1,649 matches
-
placaj străluceau. Temperatura rămânea constantă, foile ziarelor se păstrau uscate și intacte, ca frunza unui trabuc cubanez original. Ne-am împărțit pe căprării: eu fișetele cu numele și cotele ziarelor, Mihnea calculatorul de sală. După vreo jumătate de oră de scotocit, am ridicat din umeri - nu găsisem nimic. Nici certificatul meu de naștere, nici vreo urmă din Manoilescu ăla. Sau Manolescu, în fine. Parcă intraseră în pământ sau, mai rău, nici nu existaseră vreodată. „O tăiem?“, s-a interesat Mihnea. „OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
De frică, ungurii și-austriecii înlocuiseră tacâmurile de la vagonul-restaurant cu unele de plastic; degeaba, se evaporaseră și alea. Vameșii ne-o plăteau și ei: apăreau noaptea pe la două și bubuiau în toate ușile, nerăbdători. Te puneau să dai jos valiza, scotoceau prin pungi după băutură, răscoleau maiourile și te întrebau la ce-ți trebuie zece perechi de chiloți. Trebuia să răspunzi frumos, pe rând: ungurii aveau uniforme masive, verzi-kaki, iar austriecii laptop-uri metalizate și pistoale la cingătoare, ca pentru gangsteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de gheață. Gara atârna deasupra liniilor, invadată de sârbi, ruși, români și câteva patrule mixte ale poliției și jandarmeriei. Jurai că e un sfert din Gara de Nord, acum zece ani. Unde întorceai privirea, zăreai papornițe turcești și uniforme negre sau kaki scotocind prin ele. Am traversat peronul, apoi holul principal, privind în pământ. Cunoșteam regulile. În Paris, o pățisem din cauză că, în mijlocul unei razii, mă uitasem fix la o pereche de grăniceri. Împânziseră peronul de Germania, veneam de la Köln cu Thalys-ul, de la ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe loc, chiar dacă și pe ele scria Samsonite (nu plimbam chiar originalul, doar o imitație turcească, dar marca ar fi trebuit să impresioneze), pregătiți pentru o mică percheziție, în mijlocul peronului, printre sute de turiști umiți și, desigur, suspicioși. Tipul ne scotocise în valiză prin toate hainele, pusese lăboanțele pe sutienele Mariei, ba chiar îi desfăcuse și cutiuța cu bijuterii, în speranța că va scoate de-acolo un pliculeț de coca sau vreo punguță cu pastile bleu de Ecstasy. Într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mă de redingotă, ar fi alunecat portofelul din buzunar, atunci obiectul alunecat ar trebui să zacă tot aici, pe dușumea. Deci, unde-i acest obiect? — Nu cumva l-ai pus prin vreun sertar, în birou? — Am căutat peste tot, am scotocit peste tot, mai ales că nu l-am ascuns nicăieri și n-am deschis nici un sertar, ceea ce-mi amintesc clar. În dulăpior te-ai uitat? — De la bun început și chiar de câteva ori în cursul zilei... Dar cum puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cufundat în somnul inocenței. Luând cunoștință de ciudata dispariție a lui Ferdâșcenko, care, în sine, ne-a trezit bănuiala, ne-am hotărât amândoi pe loc să-l percheziționăm pe Keller care zăcea precum... precum... aproape ca un ghimpe. L-am scotocit peste tot: în buzunare n-avea nici o centimă și chiar n-am găsit nici un buzunar care să nu fie spart. O batistă albastră, în carouri, din bumbac, într-o stare mizerabilă. Am găsit chiar și o scrisorică de amor, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pat. Se mai întâmplă. — Și astea-s toate dovezile dumitale? Sunt prea puține. — Prințe, dar judecați și dumneavoastră: pe cine să bănuiesc? încheie înduioșător Lebedev și o scânteie de șiretenie licări în surâsul lui ironic. Ar fi bine să mai scotocești încă o dată prin camere și prin sertare! rosti prințul îngrijorat, după ce se gândi câtva timp. — Le-am scotocit! oftă și mai înduioșător Lebedev. — Hm!... Și de ce, de ce trebuia să te schimbi de redingota aceea!? exclamă prințul, bătând înciudat cu pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe cine să bănuiesc? încheie înduioșător Lebedev și o scânteie de șiretenie licări în surâsul lui ironic. Ar fi bine să mai scotocești încă o dată prin camere și prin sertare! rosti prințul îngrijorat, după ce se gândi câtva timp. — Le-am scotocit! oftă și mai înduioșător Lebedev. — Hm!... Și de ce, de ce trebuia să te schimbi de redingota aceea!? exclamă prințul, bătând înciudat cu pumnul în masă. — Întrebarea e dintr-o comedie veche. Dar, preablândule prinț! Văd că puneți prea mult la inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul. Dar... cum i-ai găsit? — Foarte simplu, rogu-vă. I-am găsit sub scaunul pe care atârnasem redingota, așa că probabil portofelul a alunecat din buzunar pe dușumea. — Cum sub scaun? Nu se poate, doar mi-ai spus că ai scotocit prin toate ungherele. Cum de nu te-ai uitat în locul cel mai probabil? — Problema e că m-am uitat! Îmi amintesc prea bine că m-am uitat! M-am târât în patru labe, am pipăit sub scaun cu mâinile, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
N. a lăudat votul pozitiv al colegilor lui, după care i-a invitat pe procurorii DNA să-i facă percheziția cât mai curând, afirmând că n-are nimic de ascuns, deși firește că nu-i face plăcere să i se scotocească prin casă ("22", februarie 2006). Cu aceeași valoare de relator apare și gruparea la care: Și i-am spus că și io am stat și mi-am făcut temele, știi, la care el a percutat imediat... (IVRLA: 62). Formula drept care
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
spre miraculoasa vârstă a inocentei copilării. Trecutul, timp scurs pe nesimțite și adunat, secundă cu secundă în clepsidra vieții, și care ne propulsează, fără să ne dăm seama, spre senectute. Trecutul, seif al certitudinilor, împlinirilor sau eșecurilor noastre, în care scotocim, când și când, pentru a ne reîntâlni cu noi înșine, cei care am fost. Trecutul nu poate fi nici înfrumusețat, nici schimbat, nici abandonat. El ne însoțește, ca o umbră, până în ultima clipă a vieții. Chiar dacă ne place sau nu
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
de când am ajuns noi acolo, auzim: poc!, poc! poc!, poc! Apoi, nimic. Am cercetat și n-am găsit nimic. În față nu era configurația de astăzi, ci niște arbuști întinși pe suprafețe mari pe care nu aveai cum să-i scotocești, că oricum nu vedeai nimic noaptea. De fapt, ei mascau cele două ieșiri din adăpostul subteran, am descoperit eu mai târziu aceasta. Dimineața, noi am intrat în Minister unde am dat de Traian Oancea, adjunctul Ministrului de externe, și de
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
dea și nouă masa de prânz. Dar noaptea era dezastru pentru că era un frig fantastic în TAB-urile alea. S. B.: Condiții de război. Ce alte întâmplări din acele zile mai rețineți? I.A.: Îmi aduc aminte că, atunci când am scotocit în subsolul Palatului, era o ușă foarte bine mascată și când l-am întrebat pe administrator ce este în acel loc. Mi-a spus că nu am voie să intru. I-am spus că eu trebuie să știu ce e
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
curte în care nu intra nimeni, dar prin care se perindau mulți oameni elegant îmbrăcați, bine făcuți, se trăgea mereu. Am luat TAB-ul, ne-am dus până acolo, am intrat prin spatele clădirii, de pe "Aviatorilor", și am început să scotocim. Ce credeți că am găsit acolo? Un poligon de tragere care era pentru securiști, superperformant. Am căutat să văd dacă găsesc arme. S.B.: Și ați găsit? I.A.: Nu. S.B.: Probabil că ei veneau cu armamentul și plecau cu tot cu el
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
pe motiv că auzea zgomote suspecte și că se temea să nu fie ascunși securiști pe acolo. Mă duc acolo, verific beciul, dar n-am găsit securiști, în schimb am găsit sticle de vin, vodcă etc. Ne-a cerut să scotocim și restaurantul, lucru pe care l-am făcut, dar tot n-am aflat nimic. Omul, mulțumit, i-a răsplătit pe soldați cu niște lăzi cu vin, iar mie mi-a dat trei sticle de whisky. De teamă să nu mă
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
află în prim-planul imaginii: cinci țărani (patru bărbați și o femeie) stau la rând într-o atitudine umilă. Bărbații își scot pălăriile și țin în mână alimente cu care să achite cotele ce le revin: o găină, struguri. Țăranca scotocește ceva într-un coș, în timp ce cu cealaltă mână întinde un coșuleț cu ouă. În fine, al treilea grup de personaje, doi țărani și un funcționar, ocupă partea stângă a tabloului. Funcționarul, așezat la o masă plină de hârtii, este prins
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
instruit În această direcție, este deja o chestiune notorie și de temut pentru traficanți. Dresajul pentru depistarea acestor substanțe și produse se face asupra unor exemplare bine dotate din 75 punct de vedere al mirosului și al tenacității, capabile să scotocească și să insiste În căutarea infractorilor și În cele mai neașteptate locuri unde sunt ascunse. Capabilitatea acestora de a depista drogurile și pe deținătorii acestora este bazată pe un dresaj selectiv, atât sub aspectul metodelor didactice folosite, cât și al
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
dăruire onestă în a transmite învățătură discipolilor, au crezut în rostul și rolul lor în comunitățile sătești. Dintr-o grăbită uitare vinovată și omenească, până la urmă, au rămas în anonimat, prinși doar în arhivele îngălbenite ale școlilor. Cine leo mai scotoci !?... Între colinele vălurite din partea stângă a văii Bârladului sunt bulucite așezări sătești, probabil răsfirate la începuturi, dar aglomerate astăzi în preajma centrului administrativ. Pe după câteva înălțări cutezante de pământ, vălurind între galbenul lutos și negrul de humă, stă așezat într-un
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93472]
-
ca acesta să intre în scenă), în fine, romane în care e regăsită împlinirea vieții în treburile de zi cu zi. Rămas-bun are ca punct de pornire vânzarea casei părintești a doctorului Daniel Șerban. El face o ultimă vizită și, scotocind prin dulapuri vechi după cafea, își aduce aminte diferite istorii petrecute în familie la originile ei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Construcția romanului se bazează pe capitole-portret, un bun prilej pentru autoare de a povesti tot
VULPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
rămâne Armata Roșie, după cum i-a spus fără menajamente Stalin comunistului iugoslav Djilas, în 1944: „Acest război nu seamănă cu cel din trecut. Cine ocupă un teritoriu îi impune și sistemul lui social”. încă de la intrarea trupelor sovietice, regiunile sunt scotocite de NKVD și SMERȘ - există 10 regimente ale NKVD în Germania, 15 în Polonia, 6 în Austria, Ungaria și Cehoslovacia, 4 în România și Bulgaria -, care ajută comuniștii locali să-și creeze poliția lor după modelul sovietic. Se constituie fronturi
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Aventură spre-a compune poezii cu fitil pentru ielele zbânțuite de alcool prin bălăriile pădurii... Doamna Irina Horea era foarte în temă, tradusese Stăpânul inelelor! Întors acasă, am căutat ca nebunul prin cele câteva biblioteci ce-mi acopăr pereții, am scotocit disperat, cu sentiment și of adânc, volumașele în format de buzunar; nu le-am găsit... deși le pusesem anume la vedere... În schimb, am dat peste prima traducere, cea cu ielele lungance și vesele... hohotitoare nonstop, uimindu-mă ce-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
irita, încercam să scăp cât mai repede posibil de ea, ca și cum aș fi avut mare nevoie de liniște, de timp... Fițe! Liniște era berechet, timp cu ghiotura! Și-atunci? Mă obișnuisem cu singurătatea. Îmi ștergeam migălos ochelarii cu șervețele parfumate, scotoceam bibliotecile, scoțând cărțile aiurea... le răsfoiam, găseam însemnări vechi, unele chiar datate... mai beam un gât de cafea, mai piguleam niște bloguri, mai picneam pe mess vreo figurică... De câte ori suna telefonul mă nelinișteam: cine naiba putea fi? Aveam senzația că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
a mai dat un trup, dacă trebuie să-l ții ferecat într-o cutie ca pe-o vioară rară, rară? „Nu, povestea cu vioara nu e chiar ce-am vrut să spun”, gîndi ea, fugind în sus pe scări și scotocind în geantă după chei - le uitase, ca de obicei - și zăngănind cutia de scrisori. „Nu asta am vrut să spun, pentru că... mulțumesc Mary”... intră în hol. „S-a întors doica?” (Katherine Mansfield, Beatitudine) Pe măsură ce înaintăm în aceste paragrafe introductive din
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
soclul eminescianismului; la sacrificarea asumată liber de poet se adaugă sacralizarea pe care vocea maioresciană o anunță. Dar relațiile celor doi, deseori tensionate, merită un examen amănunțit și, negreșit, tot dl. Codreanu, în primul rând, ar fi cel îndreptățit sa scotocească toate cotloanele, luminând adevărul întrezărit. Fiindcă Eminescu, cel "nepăsător la impresia produsă în afară" (scria Al. Dobrescu, vezi Chipul și masca, în vol. Butoiul lui Diogene, Ed. Augusta, 2003, p. 90) intră în conflict, temperamental, în primul rând, cu un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiind nu încape vorbă valorile de vârf, instituționalizate și tabuizate. Iar cazul Eminescu, înconjurat de o iubire inchizitorială și de o mistică agresivă, "scos" din condiția umană (cum observase E. Lovinescu) ar putea fi un teren excelent pentru "campaniile" criticilor, scotocind prin magazia cu locuri comune. Pricină pentru care Al. Dobrescu, am văzut, s-a ocupat de detractori, cercetând textele și contextele. El nu se împacă, nicidecum, cu dictatura mitului, cu bigotismul; dincolo de cabalele politice, comploturile iudaice, fronda juvenilă și puerilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]