1,508 matches
-
umplute cu nisip roșiatic, adus cu siguranță din deșertul african. De-a lungul porticului se ridicau niște coloane cu partea de jos vopsită într-un albastru intens și capitelurile în ocru. În liniștea ce domnea acolo se auzeau doar țipetele stolurilor de rândunele care zburau pe deasupra pajiștii. Antonius se opri în fața unei statui a lui Isis, al cărei cult era legat de activitatea sportivă. Fu fermecat de privirea enigmatică a zeiței. — Îl cauți pe maestru? se auzi un glas în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre Antonius, care era în centrul atenției, deoarece până atunci nu spusese nimic. — Suntem cu toții de acord să amânăm intervenția noastră în Italia? Îl privi sfidător pe legat. Antonius continua să tacă. Deodată, înălță capul și privi spre cer. Un stol de rațe se îndrepta spre apus, în obișnuita formație în V. Dintr-odată, cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și hotărâtă, spre miazăzi. 34 — Atunci, suntem cu toții de acord? întrebă din nou Tampius. — Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre zarea deșirată aʹnceput, de aseară, peste mahala să bată vânt de primăvară. Cerul vânăt își gonește peste dealuri norii; și-o băbuță se jelește cʹa văzut cocorii, Însă alta oʹnvenină căci susține tare: - „Ce-ai văzut mata, vecină, era stol de cioare! Despre vreme, ce o să fie să citești matale și să vezi, mă rog, ce scrie domnii la jurnale... Când mʹam dus să iau tutunul aflai de la Veta: - că-i prietenă cu unul de vinde gazeta. Cică spune cʹo
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
vii pe stînga ecranului, stă Ioan Groșan, procurorul e grizonat, bizar, nici nu este procuror, e Marcel Iureș, se descoperă o conspirație, apare spioana, vai de Maia Morgenstern și, ca să pună capac, aproape de sfîrșitul brutal al Balanței se ivește un stol probabil de teroriști, se trage cu mitraliera, moare lume nevinovată, fum, suspans, apoi copac. De jur Împrejurul căruia stau pe jos cei doi protagoniști sau ce sînt, final cu punere pe gînduri, din cauza simbolisticii necruțătoare, a coroanei verzi, a revolverului. Filmul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Care chiar pare orfan acolo. Na o bombonică pentru tăticul tău pe care l-a călcat tancul. Eu eram acasă, Îi scriam Eroului. În nr. 77, Bălăeț se distinge din corul urletelor patriotice printr-un suspin abia auzit: „Macaralele par stoluri de berze cu aripile frînte”. Era și-un cîntec, macaraua se-nvîrtește, țac, țac, țac, plopul face pere și răchita ioc. Din Zig-Zag, aflăm că Lucian Cornescu s-a Întreținut profitabil cu Ilie Verdeț. (Lucian Cornescu e-un Don Juan atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bată din aripi pe pămÎnt. VĂzu cum Nick Își Încarcă arma și mai trage de două ori și de fiecare dată auzi alte bătĂi de aripi În tufele dintre sălcii. Și apoi se auzi vîjÎitul unor aripi fluturate și un stol de păsĂri mari, maronii, năvĂli dintre tufișuri, iar una dintre ele zbură doar puțin și se așeză pe creanga unei sălcii și, aplecîndu-și capul cu o coamă mică Într-o parte și Îndoindu-și gulerul de pene de pe gît, privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
la cîmpia prin care merseseră toată ziua. Se merge destul de ușor pînĂ unde va trebui să ajungem, doar că o să urcăm. Urcară pînĂ se Întunecă și apoi se opriră din nou. David doborîse două bibilici cu praștia - dăduseră peste un stol mic ce traversa cărarea chiar Înainte de apusul soarelui. PĂsările ieșiseră pe cărarea elefanților, cu mersul lor legănat și Înfoiat, ca să-și facă baia de praf, și, cînd piatra zvîrlită din praștie i-a rupt spinarea uneia și ea a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
păsĂri din tren. Nu puteai să te uiți direct la ceva - trebuia să-l lași să treacă și pe urmă să te uiți puțin În față. CÎnd am trecut pe lîngă o fermă cu o pajiște mare am văzut un stol de fluierari care mîncau. Trei dintre ei și-au luat zborul cînd a trecut trenul și s-au Îndepărtat peste pădure, dar restul au continuat să mănÎnce. Apoi am făcut o curbă mare, așa că vedeam vagoanele din față și locomotiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
făcut bine - a răspuns Gruia. „Parcă mă duce socoata că și noi ar trebui să Învățăm unele reguli de-ale lor” - a răspuns gândul de veghe. Gruia a intrat În spital purtând ca pe o povară șiragul vorbelor șetrăriței și stolul de gânduri fără număr ale lui. Mergea cu aceeași privire În jos și abia a auzit salutul unui coleg, care a trecut grăbit pe lângă el... ― Bună dimineața, domnule doctor. Vă așteaptă domnul profesor - l-a Întâmpinat sora șefă. ― Mulțumesc. Voi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un fel de „haltă” pentru militarii ruși din lagăr și că aceștia le dădeau voie să vâneze. Așa se explica mâncarea bogată În carne... Somnul din acea noapte a fost pe sponci, fiindcă gândurile Îmi umblau prin cap ca un stol de vrăbii gureșe. În zori, am plecat, și pe la prânz, am ajuns În lagăr. Am tras În locul unde erau stivuiți buștenii și a Început Încărcarea. Colegul meu m-a Întrebat ce și cum. I-am povestit pe scurt. N-am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Coloșenco, fixând termen pentru predarea recenziei ce va apărea în numărul 4 al „Academiei Bârlădene” pe 2010. Această zi a fost de o nebulozitate accentuată, puțin cam rece. La ora 20, pe când mă aflam în fața bucătăriei de vară, am auzit stoluri de cocori trecând în zbor grăbit spre țările calde din sud, pe drumurile aeriene numai de ei știute, semn că și iarna se apropie. Cu puțin mai înainte, pe când mă aflam în curte, priveam grădina în ansamblu. În natură există
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
într-un grup că în alte părți oamenii nu se lasă așa călcați în picioare, Trifon Guju răbufni cu glasu-i pătrunzător: ― Aidem, măi oameni, că-i mai mare rușinea să ne tot ciorovăim ca babele! Intrară în ograda argaților. Un stol de porumbei se ridică în văzduh, iar galițele se risipiră speriate. Curtea se umplu. Leonte Bumbu, logofătul, ieși mirat dintr-o odaie în capul gol: ― Da ce-i, de-ați venit tot satul? Răspunseră mai multe glasuri deodată. Logofătul se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare de scântei se ridică în văzduh, risipindu-se într-o vijelie de stele căzătoare. Mici și îndărătnice stoluri de păsări de foc, scânteile se revărsau spre Amara în zbor sinuos, ca împinse de o putere misterioasă. Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă: ― Mi se pare, măi creștini
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
curiozitate, căci, în loc să fie atent la răspuns, mai trase o dușcă de bere. Fandarac așteptă, răbdător, să pună jos halba și să se șteargă la gură. — E, zise în sfârșit. Că nu se mai termină. Azi păsările au trecut în stoluri, roiau ca niște albine. Și zburau jos, la înălțimea hornurilor. Aproape că nu lăsau fumurile să se ridice. Și asta ce mai înseamnă ? C-o să ningă iarăși. Sau măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese că nu văzuse. — Eu am văzut, rămase Petrache cu ochii în gol. Acolo sus, la castel. Dar nu umblă în stoluri, ca ciorile. Vine doar câte unul, de parcă îl cheamă cineva. Și nici nu-i e frică de mine. Îl gonesc, îl ușuiesc, dar nu pleacă. Doar când vrea el. Vine mai ales dimineața, după ce deschid porțile mari. — Păi, cine să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cititorul de semne, nu-l desluși. Într-adevăr, vremea se răcise brusc, se așternuse o liniște ca de gheață. Nu mișca nicio creangă, nu lătra niciun câine. Pașii scârțâiau pe pietre, în așteptarea chiciurii ce avea să vie. Privi după stolurile de păsări, dar și ele se risipiseră. Pe cerul plumburiu nu se vedea nicio stea. Se gândi o clipă la Steiner, croitorul, dacă ar fi trăit, ar fi avut o noapte mai împăcată, fără spaima stelelor care ard, dacă nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
frunzele fremătau, sugerând că miș carea lor nu e stârnită de cerurile nemișcate, ci de pământul încărcat de îndoieli. Auzea păsările, fără să le vadă. Avea impresia că sunt peste tot, de parcă cineva le-ar fi azvârlit deasupra lui, în stoluri. Cântecul lor era o împletire, unele păsări, precum ciocârlia, cântau în timpul zborului, altele uguiau de pe streșini ori se tânguiau din clopotnițe. Erau și dintre cele care se roteau și care, altă dată, cu strigătul lor ascuțit, ca al daltei ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prin fața lui cocostârci subțiratici și încovoiați, zăgani cu privirile piezișe, gâște legănându-și șoldurile, pelicani cu gușile zvâcnind, botgroși cu nasul turtit, acvile cu nasul coroiat și pinguini înșirându-se. Coltuc privea în sus la mulțimile astea, ca la niște stoluri profilate pe cer. Ba chiar vestind anotimpurile : când berzele și sturzii se înmulțeau, venea primăvara, când mulțimea era o aruncătură de corbi, stătea să ningă, iar atunci când se făcea toamnă târzie și totuși sturzii nu plecau, urma o iarnă ușoară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră pe seama primarului, care putea să le împartă mai mult într-o zi sfântă ca asta. În urma lor se vedeau farfuriile, risipite pe jos, ca un stol de păsări albe. Pelerinii uitaseră să se întoarcă la sfântul care îi aștepta răbdător, dar, din păcate, cu mâinile goale, căci mana cerească fusese deja împărțită de primar. — Ia vezi, Panseluțo, o îndemnă Costică Ologu, trecând cu privirea peste învălmășeala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ferată se mutase în alt oraș, unde dughenele nu se împuținaseră din cauza frontierelor, iar meșteșugurile se înmulțiseră. Prin gară nu treceau decât trenuri de marfă. După miros, locuitorii știau că trenurile cară cisterne cu motorină. Ori vagoane cu grâne, după stolurile de ciori care coborau, în urma lor, pe terasamente. Singurul tren de călători trecea la ora opt seara, de două ori pe săptămână. O dată miercurea, la dus. O dată sâmbăta, la întors. Era un tren internațional care pleca din capitală și ajungea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în casa scării, sărind treptele câte două, și dădu în lături ușa de la garsoniera bătrânului. Unchiașul era întins pe pat, țeapăn ca o scândură, cu pieptul încremenit și ochii holbați. Crezu că murise, dar îi auzi dinții clănțănind, ca un stol de grauri bătând în fereastră. Fata, complet goală, îl privea îngrozită de după ușă. Se aplecă, își adună în grabă puținele haine și se strecură afară. — Măcar ți-ai luat banii înainte ? îi șuieră Maca atunci când trecu pe lângă el. Ea îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist. Ar fi avut toate motivele să fie plictisit, plimbându-se pe Bulevardul Gării, observând furnicile cum își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capacitatea de a alege și prin puterea individului de a-și asuma responsabilitatea asupra deciziilor sale. Fortăreața Bastiani este izolată într-un peisaj muntos straniu, învăluit mereu de negură sau de razele reci ale lunii, peisaj propice fantasticului, în care stoluri de corbi se pierd „înspre abisul ca o pâlnie al văii” (p. 18). Lipsa de determinare spațio temporală a acțiunii situează de la început romanul într-o zonă a abstractului, specifică formulelor parabolice, dar și textelor fantastice. Fortăreața devine, pe măsură ce drumul
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
vale îngustă, îngrozitoare, ce se căsca ca un soi de râpă imediat după ultimele case ale satului, pe latura opusă locului în care se afla locuința lui Tommaso. Se numea Perniciaro fiindcă, așa cum spuneau bătrânii, acolo odinioară își făceau cuibul stoluri de potârnichi cu care ani în șir și-au potolit foamea oamenii. Locul era oribil, dacă-l priveai pe lumină: copăcei răsuciți se cățăraseră cum și unde putuseră; vântul adusese tot felul de resturi și oamenii din Stilo aruncau acolo
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fără a se abate. Depăși momentul dramatic, avu din nou puterea să-l privească în față pe porcul de Sanchez de Luna. Cine oare i-o fi pus acel prenume? Luna! Acum putea, tot despărțit de trup, să revină la stolul lui de gânduri, la locurile copilăriei, găsindu-și în ele scăparea. Își aminti cum, băiat fiind, se gândise să scrie un tratat de economie rurală, pornind de la anul cel mai nefast al secetei. L-ar fi intitulat Il sole vampiro
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]