3,015 matches
-
te mint. Nu știu cum să-i mai țin p-ăștia: mi-e să nu sară la tine, că nici eu n-o să pot să te scap...” Odraslă tăcea și fuma. Soarele pornise să cam ardă. Lui Titel Îi curseră picături de sudoare de pe frunte În ochi. Îl ustura și-i dădură lacrimile. Îl supăra mai rău, Însă, tăcerea lui Odraslă. Urni din nou vorba: „Ia auzi-i p-ăștia, cică să plătești În plus pentru Înjurat, ca să te mai ierte...”. „Cât?” veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mi-a descoperit harurile artistice, m-a Încurajat și mi-a pus În mână pana și penelul. Un borcan cu miere de salcâm - sărmană plată pentru giganticul efort risipit În mutarea de colo-colo a stupilor directorului de școală. Cu durere, sudoare și frică am plătit acel borcan cu miere. V-a-nțepat vreodată o albină? Dar o sută? Dar două sute? Străchini, căni de lut, farfurii nenumărate, linguri și furculițe - toate de la pomeni primite, În beneficiul sufletelor celor morți; cine ce preț ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ajungeau departe, la mama dracului, și Într-un rând se Întâmplase că-l loviseră chiar pe Director, care strigase: «Lăsați-o mai moale, tovarășu’ profesor Zidaru, că tot noi va trebui să-l adunăm!». Dar cel strigat nu auzea nimic: sudorile Îi Înecau fruntea, iar mâinile azvârleau porumbii sacadat, ca o baterie antiaeriană. Icnind, la un moment dat, de dureri ascunse, se ducea, mergând nițeluș aplecat, către lanul de porumb. Se Întorcea, după câteva minute, cu chipul oarecum ușurat și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țeasta În următorul stâlp de telegraf. Și așa mai departe, pentru că șirul de stâlpi era aproape nesfârșit și se Întindea mult dincolo de puterea de cuprindere a ochilor Încețoșați de durere și În care curgeau, amestecate În fire subțiri, sânge și sudoare. Se Întoarse acasă Într-o noapte și, deschizând poarta tot cu traumatizatul craniu, apucă să murmure, Înainte de a adormi greu, Înconjurat de credincioasele și multiubitele sale pisici: «Măbijbăeldăuniverz...»”. Cea mai la Îndemână, dar și cea mai paradoxală morală care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lor, care se Înfigeau În piele și o bășicau. Ectoraș avea o urticarie dureroasă și care-l mânca mai ales În palme și pe dosul lor, pe brațe și chiar pe față și pe ceafă, căci, neatent, se ștersese de sudoare fără să-și dea seama, cu mâna plină de perii scurți și ascuțiți ce se grăbeau să se Înfigă În piele. Pe drumul de Întoarcere În sat, pe seară, pe când camionul trecea pe lângă niște smârcuri formate de năvălirile unui râuleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dărâmase vrejuri de roșii, călcase În picioare vinete, ardei și straturi de cartofi, făcuse una cu pământul cuiburi de fasole. Diavolescul animal nu se lăsa prins cu nici un chip. Omul se Înfuriase, obosise, mustața cea neagră i se pleoștise de la sudoare. Smulsese un arac pe care până atunci se sprijinise un vrej și se hotărâse să-i aplice răzvrătitului spinalizarea Într-un fel care nu fusese prevăzut În manuale. Îl izbise, În treacăt, cu bucata de lemn, Îl Înghesuise Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
născut în codru în secolul trecut, și nașterea în mitrici atunci s‐a consemnat, Nimeni de a ei venire nu s‐a cutremurat. Doar preotul scoțându‐și pana în tăcere Înregistrează anul de‐osândă și durere. Să‐ și rostuiască prin sudoarea frunții pâinea, Din răsărit apus să stăpânească lumea. A plâns și a căzut pe jos, de zeci de ori, Pân ′ a deprins ca să se cațere de nori. și țărnă din pământul reavăn a mâncat Pân ′ dreptul de‐a trăi pe
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
caii i se părea că‐s zmei. Ca dascăli i‐ au fost vântul și cerul, și pământul Ea nu știa să scrie, dar avea sfânt cuvântul Ce l‐a deprins la școala atotcuprinzătoare, Hrănind lumea cu lacrimi, cu lapte și sudoare. De zestre a primit o sapă, o furcă, o coasă și se lupta cu viața și soarta‐i nemiloasă Tot răscolind pământul să‐i afle taina lui, Storcând mereu din struguri licoarea vinului. A lustruit pământul umblând pe el desculți
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
încadrat în fereastra înaltă a băii; îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat în aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i fiarbă spre un roșu închis, în timp ce, pe frunte, i se formau broboane mari de sudoare. În vapori apăreau sute de mici curcubee. Hideyoshi sări deodată, scoțând un zgomot ca de cascadă. — Hei! Să vină cineva să mă spele pe spate! strigă el. Cei doi paji care așteptau afară intrară în fugă. Muncindu-se din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cineva să ardă de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai înalt rang. Chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apropia înserarea, fiind cam pe la Ora Berbecului, când Hideyoshi își spori armata cu forțele lui Nobutaka și ale lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se lărgi și ieșiră într-o vale atât de lată, încât ar fi putut uita că se aflau în mijlocul munților. — Acesta e Muntele Kanasuko, anunță călugărul care le servea drept călăuză, arătând un pisc abrupt, drept în fața lor. Își șterse sudoarea de frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult, încât Hideyoshi și însoțitorii săi fură nevoiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șirului de oameni și toți cei prezenți tăcură. Pe când stătea în umbra bărbaților care așteptau, ochii lui Nene deveniră opaci, în mod straniu. Nu peste mult, sosi un grup de oameni și cai, iar aerul se umplu cu miros de sudoare și praf, cu freamătul tuturor acelora care ieșiseră să-și întâmpine seniorul. Poarta din față a templului era acoperită de șirul cailor care nechezau și al oamenilor ce-i felicitau pe noii sosiți pentru că ajunseseră cu bine. Hideyoshi era printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ăsta tare ar mai vrea să facă o baie. A fost pregătită? Da. M-am gândit că l-ar relaxa mai mult decât orice altceva, așa că, se pregătește chiar în acest moment. Ar fi bine să-și poată spăla măcar sudoarea și praful. Între timp, eu mă duc la bucătărie și pun să pregătească o mâncare care-i place lui. Și bătrâna îi lăsă singuri. — Nene. — Da? — Presupun că, și de data asta, ai trecut printr-o mulțime de greutăți. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aibă nimic de-a face cu vârsta. În ceea ce mă privește pe mine, cred că, dacă e vorba ca succesiunea să se aplice corect, moștenitorul trebuie să fie Seniorul Samboshi. Descumpănit, Katsuie scoase o batistă din kimono și-și șterse sudoarea de pe gât. Ceea ce afirma Hideyoshi era, într-adevăr, legea clanului Oda. Nu putea fi acuzat de a face opoziție doar de dragul opoziției. Un alt om pe al cărui chip se întipărise o consternare enormă era Nobuo. Ca principal rival al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și Hideyoshi. În toiul acelei atmosfere apăsătoare, un maestru al ceaiului intră și-l informă, încet, pe Katsuie că era trecut de amiază. Dând din cap spre el, Katsuie îi ordonă să-i aducă ceva cu care să-și șteargă sudoarea de pe trup. Când unul dintre slujitori îi dădu un prosop alb umezit, îl înșfăcă cu mâna lui mare și își șterse gâtul de transpirație. În același timp, Hideyoshi duse mâna stângă la stomac. Strâmbându-se încruntat, se întoarse spre Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi trebuit să se țină în ajun. Dacă ar fi mers mai ușor consfătuirea, ceremonia se putea efectua chiar în aceeași zi, dar, din cauza rezervelor lui Katsuie, seara trecuse și slujba comemorativă se amânase pentru ziua următoare. Ștergându-și sudoarea de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
această stare. În ziua aceea, cerul era acoperit de nori, iar atmosfera era și mai umedă decât în ajun, dar ținuta lui, pe drumul spre Castelul Kiyosu, fu mai maiestoasă decât a oricui din cetate, deși chipul îi sclipea de sudoare. Aprigii oameni care, nu mai demult de seara trecută, își strânseseră coifurile, se târâseră prin iarbă și tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum împodobiți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de gând să urcați pe munte, stăpâne? Hideyoshi arătă cu bastonul spre jumătatea pantei: — Da. Cam până acolo. După ce urcară cam o treime din înălțime, ajunseră la un mic platou. Hideyoshi se opri privind în jur, cu vântul răcorindu-i sudoarea de pe frunte. Din locul acela, avea o vedere panoramică asupra regiunii dintre Yanagase și sudul Lacului Yogo. Drumul spre provinciile din miazănoapte, care șerpuia printre munți, făcând legătura între câteva sate, semăna cu o panglică. — Care e Muntele Nakao? — Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
inamică? întrebă Genba. Nimic deosebit. Seniorul Katsuie pare să fie foarte bine dispus. — Cred că a fost destul de mulțumit. — Da, într-adevăr, continuă mesagerul să răspundă la întrebările repetate ale lui Genba, fără a avea răgaz nici să-și șteargă sudoarea de pe frunte. Când i-am descris amănuntele luptei de azi dimineață, a spus: „Chiar așa? Ei, e exact stilul acelui nepot al meu.“ — Bine, și ce se-aude cu capul lui Sebei? — L-a examinat imediat și a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin Kuroda, traversă peste Kannonzaka, merse pe la răsărit de Yogo și ajunse la Muntele Chausu, unde se odihni, pentru prima oară de când plecase din Ogaki. Îl însoțeau două mii de soldați. Mătasea de culoarea prunei a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar în acea îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, între a doua jumătate a Orei Mistrețului și prima jumătate din Ora Șobolanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe țărmul râului. Se făcuse cam a doua jumătate a Orei Calului și soarele se afla la jumătatea dumului unei zile. Era Luna a Patra, iar forma norilor indica apropierea verii. Toți soldații aveau chipurile mânjite cu pământ, sânge și sudoare, parcă ar fi luat foc. La Ora Berbecului, Ieyasu coborî din tabăra de pe Fujigane, traversă Râul Kanare și inspectă oficial capetele de la poalele Muntelui Gondoji. Lupta durase o jumătate de zi și, pe tot câmpul de luptă, se numărau morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o mare prostie atât din partea lui cât și din partea celor care nu avuseseră grijă ca legea să dispară atunci când ar fi trebuit. Gândurile care-i traversau vertiginos prin minte, se lichefiară apoi brusc, transformându-i-se în broboane mari de sudoare care începură să-i alunece copios pe tâmple și pe frunte. Încercă să se împotrivească sentimentului de nesiguranță care îi urca odată cu sângele prin vene amestecându-se chinuit. Inutil. Era sfârșitul. Și-l închipuise în multe forme dar niciodată așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
redeschis ochii, lumina a năvălit din nou, dar mi-a dat voie să văd limpede fereastra chilioarei mele și jocul unei raze de soare cu frunzele tufei de iasomie din grădiniță... Mă aflam în patul meu, însă eram lac de sudoare... Am stat o vreme, să-mi dau seama dacă tot ce mi s-a întâmplat peste noapte a fost aevea sau doar un vis... Privirea mea curioasă a scos la iveală câteva amănunte: o oală de lut cu flori proaspete
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
scoate cele cărți din ascunzătoarea lor. Aș vrea să stăm la palavre, dar... ceva mai altfel... Știu că imaginația ta e ușor de pus la treabă. Așa că hai să ne întoarcem în vremurile când olăcarii, în galopul cailor albi de sudoare, duceau de la vodă sau îi aduceau vești... --Pe când călăreții de Țarigrad înșeuau caii în zori de zi și porneau la drum ca niște năluci?... --Mi-ai prins gândul din zbor. Asta înseamnă tinerețea. --Uite colo, părinte, Curtea domnească. Iar pe
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]