2,458 matches
-
stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și Ilie Arghir, de vindea harnașamente de cai, pinteni pentru ofițeri, zăbale, cuie de cizmărie, toval, pingele, tocuri de cauciuc, petlite și alte nimicuri. Deasupra ușii largi și înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă de patru metri lățime. Un zugrav îndemînatic scrisese pe ea: "La șaua lui Traian", magazin de mărunțișuri și pielărie. Peste drum se țineau șelarii, pălărierii și croitorii. Dorobanțul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ținea asortiment de dame
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mulțumind. La plecare zbieră săru' mâna. Afară, gerul tăia obrazul. O luară spre Cuțarida. Trecură Grivița. Prăvăliile aveau geamurile luminate cu becuri galbene și albastre. Se apropiară și priviră. Niște păpuși îmbrăcate în postav verde, cu câlți albi pe margini, spânzurau de-o sfoară lungă. Lângă ele, un brad mic, nins cu vată și împodobit cu sticle, lucea în lumina luminărilor. - Asta-i Moș Crăciun cu pomu lui, spuse unul din băieți. Celilalți tăcură și se uitară mai departe. Vântul le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un ajun de Crăciun. Uitase magazia descuiată și câinele a dat peste o jumătate de* porc spânzurat într-un cui. A sărit de două ori și a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până 1-a găsit Aglaia. - Vin', că am rămas fără porc! a strigat cocoșată. Potaia fugise lăsând resturile. Vreo trei zile a stat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea: - Mă mucosule! De ce faci zaur? Aici eu comand! Vrei molan, vrei crăpelniță? Cere! De plătit, eu plătesc! Ăl mai mare! Și 1-a dilit cu laba lui grea peste gură, să-l învețe că între hoți unul taie și spânzură, nu o sută. Râdeau ceilalți. El de unde să știe? A mai adus cârciumarul o damigeana, au mai cântat guriștii: Toarnă, Leanțo, toarnă! Toarnă vin, toarnă pelin, Pm' la ziuă-așa s-o țin! Căci așa ne prăpădim, Cu pastrama și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă vorbeau pe la porți: - Se duce. Se mută mai la centru, că a ieșit doctor. Ei, ce vrei, acu are bani... Fata a aflat tocmai pe seară, când s-a întors și-a văzut odaia goală și trențele mă-si spânzurând în geamurile deschise. S-a oprit în prag și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea 1-a scuipat drept în gură. De unde se găsise și el să fure! Asta nu putea să i-o ierte Stăpânul. De atunci nu-l mai văzuse nimeni pe tăinuitor. Sandu zicea c-ar fi auzit că s-a spânzurat, dar lui Nicu-Piele nu-i venea să creadă, pentru că ăștia, învățați să trăiască bine, în poala muierilor, nu prea-și ridică viata singuri, ca pițigoii. §i ca să arate că-i părea rău de el pentru că petrecuseră împreună chiar în casa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ea... Așa, nea Mitică! se însuflețiră ceilalți. 339 Starostele își'pusese mâna pe piept și zicea cu ochii în ochii lui Neacșu: Aseară ți-am luat mărgele, Și-acuș te văd fără ele, Cine ți-o mai lua mărgele Să se spânzure cu ele... - Nu te lăsa, nea Mitică, spuse și Dumitru și se dădu mai aproape, abia scotîndu-și picioarele din zăpadă. Bătrinul gurist avea ochii plini de lacrimi. Se mai uita la lupi și-i da ghes armonistului: Aseară ți-am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe un crin numai când nu-s timid. Dacă suferința n-ar fi un instrument de cunoaștere, sinuciderea ar fi obligatorie. Și viața însăși - cu inutilitățile ei sfâșietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaștere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin intensități de lipsa unui adevăr final. Orice eroare este un fost adevăr
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fericit de singurătate, îți trebuie preocuparea constantă a unei obsesii sau a unei boli. Dar în simțurile mărite-n vid de plictiseală și în spiritul golit de lume, izolarea devine apăsătoare și searbădă - și zilele par absurde ca un sicriu spânzurat de un cireș înflorit. Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n-ai ce să faci. Încerci zadarnic să te înșeli, dar soarele-l întinde, noaptea-l îngroașă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de ființă. Universul nu e serios. El trebuie luat tragic în glumă. A face este antipodul lui a ști. Nehotărârile între cer și pământ te sortesc unui destin de Ianus, ale cărui fețe ar deveni una în durere. Cu inima spânzurată între freamăt și îndoială: un sceptic deschis extazului. În după-amiezele de duminică - mai mult decât în celelalte după-amieze ale timpului - rațiunea se dezvăluie ca o absență de cer, și ideile - stele negre pe fondul de vid al veșniciei. - Plictiseala se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea pătimaș viața, ce-ai căutat printre gînduri? Spiritul e o eroare imensă de câte ori slăbiciunile acordă vieții prestigii de axiomă. Sânt o Sahară roasă de voluptăți, un sarcofag de trandafiri. Străzile pustii în marile orașe: parcă în fiece casă se spânzură cineva. ... Și apoi, inima mea - spânzurătoare pe măsura cine știe cărui diavol. Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalității. Nihilismul: forma de limită a bunăvoinței. Plictiseala e rând pe rând vulgară și sublimă, după cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
peste gânduri se așază o spuză și mintea se retrage. Nefericirea e cel mai puternic stimulent al spiritului. Dacă inima ar fi redusă la esența ei ideală, adică la Răstignire, ar răsări cruci pe meleagurile ei, de care s-ar spânzura nădejdile - cu tot farmecul zadarnic al nebuniei lor. Luciditatea: o toamnă a instinctelor. Nu mi-e frică de suferințe, cât de resemnarea ce le-ar urma. De-aș putea suferi veșnic, fără împăcare și fără milogeală! Boala te așază la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prefăcu într-o peșteră cu păreții negri ca cerneala, lumânarea de ceară într-un cărbune plutitor în aer, cărțile în beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament, în mijlocul cărora tremurau într-un fluid luminos și vioriu draci mici spânzurați de coarne, care zupăiau din piciorușe. Ruben însuși se zbârci, barba-i deveni lățoasă și-n furculițe ca două bărbi de țap, ochii îi luceau ca jăratic, nasul i se strâmbă și se uscă ca un ciotur de copac și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului în jos. O manta neagră îl acoperea, prin creții căreia transpăreau delicatele și corectele lui forme. Tatăl Mariei se aplecă asupra lui și-l privi cu plăcere, cu intenție. - Aha! gândi doctorul cu șireție. .................................................................................................................................... O negură deasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amândoi... Ori e un om, despărțit în două arătări bătrâne cu cari-și petrece șiretul Ruben pe conta mea... o jumătate cu păr și una pleșuvă. Cea pleșuvă îmi pipăie pulsul și cea cu păr se uită la umbra mea, spânzurată de un cui în părete. Uite! acuma o desprinde din părete și-o dă lui Ruben în mână. Bravo! Maistre Ruben, strigă el, dracii tăi sunt meșteri în desprinsul umbrelor din părete, și ist Pleșuv are să mă ia pe mine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cățel svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe părete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
colo un cățel în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata înaltă, haine călugărești spânzurate într-un cui. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e din șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită, pe părete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata [î ]naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru. iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii săi roșii de bătrânețe și de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii săi roșii de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv și brațele sale spânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului. Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. șezând în fața pianului, mînele repozau țepene pe clape, spatele răzimate de speteaza scaunului și capul spânzurat, cu fața sus, asupra spetezei. Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pădurice. Pe-o ușă la capăt puteai privi pe scenă, cu toată crasa ei dezordine naintea reprezintărei, cu boschetele a căror verde e amestecat cu pete roșii, roze adică, cu bănci ce stau încă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la jumătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilele grămădite una peste alta, candelabre peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite, rechizite aruncate una peste alta, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sau unse pe țeste de scoici marine. Mă trântii pe-un scaun, aruncând o ochire numai indiferentă pe toate aceste obiecte ce-ntr-al [t]fel de dispozițiune mi-ar fi părut poate stranii. De-o lature - a pănurei negre spânzura un canaf alb de-un șnur asemene alb... {EminescuOpVII 200} Ioan apropie un scaun de-al meu și [s -*] așeză astfel încît pieptul îi venea drept în umărul meu cel drept, apoi, încungiurînd c-un braț grumazii mei, iar cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori galbene, cari asemenea se uscase. Sub oblon era masa cu cărțile bisericești ale preotului, legate în piele, vechi, risipite, unele căzute pe jos. Oblonul cu icoana erau în păretele dintre camera aceasta și alta, mai mică, alături. Preotul era spânzurat de-un cui mare de fier deasupra ușei... Ochii lui erau întorși cumplit, din gură, peste barbă, curgea spuma cea vânătă a morții, mînele sale erau dinainte legate. Alături c-un părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]