1,592 matches
-
acasă - sau că Rory și soțul ei locuiau în casă ca într-o peșteră, apărându-se de strălucirea naturală a soarelui, respingând intruziunile lumii din afară, singurii membri ai unei societăți compuse din două elemente. Dat fiind că nu aveau sonerie, am bătut. Pentru că nu am obținut nici un răspuns, am mai bătut o dată. De când lăsase mesajul pe robotul lui Tom, așteptam cu toții să sune din nou. Dar nu mai primiserăm nici o veste de la ea, iar acum, că stăteam pe treptele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dacă are complici și, mai devreme sau mai târziu, o să se trădeze singur. Lăsă fulgii și planurile de reformă, se întoarse la birou, își răsuci o țigară, o aprinse, trase în piept cu mare plăcere aroma fumului și apăsă pe sonerie. Se auzi un țârâit strident. Când capul pleșuv al plutonierului se ivi în rama ușii, ceru să fie introdus Petre, zis Rusu, vizitiul familiei Inger, pe care l știa om dezghețat. Își aminti iar de reclama cofetăriei plasată lângă anunțul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în două locuri, la familia Margulis și la Livezeni (încă nu se hotărâse ce să aleagă, nu trimisese răspuns) și-l concedie. Nu sperase prea mult de la el, iar speranțele, iată, nu-i fuseseră înșelate. Apoi îl chemă iar cu soneria pe bătrânul cam greu de cap, de la ușă, care era și greu de picioare, abia mergea. Îl ținea de milă. Află că vizitiul care l-a urmărit pe bărbatul care-și zice Crețu e în clădire și ceru să-i
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Margulis și pipăi pe jos cu tălpile, după papucii de casă, cât e ora? L-am visat pe Costache. Până la urmă am uitat să-l întrebăm: vine sau nu la masa de Crăciun? 3 Costache apăsă cu atenție pe butonul soneriei electrice pe care Generalul Ion Algiu și-o instalase de curând. Se auzi un țârâit și, în aceeași clipă, un lătrat. La ușă, pașii ordonanței și ai patrupedului ajunseră deodată, ca la un concurs de alergare, iar când soldatul îi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plăcere să-i mângâi părul lung, alb, cu unduiri mătăsoase, cu guler ruginiu în jurul gâtului. Ochii lui alungiți, întunecați, îl priveau cu mândrie aristocrată și, de cum auzea cel mai mic zgomot de afară, își ridica ușor urechile, în alertă. Dar soneria electrică îl scotea pur și simplu din minți, Generalul aproape că regreta c-a instalat-o. Numai de dresat nu se lăsa dresat și orgoliul de general al lui Algiu avea de suferit adeseori, Lord era insubordonat, la fel ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era intolerabilă! Și totuși îi părea rău de Lahovary, omul ăsta avea curaj cât o armată întreagă, păcat că n-avusese timp să se antreneze, l ar fi învățat el în vreo zece zile de antrenamente serioase... Încă înainte ca soneria electrică să răsune în liniștea casei, Lord a ciulit urechile, apoi s-a năpustit exact ca o ghiulea spre ușă, lătrând asurzitor. În ușă era o doamnă necunoscută, de vreo 60 de ani, îmbrăcată modest, coborâtă dintr-un rădvan, care
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la care lucra. Din vehiculul aflat în spatele lui coborâseră una câte una, profitând de nedoritele opriri, toate cele patru doamne și o luaseră pe jos, iar lui Dan i se păru ciudat aerul posac al celei care conducea. Avea o sonerie de avertisment din care suna mereu, metodic. Nu nervos, ci maniacal. Trecea mereu de pe o fâșie de drum pe alta ca să câștige câțiva metri, pe care-i pierdea imediat apoi. Uneori, când ajungeau în paralel, Dan îi vedea profilul: fuma
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vai de mama lor, consumă hapuri cu nemiluita și, în general, nu mai fac față la nimic. Mulți dintre ei, cu fețele tăbăcite, brăzdate de riduri adânci și cearcăne borcănate, nu mai pot citi nici cu ochelari, nu mai aud soneria sau telefonul. Cu toate acestea dimineața, după un somn plin de sforăituri și rafale de tuse ce trezesc vecinii cu noaptea-n cap, cu picioarele betege și cu mâinile sprijinite în cârje sau bastoane, cum se crăpa de ziuă, îi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a murit subit ziua următoare, aproape pe prag la mine? Stiloul domnișoarei Warren sfârși scrisoarea cu un iaz mare de cerneală. Îl Înconjură cu o linie groasă și scrise Pardon. Apoi Își șterse stiloul de fustă și trase de cordonul soneriei, chemând un chelner. Gura Îi era teribil de uscată. Coral Musker rămase pentru câtva timp pe culoar, privindu-l pe Myatt și Întrebându-se dacă ceea ce sugerase Mabel Warren era adevărat. El stătea cu capul aplecat peste un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai devreme sau mai târziu, Herr Kolber va descoperi ce-l adusese În apartament și deja observase aproape de mâna șefului de gară o sonerie care probabil că suna În apartamentul portarului. — Pot să las mâinile jos, Herr Superintendent? — Da, dar să nu miști un deget! bătu din picior Herr Kolber. Voi afla adevărul chiar de va fi să te țin aici toată noaptea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scurgă pe sub ei. Puteau vedea Sfânta Sofia și Turnul Pompierilor și un canal lung, care trecea prin partea de apus a Cornului de Aur, spre Eyub. — Excelent plasat, spuse domnul Stein. Nu există apartament mai bun În Constantinopol. Sună la sonerie, dar Myatt se gândea cât o fi costat și cu cât contribuise firma la panorama domnului Eckman. Ușa se deschise. Domnul Stein nu se deranjă să-și spună numele fetei În casă, ci o luă Înainte printr-un pasaj alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Băi, Simirad, băi. Băi, te-ai ajuns. Eu nu m-am descurcat. Tu te-ai descurcat, băi. Vrei să-ți zic domn? Domn este doar unul, bunul Dumnezeu... Cînd ajungea la poartă, se așeza comod și degetul său apăsa butonul soneriei. Solicitarea era veșnic aceeași, băutură. De la alegeri, însă, și-a schimbat obiceiurile. Nu-mi mai vorbește pe stradă și nici nu mai sună la poartă. Ceva ne lipsește la amîndoi și "dușmănia" generată de preferințele politice nu se stinge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tîrziu. Prefer la tine acasă. Lena este bucuroasă că va avea timp să sondeze terenul pe îndelete. Inspectează apartamentul, mai dă cu puțin deodorant, mai aerisește și în sufragerie așează cu eleganță tot ce trebuie. După o veșnicie de așteptare, soneria o avertizează că de acum gata cu viața de una singură. Deschide ușa, luînd o poză de femeie bucuroasă de oaspeți. Sărut mîna. Am mers greu pe ceață. Nu-i nimic, faci un duș și viața o să fie frumoasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu picioarele goale memoria. Se răcește cafeaua de atîta liniște. El doarme. Îl duce o apă molcomă printre maluri de ferigă și maghiran. O dimineață de luni poate să fie orice; un ziar, o pîine, un aviz de plată, o sonerie. Na, că sună. Blestemat gîndul ăsta care cheamă din ce În ce mai des Întîmplarea. — Imediat, doamna Oprișan, o clipă să-mi pun ceva pe mine. Tocmai am ieșit din baie. țîmi strîng la repezeală foile de pe masă. Ascund radiatorul În șifonier. Deșert scrumiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
prototip universal, intru de bunăvoie În patul lui Procust. Mă scufund. Sună. Acum s-a găsit să vină. Imediat, strig. Iau repede căldarea de sub chiuveta din bucătărie și dau drumul la robinet. GÎlgîitul jetului de apă În găleată acoperă țîrÎitul soneriei care cu cît se estompează devine mai insistent. Da, da, Îndată. Mă opintesc să ridic găleata plină din chiuvetă și mă reped abia ducînd-o pînă la ușă. Apa dă peste margini, mă ud pe picioare, las o dîră de stropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fixă, călcat de tramvai, Înecat În lacul IOR sau intoxicat cu conserve de pește. — Vai, doamna Oprișan, iertați-mă că te-am făcut să aștepți, mi-a fost pur și simplu frică să deschid. De ce n-ați sunat, nu merge soneria? — S-a Întrerupt curentul Întrerupe-li-s-ar zilele c-am urcat pe scări pînă la dumneata; uite aici niște pomană pentru bătrîna și lasă-mă să șez nițel să-mi trag sufletul că nu mai poci. — Să-ți dau un pahar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-i dau iluzia de reciprocitate, pentru mine obligațiile trec Întotdeauna pe primul plan - te justifici - Îndatoririle zilnice față de semenii, de superiorii, de bărbații, de copiii și nepoții noștri, față de stomacul nostru, atîtea solicitări de o violență agresivă, telefonul sau soneria de la ușă, sau, glasul bărbatului din camera de alături „noi nu mîncăm nimic azi?“ sau nasturele rupt care trebuie cusut sau corespondența ce nu suportă amînare tocmai cînd În creierul meu Începe libidoul ca o transfuzie dintr-o vîrstă tînără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de cadouri, și poate tocmai de aceea doamna Wilcox nu-l putea suferi. Rowe zîmbi cu duioșie văzînd pe ușă o plăcuță pe care scria: „Voluntar În Apărarea Civilă“. Se așteptase la asta. Totuși, șovăi Înainte de a apăsa pe butonul soneriei. 3 PÎnă să sune el, Însă, ușa se deschise, și În pragul ei apăru Henry. Un Henry cam schimbat: nebărbierit și Îmbrăcat Într-o salopetă albastră destul de murdară, deși de obicei era foarte Îngrijit - nevastă-sa avea totdeauna grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Spre adăpost“. DÎnd mereu peste ele, aveai impresia că te Învîrtești Într-un cerc. — Domnul Travers a zis că trebuie să Îl așteptați. — Nu sunt la ordinele domnului Travers, Îi răspunse Rowe. Hotelul era cît se poate de modern: În loc de sonerie avea un sistem de semnale luminoase, ce se aprindeau și se stingeau, Într-o liniște desăvîrșită și alarmantă. Ai fi zis că locatarii transmit fără Încetare știri urgente, de o importanță vitală. Acum, cînd nu se mai auzeau fluierăturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
are nici un rost să plîngi toată viața după cineva. E morbid. — Da, da... La revedere. 2 Apartamentul se afla la etajul al treilea. Rowe ar fi vrut ca scările să nu se mai sfîrșească niciodată - iar cînd apăsă pe butonul soneriei, nădăjdui că nu va veni nimeni să-i deschidă. lîngă ușă, pe palierul Întunecos, zări o sticlă de lapte goală, În care era vîrÎt un bilet. Îl scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
scoase și citi: „Pentru mîine doar o jumătate de litru, te rog“. În clipa aceea, În timp ce mai ținea biletul În mînă, ușa se deschise, și Rowe auzi glasul dezolat la Annei Hilfe: — Dumneata erai! — Da, eu. — De cîte ori auzeam soneria, mă temeam c-ai să fii dumneata. — Ce te făcea să crezi că te voi găsi? — Poliția n-a fost Încă desființată. Acum, ne țin sub supraveghere biroul. Rowe intră după ea. Nu așa Își imaginase el atunci - sub vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spui și laptele pe care l-ai supt de la maică-ta! În același timp, la poalele turnului, câțiva nou-veniți Își făcură curaj și se apropiară de cele două porți de intrare. Se separară mai Întâi pe sexe și căutară o sonerie, pentru a-și anunța politicos prezența - doar nu se cade să intri În casa omului fără a da măcar un semn. Porțile se deschiseră Însă de la sine, nu pivotând În jurul unor balamale neunse, ca În filmele de groază, ci Într-
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Din acel moment, acțiunile detectivului Igor Kravciuk devin Încâlcite și lipsite de sens. Renunță la urmărire și se Întoarce În locuința sa. Acolo, lasă robinetele deschise și comandă patru porții de pizza pentru vegetarieni și, după ce apasă pe butoanele tuturor soneriilor din clădire, o șterge. Lăsând În urmă o zăpăceală teribilă, se mută apoi Într-un alt cartier și se Înscrie la cursurile unui club de salsa din vecinătate. În weekend, deghizat În iepure gigantic, Împarte pliante la un târg auto
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și-n rochiile fetei. La gîndul că o să iasă în ușă, prepuelnică, vreo babă, m-a cuprins o emoție crîncenă. De s-ar fi întîmplat așa, aș fi luat-o înapoi pe scări. Inima îmi spărgea pieptul. Cu degetul pe sonerie, am auzit în dosul ușii o mișcare. O clipă birui dorința s-o iau la fugă, cînd, în crăpătură, apăru încremenit chipul Patriciei. Fără o vorbă, fata se trase la perete, lăsîndu-mă să intru. Am urmat-o într-un antrețel
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
îmbrățișat de reci reptile verzui. Bizară și nesigură împăcare deschide această reîntâlnire a zorilor ce-mi tulbură privirea... După-amiază de altcândva, din verile de demult... Rumoarea glasurilor în încăperile din jurul holului vast, unde bărbatul rămăsese, pentru moment, singur, așteptând sunetul soneriei. Zâmbea... Își imagina cum se va potoli treptat animația. Ca într-o secvență de film polițist, în chiar clipa când fata va avansa un prim pas, din trei pereți ai holului se vor da în lături ușile mari de sticlă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]