1,498 matches
-
Mesia. Supți (pră- dați) micii fermieri de acolo s-au înrăit(răsculat) împotriva geților de la Istru care au rupt în bucăți și au luat cu forța glia străbună a neamului pe care au dat-o unor lichele(tripă lele). Astfel strigoii s-au adăpostit la ei iar ai noștri nobili români din cetatea geților i-au toiegit pe aceste lichele. Pățania a fost șoptită la sfat de taină de getul Dapiso, getul Orolio, getul Zuraso, getul Guero, getul Zamio, getul drept-credincios
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
literatura noastră. D. a fost și un prozator prolific. Nuvelist spornic, a început cu volumul Puterea farmecelor și alte nuvele (1913). Cântăreața (1916) este o carte care a obținut un premiu academic. Școala profesională „Arhiereul Gherasim” (1916), Dragoste neîmpărtășită (1919), Strigoiul (1920), Pentru părerea lumii (1921), Vagabondul (1922), Norocul cucoanei Frosa (1926) cuprind numeroase alte nuvele. Autorul lor este un povestitor înzestrat cu spirit de observație și cu abilitatea construcției epice. În genere condensate, nuvelele decupează, în buna tradiție naturalistă, „felii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
1913; Puterea farmecelor și alte nuvele, București, 1913; Sonete, București, 1914; Canarul mizantropului, București, 1916; Cântăreața, București, 1916; Școala profesională „Arhiereul Gherasim”, București, 1916; Motanul ucigaș, București, 1918; Dragoste neîmpărtășită, București, 1919; Păcatul rabinului, București, 1920; Orașul bucuriei, București, 1920; Strigoiul, București, 1920; Domnul colonel, București, 1920; Matei Dumbărău, București, 1921; Paradisul rușinos, București, 1921; Domnul deputat, București, 1921; Pentru părerea lumii, București, 1921; Vagabondul, București, 1922; Unchiul Năstase și nepotul său Petre Nicodim, București, 1923; Nuvele alese, Arad, 1925; Fecioarele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286728_a_288057]
-
metafizicului: „Tot ce există există. Tot ce există există de-a pururi./ Moartea nu are viață. Nălucă și vis e istoria/ mării e sânge, coșmarului roșu, totul s’a săvârșit/ întru deplina înstăpânire-a deșertului. Deșertului. Nu asculta ce deliră strigoiul. Aceștia/ suntem noi înșine”. Prozele din Zidirea și alte povestiri (1978) au rămas un aspect periferic al literaturii lui U., dat fiind caracterul lor minor, divagant, schematic, de pastișă. Zidirea e un text care nu mai ajunge să înceapă, o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
mai grandioasă, intențional, decât aceea a lui Alexandri, și în termeni clasici. Munte sacru e declarat Ceahlăul, sub numele de Pion. Acolo se află simulacrul Dochiei. După bürgeriana Lenore, poetul scrie Turnul lui But pe muntele Pion, istorie a unui strigoi care vine să-și ia logodnica spre a o aduce în galop pe muntele sfânt al Daciei: Luna luce - Butul fuge, Peste munte, prin hârtop, Vântul șuieră și muge, Roibul sare în galop, Ș-amu-i duce p-amîndoi, "Doamno, oare nu-i
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care vine să-și ia logodnica spre a o aduce în galop pe muntele sfânt al Daciei: Luna luce - Butul fuge, Peste munte, prin hârtop, Vântul șuieră și muge, Roibul sare în galop, Ș-amu-i duce p-amîndoi, "Doamno, oare nu-i strigoi?" În Jijia, oamenii boierului Conde prind cu plasele în râu o zână care povestește că e o fecioară creștină din vremea năvălirilor barbare, al cărei schit a fost înghițit de pământ în urma rugii tovarășelor sale, spre a nu cădea în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o măgură de piatră, Cîntă-n fluier un păstor. Basmele sunt propriu-zis niște balade în felul Bürger și Uhland, cu acțiunea într-un ev cețos sau fabulos, în genul cavaleresc, conținând un amestec de macabru, fantastic și supranatural, cântând geniile nopții, strigoii, silfii (aici ielele), tot ce se mistuie după ora douăspre-zece. Un om suie locuri abrupte, înconjurat de hore de iele, în niște peisagii zugrăvite cu remarcabil simț al sălbăticiei și al zonelor alpine pierdute în cețuri: Mergeam pe căi sălbatice
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
înțeles figurativ, aducând în formă înfricoșetoare vițiul lui Setilă, totul într-o procesiune hohotitoare, crunt umoristică și poetică, vis dureros în soiul lui Breughel și Callot: Așa vorbi bătrâna El are cap de taur Și Mihnea tremură; Și gheare de strigoi, Iar naiba, ce fântâna Și coada de balaur, O soarbe într-o clipă Și geme cu turbare Și tot de sete țipă, Când baba tristă pare; La dreapta lui zbură. Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urîte Ca un mistreț
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să se afle pe oceanul în furtună, ori printre munți gigantici și cataracte. Femeia iubită e "tainicul Luceafăr", pentru care varsă "valuri de lacrime de sînge" cântând jalnic pe harfă. Gelozia e plină de "furie", ucigașă. Într-o baladă, doi strigoi de cavaleri, Oscar și Conrad, luptă noaptea pe ruinele unui castel. În alta, orientalistică, adversari pentru o femeie sunt Pașa Sali și Orland. Sihleanu aduce în poezie un temperament sangvin, furtunos, aristocratic și barbar totdeodată. Poetul se simte bine către
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
scufundă în "abizul profund de necredință", umplând lumea de "tristele-i lamente", urmărit de un "rîs fatale". El, "dilectul amante", nu credea în femeie și viața îi dădea "somnolență". De disperare râdea "ca un nebun". Zamphirescu s-a specializat în "strigoi" (Castelul morții, Mireasa strigoiului), descriind castele sinistre radcliffiane și scene cu spectre. G. BARONZI Vrednic de o prețuire mai mare este G. A. Baronzi (1828-1896), un nou Barac, productiv ca o uzină, traducător și prelucrător de romane de Al. Dumas-tatăl
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de necredință", umplând lumea de "tristele-i lamente", urmărit de un "rîs fatale". El, "dilectul amante", nu credea în femeie și viața îi dădea "somnolență". De disperare râdea "ca un nebun". Zamphirescu s-a specializat în "strigoi" (Castelul morții, Mireasa strigoiului), descriind castele sinistre radcliffiane și scene cu spectre. G. BARONZI Vrednic de o prețuire mai mare este G. A. Baronzi (1828-1896), un nou Barac, productiv ca o uzină, traducător și prelucrător de romane de Al. Dumas-tatăl și Al. Dumas-fiul, de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
luna este edenul lui Eminescu, și Sărmanul Dionis, Comedia sa divină. Paradisul nu este exteritorial, ci pământul cu miezul lui vital, stăpânit de factorul inconsciu și de colosalul geologic. Omul picat în acest mediu leșină de parfumul cel lunatic, devine strigoi. Aci coniferii uriași au "scorburi" de tămâie, umbra se adună în prunduri, cireșii, formând păduri, aruncă atâta floare încît omul e troienit, vegetația și fauna sunt euforice, își țipă bucuria de a se înmulți, florile "cîntă", greierii răgușesc de voluptatea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rochii. Două-trei flori poate au ajuns în ochii Cânelui, și-n urmă cânele a-nceput Mârâind să miște capul. Celebrele balade Nunta Zamfirei și Moartea lui Fulger sunt numai superficial epice. Ele corespund, cu o tehnică nouă, poemelor Călin și Strigoii ale lui Eminescu, fiind adică reprezentări ale nunții și înmormîntării, a două ceremonii capitale în societatea umană. Coșbuc are "filozofia" lui, care este renunțarea la orice filozofie dialectică, supunerea împreună cu poporul la datinele ce simbolizează impenetrabilitatea misterului. Este o gândire
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sunt la fel de fastuoase: o cameră neagră cu un catafalc între făclii, o piață publică în care Abrahamo Balmaseda țipă că și-a omorât fata sedusă de Don Juan, Inchiziția proiectată pe perdele negre, o curte de mânăstire, un festin cu strigoi. V. Eftimiu a mai scris numeroase piese de teatru, interesante fiecare dintr-un punct de vedere, poezii onorabile, nuvele, basme, romane, acestea din urmă în manieră senzațională pentru plăcerea publicului și e de presupus cu intenții curat comerciale. CATON THEODORIAN
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Olguța se suie pe divan și face tumbe, mișcă degetele de la picior făcând mare haz de ele și se bate la tălpi. Totdeodată, neajunși la determinarea universului obiectiv, copiii sunt animiști, confundă realul cu irealul, au spaime surde, teroare de strigoi și de balauri, vise cu apariții de îngeri și metamorfoze. Dănuț se teme ca tras de zmeu să nu se înece în văzduh. În volumul întîi metaforele sunt dozate cu sobrietate și apar aproape numai ca sublinieri ale vitalității. Zahărul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cum e cazul în delicata explicație mitologică a frumuseții unui "fătălău": O fi fost mă-ta vioară, Cine știe din ce smârc, Trestie sau căprioară Morfolit de o copită Și-o fi prins în pântec plod De făptură negrăită De strigoi de voievod. Cu coarne de gheață, Că din oamenii de rând Cu coama de ceață, Nu te-ai zămislit nicicând, Cu ugeri de omăt - Doar anapoda și spârc, Iese așa fel de făt. Horele, în ce au mai original și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii de spaime sar, la semnul babei, și defăimează pe tiranul Mihnea. Naiba Însuși, cu cap de taur, gheară de strigoi și coadă de balaur, geme cu turbare și participă la acțiunea de pedepsire a tiranului. În alte poeme, morții țin discursuri, corbii croncănesc, albele iele joacă pe morminte. Fratele cel mic, Îndepărtat de tron prin otrăvire, participă la orgiile turbate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ion Barbu (cel din Riga Crypto și lapona Enigel). Cu lot coșmarul de convenții („luna ca o sferă, dupe-o stîncă verde”, „copila jună” cu părul bălăior ce trece „plaiul dalb” etc.) Bolintineanu figurează aici un mare mic poetic, acela din Strigoii și alte poeme plutonice. Lero-Împărat iubește o scită „dulce ca un vis” și ursita rea i-a prezis că soarele dimineții, de-l va prinde, Îl va risipi Într-o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul, dacă iese, El pare-un strigoi palid zărit ca printr-un vis, Ce caută cărarea mormîntului deschis... Acolo-i cuibul spaimei și adăpostul urei. Grui-SÎnger, ucigașul, e regele pădurei!” Este imaginea haosului vegetal, cea mai puternică sub raport liric pe care a dat-o Alecsandri. Haosul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă. Poetul descrie cu oroare locul blestemat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale păcatului. Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale păcatului. Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui SÎnger aflăm descrierea orei de mister și de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub același chip. Puținele poeme În care este vorba de sburător, de duhul străin, de strigoi, de iubirea dintre două ființe din lumi diferite, nu sînt deloc demonice. Dragostea este manifestarea unei vîrste și Alecsandri n-a Înfățișat-o decît rareori și superficial „bolnavă”, agresivă, cotropitoare. Copilita (pentru care are predilecție) este blîndă și neștiutoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]