11,293 matches
-
către magazie. Am intrat încetișor, fără să trîntesc ușa, auzind voci. Erau înăuntru Stoicescu, Corvino și locotenentul Georgescu. Pe o capră de tăiat lemne aveau un felinar de vînt cu o lumină galben-roșiatecă. Bîlbîie, palid, așezat pe o ladă, se străduia să pară nepăsător. Ceilalți nici nu s-au uitat la mine, ci îl cercetau cu privirea pe adjutantul Popianu, care arăta ca vai de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de zece zile în București, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-o în serios domnii, își zise în gînd. Mîine dimineață vom afla și lista arestaților, va fi un proces, ziarele vor scrie din plin și așa va trece anul. Oricum, e un an cîștigat, nu unul pierdut." Oricît s-a străduit, pînă la urmă n-a reușit să nu-și pună întrebarea de care se temea cel mai mult "și cîți ani mai pot fi cîștigați așa, unul cîte unul?" De undeva, din întuneric, i se păru că aude răspunsul. "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
boarfele din port. Iar din respect față de mormânt, Bandura le va pretinde „marinarilor, docherilor și celor care au iubit‑o“ doar flori „naturale“, interzicându‑le categoric, evident, Într‑un acces de exaltare mistică, „profanarea mormântului cu butaforie eflorescentă“. Mă voi strădui să reconstitui, cât de cât, firul gândirii sale: „moartea nu poate fi păcălită; florile Își au traiectoria lor logică, aidoma ciclului biologic al omului, de la eflorescență până la descompunere; proletarii au dreptul la aceleași onoruri postume ca și domnii; curvele sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
principiile sale expuse În lucrarea Vara și pustie. „Arta e cunoaștere, iar cunoașterea e asexuată, cu alte cuvinte «amoral㻓, citează Franckel o aserțiune a lui Haas. Învățatul Ben Haas, care era Îngemănarea poetului cu moralistul, două vocații contradictorii, se va strădui așadar, ca acea cunoaștere asexuată a artei, căreia orice trăire Îi era prețioasă, să fie În consonanță cu acele principii etice care nu o vor sărăci: „A crede În cuvânt, chiar dacă e vorba de Sfânta Scriptură, implică un risc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
proveni binele guvernării imperturbabile: drumul just al mecanismului ființei naționale, pe care acum a dezechilibrat‑o liberalismul... Rezultatele justifică mijloacele. De aceea, În planurile noastre trebuie să prevaleze nu binele și morala, ci trebuința și eficiența.“ (p. 218) „Ne vom strădui ca Împotriva noastră să nu mai existe comploturi. De aceea vom pedepsi crâncen pe toți acei ca ni se vor Împotrivi cu arma. Pentru orice tentativă de constituire a unei societăți secrete va fi instituită pedeapsa cu moartea. Acele societăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
recunoscu Tapú Tetuanúi, într-o adevărată demonstrație de sinceritate. Am fugit că un rac, dar am reușit să-l atrag în cursă. Nimeni nu se deranja măcar să-i răspundă, aplecați cum erau deasupra sălbaticului, iar cei mai în vârstă se străduiau să curețe noroiul care-i acoperea trupul, pentru a încerca să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-o aruncară pe față, iar oribilul barbar mișcă din cap, deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
terci, pe care i-l băgau cu de-a sila pe gât. În puținele lor momente de răgaz, majoritatea băieților de pe insulă veneau să-l vadă, desi păstrau, ce-i drept, o tăcere plină de respect față de cei care se străduiau să descifreze complicatul rebus pe care părea că-l constituie acel trup masiv, crucificat. Totuși, în ciuda eforturilor lui de a trece neobservat, ori de câte ori captivul îl zarea pe Tapú Tetuanúi începea să se agite, aruncându-i priviri furioase, cu care încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Matái și chiar dac-aș ajunge să învăț, tot n-aș ști cum să aplic cunoștințele... Arată spre chila stânga a catamaranului și întreba aproape agresiv: Ți se pare ca valurile astea sună altfel decât celelalte? Bună femeie se concentra, străduindu-se să perceapă vreo nuanță diferită în clipocitul valurilor care se loveau de scânduri, dar până la urmă ridică din umeri, recunoscându-și neștiința: — Pentru mine, un val nu e decât un val, răspunse. Dar eu nu visez să devin părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa vâslim. O să ne petrecem nopțile vâslind și zilele odihnindu-ne și te asigur că va veni un moment când ai să regreți că te-ai străduit atâta ca să te îmbarci. Miti Matái știa foarte bine ce spunea, căci două săptămâni mai tarziu alizeele începură să-și piardă din forța, în timp ce puternicul curent subecuatorial îi împingea cu violența dinspre tribord, făcând că nava să devieze atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de a se-ntoarce, în sufletul unora se năștea convingerea că sarcina pe care și-o propuseseră le depășea cu mult posibilitățile de victorie. Femeile își dădeau toată silința să le facă viața bărbaților cât mai plăcută, cântând, dansând și străduindu-se să transforme fiecare cină într-un adevărat banchet, după care Omul-Memorie obișnuia să povestească vechi istorioare, insistând asupra faptelor eroice ale strămoșilor lor. Înțelegând că sosise momentul să ridice moralul echipajului sau, însuși Miti Matái lua cuvântul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încape îndoială că sistemul acesta ușurează foarte mult muncă, iar încheieturile sunt mai solide, recunoscu dulgherul. Dar nu reușesc să-mi imaginez cum or proceda ca să le înfigă atât de adânc în lemn. A doua zi, însuși Miti Matái se strădui să-i explice celui mai în vârstă dintre naufragiați că singura lor speranța de salvare constă în recuperarea bărcii, desi celălalt insistă să fie primit - împreună cu oamenii lui - la bordul Mararei. Fermitatea care se putea citi în ochii Navigatorului-Căpitan, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de foarte bun augur faptul că, în ziua când se pregătea să o lanseze, s-a pornit o ploaie torențiala. Fu o noapte frumoasă de dansuri, cântece și mulțumiri adresate zeilor, si chiar și cel mai mic dintre copii se strădui să strângă cât mai multă apă în recipientele pe care le aveau la dispoziție. Această apă, precum și faptul că barcă, odată lansată, prevăzută acum cu un balansier lung, se dovedea o ambarcațiune fiabila, păru să-i mai liniștească pe spanioli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era considerată reprezentarea vie a zeului Oró. Tapú Tetuanúi își amintea de pasionatele întâlniri de pe plajă cu Maiana, pe care o adoră la fel de mult sau mai mult decât ar fi putut orice bărbat să-și adore iubita, însă, oricât se străduia, nu reușea să înțeleagă cum s-ar fi putut transforma acea relație minunată, plină de tandrețe, într-o legătură devastatoare, capabilă să-i răpească demnitatea unei regine. Avem nevoie de vânt. Ridică ochii către Miti Matái, care, cu acest scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se ocupau numai de aruncatul apei, care totuși inundă cu o viteză uimitoare carenele catamaranelor, ajungând până la picioarele vâslașilor, apoi până la glezne și, în cele din urmă, până la gambe, moment în care își dădură seama că, oricât s-ar fi străduit, navele lor, care odinioară se supuneau imediat comenzilor, pierdeau tot mai mult din viteza, rămânând înfipte în mijlocul oceanului. Deja nu-și mai împingeau înainte ambarcațiunile, ci se chinuiau zadarnic să târască după ei tone de apă, căci războinicii lui RoonuíRoonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unui alt vis stupid, osândit. Puteau face un alt film. Înființa propria lor companie de producție. Însă acum, orice ar fi făcut, știau că nu era real. Nu vor fi niciodată așa cum și-au închipuit. Și oricât s-ar fi străduit, oricâți bani ar fi făcut, amândoi urmau să moară. În două zile cu un aparat de filmat închiriat își consumaseră rezerva de-o viață de interes pentru celălat. Nici unul nu mai avea vreun secret. I-au tot sunat de la ABC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
alarmante. Sanda trase fetițele spre ea și le ordonă în grabă: Stați cuminți aici, mă duc să prind un covor. Luana o privi nedumerită, întrebându-se de ce trebuia mama să alerge după un obiect nemișcător, lipsit de picioare. O văzu străduindu-se să-și facă loc, luptându-se din răsputeri să străbată mulțimea compactă. Oamenii strigau, se împingeau, amenințau cu pumnii vânzătoarele care, ceva mai înainte, moțăiseră pe scaune, lipsite de activitate. Ema prinse mâna Luanei și începu să tremure. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei. Puținul pe care-l știa Luana îl aflase de la bunica. Nu ezitase să-i spună cât de mult îl iubise, că fusese ginerele preferat, că veselia debordantă și puternicul simț al umorului îi făcuseră prezența plăcută oriunde. Bătrâna se strădui să-și adune puterile. Ridică fetița pe genunchi și încercă să-i lămurească, simplu și pe înțeles, o parte din neajunsurile materiale și sufletești ale vieții unei femei văduve. Cu privirea înfiptă în irisul bunicii, fetița transforma în imagini fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
afară și-o privea cu ochii triști. Cum aștepți tu, fată dragă, în fiecare an, ceva care nu mai vine... Nu înțeleg, Bică. De ce nu intră niciodată și la mine? Vine numai noaptea, în timp ce eu dorm și oricât m-aș strădui să stau trează parcă îmi aruncă cu praf de adormit. Mă prinde somnul și mă trezesc dimineața înciudată, fără să mă pot bucura de jucăriile lăsate în jurul bradului. Tu pricepi ceva din asta? Uite, a fost la Dan, acum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o invită la plimbare. Tulburată de frumusețea naturii, Luana își pierdu verva obișnuită și aproape că uită să vorbească. Era năucită de armonia culorilor, de importanța neașteptată care i se acorda. Băiatul se parfumase, se îmbrăcase cu grijă și se străduia să poarte o conversație cât mai interesantă, în ciuda emoțiilor pe care le încerca. Nu era un băiat frumos dar nici urât. Oferea Luanei o atenție atât de serioasă și-o privea așa de pierdut, încât fata roși. Plimbându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Uimit, bărbatul nu știu încotro s-o apuce. Ce-i cu tine? Fetiță, ce s-a întâmplat? Luana hohotea și baia răsuna de plânsul ei jalnic. Convins că se întâmplase ceva grav, Ștefan amenință că sparge ușa. Ea ieși țeapănă, străduindu-se să-și șteargă cu demnitate lacrimile rușinoase. Bărbatul încercă s-o prindă de mână dar fata se smuci, oripilată. Te rog să nu mă atingi! Tentativele lui de comunicare se ciocneau de un zid. Femeia continua să întindă rufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu avansurile fără perdea pe care i le făcea. Madam Țâru se măritase, din interes, cu un inginer, mult mai în vârstă decât ea. Căsnicia lor se desfășura pe planuri diferite, cei doi trăind separat de câțiva ani. Escu se străduia să pună pe picioare o afacere pe cont propriu și să scape din situația încâlcită în care se afla. Dacă planurile îi reușeau, atunci urma și Luana să aibă un loc de muncă. Reuși, după câteva luni, să se desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și lovi, în plin, chipul drăgălaș al Rebecăi. Aceasta ateriză, ca o minge de fotbal, în cadrul ușii pe care bărbatul o deschisese cu câteva secunde mai înainte. N-a mai dat importanță strigătelor și insultelor celei pe care Bariu se străduia s-o adune de jos. Și-a cuprins capul cu brațele și-a rămas așa, până la întoarcerea șefului ei. Doamnă Noia, vino la mine! O aștepta cu o privire de gheață. Să nu-mi spui că-ți iei lucrurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
hotărască. Alese, în final, o rochie simplă, de o eleganță copleșitoare. Ernest Radak o văzu intrând la brațul lui Abel Nost. Se apropie atent ca gesturile să nu-i trădeze emoțiile pe care prezența ei i le provoca. Luana se strădui să afișeze o atitudine cât mai relaxată. Știau, însă, amândoi, că o confruntare nu va putea fi amânată la nesfârșit. Pe tot parcursul serii, ea stătu agățată de Bariu, căutând să-l îndrume spre grupurile din care viitorul om politic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spațiu gol, ceva care aduce cu gura larg căscată a unui puț fără fund și că e atras de adâncimea aceea. Atunci se trezește, pentru că nu suportă golul nesfârșit. Imaginile copilăriei nu-l Însoțesc nici când Închide ochii și se străduiește să le reconstituie În minte. Între trezie și somn, când pune capul pe pernă, Își lasă mintea să rătăcească, sperând că În acea noapte viața de dinainte va străbate În sfârșit prin crăpături și Îi va umple visele ca un
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
al pardoselii. În spatele unei mese În cerc, un gardian moțăia cu capul atârnat ușor pe o parte și cu mâinile pe burtă, Încleștate pe o cărțulie de exerciții. Nu se vedea nimeni altcineva. Sub tavanul boltit, o rândunică singuratică zburătăcea străduindu-se zadarnic să găsească o scăpare. Margaret și-a continuat drumul până la ușa din fundul sălii și a ieșit În căldura de afară. Umbrită de clădirea nouă, se afla o alta, mai mică și veche, cu aerul unei case de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]