3,148 matches
-
dau pâinea animalelor! — Eu împart totul cu el. Valerius se revăzu pe sine și pe Velunda în pădure, în ziua aceea de demult, aplecați deasupra puiului de lup. Ea îl învățase cum să scoată din șoldul animalului săgeata care-l străpunsese și cum să vindece rana. Când Valerius hotărâse să plece la Roma, Velunda șoptise ceva la urechea lui Lurr. Din clipa aceea, Lurr îi stătuse mereu alături. Spui că e câine, dar mie îmi pare lup. Mi se pare lup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost atent. Din fericire, era doar un exercițiu. Însă nu trebuie să se mai întâmple. — N-o să se mai întâmple. Signifer-ul mergea repede și transpira sub blana de urs care îi acoperea armura până la pulpe și care nu putea fi străpunsă de săgețile arcașilor barbari, dar îi îngreuia mult mișcările. Luptase alături de Antonius, mai întâi în Gallia, apoi în Hispania Tarraconensis, și participase la misiuni mult mai primejdioase decât o operațiune de aprovizionare. — Chiar dacă mergem să culegem câțiva napi, mâna aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de scutul pe care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care Otho intenționa să o ia de soție... I-a spus să-și aducă aminte de el. Apoi a împărțit banii pe care îi avea celor din casă, s-a retras în camera lui, iar în zori și-a străpuns pieptul cu un pumnal. Așadar împăratul nostru a ales o moarte curajoasă. Tocmai el, care era atât de efeminat, și purta perucă pentru a-și ascunde chelia, și în fiecare dimineață își punea pe față o mască din miez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l sărbătorească, de parcă ar fi luat el însuși parte la luptă? — Am înțeles, zise cu un oftat. El, Orpheus, avea să stea în vârful colinei, ca un soldat othonian, pentru a fi zdrobit de pietrele aruncate de ballistae sau străpuns de săgețile lansate de scorpiones. Știa că Vitellius voia ca el să moară în arenă. Dacă nici un gladiator nu reușea să-l învingă, avea să moară într-o bătălie simulată. Listarius îi atinse brațul. — Tu trebuie să fii prima victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acolo... Sunt capcane în care puteți cădea. În cele din urmă, arătă spre castrapila plasate la jumătatea colinei, ce semănau cu niște mistreți gata să ucidă. — Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă că suntem ca într-o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul unui gladiator și pieptul altuia. Impactul fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care se dădu la o parte cu un strigăt, stropit de sângele tovarășilor săi. Dacă stăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește, stropit de sângele celor pe care îi rănea, până când ajunse la mașinile de război. Cu o lovitură de pumnal, Marcus ucise un soldat care voia să-l străpungă pe Valerius cu lancea. În jurul lor, bătălia continua, printre strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l întoarse spre vitellieni. Îi încurajă pe soldați, și în scurtă vreme rândurile erau din nou compacte, perfect aliniate. În fruntea oamenilor săi, Antonius începu să lupte, omorându-i pe cei care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poporului. Dacă îmi dai drumul, nimeni nu va îndrăzni să se atingă de mine“. „Velunda“, gândi Valerius. Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în arenă, și trupurile tuturor gladiatorilor sacrificați de Vitellius, și pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
New York-ului, o mașină-cușcă ducând câinele turbat acasă. Șoferul cu brațul branșat pe volan a țîșnit pe galben, avântându-se înainte. Să nu faci nimic, niciodată. Să nu faci nimic, niciodată. I-am urmărit mâna bronzată, cu pielea încrețită și străpunsă de perii negri și aspri. Am urmărit goana iugărelor rectangulare pe care se întinde orașul străin mie. În cele din urmă, semnele plate și luminile albe ale aeroportului au început să-mi defileze prin fața ochilor. — La ce oră pleci? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Nu dădea semne c-ar muri. Se uită la podea și podeaua deveni solidă. O acoperea un covor de mătase țesut de mână, cu un Ochi brodat chiar în centru. Se folosi de ochi ca să facă ferestre. îl făcea să străpungă cu privirea pereții roșii și pereții se supuneau. Era într-adevăr o încăpere destul de elegantă, chiar dacă pereții erau de un roșu livid. Aproape că se simțea mândru de el însuși. Dincolo de ferestre începu să prindă contur muntele Calf. Vultur-în-Zbor ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceea ce credea Vultur-în-Zbor. Zeul Axona s-a ridicat de pe scăunel. Discipolul său și-a continuat cântarea până când zeul l-a întrerupt cu un gest scurt. Era un om destul de scund, dar privirea aprigă a ochilor săi crunți, cu pleoape grele, străpungea până și întunericul lugubru al templului. — Așadar, Născut-din-Moarte a ajuns într-un final la zeul său, a spus Axona și cuvintele lui au stârnit iarăși un fior în inima lui Vultur-în-Zbor, pentru că scoteau la iveală ceea ce ascunseseră întunericul și veșmintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fleșcăit. Virgil, care o luase din ceara fără suflet a bisericii și îi dăduse trup. Ce norocoasă era că-l avea! — Virgil, spuse ea cu voce tare, rostindu-i numele cu plăcere. Virgil Jones. Deggle o privi. — E aici? întrebă, străpungând-o cu privirea. — Ca întotdeauna, răspunse ea și-l prinse de mână. Virgil e aici. Deggle își eliberă mâna cu un dezgust delicat. — Ești... femeia lui? o întrebă. Ea îl privi cu adorație și-i cântă cu vocea ei groaznică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile lor. Iată: un fluture scânteiază și fâlfâie din aripi printre săgețile de lumină ce străpung umbra. O zi elegiacă, grațioasă precum leagănul în plin balans, proaspătă și curată precum pâinea scoasă din cuptor, delicată ca dantela pe pielea unei femei palide, o zi pe măsura frumuseții femeilor de lângă leagăn. Vultur-în-Zbor s-a trezit în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și am Încrucișat o privire cu tata. Pașii se opriră pe palierul nostru. Tata se ridică, neliniștit. O secundă mai tîrziu, am auzit bătăi În ușă și un glas tunător, mînios și parcă familiar. — Poliția! Deschideți! Mii de pumnale Îmi străpunseră gîndul. O nouă serie de lovituri făcu ușa să se clatine. Tata se Îndreptă spre ușă și ridică căpăcelul vizorului. — Ce doriți la ora asta? — Ori deschideți ușa, ori o dărîmăm În șuturi, domnule Sempere. Nu mă faceți să repet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
va celebra niciodată. „Cum?“ Întrebase un Aldaya febril, carbonizat de aversiune. Provocîndu-l la un duel chiar În ziua nunții. Fumero a mers pînă Într-acolo Încît chiar i-a făcut rost de arma cu care Jorge era convins că va străpunge inima aceea de piatră, ce ruinase dinastia Aldaya. Ulterior, raportul poliției din Paris avea să spună că arma găsită la picioarele lui era defectă și că nu putea face decît ceea ce a și făcut: i-a explodat În plină figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îl informa că Îl văzuse pe bărbatul pe care i-l descrisesem dînd tîrcoale pe lîngă vilă, asemenea unui spectru. Era trecut de miezul nopții cînd Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
imaginea țintuită de zid. Era o copie identică a fotografiei pe jumătate arse pe care un necunoscut o lăsase pe tejghea, În librărie. În fotografie, Julián și Penélope, adolescenți, zîmbeau către o viață ce le scăpase pe negîndite. Lama pumnalului străpungea pieptul lui Julián. Am Înțeles atunci că nu Laín Coubert sau Julián Carax lăsase acea fotografie ca pe o invitație. Fusese Fumero. Fotografia fusese o momeală otrăvită. Am ridicat mîna să smulg cuțitul, dar atingerea Înghețată a revolverului lui Fumero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ieșire, cum genunchii lui se loveau de treptele din marmură, iar zăpada Îi sufla În față, cum omul fără chip Îl Înșfăca de gît și, ridicîndu-l ca pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se risipea Într-un abur negru ce cădea În lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acoperite de mușcate, spre care masterandul și tovarășii săi de suferință, uneori și practicanzii, aruncau cocoloașe de hârtie, luându-se la Întrecere și jucând Între ei un fel de badminton.. Dinlăuntrul sânilor izvora gâtul care, rotindu-se ca o spirală, străpungea planșeul de beton, urcând Încă două etaje. Capul femeii, răzbătând prin ultimul planșeu, se clătina mișcat de curent printre rufele și norii prinși În cârlige direct de parapet. Femeia Își deschidea și Închidea Încet buzele, privind cu un ochi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
crescând, ba micșorându-se, În funcție de gândurile lui Noimann. Încheindu-și, chipurile, halatul, medicul făcu o mișcare bruscă și Împunse arătarea cu degetul În burtă. Dinăuntrul pântecelui țâșni o dâră de coniac. Piciorul făcu o grimasă, scuturând din tricorn. Stomatologul Îl străpunse și cu celelalte degete, făcând, cum se spune, din picior strecurătoare. Lichidul arămiu, cu damf nu tocmai plăcut, țâșnea acum din toate părțile. Piciorul scădea În dimensiuni văzând cu ochii. Deodată, făcu fâs și se prăbuși pe dușumea. Noimann se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
your beautiful letter and I love you more. You are a really super-male! (No vulgar remarks, please!) Eram convinsă că totul e neschimbat și rămâne așa, că exiști, că ceva din tine dăinuie. Apoi (sunt foarte fericită) apoi m-a străpuns Îndoiala obișnuită, cu totul că nu voiam să mă las influențată de Împrejurări și de timp (de faptul că nu mi-ai scris). Știi bine că sunt și eu Împotriva corespondențelor punctuale, promise, transpirante și plictisitoare, dar Îndoiala asta nenorocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]