2,314 matches
-
mai continuă să aibă încredere în ele. În schimb un fel de poezie lirică are să existe totdeauna, însă caracterul ei nu are să mai fie același pe care-l cunoaștem acum: Strigăturile în special vor dăinui „deoarece tendința românului e către satiră”. Ridicându-se împotriva atmosferei arhaizante care caracteriza culegerile și studiile de folclor și promovând în schimb ideea cercetării complexe care să acorde importanța cuvenită creației contemporane, Densusianu deschidea perspective noi care au dat mai târziu rezultate excepționale întrucât făceau posibilă
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
cu tot ce aduc ele din depărtarea veacurilor ori din întâmplările de fiecare zi.” Ovid Densusianu apreciază mai mult doinele și strigăturile decât cântecele bătrânești, trăgând concluzia că poezia populară răsfrânge sufletul românesc mai mult cu aplecări spre lirism și satiră decât spre creațiuni epice " Această antologie, Flori alese ale poporului nostru, este structurată astfel: doinele și strigăturile sunt așezate la începutul lucrării, după care urmează cântece bătrânești . Să urmărim câteva fragmente care ne demonstrează că folclorul păstrează în stare nativă
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Densusianu -pe când, de exemplu cântecele lirice sau cele satirice vor putea să trăiască mai departe". „Ceea ce e sigur că vor trăi mai mult cred că sunt strigăturile, pentru că strigăturile au în ele mult spirit critic, sunt niște epigrame, niște satire improvizate ... ", argumentând că „tendința firească a românului e către satiră". Ovid Densusianu remarcă influența orașului asupra vieții culturale a mediilor sătești, în concluzie a literaturii culte asupra literaturii orale și de aici necesitatea logică a apariției cântecelor populare noi. Elevii
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
vor putea să trăiască mai departe". „Ceea ce e sigur că vor trăi mai mult cred că sunt strigăturile, pentru că strigăturile au în ele mult spirit critic, sunt niște epigrame, niște satire improvizate ... ", argumentând că „tendința firească a românului e către satiră". Ovid Densusianu remarcă influența orașului asupra vieții culturale a mediilor sătești, în concluzie a literaturii culte asupra literaturii orale și de aici necesitatea logică a apariției cântecelor populare noi. Elevii săi cu preocupări de monografie dialectală: T.Papahagi, M. Gregorian
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
, revistă care a apărut, săptămânal, la Arad între 1 februarie 1933 și 25 decembrie 1941, având subtitul „Revistă literară, reportaj, satiră, umor”. Director: Simion Miclea. Se cultivă anecdotele, comentariile politice hazlii. Colaborează cu epigrame R. Gorgan, Ion Topor, R. Ustic, Alex. Dimcescu, Gabriel Țepelea, Gh. Păun, iar I. Vodă, Maria N. Petrescu cu fabule umoristice. Se publică numeroase balade vesele, semnate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285872_a_287201]
-
umană a luptat împotriva suferințelor, a bolilor și invalidității, aspirând către fericire, sănătate și vigoare trupească, liniște și echilibru sufletesc interior. Aceste aspirații firești ale ființei umane sunt exprimate de Juvenal în cunoscutele sale cuvinte: „Mens sana in corpore sano” (Satira VIII). Fericirea pe care o dă sănătatea, starea de bine, opusă suferinței pe care o dă boala, starea de rău, este asociată cu „nostalgia originilor pierdute”, a Paradisului. Aceste origini se pierd într-un „trecut” fabulos al fericirii absolute. Nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de filosofie, literatură, lingvistică, artă, etnologie, morfologia culturii, teologie, drept, economie și științe exacte. în fine, trebuie menționate și publicațiile care nu pot fi încadrate în nici una dintre categoriile de mai sus. Este cazul Hronicului măscăriciului tăvălug. Publicație românească de satiră, redactor-șef Camil Ring, având un prim număr în ianuarie 1953. „Hronicul măscăriciului tăvălug nu apare ca să spună lucruri serioase în glumă. Când scriem «lucruri serioase» facem deja prima glumă. Căci, din nefericire, prea puține din câte se petrec în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Etudes Roumaines. Arts-Folklore-Histoire-Langues et Litterature-Philosophie-Sciences Juridiques et Sociales, Fundația Regală Universitară Carol I, Paris, 1957-1958, tome V-VI. Bulletin du Centre Roumain de Recherches, Romanian Research Center, Paris, 1951, I, nr. 1, mai 1951. Hronicul Măscăriciului tăvălug. Publicație românească de satiră, I, nr. 1, 1 ianuarie 1953, Paris, p. 2. Bulletin d’Informations pour les Roumains en exile, VII, nr. 170, 1 ianuarie 1954, p. 2. Ibidem, p. 11. Ibidem, nr. 185, 15 septembrie 1954, p. 13. Ibidem, nr. 190, 1
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mare libertate de improvizație și, prin aceasta, dă prilejul exercitării nestingherite a talentului fiecărui narator. Astfel s-a ajuns la unele forme de p. care au renunțat total la conținutul tradițional agrar, devenind cronici ale unor evenimente locale și actuale, satira fiind aici nelipsită. Mai rar, textul urat este o baladă, poate din necesitatea adaptării textului la situația celor cărora li se face urarea (Miorița urată la păstori) sau, în unele zone, datorită preferinței pentru literatura de haiducie (balade haiducești). O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288856_a_290185]
-
Opalia, în care se celebra cultul soției lui Saturn, Ops, simbol al abundenței și al fertilității, dar ipoteza că ar continua niște manifestări autohtone legate de solstițiul de iarnă pare mai verosimilă. Principala direcție de realizare artistică este aceea a satirei și umorului, care se obțin printr-o variată gamă de mijloace. Consemnând muncile agricole din epoci mai îndepărtate, unele variante conservă amănunte valoroase din punct de vedere documentar. Prin funcția lui originară, p. se înrudește cu descântecul (a fost atestată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288856_a_290185]
-
în ziua de Anul Nou după el urmează semănatul și obiceiul cununii la seceriș. Dintre toate formele colindei, p. se dovedește a fi cel mai rezistent, datorându-și vitalitatea conținutului său laic, marii adaptabilități la situații și funcției educative a satirei. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866; Teodor T. Burada, O călătorie în Dobrogea, Iași, 1880; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, partea II, București, 1900; Al. Vasiliu, Cântece, urături
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288856_a_290185]
-
cititorii. Din echipa colaboratorilor fac parte poeții Mihai Codreanu, Șt. Cruceanu, G. Botez-Gordon, A. Steuerman- Rodion, Adrian Millan, Eugen Herovanu și D. Karnabatt. Primul dintre ei este și cel mai activ, semnând, printre altele, Oda, poemul în proză Poeme barbare, satirele Masă de maus și Mi-ar fi rușine, poeziile Anul Nou și Adio, ambele intrate în volumul Diafane. A Steuerman-Rodion traduce versuri din Heine și Sully Proudhomme, Eugen Herovanu transpune din Goethe, Hugo și Baudelaire, iar Mihai Codreanu din Byron
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288488_a_289817]
-
GHIMPELE, publicație apărută la Brașov, săptămânal, între 11 august și 17 noiembrie 1919, apoi la Oradea, bilunar, între 10 noiembrie 1922 și 10 ianuarie 1924, având subtitlul „Revistă de umor și satiră. Suferințe și dureri, cronici vesele, cuvinte de duh, calambururi”. Se mai menționează că director e opinia publică, iar redactor responsabil, Moș Sfadă (G.M. Samarineanu), care în seria a doua a publicației preia direcția. Din 1922 subtitlul se modifică în „Pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287265_a_288594]
-
MOȘ TEACĂ, revistă umoristică și literară săptămânală, apărută la București, cu întreruperi, între 26 martie 1895 și 18 martie 1901. Inițiatorul acestui „jurnal țivil și cazon” a fost Anton Bacalbașa, iar modelul, în orientarea generală și în mijloacele satirei și ale umorului, este „Moftul român” al lui I.L. Caragiale. De altfel, George Ranetti, care, după moartea prematură a lui Anton Bacalbașa, continuase să redacteze M.T., va opri apariția publicației pentru a trece în redacția noii serii a „Moftului român
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288258_a_289587]
-
din București. Între 1947 și 1948 colaborează la emisiunea radiofonică „Ora școalei”. În 1949 este angajat redactor la Radio, unde va ocupa diverse funcții, ajungând redactor-șef adjunct în Redacția culturală. Va răspunde de emisiunile pentru copii, de cele de satiră și umor ori de emisiunile de teatru la microfon. Debutează ca realizator radiofonic în 1951, cu o adaptare după Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet. Inițiază în 1959 primul concurs radiofonic de cultură generală („Drumeții veseli”) și este autorul primului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289517_a_290846]
-
fel de paradoxală jubilație a constatării degringoladei și purulenței, detașare ce, în fond, maschează implicarea patetică, dată de generozitatea sufletească și de simțul moral. Fiindcă poetul este, în esență, un moralist care se exprimă cu precădere în tonurile tari ale satirei menippee. Cu obstinație și aplicație - demersul poetic pare a fi un nesfârșit maraton, cum sugerează și titlul unui volum - livrează, într-o enunțare neconvențională, productiv contrariantă, un mesaj de un umanism autentic, asumat prin aprofundarea lucidă a omenescului, până la sondarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
Furnica”, „Universul”, „Vremea”, „Bilete de papagal”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească”, „România literară” și la multe altele. Articolele sale, semnate uneori și G. B., Ghiță Toboșarul, R. Porter, sunt expresia unei atitudini morale și civice, un amestec de constatare și satiră, de seriozitate și glumă. Publicistul se arată mereu alarmat de perspectiva sumbră a civilizației, se simte agresat de politicianism. Stilul este cel al unui virtuoz. Aluzii subtile, avalanșe de calambururi, artificii verbale, care sugerează conotații de o insinuantă ambiguitate, îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
Prin darul de a prinde contraste și stabili raporturi morale, dar și prin observația amănuntului tipic, prin puterea de a-și însufleți tipurile, dramatizându-le, prin arta compoziției, dar, mai ales, printr-o desăvârșită obiectivitate care-i caracterizează și diferențiază satira, literatura d-lui Brăescu are nu numai caracterele talentului, ci și cele ale clasicității. E. LOVINESCU SCRIERI: Vine doamna și domnul gheneral, Iași, 1918; Maiorul Boțan, București, 1921; Cum sunt ei..., București, 1923; Doi vulpoi, București, 1923; Schițe umoristice, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285853_a_287182]
-
mai întâi în periodicul de la Iași. Este vorba de câteva poezii ale lui V. Alecsandri, Ghioaca lui Briar sau Noapte albă, de proza aceluiași, publicată sub titlul Din albumul unui bibliofil, apoi de nuvele ale lui I. Slavici și de satirele lui Iacob Negruzzi. Dar C. B. republică și versurile lui D. Bolintineanu (din „Albina Pindului”), C. Bolliac, N. Rucăreanu, precum și studiul lui G. Vârnav-Liteanu dedicat scrierilor teatrale ale lui Alecsandri. Materialul critic publicat este, fără îndoială, original. Se comentează Manualul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286593_a_287922]
-
rang ale vieții literare postbelice (Marin Preda, Nichita Stănescu, Nicolae Manolescu, Al. Ivasiuc, Augustin Buzura), până la scriitorii și criticii mai puțin importanți, dar la fel de vinovați, în opinia sa, pentru dezastrul moral al României postbelice. Proza lui G. devine astfel o satiră înverșunată, intens-acidă și nu de puține ori răutăcioasă, în care umorul negru și violența expresiei se împletesc cu talentul caricatural al autorului pentru a converti situațiile reale în „scene” și gesturile semnificative în „tablouri”. Scriitorul a debutat editorial în 1968
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Constantinopol stabiliți în România). Dimitrie Bolintineanu 7 și-a acordat lăuta după cea a lui Lamartine și a lui Hugo. Grigore Alexandrescu face, de asemenea, onoare poeziei patriotice valahe. Poemul său Umbra lui Mircea este clasic. A scris fabule și satire. Însă poeții se înmulțesc în Moldova: Săulescu, Pogor (a tradus Faust și Hendriada), Stamati (din Basarabia), Constantin Negruzzi, Petrino, naum, Sion, Donici (traducător al lui Pușkin), Nicoleanu, Zamfirescu, Crețianu, Depărățeanu, poet al naturii, Sihleanu și, deasupra lor, Alecsandri și Eminescu
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
afinitate de spirit. Oreste este un tânăr și bun poet. A tradus Hermann și Dorothea și Torquato Tasso. Panu a fost un elegiac și un sentimental. N. Petrașcu preamărește patria. Cincinat Pavelescu, născut în 1872, cultivă cu spirit epigrama și satira. Talentul său are un realism minuțios. Poezia sa este lejeră și plăcută; cântă eternul feminin. Ștefan Petică, mort de tânăr, a avut o senzualitate înaltă, dragoste pentru stranietate și un stil excelent. Ecaterina Pitiș, născută în 1884, are sentiment. V.
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Ea este totodată cum ar putea scăpa de asta? obiectul câtorva malițiozități: acestea sunt rare și anodine. Vechiul fabliau* gal nu are ce căuta în această țară, unde femeia a fost adorată cu deferență. Să căutăm totuși câteva nuanțe de satiră. Există o poveste care îmi place în mod deosebit prin finețea și observația ei profundă: doar la Marivaux am mai întâlnit o intuiție atât de pătrunzătoare despre inima femeilor. Numai că acest Marivaux român are un cal și o suliță
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
decât de motan, pe care-l răsfățase. Stan își reprimește soția și trăiește fericit cu ea, spunând câteodată: Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe pereți, că eu sunt Stan Pățitul!". Cea mai îndrăzneață satiră la adresa femeilor o găsesc într-un cântecel a cărui compoziție savantă nu indică o origine cu adevărat populară. ""Răvaș, puică, răvaș, dragă, Nu-ți pară lucru de șagă. Răvaș de la împăratul Că-ți vine-acasă bărbatul." "Arză-l focul de răvaș
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
săi de generație, „melanholia” fiind starea de „gr(e)ație” a versurilor sale, care merg pe tradiția cântecelor de lume și a romanțelor. În volumul de debut poetul trece printr-o serie de stări și atitudini - bufonerie, sarcasm, agitație furibundă, satiră, ironie blândă sau caustică etc. El nu se sfiește să se lupte și cu șabloanele, demontând clișeele „epocii de aur”: „vă ordon, predați polenul la/ centrul de colectare/ [...] avem de realizat un proiect mobilizator/ pe geniu de creator” (Împotriva lepidopterelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]