5,177 matches
-
platonice despre preexistența sufletelor și cerea conciliului condamnarea lor. Aceasta a fost pronunțată, însă, din cîte se pare, nu de către conciliul ecumenic care a început la 5 mai (în documentele căruia nu figurează dezbaterea unei asemenea teme), ci în cadrul unui sinod special care s-a desfășurat anterior, o synodos endêmousa (cf. p. 000). Evagrie spune (Istoria Bisericii IV, 39-41) că, spre sfîrșitul vieții, Iustinian ar fi promulgat un edict în favoarea aftartodocetiștilor, care s-a pierdut. Pe baza unei vechi tradiții, împăratul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ioan al II-lea acordul pentru condamnarea unor călugări din Constantinopol care negau teza potrivit căreia Cristos care a pătimit și a murit ar fi parte a Sfintei Treimi. De la 2 mai la 4 iunie 536, Ipatie a participat la sinodul de la Constantinopol prezidat de patriarhul Mena și menit să-l condamne pe Antim din Trapezunt, ales patriarh de Constantinopol în 535 cu ajutorul severienilor, pe care papa l-a declarat însă destituit, în înțelegere cu împăratul, în februarie sau martie 536
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de patriarhul Mena și menit să-l condamne pe Antim din Trapezunt, ales patriarh de Constantinopol în 535 cu ajutorul severienilor, pe care papa l-a declarat însă destituit, în înțelegere cu împăratul, în februarie sau martie 536, hotărîre confirmată de către sinod. în 537-538, Ipatie era încă episcop de Efes, așa cum dovedește inscripția despre care vom vorbi imediat; a murit înainte de 552, an în care apare numele altui episcop de Efes. O inscripție de 35 de rînduri găsită la Efes la începutul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost studiată pentru prima dată de M. Richard (1944). Acesta a stabilit că Leonțiu din Ierusalim, și nu Leonțiu din Bizanț, a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat, la Constantinopol, la discuția cu monofiziții din 532-533 și la sinodul din 536 (cf. p. 000); potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. infra) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Palestina, ca să schimbe clima, și de aici a trecut în Bitinia, unde a fost hirotonit episcop de Helenopolis. Acest lucru s-a întîmplat cel tîrziu la începutul lui 400, fiindcă în luna mai a acelui an a participat la un sinod organizat la Ierusalim de Ioan Hrisostomul, din al cărui cerc de prieteni Palladius făcea parte. A fost implicat în tragica depunere a lui Ioan Hrisostomul din 403-404; potrivit lui Fotie (Biblioteca, cod. 59), Paladius și Heraclid din Efes, amîndoi prieteni ai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cerc de prieteni Palladius făcea parte. A fost implicat în tragica depunere a lui Ioan Hrisostomul din 403-404; potrivit lui Fotie (Biblioteca, cod. 59), Paladius și Heraclid din Efes, amîndoi prieteni ai lui Ioan Hrisostomul, au fost acuzați de origenism la sinodul de la Stejar din 403, iar mai tîrziu aceeași acuzație le-a fost adusă și de Ieronim (Dialog împotriva pelagienilor, prol. 2). Referindu-se la această criză, Palladius povestește că a petrecut unsprezece luni „într-o celulă întunecată” (ascunzătoare sau temniță
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Constantinopol, cu exilul și moartea. Partea a doua (12-19) respinge acuzațiile aduse lui Ioan într-o scriere - menționată în cap. 13 ca syngramma - a lui Teofil de Alexandria (care a fost principalul artizan al distrugerii acestuia și a condus sinodul de la Stejar din 403), probabil pamfletul pierdut al lui Teofil din care s-au păstrat fragmente la Facundus de Hermiane în Apărarea celor Trei Capitole. Episcopul declară că a urmărit personal toate fazele procesului intentat lui Ioan și că posedă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
împotriva opresiunii externe și prevenind dezvoltarea unor tensiuni excesive în interiorul lor. O epistolă care s-a păstrat și în siriacă, adresată lui Ioan de Antiohia și scrisă cu puțin înainte de conciliul de la Efes, îl îndeamnă pe destinatar să participe la sinod și să adere la poziția lui Chiril, blestemîndu-l totodată pe Nestorie. Evagrie Scolasticul reproduce în Istoria Bisericii (II, 10) extrase dintr-o scrisoare a lui Simion adresată lui Vasile de Antiohia (456-458) în care stîlpnicul declară că a aderat în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citează, sau și pe o altă tradiție - ca prim episcop al acelui oraș (în Eusebiu, Istoria bisericească III, 4, 10; IV, 23, 3). Nu se referea însă la scrierile sale. Acestea au apărut abia 350 de ani mai tîrziu, la sinodul de la Constantinopol din 532-533, unde monofiziții moderați, adepți ai tezelor lui Sever de Antiohia, s-au confruntat cu calcedonienii; primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt două lucruri legate între ele și că, oricum, trebuie înțelese ca pedepse trimise de Dumnezeu oamenilor pentru păcatele lor. De altfel, nu e nici o îndoială că, de cînd împărații au devenit creștini, de ei depind și treburile Bisericii, iar sinoadele cele mai importante s-au ținut și se țin în continuare după voința lor. Biserica și imperiul sînt strîns legate între ele, așa cum s-a dovedit și în unele momente importante din perioada tragicelor și tulburătoarelor întîmplări din viața lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la puțină vreme după rebeliunea generalului Basiliscus împotriva împăratului Zenon, adică după 475-477. Altceva nu se știe despre el. Nici opera lui, de altfel, nu era mai bine cunoscută: la publicarea ei a fost numită Istoria evenimentelor petrecute la sfîntul sinod de la Niceea sau, mai simplu, Istoria Conciliului de la Niceea; mai recent, în schimb, Istoria bisericească. în privința conceperii scrierii, autorul ne oferă următoarele informații: pe cînd se afla încă în casa părintească, a găsit o carte scrisă pe pergament unde era
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și „scolastic”, adică avocat. La Constantinopol, el și-a cîștigat un oarecare renume, a avut unele sarcini publice și în cele din urmă a fost desemnat episcop de Mitilene, în insula Lesbos. în această calitate, a participat în 536 la sinodul de la Constantinopol ce i-a condamnat pe monofiziți, între care se număra și Sever de Antiohia. Zaharia abandonase așadar învățătura maestrului său și aderase la ortodoxie. După această dată, nu mai avem alte informații despre el. a) Istoria Bisericii Puține
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
siriacă. Cea mai cunoscută e Viața lui Sever de Antiohia, în esență o scriere în apărarea maestrului său monofizit, acuzat de mai multe lucruri, printre care se numără și păgînismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever pînă la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în 512. Opera e bogată în detalii romanești și oferă o imagine interesantă a culturii acelei epoci. A fost compusă, probabil, între 512
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Istoria sa se găsesc în operele istoricilor bizantini, din cîte se pare începînd cu Teodor Lectorul. Potrivit lui Fotie, Ioan Diacrinomenul ar trebui să fie identificat cu Ioan din Ege, autor al unei opere în care atacă simbolul calcedonian, etichetat în sinoadele din secolele al VI-lea și al VII-lea ca inamic al Crezului de la Calcedon din punctul de vedere al nestorienilor. Bibliografie. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 116-117. 11. Ioan Malala încheiem această rapidă analiză a istoriografiei bisericești cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
țară”, cum se spune într-o ediție de secol XIX. Pot fi, în acest sens, menționate edițiile sinodale ale Bibliei, începând cu cea din 1914, versiunea din 1938 realizată de Vasile Radu și Gala Galaction și ediția jubiliară a Sfântului Sinod, „diortosită” de Bartolomeu Anania, în 2001. Apariția Bibliei de la București coincide cu maturizarea limbii române. Difuzată masiv prin tipar, răspunzând exigențelor vorbitorilor de limbă română din toate părțile teritoriului românesc, cartea a însemnat, totodată, ieșirea textului scriptural din preocupările nemijlocite
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
de „aleși”, Dumnezeu dorește să mențină trează și să fortifice credința creștinilor. Pe de altă parte, Hipolit încearcă să prevină orice deviere individualistă, al cărei exces ar putea primejdui însăși existența Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai întâi în Antiohia, dar moartea episcopului acestui oraș îl determină să plece către Tars, unde va primi găzduire din partea episcopului Siluan. Aici, intră în legătură cu gruparea homeusiană: Vasile al Ancirei, Gheorghe al Laodiceii, Eustathius de Sevasta. În septembrie 359, la sinodul din Seleucia, Chiril avea să își ia revanșa în fața lui Acachie, depus din scaunul episcopal sub acuzația că este eunomian. Un an mai târziu, el însuși va fi condamnat pentru convingeri homeusiene. Va trăi în exil până în momentul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bisericești care o continuă pe cea a lui Eusebiu. Între domniile lui Valens și Grațian, episcopul nostru va avea parte de un al treilea exil, cel mai lung și mai dureros (367‑378, așadar, aproape doisprezece ani). Va participa la sinodul din Constantinopol (381), fiind conducătorul delegației ortodoxe. Moare cinci ani mai târziu. 2. Potrivit definiției lui Jean Daniélou, „cateheza este tradiția vie a depozitului de credință”. Ca gen aparte al literaturii creștine, ea se situează între kerigmă și omilie. „Cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
logos se află la originea seriei de erezii subordinaționist‑deiste, apărarea unității monolitice a divinității constituind premizele ereziei monarhianiste, cu cele două variante: adopționism și patripasianism sau modalism (sabelianism). Încercând să salveze unitatea divină, Marcel al Ancirei, unul din protagoniștii sinodului de la Niceea, va merge până la respingerea ideii existenței din veșnicie a lui Cristos. Cu toate acestea, adopțianismul lui Marcel trebuie nuanțat. Teologia sa trinitară, analizată dintr‑o perspectivă nouă, în contextul polemic al epocii, se dovedește cu mult mai „ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din comunitatea sa și numit - împotriva voinței sale, după cum el însuși mărturisește - episcop al micului oraș Cyr, în apropiere de Antiohia, unde își va petrece tot restul vieții. Activitatea exegetică a lui Theodoret cunoaște o dezvoltare cu totul deosebită după sinodul din Efes (431), soldat, pe teren dogmatic, cu victoria lui Chiril al Alexandriei și condamnarea tezelor nestoriene. Deși se află de partea învinșilor, Theodoret nu abandonează lupta, ci se hotărăște să o continue cu alte mijloace decât cele ale polemicii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care, adesea, dictează prejudecățile) aplecându‑se astfel asupra Sfintelor Scripturi, pe care le consideră unicul izvor al adevărului. Nu este deci o întâmplare faptul că primele sale comentarii, In Canticum și In Danielem, datează din anul 433, doi ani după sinodul din Efes și chiar anul proclamării edictului de Unitate, redactat în parte de Theodoret. Dincolo de rațiuni de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult mai profund, pe care J.‑N. Guinot îl rezumă în acești termeni: „Așa cum lectura Bibliei poate să ofere baza teologiei trinitare și cristologiei definite la sinodul de la Niceea, tot astfel ea arată și realitatea diofizismului antiohian. Iată de ce Theodoret are mare grijă să noteze în comentariile sale ceea ce se referă la natura umană și ceea ce revine naturii divine: neamestecarea naturilor este astfel fără încetare amintită și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu este un comentariu, ci un text polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium, un tratat impresionant, pe care îl redactează către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la sinodul de la Calcedon (451) - împotriva tuturor curentelor eretice de la Simon Magul până la Nestorie. Sporacius, prieten al lui Theodoret, dorea să cunoască cele două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
era permanent controversată (îi fusese atribuită chiar și lui Cerint, adversarul lui Ioan). Am discutat deja despre metamorfozele acestei cărți în capitolul consacrat lui Irineu al Lyonului. Apocalipsa nu figurează în canonul acceptat de Eusebiu, care se face ecoul hotărârilor sinodului de la Niceea. În H.E. III, 25, 1‑7, el vorbește de trei tipuri de texte: homologoumena (unanim acceptate), antilegoumena (controversate) și notha (necanonice). Canonul Noului Testament, prezentat de acesta împăratului Constantin, nu cuprinde Apocalipsa; ea este totuși enumerată printre homologoumena
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Alexandriei si Antiohiei. În timp ce Chiril redacta Anatemele împotriva condiscipolului său, Nestorie, care nu recunoștea Fecioarei însușirea de „maică a lui Dumnezeu”, Theodoret îl apără, acuzându‑l pe Chiril de apolinarism (în Cristos, natura umană este absorbită de cea divină). La sinodul de la Efes, alexandrinii se impun cu forța și au câștig de cauză. Nestorie este condamnat, iar împăratul Theodosie al II‑lea cere depunerea sa. Doi ani mai târziu (433), Theodoret redactează un „Act de conciliere”, dar nu îl semnează, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]