2,258 matches
-
consoană la forma lor generică, anterioară întrebuințării în actul lingvistic concret, exprimă sensul de ‘singular’ prin dezinența Ø, termen de opoziție în organizarea planului semantic al categoriei gramaticale a numărului elev-Ø/elev-i. Alomorfe și morfeme sinonimetc "Alomorfe [i morfeme sinonime" În structura textului concret, produs al procesului de comunicare lingvistică, aceleași sensuri gramaticale se exprimă adesea prin morfeme diferite sub aspectul structurii fonetice; sensului de imperfect, de exemplu, îi corespund în flexiunea verbului românesc două sufixe: a și ea: cit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sufixul -aintră în structura imperfectului verbelor de conjugarea I: a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a cânta și de conjugarea a V-a: a coborâ 5: Sufixul -eacaracterizează imperfectul verbelor de la celelalte conjugări. Morfemele diferite fonetic datorită apartenenței unităților lexicale la clase flexionare diferite sunt morfeme sinonime; sufixele de imperfect a și ea sunt morfeme sinonime când distribuția lor corespunde poziției din sistemul morfematic al limbii. Morfemul a, însă, intervine și în structura imperfectului unor verbe din conjugarea a II-a (scri-a-m) iar morfemul -eaîn structura imperfectului unor verbe de conjugarea I (vegh-ea-m). În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de conjugarea a II-a - a IV-a. Sufixul -eadin structura verbului îngenunch-ea-m și sufixul -adin structura verbului cit-a-m sunt alomorfe ale morfemului -a-, specific flexiunii verbelor de conjugarea I. Tot așa, dezinențele -e și -i sunt morfeme sinonime pentru exprimarea sensului de plural la substantive feminine (în opoziție, cu dezinența de singular -ă: cas-ă/cas-e și, respectiv, cu dezinența de singular -e: cart-e/cărț-i), la substantive masculine (dezinența -i: elev/elev-i, frat-e, fraț-i) și la substantive neutre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tot mai puțin optimist.” Observații: Gradele de intensitate superioară și de intensitate inferioară, aflându-se într-un raport antitetic, se pot substitui reciproc, concomitent cu substituirea termenilor adjectivali prin antonimul lor. Enunțul „El este mai puțin optimist decât Mihai.” este sinonim cu enunțul „El este mai pesimist decât Mihai.” Această sinonimie permite întrebuințarea eufemistică a gradului de inferioritate în locul gradului de superioritate: „Maria este mai puțin frumoasă.” în loc de „Maria este mai urâtă.” Superlativultc "Superlativul" Gradul superlativ semnifică manifestarea însușirii la un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lipsesc, bineînțeles, excepțiile. Astfel, locuțiunea a-și bate joc, deși e constituită pe baza unui verb întrebuințat pronominal, este obiectivă: Și-a bătut joc de noi toți. Locuțiunile a-și aduce aminte și a-i aduce aminte (ca și verbele sinonime) sunt amândouă obiective, deși pronumele care însoțește verbul e în fiecare din ele altul. Toate categoriile gramaticale verbale - diateză, timp, mod, număr, persoană - sunt exprimate de verb: „Fiecine cum i-a vrerea despre fete samă deie-și.”, „Gândea lucruri de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eventivă, în același mod în care o face morfemul diatezei dinamice: Ion a devenit bogat. - Ion s-a îmbogățit. Maria a devenit tristă. - Maria s-a întristat. Au aceeași funcție semantică alte verbe care, prin mutații semantice, dezvoltă o variantă sinonimă verbului a deveni: a ajunge, a se face, a ieși: „Readuc melancolia-mi Iară ea se face vers” (M. Eminescu) Acestea sunt variantele paralele, nepredicative ale verbelor predicative a ajunge, a (se) face, a ieși. El a ajuns la Veneția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitică în opoziție cu sintagma verbalizată prin verbul copulativ a fi, expresie a realității. El pare bolnav. - El este bolnav. Observații: verbul a însemna prezintă în întrebuințarea sa ca verb nepredicativ două variante, în funcție de mutații în planul său semantic: 1. Sinonim cu verbul nepredicativ a fi, este verb copulativ absolut: „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. (Lucian Blaga) „Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea.” (M. Eminescu) 2. Când planul său semantic păstrează, însă, legătura cu semantica substantivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putea: referirea la același subiect: pot merge/poți merge (să mergi), semantici (a avea, a fi, a veni - schimbarea sensului inițial”) și participarea lor „la un complex cu sens unitar”, împreună cu un verb predicativ („supin, la infinitiv sau la conjunctiv, sinonim cu infinitivul”). În această structură complexă, „semantic, rolul principal revine formei nominale sau conjunctivului; gramatical, rolul principal revine verbului cu sens modal, care poartă semnele predicativității.” (I, p. 204) Limitându-se la o descriere superficială a acestor categorii de verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la conjunctiv prezent: era să adorm, era să adormi, era să adormim etc. În limba vorbită, își schimbă forma și semiauxiliarul în funcție de număr și persoană: „Dar cât pe ce erai să mă gâtui, jupâneșico.” (I. Creangă) Verbul A AVEA Este sinonim verbului a fi în exprimarea sensurilor de • irealul: Aveam să cad. • potențialul: I l-am dat; ce-aveam să fac?! Lipsit de autonomie semantică, verbul semiauxiliar a avea intră în sintagma predicatului compus ca și verbul a fi, cu forma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și vrea(vrea-u, vre-i etc.), care pot fi considerate o singură rădăcină, mai apare o formă deosebită la persoana a III-a plural, indicativ: vor (formă împlinită). La tema imperfectului (atunci când nu se întrebuințează formele de împrumut ale verbului sinonim a voi) apare forma vro-, o formă de compromis între cele două verbe, sinonime, a vrea și a voi: vroiam, vroiai etc. O a patra rădăcină, vr-, caracterizează structura temei perfectului (vr-ui, vr-u-sem etc., vrut), a infinitivului (vr-ea) și gerunziului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condiționată de intrarea verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D. Zamfirescu) • Ca timp relativ, în raport cu un verb-predicat al unei propoziții condiționale sau cu o construcție condițională, poate dezvolta sensul de potențial: „Dându-mi din ochiul tău senin / O
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
participiu, pentru verbul liber, în funcție de tipul de flexiune al acestuia din urmă. În sintagma formelor inverse, „cuvântul fonetic” prezintă un singur accent, cel al temei de participiu, trecut-ai; auxiliarul își pierde accentul propriu. Observații: • În limba vorbită există sintagme sinonime perfectului compus, constituie din verbul a fi și participiul verbului liber: „Gligori-i dus de azi dimineață.” (C. Hogaș) • Regional se întâlnesc forme perifrastice de perfect compus, cu auxiliarul a fi la perfectul compus și tema de participiu a verbului liber
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Gligori-i dus de azi dimineață.” (C. Hogaș) • Regional se întâlnesc forme perifrastice de perfect compus, cu auxiliarul a fi la perfectul compus și tema de participiu a verbului liber: „Am fost cumpărat o carte.” Perfectul simplu Este un timp absolut, sinonim cu perfectul compus. Prezintă acțiunea verbului ca încheiată în momentul vorbirii. Spre deosebire de perfectul compus, însă, momentul acțiunii verbului este, relativ, mai apropiat de prezentul procesului comunicării. Acest fapt îl face cu deosebire propriu introducerii vorbirii directe: „- Nu te supăra, moș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să te rogsăpleci.” Viitorul verbelor de „solicitare, rugare” exprimă un prezent al timidității și al modestiei: „Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista dumitale?” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Viitorul I cunoaște, în limba literară, două forme sinonime, amândouă cu structură analitică: una, cu auxiliarul a voi (a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o altă formă, or, indiciu că, în sintagma cu conjunctivul, auxiliarul este rezultatul unei suprapuneri între cele două verbe auxiliare, a voi și a avea: or să cânte etc. În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, aceste diferite forme sinonime de viitor pot apărea în același context, în strânsă legătură cu structura fonetică a versului (în limbajul poetic) sau cu semantica lor, din perspectiva opoziției certitudine-incertitudine: „Și de-a soarelui căldură / Voi fi roșie ca mărul Mi-oi desface de-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca un smintit - toate lucrurile mi se arată găurite...” (I. Creangă) „Atunci împăratul a început s-o sfătuiască zicând...” (I. Creangă) „...M-am frământat cu gândul fel și chip cum
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Este un mod verbal cu o structură analitică. Morfemul caracteristic este verbul auxiliar a fi. Verbul liber se prezintă sub forma temei de gerunziu, la prezent, sub forma temei de participiu, la perfect. Auxiliarul precede tema verbală. Cunoaște trei variante sinonime, în funcție de situația flexionară a auxiliarului: 1. a fi, la conjunctiv prezent + tema verbului: să fi cântând, cântat etc. 2. a fi, la indicativ viitor + tema verbului: voi fi cântând, cântat etc. 3. a fi, la potențial prezent + tema verbului: aș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi boieri?...” (I.L. Caragiale) „Înțelegem, cucoane, așa a fi...” (I. Creangă) „Din cauză că am înțeles asta nu i-am spus: „dar eu nu sunt o femeie iubită de toată lumea” ci așa vag: „vor fi femei iubite de toată lumea?” (Cezar Petrescu) Sintagmele sinonime ale prezumtivului prezent sunt dislocabile prin adverbe regim, de obicei, între auxiliarul a fi și auxiliarul precedent: „Va mai fi mergând oare cineva?!”; „N-o mai fi cântând acolo...” Adverbul dislocă sintagma între auxiliarul modal și tema de gerunziu: „Pesemne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Noi am fi cântat etc. Voi să fi cântat etc. Voi ați fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Dintre cele trei variante sinonime de prezumtiv, cea mai mare frecvență cunoaște forma cu auxiliarul la viitorul I al indicativului, mai cu seamă în situația de timp absolut și prezentând variante fonetice populare ale auxiliarului modal: „Le-o fi găsit ieftine și le-o fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
degeaba! pune-te biata împărăteasă, biată să nu fie! cu cucoanele din casă, ia-l pe copil, desfașă-l, spală-o - că era fetiță - primește-o, aleargă de-i caută sân... mă rog...” (I. Creangă) Imperativul, un imperativ dramatic, este sinonim, în aceste situații, cu indicativul la un timp trecut, iar persoana a II-a nu mai exprimă, de fapt, persoana interlocutorului, ci persoana a III-a: „Și trage-i, și trage-i... I-a tras atâta, încât...”(I.L. Caragiale) sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca temă primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul - o propoziție cu predicat-verb la conjunctiv; amândouă variantele înscriu planul semantic al enunțului sub semnul nedeterminării. Propoziția subiect se dezvoltă în baza unui verb la indicativ, dacă planul semantic al enunțului este determinat: Îmi place că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui (...) numai o picătură în raport cu nemărginirea?” (M. Eminescu) Alexandru, plecat plin de iluzii, s-a întors nu peste multă vreme dezamăgit de toate. Participiul verbelor copulative a deveni (și al verbelor sinonime: a ieși, a ajunge) și a rămâne realizează diferite funcții sintactice, prin constituenți analitici, în complementaritate cu un nume: Ajuns doctor, nu și-a mai păstrat vechile prietenii.” șcirc. timp/cauzăț Să-l văd ajuns doctor și-apoi nu-mi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactică prin care se exprimă atitudinea subiectului enunțării față de obiectul enunțării: conținutul semantic al enunțului. Sintagmele formate dintr-un adverb de modalitate și un verb sunt adesea sinonime cu sintagme modale morfologice; enunțul Poate că a plecat., de exemplu, este sinonim cu prezumtivul perfect Va fi plecat.9 Dintre celelalte unități lexico-gramaticale, în limba română contemporană, nu realizează funcții sintactice pronumele de întărire, cu valoare adjectivală, și uneori pronumele personale. Rolul adjectivului de întărire în enunț este asemănător adverbului de modalitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]