1,560 matches
-
Eu veneam cu plăcere la revistă, dar - ca și azi! - îmi displace și refuz orice obligație jurnalieră de a mă așeza în spatele unui birou, oricare ar fi el și, mai ales, în cazul despre care vorbim, aveam oroare și chiar scârbă de a sta la târguieli, adesea mizere, cu „tovarășii de la secție”! La reproșul lui Geo, ce luase subit aerul și tonul de „șef”, cum că Dimi (Dimisianu!Ă făcuse „treaba” în locul meu, am replicat, poate un pic cam iritat sau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
miere, inimă de fiere. Leului mort mișelul îi smulge barba. Trei prietini ai cât trăiești: focul, apa și sarea. Patru lucruri rele: lucrezi și n-ai spor, te culci și nu dormi, ceri și nu capeți, aștepți și nu vine. Scârba-i viermele inimii. Greu faci, ușor desfaci. Musafirului nu-i plac musafirii, gazdei nici atât. Supărarea prostului e că nu poate fi totdeauna vesel. Tatarul vinde și pe tatu-său. Să nu fii dator turcului (țăranului spre distincție de Otoman) că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dobânda la turci. Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor periți, până au fostu războiul. Și mulți din boiarii cei mari au picatu și vitejii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor de prin prejur, dacă auziră că au căzut moldovenii suptu mâna păgânilor”. Cronicile turcești exagerează numărul românilor căzuți, arătând că din cadavrele lor se puteau ridica nenumărate minarete. Dezastrul nu a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și se întorc inițiați de pe tărâmul soarelui. Un basm din colecția Ispirescu sintetizează perfect funcția de călător total a soarelui: „el dimineața stă în poarta raiului, și atunci este vesel, vesel și râde la toată lumea. Peste zi este plin de scârbă, fiindcă vede toate necurățiile oamenilor și daia își lasă arșița așa de cu zăpușeală; iară seara este mâhnit și supărat, fiindcă stă în poarta iadului; acesta este drumul lui obicinuit, de unde apoi vine acasă”. Liantul dintre sacru și profan, dintre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de ce-ați pățit, că eu am 100 de prăjini cu acte pe numele meu, și vă dau vouă 50 de prăjini cu acte, după cum a și făcut. Am avut mamă cu suflet de înger. Și s-a mai potolit scârba și supărarea cea mare. Și în primăvara 1911, Eugenia a săpat și pus cu mâna ei 30 de straturi cu hagimă-ceapă39 și toamna a scos-o și în primăvara 1912 a vândut un țuhal de hagimă cu 800 de lei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
prea târziu. Acum în vârsta de fier nici un mesaj nu animă vocile mele vocile spun bine căci pe mai multe vorbesc dar într-o singură limbă limba din care toți vă trageți ca puii predestinați să fie orfelini și primei scârbe pe care o zăresc să-i zică mamă. Am cunoscut totul m-au lăudat ca pe Masiah au trimis succubi să mă convertească să-mi sugă măduva de Sefirot. M-au publicat m-au făcut celebru mi-au dat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de rezistență a germanilor, hărțuiți din toate părțile. lumina și stere Atunci văzurăm pentru întâia oară ziarul lui Stere, Lumina, scos cu banii de la Frankfurter Zeitung. Această foaie echivalentă cu Gazeta Bucureștilor, dar scrisă de un român, ne umplu de scârbă și indignare, mai ales că [Stere] ne fusese prieten și că-l credeam cu sufletul curat, de apostol. Uneori îl presupuneam bolnav, alteori ne părea rău de inteligența și cultura lui puse într-o astfel de slujbă. Furia lui în contra
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Ilici, pe atunci tronând pe soclu, și nu mi-a fost greu să-l ajung, pentru că înainta anevoie. M-a luat de braț și am mers încet, în tăcere, spre edificiul pachidermului cultural în care ne câștigam pâinea, cu multă scârbă, în ultimii ani ai ceaușismului. În fața intrării ne-am oprit, iar el mi-a spus aceste vorbe care m-au tulburat: — A venit viitorul trist și rău, pentru mine a venit, să știi. De ce m-au tulburat acele vorbe voi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cititor al cronicilor lui N. Manolescu, înainte de-a le trimite la tipar, luni la prânz, când le aducea la România literară ca să apară joi. În anii sumbri ai ceaușismului, când înghițeam de nevoie maldăre de maculatură propagandistică, aruncată cu scârbă și rușine în paginile revistei, citirea textelor lui Manolescu reprezenta pentru mine momentul fast al muncii redacționale, ca și acelea în care citeam „Trapezul“ lui Geo Bogza, „Breviarul“ lui Șerban Cioculescu, „Atlasul“ Anei Blandiana, rubrica lui Radu Cosașu, și alte
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
al "mașinăriei lumii". Cel de al doilea, "mitul istoriei", aduce în viziune poetică "mersul lumii", trecutul, judecat din "perspectivă istorică și morală": Epigonii, Împărat și proletar, Scrisoarea III ș.a. Aici, Eminescu e vizionar, satiric prin excelență, e poetul unei imense scârbe sau dimpotrivă un "înflăcărat apărător al valorilor tradiționale", decantând totul într-un mare număr de "teme fantastice". Un alt mit este cel al "dascălului (înțeleptul, magul)", personajul misterios care știe să citească din cartea lumii, fiind "urmașul zeilor din timpurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Auzisem“, cuvânt pronunțat, v-am spus, cu oarecare teamă, prudență. Așa scriseseră ăștia mai tineri prin ziare, că e mai bună cartea mea decât a protejatului lui D.V. Normal că D.V. se simțise lezat și scrisese despre cartea mea în scârbă. Uite că scrisese, tot era bine, pentru că putea să o ignore. Pentru mine e o victorie, chiar dacă o tratase cu un fel de greață superioară. Nu vreau să spun că îmi făcuse o cronică proastă. Nu, nu e cazul absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de teapa lor. Ceva ce-ți e inaccesibil ție, ca simplu coate-goale ce te afli. Și atitudinea asta a lor îndepărtează pe oricine de literatură. Profesorul are voce cutremurată de măreție. Totuși, lucru al naibii de curios, vorbește totodată cu dispreț, cu scârbă. Scriitorul Cutare a fost cineva, nu un golan ca voi, poți să înțelegi. De la un om obții ce investești. Dacă îl tratezi ca pe un idiot, omul acela se va comporta și el ca un idiot. Dacă îl abordezi ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să vezi viața ca pe un spectacol, ca o mascaradă, ei bine, dacă toate astea se întâmplă, cea mai mare greșeală e să „te crezi“ scriitor. Asta distruge totul. Și vei deveni asemenea acelui profesor care își ridică reverele în scârbă față de tot ce e viu în jur. În proză nu ai nevoie de fantezie, ci de ținere de minte. Scriu proză și mă mir că scriu proză. Am răgazul să-mi amintesc. O șansă extraordinară. Proza e o chestie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
tendința să dea interpretări freudiene peste tot. Așa zice despre ăștia. Nu are forța să spună pe față că îi disprețuiește, pentru că și atunci îi descrie. De fapt, și descrierea asta în amănunțime e tot o formă a disprețului, a scârbei. A silei. Descrii ca să-i arăți ăluia: uite, bre, în ce hal arăți! Îi disprețuiești pentru că merg la cursuri, seminare, pretinzând că ei nu au nevoie să citească nimic, deoarece au păreri personale. Pentru că admiterea fiind o aberație în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Sânge-rece“, care invectiva și scuipa, cu nasul În vreun zid, până i se usca gura, [astfel că] maică-mea văzându-l, cu mine Încă În pântecele ei, mi-a lăsat, după mulți ani și pentru multă vreme, acest tic de scârbă (pentru oameni?). și am fost eroul ultimului „cartel“ sau provocare la duel; și asta nu pentru vreo femeie de Împărțit sau pentru vreo mănușă zvârlită cu elegantă impertinență și schimb de cărți de vizită, ci pentru un caz de beție
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prieteni ai mei de rele, altfel inteligenți și sensibili la toate, dar ajunși Înainte de vreme deprimați și veșteji pe urma searbedelor exerciții și arti ficii cu femei pe potriva lor, cu care astăzi abia Își mai dau bună ziua, fiindcă le e scârbă unuia de altul. Dintr-o eroare de când lumea a naturii omenești, atât de eronată În multe privințe, o gravă confuzie avea să se producă, așadar, Între farmecul atât de complex al Amorului, cu mulțimea și diversitatea condimentelor lui emoționale, și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
incult, urât și cu părul ca morcovul de roșu - hei! dar cu perspective de case, vii și acareturi pentru toți acești comperi sau complici ai unei infernale combinații succesorale În care așteaptă toți moartea bătrânului pe paiele Închisorii? ... Cum? Nici o scârbă sau greață, să-ți verși mațele, nu altceva!, când asistă la intimitatea zilnică a celorlalți doi, se hrănește cu ei din aceeași strachină alimentată, În bună parte, din golo ganii lui de om „În câmpul muncii“, plătind regulat chiria - nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de stupefacția și de ridicolul aflării mele În acel loc, În acea situație și cu acea femeie, Întrupare demonică a succubelor din Închipuirile delirante ale Evului Mediu. Ah! dar omul, femeia, ființa omenească, În sfârșit, cu reacțiile ei firești, cu scârba și grețurile tardive pentru tot ce săvâr șește Împotriva sfintei ordini a Naturii, mi-a apărut ca o mustrare violentă În clipa următoare, când i-am văzut expectorările, râgâielile și vomitările incoercibile ale acestei sărmane prosti tuate care arunca jos
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
țaramamă, România: „știu, știu, știu, știu, răspunde măicuța, dar unde-i hotărârea, până la urmă noi tot despărțiți suntem!(două țări române care din păcate, continuă să fie despărțite cu sârmă ghimpată). Nu pot, sunt bătrână și atâția ani și atâta scârbă! Mă gândeam, poate m-oi duce să-l mai văd o dată. Dar mă tem că nu-l mai văd. Eu de la lemne m-am convins” (Aluzie la lemnele de foc, care n-au mai ajuns din România, dar și la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
căruia i se citea pe față proasta dispoziție, stătea proțăpit pe pasarelă, supraveghind sosirea și plecarea lucrătorilor. Macaragiul, cu care, Între timp, ne Împrieteniserăm, ne-a sfătuit să ne găsim un moment mai bun, fiindcă, zicea el, șefu’ era o scîrbă dușmănoasă. Așa că ne-am pus pe așteptat, activitate care a durat toată noaptea, stînd la căldură În cabina macaralei, o invenție străveche care mergea pe aburi. Răsăritul soarelui ne-a găsit tot pe platformă, așteptînd, cu tot cu bagaje. Speranțele noastre de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ploaia asta măruntă care îți intră în măruntaie și le în toarce pe dinafară... și teama, teama de toți, teama de viață. și singurătatea care te apasă... Inima - ca o minge care se zbate între minciună, teamă și singurătate. și scârbă de toate acestea, scârbă de această condiție umană în care trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
îți intră în măruntaie și le în toarce pe dinafară... și teama, teama de toți, teama de viață. și singurătatea care te apasă... Inima - ca o minge care se zbate între minciună, teamă și singurătate. și scârbă de toate acestea, scârbă de această condiție umană în care trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți, să minți! Doamne, dă-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
trebuie să-ți fie teamă de tine însuți și de cei deopotrivă cu tine. și să dorești calvarul singurătății... și pentru a-l apăra, acest calvar, să minți, să minți, să minți! Doamne, dă-mi putința să mă vindec de scârbă, sau ia-mi viața, căci una cu cealaltă nu se împacă! și această grandilocvență care este o minciună... și lipsa acestei grandilocvențe, care ar fi o minciună... Nici un colțișor cât de mic pe care să te poți rezema cu sigu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
despre ce scriam. Poate că de aceea regimul vedea în prietenia noastră doar o treabă muierească nepolitică. și totuși prietena mea era o ființă eminamente politică din cauza naturii ei imprevizibile, a felului în care respingea servilismul pentru că-i provoca o scârbă fizică și a faptului că era de o mai mare consecvență morală decât unii dintre cei care vânturau diverse teorii politice și vorbărie subversivă. Aveam nevoie de această prietenă: acolo unde din mine nu mai rămăseseră decât cioburi și fărâme
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cuiva: ah, râul Lahn, ce locuri frumoase! Dar nu vei sufla nimănui o vorbă despre aurul rațelor când mănâncă și mestecă apa, și nici despre cât ești de sastisit normal nebună. Nu vei povesti niciodată nimic despre Marburg și despre scârba pe care tu singură ți-ai fabricat-o pe malul râului Lahn. Vei tăcea și atunci când, într-o băcănie, prietena ta, oprindu-se în fața sticlelor cu apă gazoasă de Lahn, va spune: doar ai fost și tu acolo, pe malul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]