaltă, zveltă, îmbrăcată mereu în culori închise pentru a-și accentua suplețea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
desprinzi de la pămînt, să te înalți, ce certitudine a plutirii... iar cu vaporul, imensitatea apei și a valurilor care clipocesc pretutindeni în jur, legănarea ușor de trecut cu vederea în fața întinderii nesfîrșite de apă... sau viteza acaparatoare a schiurilor, a săniei, incomparabila adrenalină depășită doar de saltul cu parașuta... întotdeauna mi-am dorit să zbor cu deltaplanul, mai ales după ce am avut experiența de a fi dus de parașută și a ateriza după ce spațiul dintre cer și pămînt și-a desfășurat
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
înapoi după galoșii. Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de a fi pe marginea prăpastiei. ă Orașul nu va mai arăta la fel pentru mine, spuse el, în timp ce treceau peste Fontanka înghețată printre două rânduri de mesteceni puși acolo pentru a marca drumul. Dincolo de copaci, niște bărbați încărcau o sanie cu blocuri de gheață tăiată din râu. Porfiri Petrovici nu răspunse. ă Sunteți polițist? întrebă Virginski. ă Sunt investigator. Magistrat investigator. ă și el este cu adevărat mort? ă Așa cred. În timp ce drojki încetini, el surprinse cu privirea bustul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să vadă motivul iritării acestuia. Privirea lui Salitov era fixată asupra unui derdeluș din lemn construit pentru sănii pe râul înghețat. Era duminică dimineața și căutătorii de senzații urcau câte patru scările spre culmea derdelușului, iar, în timp ce coborau pe partea cealaltă, strigătele lor atârnau în aerul gol. Majoritatea erau băieți și tineri, însă erau și niște fete acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
după el. Capitolul douăzeci și doi Cel mai sfânt om din Rusia Cum se crăpa de ziuă, opt sute de veresete la sud de St Petersburg, în orașul Kaluga, un tânăr adjunct de magistrat investigator se ridică de la locul său din sanie. Ievgheni Nicolaevici Ulitin se așeză lângă cârmaci și își aruncă neglijent o blană de oaie peste picioare. Purta deja două haine de blană, măsuși groase și o ushanka grea. Ochii săi albaștri era obosiți din lipsă de somn, iar fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
unei vijelii furioase, Ulitin nu mai părea atât de sigur. Sau mai degrabă își dorea să nu fi fost atât de sigur. Închise ochii. Era ca și cum nu ar fi vrut să se surprindă în situația de a aplela la rugăciune. Sania se zgudui, iar Ulitin, care nu se simțise atât de singur în viața sa, era de-a dreptul fericit să îl vadă pe Nikita cocoțându-se pe capră lângă el. ă Stavorgin's Copse. Dacă o ținem tot în dreapta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Doar nu aveți de gând să mergem acum? ă Nu avem timp de pierdut, strigă Ulitin, ridicându-se în picioare. Nikita dădu din cap cu regret. ă Nu, nu, nu, măria ta. Se va întuneca înainte de a reuși să scot sania afară. Mai bine ar fi să așteptăm până mâine. Vedem cum stau lucrurile de dimineață. Amintindu-și cum se simți când Nikita se întorsese la sanie în mijlocul furtunii, Ulitin nu mai insistă. Se utiă apoi la telegramă și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Nu, nu, nu, măria ta. Se va întuneca înainte de a reuși să scot sania afară. Mai bine ar fi să așteptăm până mâine. Vedem cum stau lucrurile de dimineață. Amintindu-și cum se simți când Nikita se întorsese la sanie în mijlocul furtunii, Ulitin nu mai insistă. Se utiă apoi la telegramă și i se făcu milă de sine. Clipi des pentru a nu izbugni în plâns. § Se apropiau de mănăstire pe râul înghețat Zhidra. Ulitin zărea crucile din aer brăzdând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
albastre, culoare care de la distanță nu putea fi diferențiată de cea a cerului. De la poarta de pe râu până la mănăstire ducea o potecă abruptă peste muntele împădurit. Ulitin auzise că unii plegrini o străbăteau în genunchi. Îl lăsă pe Nikita cu sania la poartă și se porni pe jos înspre biserică însoțit de un călugăr ce lăsa impresia că îl așteptase. Așa sunt ei, se gândi Ulitin. Le place să învăluiască totul în mister. Tânărul călugăr era agitat și vorbăreț și părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
săruta, în schimb însă îi șopti ceva la ureche, apoi se retrase. Ulitin aproape crezu că îi trase cu ochiul. Aproape de omul pe moarte, Ulitin își aminti cum se simțise cu o zi înainte când Nikita îl lăsase singur în sanie, când certitudinile sale raționaliste fuseseră spulberate de viscol. Ochii bătrânului, plini de umilință infinită, se întoarsera cu greutate înspre Ulitin. ă Ce dorești să mă întrebi? Vocea părea că vine de departe, iar buzele călugărului abia se mișcau, încât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
piața aglomerată, rondul acela de tarabe din jurul insulei ovale, Își amintea acadelele Învelite În plastic transparent atârnate de acoperișurile de tablă ale camioanelor cu dulciuri, Își amintea ciorapii roșii umflați de cărbuni dulci, Moș Crăciunii care se lăsau fotografiați lângă săniile lor de carton, steagurile Italiei care fâlfâiau pe cărucioarele ambulante și În centrul acelui vacarm, aproape de fântâna arteziană, caruselul cu căluții mecanici care se rotea Încet În timp ce În difuzoare bubuia Lambada. Dar acum, Într-o seară obișnuită, aici erau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
zile întregi, mai ales pe timp de iarnă, când nu venea nimeni, nici măcar vreun călugăr. Și mai cumplit era noaptea, când veghea peste lumea nemișcată, ca în noaptea cea albă și încremenită de ger. Aproape de miezul nopții a apărut o sanie trasă de doi bărbați: Iscru, mai greoi acum și copleșit de viață, și Petru, unul dintre băieții lui Ioniță, Bubosu. Erau obosiți, înfrigurați și flămânzi. Plecaseră de cu seară cu trupul lui Vlad, descăpățânat și cu brațul drept ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]