1,825 matches
-
violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult. Pe deasupra, mă dureau și ochii, ca atunci când privești mult o lumină prea dură. M-am așezat pe o movilă și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate. Dacă le atingeam, se sfărâmau și împrăștiau pe jos un fel de nisip negru. Distanța până la pădure se dovedea mult mai mare decât bănuisem noi, în gară, privind în linie dreaptă. Valea în care coboram acum era destul de adâncă. Și parcă nu se mai sfârșea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
semăna acum cu un pergament uscat, acoperit cu o scriere necunoscută. Un gust de cenușă, care la început stăruia în aer numai la amiază, devenise aproape permanent. Până și noaptea căldura era sufocantă. Iarba se asprise și pe alocuri se sfărâma. Dacă mai continua astfel, exista riscul ca apa din fântână să sece cu totul. Aceasta era pentru noi o îngrijorare nouă, neprevăzută și teribilă. După ce că stăm într-o gară pustie, departe de lume, ne vedeam amenințați să murim de sete
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de noroi și cu gura desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zgomot de copac tăiat și de car sfărâmat, apoi liniște. Dănilă intră grăbit, cu toporul în mână. Privește spre dreapta, cam speriat) Hait, c-am făcut-o fiartă! Bre, fagul naibii, parcă nu era chiar așa de mare; iaca, a sfărâmat carul și-a ucis și boii! Alei, Dănilă, iaca l-ai aranjat și pe frățâne-tău! Acu' ce-i de făcut? Când a afla bădia Ispas, îmi belește de pe spinare piele pentru trei perechi de opinci. D-apoi cumnata Anisia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vârful muntelui ne-am așezat... (se ridică) Bun. Acuma să vedem încotro pornim. (Se uită atent și ridică ceva de jos. Stă la îndoială) Pre câtu-s de mici, de lucioase și de negre, par a fi boabe de mătănii călugărești. Sfărâmă un bob, îl miroase) Adică nu. Trebuie să fi trecut pe-aici, nu de multă vreme, vreun cârd de oi... ori, poate, niscai capre... Că după miroasa lor se vede bine doar că nu poate fi vorba de vaci. (Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
înfășoare un altul într-o țesătură tăioasă ca o lamă. Mai încolo, la colțul lui Kurfürstendamm, am dat de o oglindă enormă care zăcea pe jos spartă într-o sută de bucăți, oferind imagini împrăștiate cu mine însumi, care se sfărâmau și trosneau sub picior pe măsură ce îmi continuam drumul pe stradă. Pentru cei precum Weisthor și Rahn, care credeau într-o legătură simbolică între cristal și un Hristos german străvechi din care îi deriva numele, priveliștea trebuie să fi părut foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care zboară, se mișcă spre mine și mă invită să n-o urmez, s-o las să facă singură primii pași în spaima aceea de lucruri regăsite. Poate acolo, acasă la ea, pe pajiștea unei bisericuțe de piatră care se sfărâmă, voi îngenunchea la picioarele ei, o voi înlănțui cu brațele și îi voi cere iertare pentru ultima oară. Apoi nu voi mai avea nevoie s-o fac. De acum înainte o voi iubi fără s-o fac să sufere. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acolo) întâlneau uneori lungi ambulanțe albe care goneau cu toată viteza, făcând să răsune cu sirenele lor leșinate străzile goale ale nopții. În grabă, trupurile erau aruncate în gropi. Nici nu se rostogoleau bine că lopețile de var se și sfărâmau pe fețele lor, iar pământul îi acoperea într-un fel anonim în gropi săpate din ce în ce mai adânc. Ceva mai târziu, totuși, administrația s-a văzut obligată să caute loc în altă parte și să mai lărgească spațiul. O hotărâre a prefecturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de la etajul al doilea și câinele s-a răsucit ca un ghem dând violent din labe pentru ca în cele din urmă să cadă pe o parte, scuturat de tresăriri lungi. Drept răspuns, cinci-șase detunări venite dinspre ușile din față au sfărâmat oblonul. Tăcerea s-a așternut din nou. Soarele coborâse și umbra începea să se apropie de fereastra lui Cottard. Frânele unei mașini au gemut încet pe stradă, în spatele doctorului. ― Uite-i, spune agentul. Polițiștii au apărut din spatele lor, purtând frânghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
prețul călătoriei, și s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Fața Domnului. 4. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vînt năpraznic, și a stîrnit o mare furtună. Corabia amenința să se sfărîme. 5. Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, și au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai ușoară. Iona s-a coborît în fundul corăbiei, s-a culcat și a adormit dus. 6. Cîrmaciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85103_a_85890]
-
n-are să i se lase pradă, vinul și cu el au Învățat să se respecte reciproc, niciodată unul dintre ei nu l-ar doborî pe celălalt. Lucrul de care se teme cel mai mult este gloata, putința ca aceasta să sfărâme În el zidul cuviinței. Se simte amenințat de spectacolul acestui om decăzut, copleșit, ar vrea să facă se Întoarce din drum, să se Îndepărteze. Dar știe că nu va lăsa pradă mulțimii un tovarăș de-al lui Avicenna. Face trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și s-o ejectăm în spațiu. ― S-o ducem? (Parker izbucni în râs. Timbrul cavernos nu-i trăda veselia ci îngrijorarea.) Eu mă omor să vă spun că drăcia asta e colosală! (Scuipă cu dispreț pe arma pe care o sfărâmase.) N-o s-o ducem nicăieri cu asta! ― Ai și tu dreptate, zise Lambert. Trebuie s-o dirijăm spre un sas. Cum facem asta? Ripley îi privi pe fiecare în parte. ― Cred că este timpul ca departamentul științific să ne împărtășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mare. Un ceas de Înot În apa plină de presimțirea zorilor m-ar spăla de orice insomnie. Așa, trebuie să mă mulțumesc să ascult valurile. Tot n-am altceva mai bun de făcut. Și În timp ce un val după altul se sfărîmă la țărm, amintirile cele mai diverse ies la suprafață. CÎndva, În adolescență, mă miram că În proverbele latine Fortuna are totdeauna un obraz sticlos, insensibil și fragil. Nenorocul era exprimat de romani infinit mai frumos: o femeie Întinsă pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Începe sa uite ce-a rîvnit și să iubească fastul. În clipa În care Își proclamă atotputernicia, elipsa se transformă simbolic În cerc, deoarece Între barocul retoric al Contrareformei și canonul clasic nu e, ca atitudine, nici o diferență. Barocul a sfărîmat o Închisoare pentru a-și construi din dărîmături alta mai somptuoasă, ceea ce Îi va Încuraja pe adepții lui Apolo să reinstaureze idealul lor. Minotaurul omorît de Tezeu În labirintul baroc nu este altul decît Marsyas. Eugenio d'Ors, pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
chiar cînd ne fac daruri, ar trebui să spun și eu vorbele lui Laocoon. Dar nu le spun... Nimic mai normal pe acest nisip dogoritor de care trupul se lipește liber decît să spui: iată un adevăr greu de obținut; sfărîmÎnd imaginea zeiței, degetele sculptorului antic ar fi pipăit neantul; și nimic mai normal deci, pe țărmul unei mări, decît elogiul soarelui, al apei și dragostei, și decît o statuie a Afroditei cu buzele sărate, În vreme ce soarele Începe să coboare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Praxitele piese care mă emoționează profund deși nu aparțin marii sculpturi grecești. O tristețe ciudată emană din ele, În ciuda eforturilor de a zîmbi ostentativ. E tocmai momentul În care Belerofon pătrunde În deșertul melancoliei sale, renegîndu-și aventurile. Inima lui a sfărîmat echilibrul rațional; răspunde sfinxului simțind; și amintindu-și. Belerofon a Îmbătrînit și are senzația că memoria acaparează totul În jurul lui. Deșertul prin care Înaintează el este timp. Istoria lumii și istoria lui. Sensibilitatea lui monstruoasă a făcut universul friabil. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
sfinxului amintindu-ne tot ce-am uitat alergînd după iubiri de o zi. Căci tocmai acest punct unde piramida eșuează o Împiedică să se resoarbă În nisip. El plutește deasupra deșertului ca o stea himerică, Însă cîtă vreme nu se sfărîmă și nu redevine nisip reprezintă justificarea Întregii piramide. Sisif urcă mereu din deșert spre această stea... N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să mă mulțumesc cu gîndul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ceea ce vede ea, Cassandra Îi cheamă Între ruine. Dacă ar fi trăit În secolul lui Pericle, ar fi Întins brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias va ajunge Între ierburi putrezite prin care mișună șopîrlele! Priviți acele coloane prăbușite și sfărîmate pe jumătate dacă vreți să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți-vă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și plin de‐ o milă dulce l‐ a‐ntrebat: « Tu te‐ai lovit, iubitul meu? Să‐ mi spui!” Era inima moart‐a mamei lui. Din Poezii , vol. II, pag. 243‐245. MOARTEA LUI FULGER ( fragment ) Să‐ i moară Fulger? Poți sfărâma și pe‐ un voinic ce cuteza Să ‐ nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii, dacă pier Cei buni așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și mi‐i luă la goană‐ ndată; Apoi la mamă‐sa cătă În letargie cufundată ... Iar când din plânset încetă ‐ Strigându‐ i: „mamă”, în simțire, Prin farmec ea se deșteptă. Astfel și‐ o țară în pieire Mormânt și lanțuri le sfărâmă Călcând pe‐a soartei îndârjire Pe loc ce‐ i strigă fiii: „Mamă”. RONDELUL ROZELOR CE MOR E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, și mor și‐n mine ș‐ au fost atât de viață pline, și azi se sting
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
al eroilor și valul de lacrimi al mamelor vor fi pierdute pe pământ, iar cerul nu va fi câștigat în schimb ? Eternul Socotitor nu se va gândi oare să plătească această enormă încărcătură de datorii ? ... Și când omenirea va fi sfărâmat jugul acestui univers perisabil, învingând suferința-i atroce și moartea sa, Gloria Divinității nu se va manifesta pentru a justifica toate aceste lucruri ? Pe de altă parte, în ciuda acestei accepții de elevat lirism al cuplului aparent antinomic, viață-moarte, în una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se năștea un dor adânc, un dor de moarte către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
amestecă cu grijă, dar i se păru cam săracă mâncarea preparată de ea. Ce-ar trebui să mai pună ca să arate mai bine? Plecă în bucătărie de unde se întoarse cu punga cu fidea; scoase un colac de fidea și-l sfărâmă în tuci, dar tuciul era mare, iar mâncarea cam multă... mai sfărâmă unul, și încă unul, să iasă ciorba gustoasă. Ei, acum parcă mai semăna cu ciorba pe care o pregatea mama. Simți în sufletul ei așa, ca o mulțumire
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ea. Ce-ar trebui să mai pună ca să arate mai bine? Plecă în bucătărie de unde se întoarse cu punga cu fidea; scoase un colac de fidea și-l sfărâmă în tuci, dar tuciul era mare, iar mâncarea cam multă... mai sfărâmă unul, și încă unul, să iasă ciorba gustoasă. Ei, acum parcă mai semăna cu ciorba pe care o pregatea mama. Simți în sufletul ei așa, ca o mulțumire, că se descurcase bine în prima ei încercare de gospodină. Dar, parcă
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]