1,662 matches
-
e cu putință. Degetul cadaveric, format din două oscioare și trei burtici din piele uscată, îi indică carafa). Prezența dumitale aici, după cum mă temeam, devine din ce în ce mai plăcută. Turnă și băură. Femeia se ridică c-o greu de pronosticat ușurință și scotoci după ceva, într-o arătare de scrin, cu picioarele subțiratice și răsucite. O mobilă sofisticată și jalnică. Se întoarse apoi și dădu drumul pe masă la un pachet de țigări. Doamne, "Virginia"! Marca asta de țigări nu se mai fabrica
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sâni de rășină, în vecinătatea rețelelor de plumb, peste pieptul planturos al imitațiilor de vitralii. După ce-și interpretară pasajul de reculegere și tăcere la patru mâini, surorile se mai smiorcăiră puțin, dădură ochilor și nasurilor lor mângâieri de batiste, scotociră în cufărul aducând cu o ladă de zestre și îi vrăfuiră lui în brațe o casetă. Apoi încă o casetă. Un colier, cu fason medieval. O mapă burdușită cu acte (ca și cum și nobilimea britanică și-ar fi păstrat hîrțogăria, întocmai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui. De disperare, și-a dat apoi drumul din vârful turnului de pământ și, până jos, a pierit de inimă rea... Să vă arătăm gheata, insistau, zdruncinați, cei care ne transmiseseră condoleanțele, uitând mereu că ne înmînaseră deja obiectele salvate. Scotocindu-se jenați prin mantalele de piele... Și așezând, 258 DANIEL BĂNULESCU Pinky îi deschise, încuie ușa în urma ei, pivotă ușor pentru a o lăsa să i-o ia înainte pe nou venita cu aspect de servitoare, dar, când dădu să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
geanta la el și, până acasă, opri sângele, strîngîndu-și pavilionul crestat cu cârpa gulerului. În dormitor, Andra dormea. El nu se pricepea. Se doftoroci, oblojindu-se cu un strat de vată, tifon și acoperi sfârcul lipsă cu leucoplast. În bucătărie, scotoci în geacă și dădu peste plic. Erau fix 400 de lei. 200 pentru ei. 200 pentru Rolly. Chiar de-a doua zi, începură să-i sară în cutia poștală, ca sinucigașii de pe pod, plicuri ciudate, burdușite, cu ștampile, culori și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și atunci madam Nicolici îi spunea: - La Limba și Literatura Română. Pune mâna și învață, în special, despre simboliști. Mâna o pusese. Tocise. Despre curentul ăsta literar învățase. Nu se dumirise însă, nici negru cât unghie, despre ceea ce simbolizau simboliștii. Scotoci pe întuneric, în autobuz, în haina de uniformă și pescui o fițuică. Apărea copiat acolo cum că simboliștii, "prin armonie verbală și melodie... căutau să se apropie de muzică", ceea ce i se păru, din partea celor ce, trăncăneau despre simboliști, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nicolici. Iute și madam Nicolici! Numai să-i fi spus că ai sosit de curând în București, că ești ca și fratele de cruce, mai tânăr, al lui Sucu Marcel și că n-ai unde sta, că dânsa se și scotocea prin poșetuță și-ți înmîna fuguța, dintre odăile celei de-a doua gospodări, cămăruța din mijloc. Dar, pentru a străbate pentru primași dată calea până acolo, trebuia întîi să intri în hol, să te descalți, apoi să te întorci până
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea cuvenită unui tip ce făcuse, pe vremuri, din escaladarea Fisurei Albastre scopul vieții lui. Totul cu expresia aceea nemulțumită pe chip. - Și atunci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apăru evident că Sinistratul nu-și va mai descleșta, pentru acea zi, fălcile. - Pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți întreaga silință!... Dacă presimți o pană de inspirație, învață, pe de rost, măcar două-trei bucăți dintre creațiile acestea! și directorul Predoleanu scotoci într-o scobitură a servietei diplomat și îi descărcă Sinistratului, la piept, un teanc de cartoane tăiate egale. Semănau cu un uriaș pachet de biscuiți. Găzduiau pe fiecare suprafață a lor câte două trei poeme omagiale decupate din reviste și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de sumbru încât reușise să-l ambaleze până-l adusese în pragul nebuniei. Fiona s-a decis să injecteze în respectiva scenă puțină rațiune. — Stai s-o luăm de la-nceput. Unde s-a dus Jake aseară? David părea distras. Își scotocea buzunarele hainei. — Cheile de la mașină sunt la tine sau la mine? a întrebat-o el pipăindu-și jeanșii. — Sunt în fructieră, i-a răspuns Fiona indicându-i măsuța pe care se găsea un castron, în care erau aruncate de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ei bine, așa cum ți-am mai spus, apreciez compania lui și întotdeauna am avut... încă mai avem... multe subiecte de discuție, așa că presupun că aș simți lipsa conversațiilor cu el. Ăsta e unul dintre motive... —Mai sunt și altele? Julia scotocea prin geantă în căutarea unui card. — Da. Principalul motiv pentru care vreau să fiu prietenă cu el este acela că știu cât de tare te scoate pe tine din pepeni chestia asta. Julia s-a oprit din scotocit și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
altele? Julia scotocea prin geantă în căutarea unui card. — Da. Principalul motiv pentru care vreau să fiu prietenă cu el este acela că știu cât de tare te scoate pe tine din pepeni chestia asta. Julia s-a oprit din scotocit și a ridicat capul ca să vadă dacă femeia glumea. Dar expresia lui Deborah era cât se poate de serioasă. Vezi tu, a continuat ea, aici ai fost tu incredibil de proastă. În mod indirect, prin intermediul lui James, mi-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ochii peste cap, de parcă Susan ar fi fost domnișoara Prostie, din casa Prostiei, de pe strada Prostiei. —E Deborah. —Deborah? au șuierat Susan și Fiona la unison, amândouă repezindu-și ochii asupra femeii în roșu. — Ce mama naibii caută aici? Fiona scotocea prin geantă, încercând să-și găsească ochelarii ca să vadă mai bine. Am invitat-o eu, a replicat Julia calmă, zâmbindu-i fals unui chelner șmecheros, la vreo cincizeci de ani, care trecea prin fața ei cu o tavă cu băuturi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
care treceau pe lângă ea. Mintea îi stătea în altă parte. În principal, la discuția pe care tocmai o purtase. Se întreba dacă excursia pe care plănuia avea să-i schimbe în vreun fel viața de acasă. Ea așa spera. Susan scotocea prin geantă. A dat cu degetele peste un pieptene de voiaj, apoi peste amenda de parcare neplătită pe care voia s-o pună la poștă de câteva zile. Numai cheile de la mașină nu erau de găsit. — Fir-ar al dracului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Doamne, grăbiți-vă! Fiona și-a pus o mână la gură și s-a ridicat în picioare. Din depărtare, auzea o sirenă care se apropia cu fiecare secundă care trecea. A lăsat puțin geanta lui Susan pe trotuar și-a scotocit prin geanta ei, din care și-a scos mobilul. După ce l-a deschis, Fiona a tras adânc aer în piept. Era conștientă că acela era cel mai dificil telefon pe care avea să-l dea în toată viața ei. —Alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-a împiedicat de cufăr. — Doamnă O’Toole, îi spuse stafia. Nu vă simțiți bine? Arătați ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată în el, a găsit ce căuta. îl ridică: un crucifix mic, din lemn, mâncat de carii. A rostit: — Apage me, Satanas. — Dolores, a spus stafia. E în regulă, Dolores. Pleacă, a spus Dolores O’Toole. Nu ești aici. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
te teme. Marea se ridica, ondulându-se, peste marginile plutei lor șubrede, apoi cădea la loc. Se ondula și cădea la loc, iar bătrânul elefant mascul veghea trupul elefănțelului tânăr și bătrân. — Am ceva de mâncare, spuse Vultur-în-Zbor, oarecum surprins. Scotocise în buzunarul pantalonilor săi jerpeliți și găsise doi biscuiți vechi. îi dădu unul lui Virgil Jones, care-și ascundea goliciunea în dosul hainei vechi a lui Vultur-în-Zbor. Mâncară încet. — Spune-mi Vultur-în-Zbor, zise Vultur-în-Zbor și apoi adăugă: Virgil. Se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insulta pe buze. Virgil îl privi, iar ochii lui erau cei ai unui om înfrânt. — O vom găsi, spuse el pe un ton sec. Nu poate fi departe. Nu cred că e chiar atât de priceput. Trebuie doar să mai scotocim puțin. E clar că e pe-aici. O vom găsi. — Da, spuse Vultur-în-Zbor, întorcându-se spre casa neagră. în pragul ușii stătea o siluetă, acoperită din cap până-n picioare de un văl negru, cu o ferestruică la nivelul ochilor. — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceva pentru sine. Din când în când se oprea, închidea ochi și strângea din pleoape până când stropi de umezeală începeau să-i curgă pe la colțuri, iar el rămânea cu gândurile paralizate. Apoi deschidea ochii, clătina din cap și continua să scotocească iar poarta continua să-i alunece printre degete. Liv spuse: — își închipuie că eu nu am căutat niciodată Poarta? își imaginează că am trăit aici degeaba? Am tot atâtea motive să-l urăsc pe Grimus ca și el. Crede oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din K. Tu ce vezi? Eu văd un om ce vânează umbre. Tu ce vezi? Vino înăuntru, Virgil! strigă ea. Poate că am ascuns Poarta în casă! Vino și caut-o! Virgil Jones continua să strângă din dinți și să scotocească dintr-un loc gol în alt loc gol. Poate că nici n-o auzise. — E timpul, spuse ea, întorcându-se către Vultur-în-Zbor. E timpul să afli totul despre Virgil Jones. Era de mult timpul să afli ce mare prost ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vânătăi și buzele încă petcetluite, O’Toole a zis: — Nu-l omorî, omule. Nu încă. Peckenpaw i-a dat drumul lui Grimus. Care s-a clătinat în timp ce sângele îi curgea șiroaie, dar a rămas în picioare. Păsările țipau în copac. — Scotociți casa, a spus Flann O’Toole. Atunci Cale-Bătută Peckenpaw și P.S. Moonshy au intrat în Casa Grimus, dar nu au găsit nimic. Au distrus totuși tot ce au putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
căror vieți le distrusese el. Media, una dintre numeroasele ființe față de care eul-Vultur se simțea responsabil. Vina resimțită pentru recentele evenimente era însă acolo. Eu luptam pentru insulă. El lupta pentru el însuși. Și a pierdut. Dincolo, Peckenpaw și Moonshy scotoceau prin casă. Eu, eul-Vultur, vorbeam cu Media. Eul-Grimus se ascunsese înăuntrul meu, devenind o durere ce îmi zvâcnea în ceafă. — Am de gând să distrug Trandafirul, a spus eul-Vultur. Nu o să spun că nu există nici un risc. Ne-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e nițel fustangiu, Kath. Dacă l-ai fi văzut sâmbătă seară la dans cu Christine... Cum m-am Înroșit toată când am auzit pomenindu-se de viața lui sexuală atât de aproape de a mea. Să vedem ce zici de asta. Scotocește pe sub masă În sacoșă și scoate o mapă neagră pentru acte și din ea câteva foi de hârtie milimetrică uzate bine de atâta umblat cu ele. Reprezintă un desen a ceva care pare să aibă rât și e garnisit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să presteze În ploscă. —Mami? — Da, iubita. Pot să-mi fac ziua la piscină? — Sigur, draga mea. Plosca se umple imediat până la buză. Prânz, aeroportul JFK, New York: Un vameș solid care seamănă foarte tare cu Sipowicz din NYPD Blue Îmi scotocește prin bagajul de mână. Total liniștită, Îl privesc cum scoate mobilul, ciorapii de schimb și cartea Cățelușul Pongy Percy. Își scufundă mâna cărnoasă Într-un buzunar lateral și scoate plosca Barbie. Văleu. Trebuia s-o las pe masa din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pauza de prânz. Am pus chiar și un fir de crin Îmbobocit Într-o vază lângă pat pentru a obține acea notă feminină grațioasă de genul celor practicate de Cheryl, cumnata mea membră a Lojei Șorțurilor. Să nu uit să scotocesc după cadourile de la Donald și Barbara primite de-a lungul anilor și să le expun În locuri clar vizibile: Tablou În tempera reprezentând Coniston pictat de „cunoscuta artistă locală Pamela Anderson“ (nici o legătură, slavă Domnului) Cănuțe de porțelan de fiert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceață învăscută. Ce gîndește? - numai norii Lin se-mbină, se desbină Ca fășii de gaz albastru Ca și aburi cu lumină. Lin pin iarbă scotocește Apa-n prund și-n pietricele. Florile surînd în taină, Oare ce-or surâde ele? {EminescuOpIV 507} Și[-s] cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]