1,780 matches
-
în picioare, fermecat, ca în fața unei năluciri ispititoare. Ilona se duse la masă, așeză vasele și tacâmurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar în ochi și pe buze un zâmbet de îmbărbătare, umil, sfios, sub care încerca să-și ascundă o groază cumplită... Goli tava și mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat de o furtună năprasnică. Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale și mângâietor, i se strecura sfios în suflet, cu vorbe simple, nemeșteșugite, din care, încetul cu încetul, se închegă acolo o liniște ca pânza de zăbranic, străvezie și totuși destul de deasă spre a cerne și a arunca la o parte toate ispitele și deșertăciunile lumești. Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
regală, Ordonă ca Pe-acel bătrân de-aseară Și Pe-acel tânăr să-i aducă-n sală. Și-atunci apar l-a tronului său treaptă Bătrânul alb cu fața înțeleaptă, Ținând de mână pe un mândru tânăr Ce ochii lui sfioși în sus i-ndreaptă Ei după chip păreau de viță-arabă, Dar fața celui tânăr este slabă Și palidă de multe suferințe - Deci cu mânie împăratu-ntreabă: {EminescuOpIV 407} Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă " Acest băiat de-l chinuești în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ars în flacări prinosul de pe vatră, Pe când intrară oaspii sub bolțile-i de piatră. În capul mesei șade Zamolxe, zeul getic, Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic. În dreapta lui sub vălul de ceață mândrul soare, În stînga-i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde svon de armă. Prin el cimpoiul skytic pornește dulcea-i larmă Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a-valma
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vezi, Dar înspre mine ți-e privirea. Când lumea îți va spune, povești nemuritoare Despre o fată care, a iubit prea mult Poate îi vei scrie și ei o scrisoare De mulțumire. Oare, vei scrie și atât? Vei scrie cărți sfioase, răscolind trecutul Sau poate trenul care l-ai pierdut, Vei scrie și amintirea, cu litere mărețe Și care în iubire te-au ținut. Vei scrie, te vei ruga, vei plânge Însă, te rog un lucru, nu uita Că mi-ai
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
Mi-a rămas în memorie un episod, oarecum ieșit din comun, petrecut la un concurs de admitere prin anii 1964¬1965. După încheierea examenului și afișarea rezultatelor a intrat în cabinetul directorului un cetățean, cu înfățișare de trăitor al satului, sfios și cu evidente semne de supărare, care mi-a pus pe birou un teanc de Diplome de premiu, spunând: Faceți ce știți cu ele! Băiatul meu, premiant opt ani în șir, nu a reușit. Ce valoare mai au aceste hârtii
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
vrajbei noastre: capra vecinului și diavolul care șomează lângă cazanul românilor. Nu ne lipsește Adrian Leverkiihn, dar sîntem cu desăvârșire lipsiți de modesta și devotata lumină a lui Serenus Zeitblom. Nu știm să admirăm. Ne este străină apropierea decentă și sfioasă de obiectul admirației noastre, bucuria și îngrijorarea pentru destinul lui, statornicia de nezdruncinat. Nu știm decât să clădim statui encomiastice și vulgare, să sforăim despre "genii tutelare", despre "divini critici", care nu mai au nimic de-a face cu oamenii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în ochi de aproape, ca să-i arate că l-a înțeles. Dar Mai-Baka îl întrebă îndurerat: - Tu crezi că e mai bine să trăiești rob decât să mori? Auta tăcu. Ce să le spună? Să le mărturisească și un gând sfios care abia îi venise și de care se temea și el? Să li-l spună măcar ocolit. - Mai-Baka, zise Auta încet, când trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se ridică greoi, ca să plece. Se ridicară și toți ceilalți. - Pleci? îl întrebă pe Marele Preot unul dintre străini, în limba atlantă. Preoții se uitară unul la altul. Tefnaht îl întrebă pe străin dacă știe limba aceasta bine. Străinul zâmbi, sfios: - Nu. Puțin. Marele Preot își roti din nou ochii prin încăpere, apoi privirea îi căzu pe ulciorul de lut, adus de sclav. I se păru caraghios ulciorul printre toate celelalte lucruri care le vedea. Se rușină și, ca să-și învingă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luare aminte pe pământean, străinul nu mai așteptă și zise: - Atunci ne ducem acolo. Urcîndu-se în luntre, cârmaciul zise: - Prietenul tău nu vine cu noi? Auta zâmbi trist: - Nu. El nu poate veni: e un rob fugar. - Auta, pleci? întrebă sfios Mai-Baka văzîndu-l că se îndepărtează și băgând de seamă acum butoiul mare și lung în care intrau străinii. Vrei să înham eu măgarii la căruța voastră? Spune-mi numai unde i-ai lăsat să pască, și-i aduc. . Auta nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva, căzu cu fața la pământ și-i cuprinse fostului sclav genunchii în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâncăm ca și voi, alte lucruri, însă puține. O, dacă am avea măcar mierea voastră... Mi-ai spus că o fac niște gâze, da? - Albinele. Hor oftă. Auta se uită la el, apoi prin luntre, la ceilalți doi și spuse sfios: - Va să zică sunteți săraci, Hor, săraci ca părinții mei din Țara Nisipurilor, sau ca sclavii Atlantidei. Nici aur nu aveți... Și totuși de multe ori mi se pare că sunteți cu mult mai bogați decât toți bogații Atlantidei... Este aici ceva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de grâu. Uite, ți-am scris aici pe ciob totul... Și să-i spui învățătorului să-și păzească grîul! Copilul începu să râdă și plecă mulțumit. Apoi se întoarse din drum și se mai uită o dată la cei trei, zicând sfios: - Voi din ce țară sunteți? Limba rome o știți foarte bine. Tu poate că ești de la miazăzi, fiindcă ești negru, dar tu, doamnă, semeni cu mama... Auta avu o tresărire și-l întrerupse: - Cine-i tatăl tău? Copilul își umflă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străini, Auta, Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii. Și când nimeni nu se aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta îl privi un timp fără să-i răspundă. Căuta cuvintele cele mai limpezi și părea că nu le găsește. Hor simțea și se uita la el așteptând. Apoi îl rugă din nou să-i răspundă, și Auta rosti încet, sfios: - Nu din pricina voastră, dar... nu știu cum să-ți spun... Cred că dacă stăpânii robilor nu s-ar fi temut de voi, n-ar fi fost chiar așa de cumpliți... cruzimea lor totdeauna e cruzime, dar acum a întrecut orice măsură. Hor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
groapă uriașă în calea râului... Abraam auzise de la feluriți păstori despre uriașul turn în care locuiau, cum le spunea el în limba lui, Elohim, sau Cei Puternici. Acum se uita lung la Min, pe care nu-l mai văzuse. Întrebă sfios: - Dar tu cine ești? Veselul cârmaci al luntrelor străine apucase să învețe câteva cuvinte din limba lui Abraam și, ca să-i facă bătrânului plăcere, se căzni să înceapă a-i spune ceva, rostind greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așeză pe o bancă într-un parc cu tufe de liliac al cărui mireasmă îl înveli, ca o adiere ușoară. Pe o altă bancă se așeză o tânără zveltă cu păr șaten, ochii căprui cu privire caldă, care-i zâmbea sfios. După puțin timp, reușesc să se cunoască și chiar să-și spună pe nume, plimbându-se apoi prin pitorescul Sibiu. Astfel se cunosc, Eugen avea pe atunci 23 de ani, iar Oana mai tânără cu 3 ani. La acea vreme
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
ducea tot cu vechea lui bicicletă, cu toate că soția lui îi ceruse să cumpere una nouă. în drum spre Tg. Mureș ei vorbiră foarte puțin, Radu nu-și găsea cuvintele. Eugen era tăcut din fire, Oana părea puțin tristă și destul de sfioasă. La întoarcere, Eugen îi mărturisi lui Radu că intenționează să-i ceară doamnei Neli partea ce i se cuvine din averea tatălui său. La aflarea acestei vești Radu nu știu ce să zică, ci doar îl privi lung și încruntat pe Eugen
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
să ne închinam la mormintele celor dragi care au plecat printre aștri. Am ieșit în curte. Soarele lunii iunie arunca lasere printre frunzele celor doi cireși. Înspre răsărit se vedeau turlele bisericii din sat. Am intrat în curtea ei și, sfioși, ne-am îndreptat pașii spre mormintele bunicilor, fraților și rudelor noastre. Pe cruci învechite se mai zăreau încă numele înscrise de meșterul din sat. Locurile de veci erau acoperite de ierburi și flori de stânjenei. Smeriți am aprins lumânări, am
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
animale, sfâșiau câinii care le stăteau în cale, vitele mugeau înspăimântate prin grajduri... * Într-una din zile i-a ieșit în cale un bătrân... „- Săru‟mâna, Coani Griguță, se ploconi omul cu căciula în mână, uitându-se într-o parte sfios. „- Aaa... tu ești, măi Fa... Fa-nachi, parcă, așa îți zâce, Fanachi!“ se concentra, fostul deputat de Fălciu, să și-l aducă în minte. „- Da, da... Coani Griguță, eu sânt!, sări țăranul fericit că l-a recunoscut.“ Tu erai hăitaș, măi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu nepăsarea lor față de moarte, căci nu mai era luptă... era jertfă, o jertfă răsplătită de Dumnezeu cu biruința! Se aruncau înaintea morții ca niște orbi!.. Urmă o clipa de tăcere... - Da‟ dispri Ion... spuni-ni, dispri Ion, se auzi glasul sfios al bătrânului Toma, abia șoptit. Avea bătrânul ceva pe suflet pe seama lui Ion, și nu-și afla liniștea. Domnica izbucni într-un hohot înnăbușit, cu palma la gură, când veni vorba de bărbatul ei. - He, hei... tatai! exclamă Anton cu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
față. Pentru ea, care asculta urletul lupilor și fiarelor pădurii, fără înfiorare... și în nopțile de iarnă vedea lupul uitându-se pe geam în casă... oamenii obișnuiți nu mai însemnau mare lucru. Și, în vreme ce fetele de seama ei, se ascundeau, sfioase, în poalele mamei, Anuca se așternu la vorbă cu „Domnu“. Băieții, cu tășcuțe de gât, au început să intre în clasă, într-o tăcere de biserică... cu, „Săru‟mana, Domnu!“, și se așezau în bănci. - Cum te cheamă, fetițo? o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
într-un poem babilonian înscris pe 12 tăblițe de argilă arsă, găsit în biblioteca regelui asirian Assurbanipal. Legenda datează din mileniul III î.e.n. footnote>... Vânătoarea te apropie de tot ce e mai pur, țâșnit din originara matcă animală, maiestatea lebedei, sfioasa noblețe a ciutei, taina de sfinx a caprei negre încremenită pe vârful de stâncă cu ochii adânciți în amurg, fala cerbului încununată cu ramuri... Apoi, femeia și vânătoarea, dacă ne amintim de Diana, zeița vânătorii, sunt totuna... una și aceeași
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
apoi, adăugă zâmbind. - Hm!.. Altfel, pânda n-ar mai avea farmec..! - Așa‟i, Antoane, ai dreptate! Dar, iată că de după creastă apare un lup în alergare... Se oprește și se uită în jur prevăzător... Era un animal mare, sur-roșiatic, privește sfios în jur, pășește prudent, lung, trăgând cu urechea și adulmecând în direcția vântului, cu aparentă indiferență. Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acea prăpastie datorită căreia rațiunea umană ține la distanță forța animalică. Nu trecuseră patru-cinci bătăi de inimă, de la sosirea primului lup, că, de după creastă, se ivi al doilea... care tot se opri din alergare și cu mers lung, prudent, privind sfios în jur, se așeză la unu-doi pași, lângă primul. Dar, iată că apare în goană al treilea... apoi, și încă unul, și încă unul, la fel trecând pe lângă primii, așezându-se și ei, înșirați pe creastă, profilâdu-se pe cerul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]