1,772 matches
-
Connor a zis că sînt lebede. Exact. SÎntem normali. Știam eu. Acum ne aflăm foarte aproape de clădirea În care sînt birourile firmei Panther și, În clipa În care Începem să urcăm treptele de piatră de culoare deschisă, fiecare dintre ele străjuită de către o panteră de piatră sărind, mă cuprinde o vagă nervozitate. Paul va dori un raport complet În legătură cu modul În care s-a desfășurat Întîlnirea cu Glen Oil. Ce-am să-i spun ? Păi, evident, am să fiu cît se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vilelor din stînga. Liliana ascultă un timp în tăcere, apoi pufnește într-un surîs de plăcere, legănîndu-și capul în semn de admirație: Da, cîntă cineva la pian... Schumann... Pornesc mai departe, alături. După multe minute de tăcere, cînd străzile pustii, străjuite de case cufundate în somn, sînt parcurse cu pas domol, Mihai strînge mai tare brațul Lilianei: Sîntem afară, în stradă! Am impresia că-ntr-adevăr te-am jignit și nu știu pentru ce. Am făcut doar o glumă. Nu m-am îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pe jos urme de sînge. Cînd îl vede pe Mihai că se apropie de ușa apartamentului cu numărul 2, tresare înspăimîntată și-și duce palma la gură, bolborosind: În sala de urgențe... acolo... amîndouă... Mihai pornește în grabă pe aleea străjuită de molizi. Drumul pînă la pavilionul central i se pare cel mai lung și mai chinuitor din lume. Ar vrea să strige: "Doris, de ce-ai făcut asta?!", dar se teme că nu va avea atîta putere încît să dărîme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
patul pe care stă întinsă o femeie acoperită cu o pătură pînă la piept, întoarsă cu fața către perete; nu i se zărește decît puțin din obrazul alb. Brațele ei dezgolite au la încheieturi două brățări de tifon. Lîngă pat, străjuiește un stativ de transfuzie, cu flaconul aproape gol, din care mai cad prin tubul de control ultimele picături de sînge. Asistentele pregătesc un alt pat, alături. Manoliu se rotește, căutînd ceva. Cînd îl vede pe Mihai, îl privește lung, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
au fost sculptate lapiezuri și doline. Sectorul cel mai pitoresc este reprezentat de Cheile Bicazului, de cca. 7 km, lungime cu versanți verticali, numeroase surplombe, marmite și mici peșteri (Munticelu, Suhardului). Porțiunea cea mai spectaculoasă poartă numele de Gâtul Iadului, străjuită la înălțime de Piatra Altarului. La obârșia Bicazului, în anul 1837, a luat naștere Lacul Roșu, prin bararea pârâului cu materiale aduse de pe versantul Muntelui Ghilcoș (Ucigașu), în urma unei alunecări. Materialele rezultate au umplut albia Bicazului formând un baraj natural
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
magic, de la distanță, prin puterea bietelor mele pagini care încearcă s-o povestească. Această lentă migrație către altceva începe din clipa în care trec prin dreptul cimitirului din Rășinari și apuc să zăresc, din goana mașinii, leii de piatră care străjuiesc cavoul mitropolitului Șaguna și, cu litere mari, încrustat pe frontonul cavoului, numele Preasfinției Sale. Mi-am dat seama într-un târziu, poate la al treilea drum făcut spre Păltiniș, ce arc ciudat de timp deschidea în mintea mea imaginea aceasta
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ani ai lui, trebuia să-mi cuceresc copilul purtîndu-mă pur și simplu. Și așa cum orice îndrăgostit recurge, pentru captația inițială, la flori, eu am recurs, în imaginarul întîlnirii mele cu el, la jucării, în Darmstădter Hof, în galeria luxoasă care străjuia Hauptstrafie în partea dinspre Bismarckplatz, se afla un superb magazin de jucării care se desfășura pe trei etaje, intitulat caraghios Knoblauch ("Usturoi"). Vitrina era populată de o faună de pluș, reni stranii în mărime naturală, cu burțile bej și cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în nouă ani? O, mai ai un drum atât de lung până la inima mea!" La fel ca la vitrinele de la Printemps a reacționat și în fața lumii de basm care i s-a deschis la picioare când a ajuns în Champs-Elysées, străjuit de ambele părți de brazi uriași pudrați cu alb și sufocat de ghirlande și lumini. A aruncat o privire piezișă pe sub sprâncene, a mârâit și a declarat că nu e tentat să treacă pragul acestei lumi. Am făcut cale întoarsă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
und Zeit în limba urdu. Vrem ca poporul "urd" să moară frumos îmbălsămat." Aplicații la existențialii heideggerieni ai coabitării: Mitsein, Mitdasein și Miteinandersein. Ies cu bicicleta. Este după-amiază, soarele călduț cade peste Neckar, peste Alte Brücke, peste statuia sfântului care străjuiește podul, peste olanele roșii ale caselor din Altstadt, peste turlele bisericii Sankt Peter și Jesuitenkirche. Pe o străduță pustie, un tânăr într-un BMW decapotabil tocmai face o manevră și, când ajung în dreptul lui, mașina este de-a curmezișul drumului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în relația dintre ei, simțul depărtării (al "scrisorii") și al distanței de la care opera lui Cioran a atins-o. Totul începe, așadar, de la operă. Relația dintre cei doi se angajează mai întîi prin vorbe și în spirit, și între ei străjuiește mereu, ca supremă justificare a întîlnirii lor, admirația declarată a Friedgardei pentru aforismele lui Cioran. Mai există însă un mic amănunt și acela este fotografia pe care Friedgard o alătură scrisorii sale din 12 aprilie. Strălucirii aforismelor, pe care Cioran
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Aceștia, fondatori de religii, profeți sau sfinți, au ajuns în contact direct cu divinitatea și astfel au intrat în posesia unui adevăr revelat care în cele din urmă este consemnat ca atare și devine text sacru. Textul sacru, care este străjuit, interpretat și transmis mai departe prin oficiile specializate ale unor slujitori ai divinității, este depozitarul adevărului revelat și el oferă, pentru restul oamenilor, pentru cei care nu au avut privilegiul întîlnirii cu divinitatea, certitudinea în privința unor "stări de lucruri" la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
filmele de groază și sfeșnice de fier forjat negru care se odihneau grele pe mese ca acelea la care mînca Robin Hood cînd era În relații bune cu regii Angliei. De o parte și de alta a coridorului, uși mari străjuite de armuri implacabile, de care Încîntătoarea Cinthia se speria cînd trecea prin dreptul lor, lăsau să se Întrezărească saloane Întunecoase, salonul de biliard, salonul cu pian, salonul cu trenul electric, biroul, sufrageria, biblioteca, Încă unul și apoi Încă unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
apropia de San Isidro, peisajul devenea din ce În ce mai frumos, erau din ce În ce mai mulți copaci și casele erau mereu mai frumoase, transformîndu-se treptat În palate și castele. CÎnd ajunseră pe Javier Prado totul se umplu de flori, plante agățătoare și copaci Înverziți care străjuiau bulevardul și Păsărica parcă se trezi pe o creangă și se porni pe cîntat, Într-un tril nesfîrșit, ca o pasăre care vestește primăvara. Se apleca atît de tare, Încît uneori Arminda se temea să nu cadă sau mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fie nevoită să se trezească la patru dimineața și să stea să cânte pe întuneric timp de o oră. Dylan și Clodagh au fost primii care au sosit la restaurant. Au purces în tăcere solemnă prin camera albă și goală, străjuită de coloane albe grecești, timp în care Clodagh a devenit chiar și mai neliniștită din cauza rochiei sale. Părea să atragă priviri uimite de la personalul plictisit. Încercând să tragă de ea în jos pentru a o face să pară mai lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cîte trei, ci cîte trei milioane. Și atunci nu mai există nici o enigmă valabilă. Nici preasfînta Treime. În acea după-amiază, pe cînd urca pe bulevardul Tibidabo, Julián crezu că trece de porțile raiului. Case care i se păreau niște catedrale străjuiau drumul. La jumătatea traseului, șoferul Întoarse și trecură de grilajul uneia dintre acestea. Pe dată, o armată de servitori se puse În mișcare pentru a-l Întîmpina pe domnul. Tot ce putea vedea Julián era o vilă maiestuoasă cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
paie asortată cu o rochie cu pliuri și ghirlande care o făcea să semene cu un chioșc de dulciuri sau, În cuvintele lui Miquel Moliner, care o zărise de departe, cu un bizon deghizat În Madame de Recamier. Poarta era străjuită de doi oameni de serviciu. Aceștia nu părură prea impresionați de vizitatori. Doña Yvonne anunță că fiul ei, don Francisco Javier Fumero de Sotoceballos, Își făcea intrarea. Cei doi servitori Îi replicară, În zeflemea, că acest nume nu le spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și așa, tot atît de lipsit de demnitate pe cît eram de lipsit de un pardesiu pe potriva temperaturii Înghețate, m-am adăpostit de vînt Într-un portal, de cealaltă parte a străzii, și am rămas acolo vreo jumătate de oră, străjuind ferestrele și văzînd cum se perindau siluetele domnului Aguilar și soției sale. Era aproape miezul nopții cînd m-am Întors acasă, tremurînd de frig și cu universul În cîrcă. O să sune mîine, mi-am repetat de o mie de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă descurc ca să nu o pierd pe Bea pentru totdeauna. CÎnd am auzit clopoțelul de la intrare, am crezut că era Fermín care se Întorcea, convins În sfîrșit că strădaniile noastre detectivistice nu aveau nici un haz. — Ia te uită, moștenitorul tronului străjuindu-și castelul, așa cum se cuvine, deși cu o față de vînătă. Înveselește-ți chipul, băiete, că parcă ai fi păpușa lui Netol, zise Gustavo Barceló, Înveșmîntat Într-un palton din păr de cămilă și echipat cu un baston din fildeș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care urca spre intrarea dinspre răsărit a marelui cimitir al orașului. Eu eram ultimul pasager. — La ce oră trece ultimul autobuz? l-am Întrebat pe șofer Înainte să cobor. — La patru și jumătate. Șoferul mă lăsă la poartă. O alee străjuită de chiparoși se ridica În ceață. Chiar și de acolo, la poalele muntelui, se zărea infinita cetate a morților, care escaladase colina pînă ce trecuse dincolo de culme. Alei de morminte, promenade de pietre funerare și străduțe de mausolee, turnuri surmontate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
culme. Alei de morminte, promenade de pietre funerare și străduțe de mausolee, turnuri surmontate de Îngeri de foc și păduri de cavouri se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Siluetele a șase persoane se aliniau pe fundalul unui cer de cenușă. Am iuțit pasul și m-am oprit În punctul pînă unde ajungeau cuvintele preotului. Sicriul, un coșciug din lemn de pin necurățat, odihnea În noroi. Doi gropari Îl străjuiau, rezemați În lopeți. I-am scrutat pe cei de față. Bătrînul Isaac, paznicul de la Cimitirul Cărților Uitate, nu venise la Înmormîntarea fiicei sale. Am recunoscut-o pe vecina de palier, care sughița scuturînd din cap În timp ce un bărbat cu aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumea s-au prăbușit fără drept de apel. A fost un somn negru și gol, un somn de tunel. Somnul celor vinovați. Se lăsa seara cînd lespedea acelei letargii s-a risipit și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui om de trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Revoluției”: Într-un fel, Malin poate fi considerat o jertfă a revoluției care avea să vină. El a fost Vestitorul. Din prea marea plăcere de-a Îngenunchea/ sărut toate viorile lumii/ În melodia acestui câmp cu flori” acest hai ku străjuiește unul din cele mai frumoase monumente funerare situate În bucolicul cimitir din capătul Grădinii Botanice. Pe piatră funerară, vizitatorul curios poate desluși chipul unui adolescent cu trăsături Încă nedefinite, trecut mult prea devreme În eternitate. Indiferent dacă e primăvară, vara
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
proaspete și un mănunchi de lumânări pe jumătate arse, pe care familia sau prietenii, veniți Într-o scurtă plimbare prin parc, i le aprind la căpătai. O liniște profundă, punctata din timp În timp de țipatul nostalgic al unei păsări, străjuiește colțul acesta de lume, unde uitarea se Înfrățește cu dureroasă aducere aminte. Mormântul și epitaful pe care l-am citat aparțin unui foarte tânăr poet, Alexandru Malin Tăcu, decedat În condiții suspecte pe 22 decembrie 1986, la vârsta de 17
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]