5,099 matches
-
temă lexicală: a cânt-a/a descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră în relații sintactice: Priveliștea l-a încântat. Verbele (locuțiunile, expresiile verbale) realizează predicate sintetice (cele două componente semantice ale predicației - de natură lexicală și de natură gramaticală coexistă în structura aceluiași termen) cu diferite dezvoltări: • predicat simplu, realizat printr-un singur termen lexical
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
măreață.” (M. Eminescu) În patru ani avea să-l ticăloșească și pe celălalt copil. • ca predicat analitic (nominal): „Obraznicul ăsta trebuie să fie ticălosul de frate-meu.” (I.L. Caragiale) Peste un an avea să ajungă cel dintâi. II. Dezvoltarea construcțiilor sintactice generate de verb și a câmpului semantico-sintactic pe care acesta îl descrie este dependentă de valențele lui libere (corespunzătoare golurilor semantice), în funcție de care verbele românești se grupează în două principale clase organizate antitetic: 1. verbe personale - verbe impersonale 2. verbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume, propoziție etc.), devenit(ă) subiect - expresie sintactică a cauzei/originii dimensiunii „procesuale”, proprie conținutului semantic al verbului, prin care se satisface valența lui liberă, obligatorie: a veni + cocoare ® Vin cocoarele. Nucleul predicațional generat prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume (pronume, propoziție etc.), devenit(ă) subiect - expresie sintactică a cauzei/originii dimensiunii „procesuale”, proprie conținutului semantic al verbului, prin care se satisface valența lui liberă, obligatorie: a veni + cocoare ® Vin cocoarele. Nucleul predicațional generat prin asumarea predicației de către verbe personale are structură bimembră: Predicat Subiect: „Privitor ca la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează printr-un nume/pronume la plural: „Ei numai doar durează-n vânt / Deșerte idealuri Când valuri află un mormânt / Răsar în urmă valuri.” (M. Eminescu) sau dacă este subiect multiplu, constituit din două sau mai multe unități lexicale sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Răsar în urmă valuri.” (M. Eminescu) sau dacă este subiect multiplu, constituit din două sau mai multe unități lexicale sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice) cu care intră în relație de interdependență verbul-predicat se află între ele în relație de coordonare disjunctivă sau opozitivă (prin conjuncția ci), ele reprezintă dubla (multipla) realizare a funcției de subiect; în consecință, verbul-predicat rămâne la singular: „Va pleca Maria
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine această atitudine. Ca și verbele personale, verbele impersonale relative realizează nuclee predicaționale bimembre, care se înscriu, însă, în interiorul opoziției
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbe tranzitive - verbe intranzitivetc "Verbe tranzitive - verbe intranzitive" Caracterul tranzitiv sau intranzitiv al verbului determină modul specific și gradul de extindere a câmpului semantico-sintactic prin care se împlinește planul semantic global al enunțului. Verbele tranzitive cer un complement gramatical - expresie sintactică a celui de-al doilea complement semantic (după cel realizat ca subiect), pentru că au nevoie de împlinirea celui de-al doilea gol semantic, prin satisfacerea celei de-a doua valențe libere: „Răni ducem - izvoare / deschise subt haină.” (L. Blaga) În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul nucleului predicațional prin actualizarea planului semantic al termenilor subiect și predicat: A înflorit teiul. Porumbeii și-au luat zborul. A venit cine ai vrut tu. Cel mai adesea, câmpul semantico-sintactic al verbelor intranzitive se împlinește odată cu realizarea funcției sintactice de subiect, dar el se poate lărgi, în mod aleatoriu, ca și cel al verbelor tranzitive, de altfel, prin dezvoltarea diferitelor variante ale funcției de circumstanțial sau de complement corelativ: Andra a plecat ieri/la mare/cu trenul/âmpreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu este și n-a fost niciodată - aceea nu e cu putință.” (M. Eminescu) Când exprimă „prezența” (în sinonimie cu a se afla), verbul a fi cere pentru împlinirea câmpului semantico-sintactic pe care îl generează, în mod obligator, realizarea funcției sintactice de circumstanțial: de timp sau de loc, cel mai adesea, sau a funcției de complement indirect (exprimând semantic locul): Ioana nu este aici/acum Ioana este la/cu noi. Ioana va fi $= se va afla/va fi prezentă$$ mâine. SINTAXA
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adesea, sau a funcției de complement indirect (exprimând semantic locul): Ioana nu este aici/acum Ioana este la/cu noi. Ioana va fi $= se va afla/va fi prezentă$$ mâine. SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTETC "SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTE" I. Funcțiile sintactice ale formelor verbal-nominale reflectă specificul lor de termeni dependenți din punct de vedere sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acum Ioana este la/cu noi. Ioana va fi $= se va afla/va fi prezentă$$ mâine. SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTETC "SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTE" I. Funcțiile sintactice ale formelor verbal-nominale reflectă specificul lor de termeni dependenți din punct de vedere sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VERBALE ABSOLUTETC "SINTAXA FORMELOR VERBALE ABSOLUTE" I. Funcțiile sintactice ale formelor verbal-nominale reflectă specificul lor de termeni dependenți din punct de vedere sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale, adjectivale, verbale): • subiect: „Înc-odată iar și iară / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • complement: „Nu credeam să-nvăț
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!” (M. Eminescu) • complement predicativ: „Ne-nțeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile Zboară vecinic îngânându-l Valurile, vânturile.” (M. Eminescu) ș.a.m.d. II. Construcțiile sintactice generate de formele verbal-nominale depind de trăsăturile semantice lexico-gramaticale (personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv) în același mod în care depind verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice generate de formele verbal-nominale depind de trăsăturile semantice lexico-gramaticale (personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv) în același mod în care depind verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor verbale în propriul plan semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele din care provin, cu deosebiri impuse de neasumarea predicației. SINTAXA INFINITIVULUITC "SINTAXA INFINITIVULUI" Caracteristicile nominale ale infinitivului îi asigură realizarea funcțiilor sintactice pe care le are în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor verbale în propriul plan semantic. În enunțuri cu caracter gnomic, infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
țară.” (M. Eminescu) Circumstanțialul de mod are o componentă semantică negativă, mascată de prepoziția fără (de): „Cât e întinsul și-naltul luminii, / Dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe / fără de-a mistui.” (L. Blaga) Construcția maschează adesea o relație sintactică de coordonare adversativă: Citește fără a reține nimic. = Citește dar nu reține nimic. În același mod, în anumite enunțuri, structurile cu infinitiv precedat de prepoziția spre sau pentru nu exprimă finalitatea unei acțiuni, ci maschează o relație de coordonare copulativă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la Veneția. sau se exprimă printr-un nume, pronume, când are o identitate proprie: Mihai a plecat înainte de a se fi terminat meciul. În aceste din urmă enunțuri, infinitivul intră în alcătuirea unui constituent dezvoltat prin care se realizează funcția sintactică de circumstanțial. În interiorul constituentului dezvoltat, complementul semantic principal $meciul$$ reprezintă subiectul interior (virtual subiect gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
virtual subiect gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină.” (L. Blaga) * Caracteristicile verbale condiționează construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină.” (L. Blaga) * Caracteristicile verbale condiționează construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) • circumstanțial, indiferent de tipul de verb: „Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?” (M. Eminescu) • complement de agent, dacă are sens pasiv: Nu suporta a fi lăudat de nimeni. Precedat de pronume sau adverbe relative, în relație sintactică cu verbul a avea sau a fi, infinitivul intră în alcătuirea construcțiilor infinitivale relative (în termenii Gramaticii Academiei, vol.II, p. 83), o variantă structurală de constituent sintactic dezvoltat prin care realizează funcțiile sintactice de: • subiect: „Când e minte, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi lăudat de nimeni. Precedat de pronume sau adverbe relative, în relație sintactică cu verbul a avea sau a fi, infinitivul intră în alcătuirea construcțiilor infinitivale relative (în termenii Gramaticii Academiei, vol.II, p. 83), o variantă structurală de constituent sintactic dezvoltat prin care realizează funcțiile sintactice de: • subiect: „Când e minte, nu-i ce vinde.” (I. Creangă) Nu-i unde/când merge. Nu are cine veni. • complement: „De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume sau adverbe relative, în relație sintactică cu verbul a avea sau a fi, infinitivul intră în alcătuirea construcțiilor infinitivale relative (în termenii Gramaticii Academiei, vol.II, p. 83), o variantă structurală de constituent sintactic dezvoltat prin care realizează funcțiile sintactice de: • subiect: „Când e minte, nu-i ce vinde.” (I. Creangă) Nu-i unde/când merge. Nu are cine veni. • complement: „De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema.” (M. Eminescu) N-ai de unde cumpăra
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde/când merge. Nu are cine veni. • complement: „De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema.” (M. Eminescu) N-ai de unde cumpăra. N-ai cu cine merge. În interiorul constituentului dezvoltat, pronumele/adverbele relative reprezintă funcții sintactice de gradul II, construcții ale infinitivului: • complement direct interior: ce blestema • subiect interior: cine veni • complement corelativ: cu cine merge • circumstanțial: când/unde merge Infinitivul verbelor copulative intră, într-o relație sintactică de complementaritate cu un nume/pronume, în structura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În interiorul constituentului dezvoltat, pronumele/adverbele relative reprezintă funcții sintactice de gradul II, construcții ale infinitivului: • complement direct interior: ce blestema • subiect interior: cine veni • complement corelativ: cu cine merge • circumstanțial: când/unde merge Infinitivul verbelor copulative intră, într-o relație sintactică de complementaritate cu un nume/pronume, în structura constituenților analitici prin care se realizează diferite funcții sintactice: • subiect: A fi om e lucru mare! • complement: Trebuie să reușești a rămâne tu însuți. • circumstanțial: Pentru a deveni om adevărat, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]