1,552 matches
-
umplut, m-am cocoțat pe grămada de lemne uscate. Mă simțeam ca Făt frumos călare pe calul lui cel năzdrăvan. Înserarea se apropia pe nesimțite, în scurt timp întunericul se lăsă peste noi ca o pătură albastră răcoroasă. Căruța încărcată scârțâia din toate încheieturile, drumul alb nu se mai vedea, ne apropiam de râu și de podul de lemn șubrezit, cu pilonii de susținere putreziți de apa tulbure, vijelioasă. Auzeam chițcăiturile popândăilor și ciripitul nocturn al păsărilor. Dar, deodată, a răsunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
glas scăzut. Îl sperii și pe copilul ăsta. Ești un ratat, un bețiv, asta ești! Taci din gură! striga unchiul. Sparg dulapul, distrug casa, dărâm tot! Gâfâind din răsputeri izbea mai tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn, scândurile scârțâiau sub loviturile lui năprasnice. Atunci am spus, îngrozit: Lasă-l, mătușă, nu-l mai agasa, poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea atâta forță? Aș fi vrut să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cutremur sau un vânt mai puternic să o dărâme. Nu se ocupa nimeni de ea, n-o repara, n-o văruia. Tencuiala se zdrobea, crăpăturile se lărgeau, ferestrele se strâmbau, geamurile plesneau, poarta de fier forjat se închidea mai greu, scârțâia. Fostul aviator venea, pleca, încuia și descuia ușa masivă de la intrare fără să se uite în jur. La început s-a uitat, dar când a văzut câte sunt de făcut a renunțat. Cu puterile scăzute și voința tocită de timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Vioricăi din Paris ăaureolat de vecinătatea aproape neverosimilă cu Nôtre-Dame și cu fosta casă a lui François Mitterand), mi s-a părut o reședință vastă, glamour, rafinată, în care chiar și micile imperfecțiuni - dispunerea camerelor în vagon, scările înguste care scârțâie până la etajul 4, bucătăria mică - mi se păreau pline de șarm autentic, întocmai ca rezidenta locului. Astăzi, pot urca până la etajul 4 pe scări sau cu liftul, bucătăria e loc de masă și de amintire depănată în egală măsură, iar
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
da spre curte, cu portativul înaintea nasului, cu ceasul deșteptător uriaș pe pervazul ferestrei, ca să-l am în ochi și nu cumva să robesc cu un minut peste timpul fixat, cu lacrimile curgându-mi pe obraji de ciudă și disperare, scârțâiam de mama focului arcușul pe corzi: parcă aș fi mâncat sacâzul complementar acestei îndeletniciri odioase. Doi ani de zbateri jalnice, până când, în al treilea, avea să mă mântuie, scoțându mă din robie, un Moise în carne și oase. La operă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cu plasă, înlăturat doar peste câțiva ani și menținut probabil din spirit de economie, era despărțită printr-o ușă de sticlă înaltă, cu două aripi prevăzute cu perdeluțe brodate ca să astupe vederea, prin care auzeam totuși zgomotele suspecte, noaptea, când scârțâiau stăruitor și ritmic paturile. Cele mai plăcute paturi din câte am avut prilejul să cunosc, lungi și late, cu somiere elastice, dar și solide, să sari pe ele până în tavan, cu saltele îmbietoare, cu perne uriașe, cu plăpumi strălucitoare de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la care s-a tremusat (dacă e constructivist) ori bețivana sîrbă la care a chiuit (dacă e rural și folcloric). Optimismul de redacție și cafenea, robustețea profesională trîndăvesc tot mai late în pajiștele unei preafrumoase limbi. Iar drumurile de țară scîrțîie de coviltirele prozei tradiționaliste, oloage și infantile ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămîn expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
să nu piardă ceva din ceea ce au cîștigat în urmă cu 84 de ani de la Cezar, trimițînd în anul 39 o delegație formată din 5 persoane în frunte cu Filon spre cetatea dușmanului de moarte pentru a unge încheieturile care scîrțîiau asurzitor. Au reușit iarăși să-i lase pe greci cu ochii în soare pentru că au cumpărat bunăvoința unor senatori romani ce se bucurau de influență pe lîngă împăratul Caligula dar nu reușesc să-l înduplece pe imperator să le înghită
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
în peisajul țării noastre. „și-n adânca, fioroasa tăcere a cuprinsului ne uităm la munții îmbrăcați în codru, la soare, la cerul albastru, ca și cum am căuta un semn, o prevestire de sus a soartei care ne așteaptă. Alunecăm din ce în ce mai repede. Scârțâie vâslele-n juguri. Un grind înalt, țuguiat stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri vinete, ascuțite. Tot mai aproape, tot mai puternic saude într-acolo mugetul apei'' - Toancele. Descrierea lui Vlahuță rămâne un document al trecutului, pe când
Tradițional şi modern în predarea noțiunilor geografice la ciclul primar în viziunea Reformei învățământului românesc by GABRIELA VÂLCU () [Corola-publishinghouse/Science/91688_a_93224]
-
diplomatice la cele doctrinare. Iarna e timpul scadențelor. Nu mai poți spăla cu Perrier puntea navei „România”, aflată în derivă, așa cum ai cerut bucureștenilor să spele trotuarele cu apă potabilă. A venit iarna, anotimpul în care mecanismul struțo-cămilelor politice românești scârțâie sub pielea artificială în care a fost împins cu anasâna. O tibie pedistă se înțelege greu cu un peroneu liberal. Un șold pesedist face cu greu pârghie cu un coccis purist. O rotulă udemeristă riscă să crape sub povara unui
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
aud trei bătăi ușoare în ușă. Tânăra "tresare îngrozită", dar nu răspunde. Însă bătăile se repetă, iar încuietoarea scrâșnește. Jeanne își ascunde capul sub cuverturi, înspăimântată "ca și cum ar fi intrat un hoț în odaie". Ghemuită sub pleduri, aude niște încălțări scârțâind ușor pe podea. Tresare și scoate un țipăt ușor atunci când simte pe cineva atingând patul. E Julien, vicontele de Lamare, soțul ei. Un străin cu toate astea, căruia nu știe ce să-i spună și pe care nu are nici măcar
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Sophie cea isteață și ingenioasă prevăzuse totul. Își dă întâlnire la adresa respectivă cu Suzanne, prietena ei cea mai bună, și mimează cu aceasta o scenă de amor. Înăbușindu-și hohotele de râs, cele două liceene sar pe pat, fac să scârțâie arcurile, scot țipete scurte și se prefac a geme de plăcere... Virtuțile inițiatice ale flirtului Dacă s-ar fi petrecut în realitate, comedia aceasta bizară și șugubeață ar fi șocat mulți adulți. Însă putem fi siguri că aceștia ar fi
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
prea bine ascuțit, iar coadă de lemn Îi era destul de noduroasa. (Din lipsă de experiență, nu ne-am repezit la venirea pe șantier, la Împărțirea sculelor, să luăm un hârleț ascuțit, cu coada lucioasa și o roaba care să nu scârțâie din toate Încheieturile). Prima noastră zi de lucru a fost o zi de vară dobrogeana, cu aerul uscat și cu o boare fierbinte ce venea de pe Bărăgan, așa că toată lumea simțea nevoia să bea apă. Din fericire, apa era din belșug
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
de plecare." Și către Grig, care își făcuse apariția în spatele tejghelei: "La revedere, frate, noi ne ducem, sunt obosit." Prezența mea vă pune pe fugă? Se întâmplă ca, după concert, să fiu obosit, Farcaș." Nu știam că te extenuează să scârțâi la vioară. Grigore interveni oportun, luând hainele care se uscaseră și adresându-se vameșului: "Scoate-ți paltonul și pune-l aici, lângă sobă. Ai un umeraș și acolo un cuier pentru căciulă." Profitând de schimbul de haine, o șterseră fără
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
copaci. Doar pe aleea ce duce spre intrarea în biserică sunt întipăriți câtiva pași ce-și păstrează secretul... or fi de bărbat, or fi de femeie... Din biserica înaltă răzbat cântările slujbei, câte o pală de vânt mai face să scârțâie trist copacii desfrunziți, pe aleea din dreapta curții se aude un târn măturând regulat zăpada. O femeie în vârstă de tot, aplecată din șale, curăță încet, fără de nici o grabă, dală după dală. Zici că este Sora Timpului și odată cu fiecare strat
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
alții, risipitor cu el însuși, romantic, cu o mustoasă ironie la adresa lumii de lângă el și de aiurea, dispus să evadeze din prezentul impus de destin, grijuliu însă până la epuizare cu ziaristica culturală. Îmi place să cred că undeva, pe măsuța scârțâind din toate încheieturile, se află o Carte a Presei, lângă Cartea Cărților, din care se poate citi un gând frumos lăsat de el. ȘI TOTUȘI, PRIETENII RĂMÂN... Și anii trec..., dar prietenii rămân. În ciuda faptului că vremurile răresc rândurile. Rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
a luptătorilor și e la fel de nemărginită. Totul e dus de râpă. Abisul abisurilor! Vera își vede de treburile ei, mai tot timpul e ocupată, nici nu cred că m-a văzut. * * * Simt cum moartea mă urmărește... Pașii ei se aud... scârțâind în urma mea precum dinții câinilor înfometați și suferinzi de oftică, din curtea așa-zisului sanatoriu. Înțepături usturătoare simt în tot corpul atingeri mișelești cu vârful coasei înveninate, precum ochiul înțepător și de sticlă al diavolului. De multe ori, după masa
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
mașini nemișcate, dă impresia unei morți. Și deodată, sirena cheamă la fabrică mii și mii de muncitori. La un moment dat, la timpul stabilit, un maistru coboară o manivelă, puterea motoare este transmisă imensului sistem de mașini care se retrezesc, scârțâie, fluieră, mugesc și, în câteva clipe, își reiau întreaga mișcare asurzitoare, amețitoare. Acum, imaginați-vă că cineva ar apăsa în noi acel mic buton, numit atât de nevinovat 'amorul propriu', care în realitate corespunde egoismului, eu-lui nostru; imaginați-vă că
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
7) 25. ATAC LA PERSOANĂ sau PURICII DEZLĂNȚUIȚI În lumea asta sunt două feluri de oameni: bogați și săraci. Bunicii mei, cu o casă plină de copii, făceau parte din a doua categorie. Ca atare, în casa lor nu au scârțâit niciodată parchetul ori dușumeaua. Altele erau prioritățile. După ridicarea pereților, umplutura de pământ era bine bătută cu maiul pentru a o netezi, pentru a realiza o suprafață plană. "Maiul" era o sculă deosebit de importantă, căci, în absența ei, tasarea pământului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Plecase în concediu de odihnă pe Coasta de Azur, la țărmul Mării Mediterane, pentru a se mai odihni puțin, dar, mai ales, pentru a-și trata afurisitul ăla de reumatism care-l chinuia îngrozitor și din a cărui cauză îi scârțâiau balamalele atât de tare, încât nici nu mai putea merge, săracul. Așa că... O, Eli, Eli, lama sabathani. (Matei 27: 46) Dumnezeule, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Atunci a început cea mai înfricoșătoare transformare a omului în animal. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scriito‑ ricească. V.A. : Când ați început să credeți că acest regim e pe sfârșite, iar sfârșitul e foarte apropiat ? A.M.P. : Cred că au fost experiențele astea foarte con‑ crete, faptul că vedeam la Izvoru Mureșului cum autori‑ tatea scârțâie. Nu mai era sustenabil regimul, în Dobrogea, la cules de porumb mai eram doar noi, studenții în anul cinci la Medicină, aproape doctori, aveam pacienții mei, pușcăriașii (eram cazați în pușcăria din Nazarcea) și sol‑ dații desculți, care nu mai
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
mai rămăsese din locuința lor blestemată și s-au mutat pe bule- vardul Carol I, într-o casă veche, modestă și sărăcăcioasă, dar o casă. Cu acoperiș întreg, cu pereți sănătoși, solizi, chiar dacă scorojiți, cu ușile la locul lor, chiar dacă scârțâiau groaznic uneori, cu o baie în care se puteau spăla în voie și o bucătărie în care puteau mânca pe scaune, la masă, ca oamenii. Acolo au luat-o de la început. Au frecat pereții până au făcut febră musculară și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în evidență ciorapii tot mai colorați, poartă cravate ori prea mari, peste curea, ori prea mici și înguste, de preferat de altă culoare decât sacoul în carouri sau pantofii din piele, cu bot lat și cu talpă extrem de groasă, care scârțâiau. Pentru noii adolescenți, costumele scumpe, elegante și rafinate ale lui Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez sau Zavaidoc încep să pară tot mai bătrânicioase. Un nou gen de sexualitate plutește în aer, prin hainele tot mai strâmte, mai scurte și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
aproape Întotdeauna de vârstă, moment sau interese psihologice - există și astfel de „interese!” Memoria, În acel final intitulat Le temps retrouvé, nu se referă la „aceasta” și la „acestea”! Acei câțiva „noduli de timp” cum i-am numit - poarta ce scârțâie sau soneria de la Cambray sau gustul de madeleină, o anume piatră ce se mișcă În pavaj! - nu apar, În memoria „exaltată și perspicace” a naratorului, drept ceea ce sunt „de fapt”, ci pur și simplu ca semne și forme ale unei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
să ieși din parcare) (Pentru că nu vrea să găsești mașina) (Trebuie să înveți să te descurci fără cei pe care-i iubești) (Tata nu a reușit) (Dar vântul a încetat: e timpul să beau ceva) Tremurând, am urcat treptele care scârțâiau în drum spre birou, adaptându-mă la căldura pustie a clădirii. Am descuiat ușa biroului și când intrat, am pășit peste povestirile care îmi fuseseră vârâte pe sub ușă și am realizat că ultima dată când fusesem aici era de Halloween
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]